Decizia nr. 1832/2024 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Vrancea sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. Vrancea a chemat în judecată pe pârâții Întreprindere Individuală B. și B., pentru ca, prin hotărâre judecătorească, aceștia să fie obligați să-i achite prejudiciul de 1.720.000 RON și 163.398 USD, reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale și daune moratorii, constând în dobânda legală penalizatoare calculată de la scadență, la plata efectivă a debitului.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 95/14.11.2023, pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.. A fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.A. Vrancea, în contradictoriu cu pârâții Întreprinderea Individuală B. și B.. Au fost obligați pârâții la despăgubiri de 1.720.000 RON și 163.398 USD, plus dobânda legală, calculată de la scadență, la achitarea efectivă a debitului. Au fost obligați pârâții la 28.260 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva sentinței civile nr. 95/14.11.2023, pronunțate de Tribunalul Vrancea, au declarat apel pârâții Întreprindere Individuală B. și B., solicitând admiterea acestuia și, în rejudecare, respingerea acțiunii și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond și în calea de atac a apelului. Prin decizia civilă nr. 93/2024 din 27.03.2024, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, a admis apelul declarat de pârâții Întreprindere Individuală B. și B., împotriva sentinței civile nr. 95 din 14.11.2023, pronunțată de Tribunalul Vrancea. A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții. A menținut soluția primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive. A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 24.130 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 24.05.2024, a declarat recurs reclamanta A. S.A., arătând că decizia pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea normelor de drept material, apreciind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a redat susținerile inițiale ale cererii de chemare în judecată, prezentând contractele încheiate între aceasta și pârâtă, respectiv contractul de achiziție nr. x/02.07.2020, prin care pârâții s-au angajat să le livreze cantitatea de 4000 tone porumb, la prețul de 570 RON/tonă, din această cantitate nefiind livrate produse, și contractul de achiziție nr. x din 29.06.2020, prin care pârâții s-au angajat să le livreze cantitatea de 1000 tone semințe de floarea soarelui, la prețul de 1300 RON/tonă, din această cantitate pârâții livrând doar 516,3 tone. Pentru aceste două contracte neonorate, recurenta reclamantă a apreciat prejudiciul ca fiind unul cert, pârâții fiind răspunzători exclusiv de neexecutarea obligațiilor asumate prin contracte, solicitând obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat, constând în beneficiul nerealizat, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1350 alin. (1) și alin. (2), art. 1531, art. 1532 alin. (1), art. 1547 și art. 1548 C. civ. Față de neexecutarea obligației la scadență, recurenta a apreciat că debitoarea datorează și daune moratorii, potrivit art. 1535 și următoarele C. civ., de la data scadenței și până la data plății integrale a beneficiului nerealizat, constând în dobânzi legale penalizatoare, calculate potrivit art. 1 și următoarele din O.G. nr. 13/2011. A susținut recurenta că, în contradicție cu reținerile nelegale ale instanței de apel, prejudiciul a fost prevăzut de la început, este cert și este în legătură de cauzalitate cu neexecutarea de către apelanți a obligației de livrare a mărfii, în conformitate cu prevederile art. 1548 C. civ., instanța de apel făcând o apreciere eronată a situației.

Apărările formulate în cauză La data de 18.07.2024, intimații-pârâți au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând, totodată, și excepția nulității recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta reclamantă s-au reiterat, în parte, solicitările inițiale și s-a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că motivele se circumscriu, cu ușurință, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs recurenta indicând că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale privind forța obligatorie a contractului, interpretarea contractului, răspunderea contractuală, repararea integrală a prejudiciului, caracterul cert și previzibilitatea prejudiciului, prevederi ce se regăsesc în dispozițiile art. 1270, 1266-1268,1350, 1531,1532 și 1533 C. civ.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la data de 03.06.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 02.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității, invocată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motive de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este netemeinică și nelegală. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Prin urmare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din actul normativ menționat, normă de ordine publică. În cauza pendinte, se constată că se invocă mai multe împrejurări care ar afecta, în opinia recurentei, validitatea deciziei recurate. Acestea vizează soluția unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă contractuală, suținându-se că instanța de apel a aplicat greșit prevederile legale privind forța obligatorie a contractului, interpretarea contractului, răspunderea contractuală, repararea integrală a prejudiciului, caracterul cert și previzibilitatea prejudiciului. Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs. De asemenea, recurenta a procedat la reproducerea suținerilor formulate în fața primei instanțe, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate. În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greșelile instanței de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ la art. 488 alin. (1), pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reevaluarea situației de fapt. Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc fondul pretențiilor deduse judecății și nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Mai mult, recurentul nu argumentează în vreun fel nelegalitatea deciziei civile nr. 93 din 27.03.2024, prin raportare la soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, și la considerentele care o susțin, limitându-se la a relua situația de fapt și susținerile formulate în primă instanță și exprimându-și nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei, de către instanța de apel. Memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluția și de considerentele instanței de apel, deși condiția esențială a motivării recursului implică determinarea greșelilor imputate instanței, în raport cu soluția pronunțată în privința cererii cu care a fost învestită, precum și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerință nu este satisfăcută de conținutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluția și argumentația logico-juridică avută în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu motivul de nelegalitate invocat și considerentele reținute de instanța de apel. Astfel, deși formal recurenta invocă existența unor motive contradictorii, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că urmărește o reapreciere a probatoriului administrat, ceea ce nu este permis instanței de recurs în exercitarea controlului de legalitate pe care îl poate exercita în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, prin criticile invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta tinde la reinterpretarea unei clauze contractuale, respectiv a celei cuprinse la art. 2.7 lit. h) din convenția părților. Or, pentru a fi incident acest motiv de casare este necesar ca pretinsa greșită interpretare și aplicare să vizeze o dispoziție de drept material, iar nu o clauză contractuală, o atare critică nefiind susceptibilă de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În fine, invocarea dispozițiilor art. 1531 alin. (2) și art. 1548 C. civ., precum și ale art. 1170, art. 1266 alin. (3), art. 1270, art. 1322, art. 1350 alin. (1) și alin. (2), art. 1403, art. 1406, art. 1516, art. 1532 și art. 1547 C. civ., s-a făcut în mod formal, fără a se indica în concret în ce ar consta greșita interpretare și aplicare a acestor dispoziții de drept material, urmărindu-se, în realitate, schimbarea situației de fapt și reaprecierea probatoriului. Din lecturarea cererii de recurs, rezultă, așadar, că recurenta-reclamantă a invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel, susținând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greșite de către instanța de apel a prevederilor legale privind forța obligatorie a contractului, interpretarea contractului, răspunderea contractuală, repararea integrală a prejudiciului, caracterul cert și previzibilitatea prejudiciului. Astfel, pe de o parte, simpla nemulțumire generică a reclamantei față de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalități a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greșite a dispozițiilor contractuale supuse analizei, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului cererii de chemare în judecată, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate. Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. Vrancea împotriva deciziei nr. 93/2024 din 27 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a civilă. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ținând seama de soluția de respingere a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei, Curtea va obliga pe aceasta să plătească intimatului pârât B.. suma de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/18.07.2024, cu ordinul de plată nr. x/24.07.2024, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.