ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 873/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal la 14.04.2022, reclamanta S.C. A. S.A. VRANCEA a chemat în judecată pe pârâții P.F.A. B. și B., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 14.575 dolari americani, la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății efective, a sumei de 282.000 RON, reprezentând beneficiul nerealizat în urma neexecutării obligațiilor asumate prin contractele de achiziție nr. x/04.06.2020 și nr. y/24.06.2020, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 26/22.03.2023, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B., a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a obligat reclamanta la plata către acest pârât a sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins ca nefondată cererea îndreptată împotriva P.F.A. B. și a obligat reclamanta la plata către acest pârât a sumei de 4.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 25.04.2023, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ Fiscal a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 26/22.03.2023, menționând corect calea de atac.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.A. VRANCEA a declarat apel, care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 250/A/11.10.2023; apelanta a fost obligată la plata către intimata P.F.A. B. a sumei de 7.000 RON și către intimatul B. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Societatea reclamantă A. S.A. VRANCEA a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei instanței de apel spre o nouă judecată.

În motivare, autoarea căii de atac a afirmat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.276 alin. (1) C. civ., întrucât părțile au renunțat irevocabil, potrivit art. 2.7 lit. i), la) dreptul de denunțare unilaterală a contractelor, atât înainte cât și ulterior declanșării executării; a susținut că pârâta a pus în executare contractele, livrând 47 tone de floarea-soarelui și 295 de tone de porumb.

Recurenta a relevat, așadar, că tranșarea disputei litigioase impune a se analiza dacă, în temeiul art. 2.7 lit. g), contractele pot fi anulate pentru neîndeplinirea obligației de predare a biletelor la ordin drept garanție, iar neexecutarea o îndreptățește să primească daune-interese. A afirmat că neîndeplinirea obligației de predare a biletelor la ordin, asumată de debitor sub condiție suspensivă, are scopul de a lipsi de efecte contractul și nu poate rămâne nesancționată.

A învederat că, deși art. 1.401 C. civ. stabilește că, până la proba contrară, condiția este prezumată rezolutorie, când îndeplinirea ei determină desființarea obligației, condiția analizată este suspensivă, pentru că îndeplinirea ei precedă obligația principală, iar însăși existența contractelor depinde de predarea biletelor la ordin.

Mai mult, a calificat obligația ca fiind una pur potestativă care, potrivit art. 1.403 C. civ., nu produce niciun efect, astfel încât - opus raționamentului curții de apel - nu poate atrage anularea contractului.

A subliniat că predarea biletului la ordin era o obligație și nu un drept al pârâtului și, în consecință, neîndeplinirea ei atrage răspunderea chematului în judecată; de aceea, a relevat că, inclusiv în ipoteza în care condiția ar fi rezolutorie, consecința trebuie să fie obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, soluție care se impunea în temeiul art. 1.266 alin. (3), art. 1.270, art. 1.322, art. 1.350 alin. (1) și (2), art. 1.403, art. 1.406, art. 1.516, art. 1.531, art. 1.532 alin. (1), art. 1.547 și art. 1.548 C. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a evocat considerentele pretins contradictorii prin care instanța de apel a arătat, pe de o parte, că pârâtul răspunde potrivit art. 1.350 C. civ. pentru nepredarea biletului la ordin, iar pe de altă parte, că, din același motiv, contractul părților nu mai produce efecte juridice.

A învederat că această apreciere este greșită și contravine legalei interpretări a normelor de drept material, constituind o ignorare a obiectului acțiunii, care se referea la atragerea răspunderii pârâtului-vânzător din cauza neexecutării obligațiilor contractuale.

Prin întâmpinările înregistrate la dosar, la 30.01.2024 de pârâta P.F.A. B. și la 07.02.2024 de pârâtul B., intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Situația de fapt, astfel cum rezultă din etapele devolutive ale procesului, relevă că reclamanta, în calitatea de cumpărătoare, a încheiat cu pârâta P.F.A. B., în calitate de vânzătoare, două contracte de achiziție de cereale, nr. 7043/04.06.2020 - prin care vânzătoarea urma să livreze 100 de tone de floarea-soarelui la 30.09.2020 -, și nr. 7076/24.06.2020, privind livrarea a 1.000 de tone de porumb, în perioada 01-30.10.2020.

Vânzătoarea nu și-a îndeplinit obligația de predare a cerealelor contractate, determinând demersul judiciar prin care cumpărătoarea - atrăgând în proces deopotrivă persoana fizică autorizată și pe B. -, urmărește angajarea răspunderii contractuale a celei dintâi pentru prejudiciul cauzat prin beneficiul nerealizat.

În fața primei instanțe, pârâții, actualii intimați, au opus acțiunii lipsa de eficacitate a obligațiilor asumate de ei, dedusă din anularea contractelor de achiziție, drept consecință a nepredării biletelor la ordin și activării clauzei art. 2.7 lit. g), potrivit căreia:

"Pentru a garanta îndeplinirea integrală a obligațiilor asumate prin prezentul contract, Vânzătorul va emite un Bilet la Ordin avalizat (…). Dacă Biletul la Ordin nu intră în posesia Cumpărătorului în termen de 24 de ore de la emiterea contractului, contractul este considerat anulat și nu produce niciun fel de efecte comerciale și juridice ".

Tribunalul a statuat că stipulația contractuală reprezintă o obligație asumată sub condiție suspensivă, în cazul neîndeplinirii căreia debitorul nu datorează nimic, iar creditorul nu poate cere plata; a constatat că, nefiind emise biletele la ordin, clauza a determinat anularea contractelor, care au devenit inapte să fundamenteze o acțiune în răspundere contractuală.

Totodată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B..

Curtea de apel a validat soluția de respingere a acțiunii, statuând că îndeplinirea obligațiilor inserate în contracte nu mai incumba pârâtei, iar răspunderea acesteia nu mai poate fi atrasă, însă a substituit parțial motivarea primei instanțe, în sensul că a reținut că vânzătoarea-pârâtă și-a exercitat, în temeiul art. 1.276 alin. (1) C. civ., dreptul potestativ convențional de a denunța contractul, anterior executării lui.

A subliniat că învestirea instanței nu cuprinde atragerea răspunderii pârâtei pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea obligației de predare a biletului la ordin, ci prin nepredarea cantităților de cereale.

A menținut soluția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului B.; recursul promovat nu privește această dispoziție, care, astfel, a dobândit autoritate de lucru judecat.

Reclamanta își susține teza centrală a recursului prin argumente construite pe mai multe planuri; pe de o parte, combate aplicarea de către instanța de apel a art. 1.276 alin. (1) C. civ. în raport cu art. 2.7 lit. i) din contracte și cu împrejurarea că executarea lor fusese inițiată, iar pe de altă parte, afirmă că art. 2.7 lit. g) reprezintă nu o condiție rezolutorie, ci una suspensivă pur potestativă, inaptă să atragă anularea contractelor, pentru că nu produce niciun efect.

Concluzia autoarei căii de atac este că, independent de calificarea clauzei ce a generat controversa, neîndeplinirea obligației de predare a biletului la ordin plasează partea adversă în culpă și permite atragerea răspunderii sale contractuale.

Înalta Curte constată că, deși unele dintre criticile circumscrise de recurenta-reclamantă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate - și o parte din dezlegările curții de apel vor fi corectate prin prezenta decizie -, legalitatea respingerii acțiunii subzistă însă, așa încât calea extraordinară de atac va fi respinsă.

Astfel, este fondată critica îndreptată împotriva concluziei curții de apel, potrivit căreia art. 2.7 lit. g) reglementează o clauză de dezicere.

În primul rând, conținutul evocat anterior al dispoziției contractuale reflectă împrejurarea că ea reglementează o obligație a pârâtei și nu un drept potestativ, pe care exercitându-l, aceasta să își retracteze consimțământul dat la încheierea contractului, iar, în plus, cum corect învederează recurenta, părțile au renunțat, prin art. 2.7 lit. i) din contracte, la dreptul de denunțare unilaterală, ceea ce exclude aplicarea art. 1.276 alin. (1) C. civ.

În privința calificării clauzei în litigiu, Înalta Curte notează preliminar că teza recurentei, care privește clauza 2.7 lit. g) ca pe o obligație condițională de sine stătătoare, a cărei dinamică, în temeiul art. 1.403 C. civ., nu poate împieta asupra efectelor contractelor, este greșită, întrucât, subordonând producerea oricăror "efecte comerciale și juridice" ale contractelor predării biletului la ordin, părțile au prefigurat clauza menționată drept o condiție ce afectează actele juridice înseși.

Așadar, reținând că actele juridice au fost încheiate sub condiția analizată, se va proceda la calificarea acesteia, demersul presupunând, așa cum corect propune autoarea căii de atac, a verifica dacă poate fi activată prezumția reglementată de art. 1.401 alin. (2) C. civ., iar în caz contrar, a aplica statuările prevăzute de art. 1.400-1.401 din cod, pentru a determina voința părților, în considerarea art. 1.266.

Procedând astfel, în acord cu recurenta, instanța supremă notează că scadența obligațiilor principale - decelate, prin recurgerea la aplicarea art. 1.672 și 1.719 C. civ., ca fiind transmiterea proprietății și predarea bunului vândut și, respectiv, preluarea acestuia și plata prețului -, este ulterioară momentului când condiția examinată se putea îndeplini, și, astfel, conchide că prezumția reglementată de art. 1.401 alin. (2) din cod nu poate fi activată; în secvențialitatea raportului juridic litigios, îndeplinirea condiției predării biletului la ordin era prefigurată cu prioritate - la 24 de ore de la emiterea contractelor, 4 și 24.06.2020 -, în timp ce scadența obligației de livrare, 30.09 și 30.10.2020, și a celei de plată, în 48 de ore de la livrarea mărfii, erau ulterioare.

Observă, deopotrivă, că obligația de predare a biletului la ordin este plasată în antecedența oricărui efect al contractelor și, în orice caz, în precedența momentului în care cumpărătorul era chemat să își îndeplinească propriile obligații.

Prin urmare, Înalta Curte constată că părțile au învestit condiția litigioasă cu valența de a confirma sau, dimpotrivă, de a infirma intenția vânzătorului de a se obliga, concordant cu prevederile art. 1.240 alin. (2) C. civ., și, astfel, dând eficiență art. 1.400 C. civ., se impune concluzia că eficacitatea contractelor de achiziție depindea de îndeplinirea acestei condiții, suspensive, reglementate de art. 2.7 lit. g).

În raport cu criteriul legăturii dintre realizarea ei și voința părților, condiția suspensivă este potestativă - de vreme ce debitorul obligației nu a dovedit că aceasta ar fi cazuală, în sensul că predarea biletului la ordin avalizat ar depinde de hazard -, mai precis pur potestativă, întrucât nu depinde și de voința unei alte persoane decât debitorul.

Dar, în contextul premisei de la care începe derularea analizei - în sensul că art. 2.7. lit. g) este condiția sub care s-au încheiat actele juridice -, instanța supremă observă că încheierea contractelor sub condiție suspensivă, iar nu caracterul pur potestativ al acesteia, este fundamentală în cauză.

Astfel, în situația neîndeplinirii acestei modalități - deficiente condicione a qua -, actul este reputat a nu fi produs efecte juridice, altfel spus, deși s-a încheiat, raportul juridic obligațional este suspendat și acțiunea intentată de creditor înainte de îndeplinirea condiției nu are niciun efect, întrucât dreptul nu există.

De aceea, astfel cum s-a anticipat, deși nu au făcut o corectă aplicare a art. 1.400 C. civ., instanțele de fond au sesizat în mod just că în cauză lipsea fundamentul acțiunii în răspundere contractuală, respectiv faptul că nu există, practic, un contract în vigoare.

Fiind nedisputată împrejurarea că nu s-a îndeplinit condiția de care depindea producerea efectelor juridice, până la data sesizării instanțelor, iar până la îndeplinirea acestei condiții suspensive actele juridice nu produc efecte, intimata-pârâtă, debitor al obligației de livrare a bunurilor, nu era ținută să o îndeplinească, iar răspunderea sa pentru neexecutare nu poate fi, așadar, activată.

Așa fiind, soluția de respingere a acțiunii în răspundere contractuală promovată de actuala recurentă este corectă și motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va fi înlăturat.

Interpretarea autoarei recursului, potrivit căreia neîndeplinirea obligației de predare a biletului la ordin este o faptă ilicită aptă să conducă la aplicarea art. 1.350 C. civ. nu poate fi reținută, fiind plasată pe concepția greșită că aceasta era o simplă obligație contractuală și nu o condiție în sine, un comportament învestit de părți, prin art. 2.7. lit. g) din contracte, cu valența de a produce efecte juridice.

Încadrată de Înalta Curte în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica îndreptată împotriva statuării potrivit căreia răspunderea pârâtei pentru nepredarea biletului la ordin ar putea fi angajată în temeiul răspunderii contractuale, nu relevă în realitate o motivare contradictorie.

Aserțiunea curții de apel sublinia faptul că prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligației de predare a biletului la ordin nu poate fi echivalat cu cel pricinuit prin nepredarea cerealelor contractate; critica este înlăturată, atât pentru faptul că raționamentul judiciar sintetizat este coerent, cât și pentru că el devine inactual prin prisma dezlegării date anterior recursului de către Înalta Curte.

Față de ansamblul tuturor acestor considerente, reținând că motivele invocate nu atrag casarea hotărârii, instanța supremă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul și, reținând culpa sa procesuală, va obliga, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. VRANCEA la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 3.000 RON și către intimata-pârâtă P.F.A. B. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată angajate în prezenta fază procesuală și dovedite în condițiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. VRANCEA împotriva deciziei civile nr. 250/A/11.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. VRANCEA la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 3.000 RON și către intimata-pârâtă P.F.A. B. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.