ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 894/2016

Decizia nr. 894/2016 Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 21 aprilie 2008, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 6 ha și 5.000 mp situată în extravilanul satului Daia, cu vecinătățile precizate; să se constate nulitatea absolută a contractului de arendare din 23 septembrie 2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 04 septembrie 2008, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare, în sensul că a chemat în judecată și personal la interogatoriu în calitate de pârâți pe SC B. SRL și C., urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 6 ha și 5.000 mp situată în extravilanul satului Daia, pe care pârâta îl ocupă fără drept; să se constate nulitatea absolută a contractului de arendare din 23 septembrie 2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2008, pârâta SC B. SRL a formulat cerere de arătare a titularului dreptului prin care arată că nu deține proprietăți în tarlaua 17, unde revendică terenul reclamantul, însă a deținut anterior mai multe terenuri în această tarla pe care le-a înstrăinat către SC D. SRL.

La termenul de judecată din data de 05 martie 2009, instanța a respins ca tardiv formulată cererea de arătare a titularului dreptului și a dispus scoaterea din cauză a SC D. SRL. Pentru termenul de judecată din data de 26 februarie 2010 reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților SC D. SRL, E., F., G., H. și I. și constatarea nulității absolute a mai multor contracte de vânzare cumpărare încheiate de SC B. SRL și terțe persoane fizice. Pentru termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2011, reclamantul a depus la dosar precizări cu privire la valoarea totală a obiectului litigiului, arătând ca fiind în sumă de 1.175.813 lei, ce reprezintă valoarea contractelor de vânzare cumpărare a căror anulare se solictă.

Prin sentința civilă nr. 484 din 04 februarie 2011 Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția civilă. Prin sentința civilă nr. 165 din 9 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 460/A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Împotriva deciziei a formulat recurs pârâta SC D. SRL, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 4421 din 10 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/236/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 77 din 30 iunie 2014,Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins, în tot, acțiunea astfel cum a fost modificată și completată de reclamant. Prin Decizia civilă nr. 491/A din data de 23 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. În motivare, instanța de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate și a concluzionat că titlul pârâților persoane fizice este preferabil titlului de proprietate al reclamantului, acesta fiind emis abia în anul 1999. Din examinarea titulurilor de proprietate, curtea a constatat că nu în toate este precizată sola 17, în care se afla amplasat terenul apelantului reclamant.

De asemenea a constatat că la intabularea drepturilor de proprietate al pârâților persoane fizice s-au folosit adeverințe emise de SC J. SA - județ Giurgiu în care terenul pârâților persoane fizice a fost amplasat în sola/tarlaua 17, iar pârâții persoane fizice și-au intabulat dreptul de proprietate cu sola/tarlaua 17 înainte de reclamant. Din cererea de chemare în judecată și din cererea precizatoare depusă la 26 februarie 2010 reține că s-a solicitat, printre altele să se constate nulitatea absolută a înscrisurilor din cărțile funciare, precum și înscrisurile din Cartea funciară emise pe numele SC B. SRL și SC D. SRL și să se dispună rectificarea lor încât să reflecte realitatea. În cererea precizatoare s-au susținut drept cauze de nulitate o serie de falsuri și înscrierea eronată în cărțile funciare, dar curtea a constatat că nici una din aceste cauze nu a fost dovedită.

În concluzie, nefiind dovedite falsurile, iar nulitatea relativă a înscrierii neputând fi cerută de apelantul reclamant, se impune mai întâi rectificarea înscrierilor cărților funciare prin refacerea documentației care a stat la baza intabulară, o rectificare directă de către instanță nefiind posibilă cât timp nu s-a cerut și modificarea documentației care a stat la baza intabulării. Pentru aceste argumente primul motiv de apel nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât și pârâții aveau terenurile amplasate în tarlaua 17. Referitor la cel de-al doilea motiv, astfel cum a fost formulat și dezvoltat, critica nu poate fi primită pentru că așa cum s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice, terenul a fost situat în tarlaua 17 și s-a suprapus cu terenul apelantului - reclamant.

Or, atâta timp cât nu s-a produs rectificarea înscrisurilor și a documentației care a stat la baza intabulării, cei care au intabulat primii sunt intimații - pârâți persoane fizice, motiv pentru care titlul pârâților a fost mai bine caracterizat, înscrierea fiind opozabilă reclamantului. Și ultimul motiv de apel este nefondat pentru că instanța de fond nu a ignorat capătul de cerere în rectificare, la pag. 6/10 a sentinței apelate instanța de fond arătând că acțiunea în rectificare este supusă dispozițiilor art. 50 și 51 din Legea nr. 7/1996. În plus, instanța de apel a arătat, referitor la acțiunea de rectificare că reclamantul nu a formulat un capăt de cerere prin care să oblige pârâții să refacă documentația cadastrală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. Prin criticile formulate s-a susținut că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate la dosar, atunci când a reținut că titlurile pârâților persoane fizice sunt preferabileîntrucâtreclamantul nu ar fi dovedit intabularea incorectă a acestora. Intabulările pârâților sunt ilegale și nu respectă situația de fapt din teren. Pârâta SC B. SRL a intabulat suprafețe de teren pe numele intimaților persoane fizice, prin fals, cu scopul de a-l deposeda pe reclamant. În mod greșit a reținut Curtea de apel, că nu a fost dovedit ce act a fost fals și de ce înscrierea în cartea funciarăera eronată. De asemenea, instanța de apel nu a ținut cont de raportul de expertiză, din care reiese că terenurile pârâților persoane fizice se suprapun cu cele ale reclamantului.

La termenul de judecată din data de 14 aprilie 2014, în ședință publică, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Analizând excepția de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor”. Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.” În cauză, recurentul reclamanta invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, însă a formulat critici referitoare, exclusiv, la probele administrate, care nu vizează în nici-un fel argumentele legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate. Înalta Curte reține că motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, fiind necesară o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 491/A din 23 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.