ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 894/2016

Decizia nr. 894/2016

Deliberând asupra

cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 21 aprilie 2008,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie

suprafața de 6 ha și 5.000 mp situată în extravilanul satului Daia,

cu vecinătățile precizate; să se constate nulitatea

absolută a contractului de arendare din 23 septembrie 2005, cu obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul

de judecată din data de 04 septembrie 2008, reclamantul a depus la dosar

cerere precizatoare, în sensul că a chemat în judecată și

personal la interogatoriu în calitate de pârâți pe SC B. SRL și C.,

urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie

suprafața de 6 ha și 5.000 mp situată în extravilanul satului

Daia, pe care pârâta îl ocupă fără drept; să se constate

nulitatea absolută a contractului de arendare din 23 septembrie 2005, cu

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru

termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2008, pârâta SC B. SRL a

formulat cerere de arătare a titularului dreptului prin care arată

că nu deține proprietăți în tarlaua 17, unde revendică

terenul reclamantul, însă a deținut anterior mai multe terenuri în

această tarla pe care le-a înstrăinat către SC D. SRL.

La termenul

de judecată din data de 05 martie 2009, instanța a respins ca tardiv

formulată cererea de arătare a titularului dreptului și a dispus

scoaterea din cauză a SC D. SRL.

Pentru

termenul de judecată din data de 26 februarie 2010 reclamantul a depus la

dosar cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză în

calitate de pârâți a numiților SC D. SRL, E., F., G., H. și I.

și constatarea nulității absolute a mai multor contracte de

vânzare cumpărare încheiate de SC B. SRL și terțe persoane

fizice.

Pentru

termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2011, reclamantul a depus la

dosar precizări cu privire la valoarea totală a obiectului litigiului,

arătând ca fiind în sumă de 1.175.813 lei, ce reprezintă

valoarea contractelor de vânzare cumpărare a căror anulare se

solictă.

Prin

sentința civilă nr. 484 din 04 februarie 2011 Judecătoria

Giurgiu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția

civilă.

Prin

sentința civilă nr. 165 din 9 noiembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Giurgiu, secția civilă, s-a respins, ca neîntemeiată,

acțiunea reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 460/A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a

desființat sentința apelată și s-a trimis cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Împotriva

deciziei a formulat recurs pârâta SC D. SRL, care a fost respins, ca nefondat,

prin Decizia civilă nr. 4421 din 10 octombrie 2013 pronunțată în

Dosarul nr. x/236/2008 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă.

În

rejudecare, prin sentința civilă nr. 77 din 30 iunie 2014,Tribunalul

Giurgiu, secția civilă, a respins, în tot, acțiunea astfel cum a

fost modificată și completată de reclamant.

Prin Decizia civilă

nr. 491/A din data de 23 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A.

În motivare, instanța

de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate și a

concluzionat că titlul pârâților persoane fizice este preferabil

titlului de proprietate al reclamantului, acesta fiind emis abia în anul 1999.

Din

examinarea titulurilor de proprietate, curtea a constatat că nu în toate

este precizată sola 17, în care se afla amplasat terenul apelantului

reclamant.

De asemenea a

constatat că la intabularea drepturilor de proprietate al pârâților

persoane fizice s-au folosit adeverințe emise de SC J. SA - județ

Giurgiu în care terenul pârâților persoane fizice a fost amplasat în

sola/tarlaua 17, iar pârâții persoane fizice și-au intabulat dreptul

de proprietate cu sola/tarlaua 17 înainte de reclamant.

Din cererea

de chemare în judecată și din cererea precizatoare depusă la 26

februarie 2010 reține că s-a solicitat, printre altele să se

constate nulitatea absolută a înscrisurilor din cărțile funciare,

precum și înscrisurile din Cartea funciară emise pe numele SC B. SRL

și SC D. SRL și să se dispună rectificarea lor încât

să reflecte realitatea.

În cererea

precizatoare s-au susținut drept cauze de nulitate o serie de falsuri

și înscrierea eronată în cărțile funciare, dar curtea a

constatat că nici una din aceste cauze nu a fost dovedită.

În concluzie,

nefiind dovedite falsurile, iar nulitatea relativă a înscrierii neputând

fi cerută de apelantul reclamant, se impune mai întâi rectificarea înscrierilor

cărților funciare prin refacerea documentației care a stat la

baza intabulară, o rectificare directă de către

instanță nefiind posibilă cât timp nu s-a cerut și

modificarea documentației care a stat la baza intabulării.

Pentru aceste

argumente primul motiv de apel nu poate fi primit, cu atât mai mult cu cât

și pârâții aveau terenurile amplasate în tarlaua 17.

Referitor la

cel de-al doilea motiv, astfel cum a fost formulat și dezvoltat, critica

nu poate fi primită pentru că așa cum s-a dispus intabularea

dreptului de proprietate al pârâților persoane fizice, terenul a fost

situat în tarlaua 17 și s-a suprapus cu terenul apelantului - reclamant.

Or, atâta

timp cât nu s-a produs rectificarea înscrisurilor și a documentației

care a stat la baza intabulării, cei care au intabulat primii sunt

intimații - pârâți persoane fizice, motiv pentru care titlul

pârâților a fost mai bine caracterizat, înscrierea fiind opozabilă

reclamantului.

Și

ultimul motiv de apel este nefondat pentru că instanța de fond nu a

ignorat capătul de cerere în rectificare, la pag. 6/10 a sentinței

apelate instanța de fond arătând că acțiunea în rectificare

este supusă dispozițiilor art. 50 și 51 din Legea nr. 7/1996.

În plus, instanța

de apel a arătat, referitor la acțiunea de rectificare că

reclamantul nu a formulat un capăt de cerere prin care să oblige

pârâții să refacă documentația cadastrală.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.

Prin

criticile formulate s-a susținut că instanța de apel a

interpretat greșit probele administrate la dosar, atunci când a

reținut că titlurile pârâților persoane fizice sunt

preferabileîntrucâtreclamantul nu ar fi dovedit intabularea incorectă a acestora.

Intabulările pârâților sunt ilegale și nu respectă

situația de fapt din teren.

Pârâta SC B.

SRL a intabulat suprafețe de teren pe numele intimaților persoane

fizice, prin fals, cu scopul de a-l deposeda pe reclamant.

În mod

greșit a reținut Curtea de apel, că nu a fost dovedit ce act a

fost fals și de ce înscrierea în cartea funciarăera eronată.

De asemenea,

instanța de apel nu a ținut cont de raportul de expertiză, din

care reiese că terenurile pârâților persoane fizice se suprapun cu

cele ale reclamantului.

La termenul

de judecată din data de 14 aprilie 2014, în ședință

publică, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția

nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în

motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ.

Analizând

excepția de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte

a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

„cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor”.

Conform art. 306

alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi

invocate și din oficiu de instanța de recurs”.

De asemenea,

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”

În

cauză, recurentul reclamanta invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei

legal, însă a formulat critici referitoare, exclusiv, la probele

administrate, care nu vizează în nici-un fel argumentele legale prezentate

de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate.

Înalta Curte

reține că motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea

nemulțumirii față de hotărârea pronunțată în

apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al

părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea

greșelilor anume imputate instanței de apel, fiind necesară o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

În acest

sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să

cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs

îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea

hotărârii.

În

consecință, văzând că în speță nu este

posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta

Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art.

306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 491/A din 23 octombrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2016.