ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4421/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4421/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie

2008, pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamantul F.M. a chemat în judecată pe

pârâta SC A. SRL și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să oblige pârâta să-i lase în deplină proprietate și

posesie suprafața de 6 ha și 5.000 mp situată în extravilanul satului D.

și să constate nulitatea absolută a contractului de arendare din 23

septembrie 2005.

Pentru termenul de judecată

din data de 4 septembrie 2008, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare

în sensul că a chemat în judecată și personal la interogatoriu în calitate de pârâți

pe SC A. SRL și F.E., urmând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună

obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 6 ha

și 5.000 mp situată în extravilanul satului D.cu vecinii: la Nord - SC R. SRL, la

Est - D.E., la Sud - D.E., la Vest – C.N., pe care îl ocupă în acest moment fără

drept și să se constate nulitatea absolută a contractului de arendare din

23 septembrie 2005, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul de judecată

din data de 13 noiembrie 2008, pârâta SC A. SRL a formulat cerere de arătare a titularului

dreptului prin care a arătat că nu deține proprietăți în tarla X unde reclamantul

revendică terenul, însă a deținut mai multe terenuri în această tarla pe care le-a

înstrăinat către SC C.I. SRL și a indicat aceste terenuri.

La termenul de judecată

din data de 5 martie 2009, instanța a respins ca tardiv formulată cererea de arătare

a titularului dreptului și a dispus scoaterea din cauză a SC C.I. SRL.

La termenul de judecată

din data de 16 aprilie 2009, instanța a luat act că pârâta SC A. SRL a intrat în

procedura de insolvență, dispunând citarea acesteia prin lichidator A.E.

Pentru termenul de judecată

din data de 26 februarie 2010, reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare

prin care a învederat că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâți a

numiților: SC C.I. SRL, B.A., N.D., F.D., C.I. și D.N.

Totodată, a solicitat

să se constate nulitatea absolută a următoarelor contracte: contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 18 august 2005, încheiat între B.A. și SC A. SRL, contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între N.D. și SC A.

SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între

F.D. și SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005,

încheiat între C.I. și SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 19 aprilie 2006, încheiat între D.N. și SC A. SRL, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 4 decembrie 2007, încheiat între SC C.I. SRL și SC A. SRL, nulitatea

absolută a următoarelor înscrieri în cartea funciară și rectificarea lor, în așa

fel încât să reflecte realitatea: Cartea funciară nr. Y1 a localității D., nr. cadastral

Z1 pe numele B.A., Cartea funciară nr. Y2 a localității D., nr. cadastral Z2 pe

numele N.D., Cartea funciară nr. Y3 a localității D., nr. cadastral Z3 pe numele

F.D., Cartea funciară Y4 a localității D., nr. cadastral Z4 pe numele C.I., Cartea

funciară nr. Y5 a localității D., nr. cadastral Z5 pe numele D.N., Cartea funciară

a localității D., nr. cadastral pe numele SC A. SRL, Cartea funciară a localității

D., nr. cadastral pe numele SC C.I. SRL, precum și obligarea pârâtelor SC

C.I. SRL și SC A. SRL să-i lase în deplină și absolută proprietate și posesie suprafața

de 6 ha și 5.000 mp situată în extravilanul satului D.: la Nord - SC R. SRL, la

Est – D.E., la Sud – D.E., la Vest – C.N., pe care îl ocupă în acest moment fără

drept.

La termenul de judecată

din data de 18 iunie 2010, instanța a luat act că pârâtul F.D. este decedat, dispunând

introducerea în cauză, în calitate de moștenitor, a fiului acestuia, numitul F.I.

Pentru termenul de judecată

din data de 21 ianuarie 2011, reclamantul a depus la dosar precizări cu privire

la valoarea totală a litigiului, arătând că aceasta este în sumă de 1.175.813 RON.

Prin sentința civilă

nr. 484 din 4 februarie 2011, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Giurgiu, secția civilă, având în vedere valoarea obiectului prezentei cauze și dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 165 din 9 noiembrie 2011, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea reclamanților

F.M. și F.E. în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL, SC C.I. SRL, B.A., N.D., F.D.,

C.I., D.N. și F.I., astfel cum a fost precizată.

Instanța a reținut că

reclamantul F.M. deține titlul de proprietate din 19 octombrie 1999 emis de

Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

Giurgiu privind suprafața de 10 ha, iar suprafața revendicată de 6 ha și 5.000 mp

se găsește înscrisă în tarlaua X cu următoarele vecinătăți: Nord - SC R. SRL, Est

– D.E., Sud – D.E., Vest – C.N.

Prin sentința civilă

nr. 3881 din 19 septembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, această suprafață

de teren a fost atribuită reclamantului.

Din raportul de expertiză

întocmit de expert F.R. a rezultat că amplasamentul terenului revendicat de reclamant

se suprapune cu cel deținut de pârâta SC C.I. SRL., care a achiziționat terenul

în litigiu în anul 2007, când a și intabulat dreptul său în Cartea Funciară, în

baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007.

Documentațiile cadastrale

cu numerele Z2, Z4, Z3, Z1, Z5 au fost întocmite între anii 2005-2006, pe numele

SC C.I. SRL, iar documentația cadastrală cu nr. Z6, pe numele reclamantului, a fost

întocmită în anul 2007.

Posesia asupra terenurilor

a fost exercitată neîntrerupt de SC A. SRL, în calitate de arendaș și, ulterior,

în calitate de proprietar, iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare

din 2007, de către pârâta SC C.I. SRL, pe când reclamantul nu a avut niciodată posesia

asupra terenului în litigiu.

Intabularea în Cartea

funciară a dreptului de proprietate al reclamantului, ulterioară intabulării dreptului

de proprietate al pârâtei SC C.I. SRL, cuprinde o serie de nelegalități, începând

cu suprapunerea documentației cadastrale peste cea a pârâtei sus-menționate și încheind

cu lipsa avizării amplasamentului reclamantului de către Primăria comunei D.

Pârâta SC C.I. SRL este

cumpărător de bună-credință, ea dobândind terenul prin contract de vânzare-cumpărare,

acesta fiind un act juridic cu titlu oneros, prețul vânzării fiind de 1.303,849,26

RON, echivalent a 371.700 euro. Buna credință se prezumă, iar înscrierea dreptului

de proprietate în cartea funciară este în concordanță cu acest principiu de drept,

potrivit dispozițiilor art. 30-31 din Legea nr. 7/1996.

Comparând titlurile de

proprietate ale părților, tribunalul a constatat că reclamantul are un titlu de

proprietate mai puțin conturat, ce provine din reconstituirea unui drept de proprietate

în anul 1999, respectiv titlul de proprietate din 19 octombrie 1999, înscris în

cartea funciară în anul 2007, în timp ce dreptul de proprietate al pârâtei SC

C.I. SRL este înscris anterior acestui an, cu avizarea Primăriei comunei D. privind

amplasamentul terenului.

Titlul de proprietate

al pârâtei SC C.I. SRL este mult mai bine conturat, el provine din anul 1993 și

6 octombrie 1999, spre deosebire de al reclamantului, ce apare emis la data de 19

octombrie 1999.

În decembrie 2007, între

pârâta SC C.I. SRL (cumpărător) și SC A. SRL (vânzător) a intervenit contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007, ce are ca obiect suprafața

totală de 92.925 mp, situată în comuna D. județul Giurgiu, tarlaua X, prețul vânzării

fiind de 1.303.849,26 RON, echivalentul a 371.700 euro.

Prin prisma derulării

în timp a dreptului de proprietate obținut de pârâta SC C.I. SRL, a solidității

titlurilor de proprietate a celor care l-au transmis, acest drept de proprietate

fiind intabulat în cartea funciară și vizat în prealabil de Primăria comunei D.,

apare mult mai bine conturat și mult mai bine caracterizat.

Pe cale de consecință,

tribunalul a respins acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată,

și a reținut că nici acțiunea în nulitatea contractului de arendare nu

poate fi primită deoarece, la data încheierii contractului de arendare, 23

septembrie 2005, F.E. era moștenitoarea lui F.B.I., ce apare pe titlul de proprietate

din 19 octombrie 1999.

Faptul că acesta a încheiat

un contract de arendare care nu are nici o înrâurire asupra capătului principal

de cerere nu constituie un motiv de nulitate absolută asupra acelui contract, câtă

vreme, la acea dată, ea era moștenitoarea lui F.I. ce apare pe titlul de proprietate

din 19 octombrie 1999.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul F.M. Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a calificat cererea de recurs,

în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ. și de principiul legalității

căilor de atac, ca fiind o cerere de apel, iar prin decizia civilă nr. 460A din

20 decembrie 2012, a admis apelul și a desființat sentința civilă apelată, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la același tribunal.

Instanța de apel

a luat act de decesul intimatului C.I. la data de 18 septembrie 2011, introducând

în cauză moștenitorii C.S. și I.M., respectiv, soția supraviețuitoare și fiica acestuia.

Curtea de apel a constatat

că apelul este fondat, pentru următoarele considerentele:

Prin cererea formulată

în cauză de reclamant la data de 26 februarie 2010 s-a solicitat să se constate

nulitatea absolută a următoarelor contracte de vânzare-cumpărare: contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 18 august 2005, încheiat între B.A. și SC A.

SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005, încheiat între

N.D. și SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 8 august 2005,

încheiat între F.D. și SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare autentificat

din 8 august 2005, încheiat între C.I. și SC A. SRL; contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 19 aprilie 2006, încheiat între D.N. și SC A. SRL; contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 4 decembrie 2007, încheiat între SC C.I. SRL

și SC A. SRL.

Prin aceeași cerere, s-a

solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor înscrieri în cartea funciară

și să se dispună rectificarea acestora în așa fel încât să reflecte realitatea:

Cartea funciară nr. Y1 a localității D., nr. cadastral Z1 pe numele B.A.; Cartea

funciară nr. Y2 a localității D., nr. cadastral Z2 pe numele N.D.; Cartea funciară

nr. Y3 a localității D., nr. cadastral Z3 pe numele F.D.; Cartea funciară Y4 a localității

D., nr. cadastral Z4 pe numele C.I.; Cartea funciară Y5 a localității D., nr. cadastral

Z5 pe numele D.N.; Cartea funciară a localității D., nr. cadastral pe numele SC

A. SRL; Cartea funciară a localității D., nr. cadastral pe numele SC C.I. SRL.

Această cerere, depusă

în fața Judecătoriei Giurgiu, cerere care a determinat modificarea cadrului procesual

în raport de cererea introductivă, a fost avută în vedere de aceeași instanță la

adoptarea soluției de declinare a competenței, ținându-se seama de valoarea obiectului

pricinii deduse judecății prin acțiunea modificată.

Tribunalul Giurgiu, ca

instanță de fond, deși a reținut în mod corect că a fost învestită și cu o cerere

în revendicare imobiliară care este o acțiune reală petitorie care poate presupune,

în cazul comparației de titluri, stabilirea acelui titlu (drept de proprietate)

care este preferabil dintre cele exhibate de părțile litigante, a omis să analizeze

în prealabil cererea modificatoare sus-menționată, aspect ce rezultă fără echivoc

din considerentele sentinței apelate care nu cuprind privind aspectul arătat decât

o enumerare a transmisiunilor dreptului de proprietate prin actele de înstrăinare

a căror valabilitate era contestată expres în speță, completată cu o apreciere generică

referitoare la „soliditatea” titlurilor de proprietate ale pârâților.

Totodată, tribunalul a

înțeles să se pronunțe în revendicare și din perspectiva efectuării formalităților

de publicitate imobiliară, pronunțându-se asupra efectului înscrierii drepturilor

în cartea funciară, în condițiile în care, prin cererea modificatoare din data de

26 februarie 2010, reclamantul a înțeles să pună în discuție și valabilitatea înscrierilor

de carte funciară făcute cu prilejul înstrăinărilor succesive contestate, susținând

că respectivele înscrieri nu reflectă situația reală a imobilelor în legătură cu

care s-au născut sau stins drepturile, altfel spus, că situația juridică reală nu

corespunde cu starea tabulară, petit care, de asemenea, nu a fost examinat în vreun

mod prin hotărârea atacată, critica apelantului în acest sens fiind fondată.

Prin urmare, prima instanță,

respingând acțiunea „precizată” a analizat distinct de cererea în revendicare numai

capătul de cerere având ca obiect constarea nulității contractului de arendare

din 23 septembrie 2005, ambele petite făcând obiectul cererii introductive, ignorând

așadar cererea de modificare a acesteia.

În consecință, nu

toate aspectele deduse judecății în speță au fost cenzurate și valorificate de tribunal

și nu se poate susține într-o asemenea situație, nici că cererea privind revendicarea

imobiliară a făcut obiectul unei cercetări în substanța sa, deși acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile

nr. 460A din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, în termen legal a declarat

și motivat recurs pârâta SC C.I. SRL.

Prin cererea de recurs

se formulează următoarele critici pe care recurentul le încadrează în prevederile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.:

În mod greșit a reținut

instanța de apel faptul că Tribunalul Giurgiu a omis să analizeze cererea precizatoare

și modificatoare a reclamantului, respectiv că nu s-a pronunțat asupra anulării

contractelor de vânzare-cumpărare prin care SC A. SRL a dobândit proprietatea asupra

terenurilor, asupra contractului prin care recurenta a achiziționat terenurile de

la SC A. SRL și nici asupra rectificării cărților funciare ale imobilelor.

Ca urmare a constatării

de către prima instanță a valabilității și preferinței titlului de proprietate

al recurentei, anularea contractelor translative de proprietate ce au fost încheiate

cu privire la imobilul în litigiu apare ca fiind rămasă fără obiect, iar cererea

de rectificare a cărților funciare de asemenea.

Dat fiind conținutul

raportului de expertiză, este evident că singura rectificare ce ar putea fi efectuată

este cea a cărții funciare pentru terenul aparținând reclamanților, aceștia fiind

cei care au efectuat înscrierea fără a respecta condițiile legale. Totodată, apare

ca neîntemeiată cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

cu privire la acest teren, atâta vreme cât la încheierea fiecărui contract au fost

respectate cerințele legale de validitate, fiind realizate de fiecare dată și formele

de publicitate imobiliară aferente.

Reclamantul F.M., prin

cererea de apel formulată, nu aduce critici cu privire la aceste aspecte, el invocând

doar că titlul său de proprietate, dobândit și înscris ulterior, este preferabil

față de cel al subscrisei.

Instanța de apel a ignorat

total obiectul cererii de chemare în judecată și dovezile administrate în fața instanței

de fond. În mod evident, capătul principal al cererii de chemare în judecată a fost

acțiunea în revendicare. Constatarea nulității sau anularea actelor translative

de proprietate, precum și rectificarea cărților funciare ar fi fost o consecință

a admiterii acțiunii în revendicare.

Reclamanții intimați

nu au invocat și nici dovedit în fața instanței de fond vreo altă cauză de nulitate

(anulare) a contractelor translative de proprietate decât cea care ar fi rezultat

în mod direct din soluționarea acțiunii în revendicare. Reclamanții-intimați nu

au specificat dacă este vorba despre nulitate absolută sau relativă și nici nu an

probat existența vreunei cauze de nulitate cate să afecteze validitatea actelor

translative de proprietate. Prin urmare, instanța de fond nu s-ar fi putut pronunța

asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Recurenta arată, sub aspectul

comparării titlurilor de proprietate că autorii săi dețin titluri de proprietate

anterioare celui deținut de reclamant, că în raport de dispozițiile art. 25 din

Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și Publicității Imobiliare, înscrierea în cartea

funciară a terenului dobândit de recurentă a operat anterior, respectiv în anul

2005/2006, reclamanților fiindu-le opozabile înscrierile cuprinse în cartea funciară

la momentul la care au dorit înscrierea dreptului lor de proprietate, respectiv

în anul 2007, că a exercitat neîntrerupt posesia asupra terenurilor, în calitate

de arendaș și, ulterior, în calitate de proprietar.

Recurenta mai susține

că dreptul de proprietate greșit înscris în cartea funciară este cel al reclamanților-intimați,

iar nu cel al recurentei.

Astfel, dreptul de proprietate

al recurentei a fost intabulat în anul 2007, când a achiziționat terenul de la SC

A. SRL, iar dreptul autorilor ei a fost intabulat în perioada 2005-2006, tot atunci

și întreaga documentație cadastrală aferentă terenului. Planul de amplasament al

terenurilor a purtat ștampila Primăriei comunei D., la intabularea dreptului de

proprietate fiind îndeplinite toate condițiile necesare înscrierii acestuia.

Ulterior, în cursul anului

2007, reclamanții, au depus documentele pentru intabularea dreptului lor de proprietate,

susținând poziționarea terenului pe același amplasament cu cel al recurentei. Ca

urmare a unei neatenții sporite a registratorului de carte funciară, a fost înscris

dreptul de proprietate a reclamanților fără a se observa că dreptul recurentei fusese

deja intabulat și că de pe documentele ce atestau amplasamentul terenului,

lipsea ștampila Primăria comunei D., situație aptă să ducă la respingerea cererii

reclamanților.

În plus, recurenta s-a

întemeiat cu bună-credință pe cuprinsul cărții funciare, fiind aplicabile prevederile

art. 30 și art. 31 din Legea nr. 7/1996.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Este necontestat în cauză

că, prin cererea formulată la data de 26 februarie 2010, reclamantul a solicitat

instanței să constate nulitatea absolută a mai multor contracte de vânzare-cumpărare,

respectiv a celor autentificate din 18 august 2005, încheiat între B.A. și SC

A. SRL, din 8 august 2005, încheiat între N.D. și SC A. SRL, din 8 august 2005,

încheiat între F.D. și SC A. SRL, din 8 august 2005, încheiat între C.I. și SC A.

SRL, din 19 aprilie 2006, încheiat între D.N. și SC A. SRL, din 4 decembrie 2007,

încheiat între SC C.I. SRL și SC A. SRL.

De asemenea, prin aceeași

cerere, reclamantul a solicitat instanței să constate și nulitatea absolută

a următoarelor înscrieri în cartea funciară și să dispună rectificarea acestora:

cartea funciară nr. Y1 a localității D., nr. cadastral Z1 pe numele B.A., cartea

funciară nr. Y2 a localității D., nr. cadastral Z2 pe numele N.D., cartea funciară

nr. Y3 a localității D., nr. cadastral Z3 pe numele F.D., cartea funciară Y4 a localității

D., nr. cadastral Z4 pe numele C.I., cartea funciară nr. Y5 a localității D.,

nr. cadastral Z5 pe numele D.N., cartea funciară a localității D., nr. cadastral

pe numele SC A. SRL și cartea funciară a localității D., nr. cadastral pe numele

SC C.I. SRL.

Aceste pretenții

ale reclamantului nu au primit o soluționare prin hotărârea primei instanțe,

însă recurenta susține că acest lucru nici nu se impunea.

În opinia sa, ambele cereri,

atât cea privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, cât

și cea având ca obiect nulitatea înscrierilor de care funciară și rectificarea

acestora, au rămas fără obiect, ca urmare a constatărilor făcute de instanță

cu privire la valabilitatea titlului recurentei și la preferabilitatea acestuia

în raport cu cel al intimatului. Pe de altă parte, rezolvarea respectivelor cereri

nu s-ar fi justificat decât în cazul admiterii cererii în revendicare, ca o consecință

a unei astfel de soluții, și numai dacă reclamanții ar fi invocat

și dovedit în fața primei instanțe vreo cauză de nulitate absolută

sau relativă a actelor juridice ori a înscrierilor de carte funciară.

Criticile recurentei nu

sunt fondate.

Din dispozițiile

art. 129 C. proc. civ. rezultă pe de o parte că instanța nu poate depăși

limitele investirii sale, iar pe de altă parte că nu poate lăsa nesoluționate

capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată. Aceste prevederi legale

se coroborează cu cele cuprinse în art. 261 C. proc. civ. care impun ca hotărârea

judecătorească să cuprindă obiectul cererii, precum și motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței în soluționarea acesteia.

Prin urmare, instanța

are obligația de se pronunța asupra cererilor cu care a fost sesizată,

în cuprinsul hotărârii judecătorești trebuind să existe o dezlegare în privința

fiecărei cereri formulate.

Contrar celor susținute

de recurentă, câtă vreme, reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea

absolută a unor acte juridice și a unor înscrieri de care funciară, nu se poate

susține că aceste pretenții au fost implicit judecate prin analiza făcută

de instanță în soluționarea capătului de cerere având ca obiect revendicarea.

Ele nu au constituit argumente aduse în susținerea cererii în revendicare,

ci pretenții cu un obiect propriu și, din acest motiv, în aplicarea

art. 129 și a art. 261 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuia să cuprindă

o delegare expresă în privința lor.

Pe de altă parte, analizarea

susținerilor vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare menționate

de reclamant și a înscrierilor de carte funciară nu se impunea ca o condiție

prealabilă și necesară ce trebuia îndeplinită pentru soluționarea cererii

în revendicare, astfel încât să nu necesite o pronunțare distinctă din partea

instanței. Cererile vizând nulitatea actelor de înstrăinare și a înscrierilor

de carte funciară sunt diferite sub aspectul obiectului lor, în sensul art. 112

pct. 3 C. proc. civ., de cel al cererii în revendicare și de aceea, trebuie

să primească o dezlegare proprie.

Nu sunt fondate nici argumentele

prin care recurenta susține că cele două pretenții nu se trebuiau soluționate

deoarece cererile care le cuprind nu erau suficient de bine conturate sub aspectul

cauzelor de nulitate și al dovezilor care le susțineau.

Dacă instanța aprecia

că reclamantul, prin cererile formulate, nu a indicat aspecte esențiale pentru

soluționarea acestora, avea obligația de a face aplicarea prevederilor

art. 129 alin. (2)-(5) C. proc. civ., fără însă a putea ignora cererile cu care

a fost sesizată.

Prin urmare, în mod corect

Curtea de apel, răspunzând motivelor de apel formulate de reclamant (și care

cuprind, contrar celor susținute de recurentă, critici ce fac trimiteri la

cele două capete de cerere formulate de reclamant și nesoluționate de

instanță), a concluzionat că prima instanță, contrar obligațiilor

ce-i reveneau în acest sens, nu a soluționat integral cererile cu care a fost

sesizată și a dispus desființarea sentinței cu trimiterea cauzei

spre rejudecare tribunalului.

Celelalte motivele de

recurs prin care recurenta susține netemeinicia cererilor privind nulitatea

contractelor de vânzare-cumpărare și a înscrierilor de carte funciară, aducând

argumente legate de anterioritatea titlului de proprietate al autorilor săi, de

prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996, de posesia exercitată, de buna sa credință,

de legalitatea înscrierilor sale de carte funciară și de nelegalitatea înscrierilor

reclamantului ori de respectarea cerințelor de valabilitate a contractelor

de vânzare-cumpărare nu vor fi analizate de instanța de recurs.

Față de soluția pronunțată,

Curtea de apel nu a mai cenzurat susținerile părților cu privire la valabilitatea

acte juridice de înstrăinare și a înscrierilor de carte funciară, astfel încât,

instanța de recurs nu poate să examineze, omissio medio, aspecte asupra cărora instanța

de apel nu s-a pronunțat, urmând ca acestea să fie dezlegate cu ocazia rejudecării

cauzei.

Tot astfel, controlul

judiciar de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., indicat prin cererea de recurs, întrucât hotărârea recurată nu s-a bazat pe

interpretarea unui act juridic care, greșită fiind, a determinat schimbarea naturii

ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. raportat la art. 1169 C.

civ. va respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

formulată de intimatul reclamant F.M., întrucât în cauză nu s-a făcut dovada efectuării

unor astfel de cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul SC C.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 460A din 20 decembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Respinge ca nefondată

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul reclamant

F.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.