ÎCCJ, decizie (scj.ro #83122)

Daune interese compensatorii și daune interese moratorii. Posibilitatea

cumulului.

Natura juridică a dobânzii este diferită de

natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând

o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a

doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății,

(daune compensatorii), ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul

acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o

îmbogățire fără justă cauză a creditorului.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

comercială decizia nr.304 din 4 februarie 2009)

Reclamanta S.C. U. S.A. a

chemat în judecată pârâtul M.F.P. solicitând instanței obligarea pârâtului la

plata sumei, reprezentând contravaloarea dobânzii legale.

Prin sentința comercială nr.1960 din

28 aprilie 2005, Tribunalul București - -secția a VI-a Comercială a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune în parte, referitor la

dobânzile aferente debitului reprezentând contravaloare creanțe pe relația Egipt,

respectiv cheltuieli de judecată și în consecință a respins ca prescris capătul

de cerere formulat de reclamantă referitor la plata dobânzilor aferente acestui

debit și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă

referitor la plata dobânzilor aferente sumelor reprezentând cheltuieli de

executare.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta SC U.SA.

Curtea de Apel București –Secția a

V-a Comercială prin Sentința comercială nr.84 din 16 februarie

2006 a

admis apelul reclamantei S.C. U. S.A. București,

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, cu

motivarea în esență că instanța de fond a confundat dreptul material la acțiune

cu dreptul de a cere executarea silită și nu a avut în vedere dispozițiile art.16

lit.c din Decretul nr.167/1918 care prevede că prescripția se întrerupe

printr-un act începător de executare și actul începător de executare l-a

reprezentat încheierea Judecătoriei Sector 5.

Instanța de apel a statuat ca în

rejudecare, tribunalul să analizeze și dispozițiile art.12 din Decretul

167/1958 pentru a stabili pentru care dobânzi dreptul la acțiune este prescris

și pentru care dobânzi a operat întreruperea prescripției.

Împotriva hotărârii anterior

menționată pârâtul M.F.P. a declarat  recurs în temeiul art.304 pct.9 Cod

procedură civilă invocând aplicarea greșită a legii în sensul că termenul de

prescripție a început să curgă la 31 mai 1999, data sentinței nr.2979 a

Tribunalului București și s-a împlinit la 31 mai 2002, astfel că acțiunea formulată

în februarie 2005 este prescrisă și că greșit s-a reținut că a fost întrerupt

termenul de prescripție, întrucât executarea silită a avut loc cu privire la

sumele acordate prin titlu executoriu iar nu cu privire la dobânzile ce

formează obiectul dosarului de față.

Înalta Curte de Casație și Justiție

–Secția Comercială prin decizia nr.3128 din 24 octombrie

2006 a

respins ca nefondat recursul pârâtului, și a

menținut decizia recurată dar cu motivarea că termenul de prescripție pentru

acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori

introducerii acțiunii, astfel că cererea pentru dobânzi legale nu este

prescrisă pe perioada 11 februarie 2002 – 4 august 2003.

Ulterior reclamanta S.C. U. S.A. a

formulat precizări la acțiune în sensul celor arătate în decizia  Înaltei Curți

de Casație și Justiție și a solicitat dobânzi calculate pe perioada 11

februarie 2002 - 4 august 2003.

În fond după desființare, Tribunalul

București –Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei reprezentând dobânzi legale și

cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pârâtul M.E.F. a

formulat apel solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței și pe fond

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de apel, pârâtul a

arătat că în mod greșit instanța a reținut existența unui prejudiciu, prezumat

de lege, în speță reclamanta nefăcând dovada prejudiciului cauzat pentru a

solicita plata de dobânzi la creanța, în condițiile în care pârâtul a plătit

această sumă reclamantei-intimată, reactualizată.

Curtea de Apel București –Secția a

V-a Comercială prin decizia comercială nr.174 din 21 aprilie

2008 a

respins ca nefondat apelul pârâtului cu

motivarea în esență că în comercial prin excepție de la dreptul comun, se pot

cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese

moratorii, păgubirea creditorului fiind prezumată conform art.43 Cod comercial,

deși creanța fusese executată silit, fiind actualizată cu rata inflației,

aceasta nu reprezintă o dublă reparație a prejudiciului, ci o reparare

integrală a acestuia.

Pârâtul M.E.F., în termen legal a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel criticând-o pentru

nelegalitate.

Prin motivele de recurs invocate, pârâtul

arată că una din condițiile acordării de despăgubiri sub forma de daune

moratorii îl reprezintă existența unui prejudiciu și acest prejudiciu există ca

urmare a unei fapte culpabile, imputabile unei persoane. Având în vedere că

M.E.F. și-a îndeplinit obligațiile de plată către creditoarea–reclamantă,

achitând debitul în cuantum reactualizat la data plății, rezultă că acesta nu

se face vinovat de nici o faptă prejudiciabilă, culpabilă, de natură a atrage

și plata dobânzii, ca sancțiune.

Examinând în ansamblu criticile

invocate în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere

dispozițiile legale incidente, Înalta Curte  constată că recursul nu este

fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând primul motiv de recurs

invocat de pârât cu privire la faptul că nu există prejudiciu și culpa sa,

Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, deoarece pârâtul a achitat obligațiile

de plată cu întârzieri foarte mari, prin executare silită.

Critica recurentului că prin plata reactualizată a debitului,

a acoperit prejudiciul prezumat creat intimatei-reclamante deci și daunelor

moratorii, nu poate fi primită întrucât potrivit principiului reparării

integrale, consacrat de art.1084 Cod civil „daunele interese ce sunt debite

creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a

fost lipsit...”

Având în vedere că natura juridică a

dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata

inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea

obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești

la data efectuării plății, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este

admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce

ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.