ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 985/2016

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, secția civilă - la data de 15 iunie 2015, reclamanta Primăria Drăgotești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., schimbarea sancțiunii aplicate pârâtului, din muncă în folosul comunității în amendă contravențională, stabilită prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și aplicată prin Sentința civilă nr. x din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr. x/303/2012.

Prin Sentința civilă nr. 6511 pronunțată în data de 9 septembrie 2015, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Craiova, cu motivarea că nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din O.G. nr. 55/2002 - judecătoria în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția - întrucât, pe de o parte, competența stabilită de art. 7 se referă doar la cazul prevăzut de art. 6 alin. (1) din ordonanță, respectiv când agentul constatator, față de gravitatea faptei săvârșite de contravenient, sesizează instanța pentru aplicarea acestei sancțiuni contravenientului, caz care nu se regăsește în speță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 2 octombrie 2015, iar la termenul de judecată din data de 2 decembrie 2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Prin Sentința nr. x pronunțată în data de 2 decembrie 2015 Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria comunei Drăgotești și pârâtul A., a constatat ivit conflictul de competență și a suspendat din oficiu judecarea cauzei înaintând dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în cauză, competența este stabilită de actul normativ invocat de reclamant, respectiv "judecătoria" prevăzută de art. 21 este cea prevăzută de art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002, iar nu de un alt act normativ, apreciat de instanță ca fiind aplicabil.

Înalta Curte, sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență, judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 noul C. proc. civ. și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reține că reclamanta Primăria Dragotești a solicitat Judecătoriei Sector 6 București să aplice măsurile prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 55/2002, față de pârâtul A., întrucât pârâtul nu s-a prezentat pentru a presta activitățile în folosul comunității pe o perioadă de 50 de ore, conform Sentinței civile nr. 643 din 23 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr. x/303/2012.

Prin Sentința nr. 643 din 23 ianuarie 2013, Judecătoria Sector 6 București a admis cererea formulată de petenta Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, în contradictoriu cu intimatul A. și a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 268 RON aplicate prin procesul-verbal nr. x din 23 iulie 2011 cu 50 ore de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Drăgotești, jud. Dolj.

Înalta Curte constată că temeiul de drept al cererii reclamantului îl constituie dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 55/2002, conform cărora " În cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii".

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002 potrivit cărora"competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția", și nu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv art. 9 alin. (5) care statuează că "în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității" coroborat cu alin. (3) al aceluiași articol "... va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta ...".

În mod corect a observat Judecătoria Craiova că, în cauză,,,judecătoria" prevăzută de art. 21 este cea prevăzută de art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002, iar nu o altă instanță dintr-un alt act normativ, cum ar fi O.G. nr. 2/2001, care la art. 9 vizează o altă situație, respectiv aceea când contravenientul nu achită amenda, neputându-se extinde aplicabilitatea prevederilor menționate la alte cazuri.

În acest context, Înalta Curte reține că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 55/2002, astfel că, instanța de la locul săvârșirii contravenției este competentă să soluționeze cauza.

În consecință, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Dragotești în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2016.

Procesat de GGC - MM