ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2210/2020

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia 610 din 30 septembrie 2020 a Curții de apel Craiova s-a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 257 din data de 10.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Icoana prin Primar în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că cererea de revizuire a deciziei nr. 254 din 10.06 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul civil nr. x/2018, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul privitor la existența unor hotărâri definitive potrivnice.

În ceea ce privește instanța competentă, devin relevante dispozițiile art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., în considerarea caracterului de ordine publică al regulilor de competență în materie, de la care părțile și instanța nu pot deroga.

Curtea a constatat că Înalta Curte de Casație si Justiție este, în accepțiunea art. 510 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "instanța mai mare în grad", întrucât "prima hotărâre", în raport de care se afirmă încălcarea autorității de lucru judecat, este reprezentată de decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011.

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a arătat că prin decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011 a fost soluționat litigiul dintre aceleași părți, litigiu ce avea același obiect astfel că, prin decizia a cărei anulare o solicită a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

A menționat că prin decizia civilă nr. 254 din 10.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul civil nr. x/2018 a fost obligat să plătească suma de 5600 RON în timp ce prin decizia civilă nr. 527 din 23.01.2013 pronunțată de Curtea de apel Craiova în dosarul nr. x/2011 pentru aceleași pretenții a fost obligat să plătească 500 RON.

Analizând prezenta cerere de revizuire, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație si Justiție constată că este întemeiată excepția inadmisibilității, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Înalta Curte constată că hotărârile invocate ca fiind potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de obiect și cauză, nici pe cea a identității de părți.

În cauză se invocă contrarietatea deciziei 254 din 10.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosar nr. x/2018, cu aceea a deciziei civile nr. 527 din 3.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011.

Prin decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011 Curtea de Apel Craiova a respins recursul declarat de Primarul Comunei Icoana, în contradictoriu cu Instituția Prefectului județului Olt și cu intervenienta B., împotriva sentinței 1489 din 28 august 2012, a Tribunalului Olt, prin care a fost obligat pârâtul Primarul Comunei Icoana la plata drepturilor bănești ce i se cuvin intervenientei până la reintegrarea în funcție, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON.

În celălalt litigiu, prin sentința civilă nr. 5070/04.12.2018 pronunțată de Judecătoria Slatina, secția I civilă în dosar nr. x/2018 a fost admisă cererea, astfel cum a fost restrânsă câtimea obiectului acesteia prin răspunsul la întâmpinare, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana - prin primar în contradictoriu cu pârâtul A.. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 56007 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate de pârât numitei B., în baza sentinței nr. 1489/28.08.2012 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2011.A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul A., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin decizia Tribunalului Olt, secția I civilă nr. 1150/24.10.2019 s-a respins apelul civil declarat de apelantul pârât A. împotriva sentinței civile nr. 5070/04.12.2018, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata reclamantă Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Icoana-prin primar, ca nefondat. A fost obligat apelantul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs recurentul A..

Prin decizia civilă nr. 254 din 10.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosar nr. x/2018, a fost respins recursul declarat de recurentul A., din com. Icoana, sat Ursoaia, județ Olt, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana prin Primar, com. Icoana, județ Olt, împotriva deciziei Tribunalului Olt, secția I civilă nr. 1150/24.10.2019,ca nefondat.

Verificând cele două decizii pretins contradictorii, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține susținerea revizuentului în sensul că prin decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011 a fost soluționat litigiul dintre aceleași părți, litigiu ce ar avea același obiect și că astfel, prin decizia a cărei anulare o solicită a fost încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei hotărâri.

Astfel, se reține că nu se verifică identitatea de părți, deoarece, în litigiul ce a făcut obiectul dosar x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, părți au fost A., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana prin Primar, în timp ce în litigiul din dosarul nr. x/2011 în care Curtea de Apel Craiova a pronunțat decizia civilă nr. 527 din 3.01.2013 au avut calitatea de părți Primarul Comunei Icoana, A., Instituția Prefectului județului Olt și intervenienta B..

Nici identitatea de cauză și obiect nu se verifică, deoarece în timp ce obiectul dosar x/2018 l-a constituit obligarea pârâtului revizuent la plata către Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Icoana sumei reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate numitei B., în baza sentinței nr. 1489/28.08.2012 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2011, în cea de-a doua hotărâre invocată ca pretins potrivnică în dosar x/2011, instanța a fost învestită cu cererea reclamantei Instituției Prefectului județului Olt și cererii de intervenție în interes propriu a numitei B., privind nulitatea absolută a dispozițiilor 111 din 21.03.2011 și 152 din 29.04.2011, repunerea în situația anterioară, obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești ce i se cuvin intervenientei până la reintegrarea în funcție, precum și la plata de daune morale.

Se constată astfel că revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii având același obiect și aceeași cauză, pronunțate între aceleași părți, având în vedere că litigiul finalizat cu hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a avut ca obiect și cauză diferite de primul dosar soluționat, precum și părți diferite. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca, între hotărârile pretins potrivnice, să existe identitatea de părți, obiect și cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în Noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să "lege" în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergențele de jurisprudență prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 254 din 10 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 254 din 10 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.