ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 533/2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de revizuire:

Prin cererea adresată Curții de Apel Bacău și înregistrată la această instanță sub nr. x/32/2024, petenții Unitatea administrativ teritorială A, Consiliul local A și Instituția primarului A au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B S.A. Constanța, S.C. B S.A. Constanța - Centrul zonal A și intimata-reclamantă C revizuirea deciziei nr. 237 din 5 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul cu nr. x/270/2018*, în care revizuenții au avut calitatea de pârâți.

În motivarea cererii, revizuenții indică drept temei art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 296 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă, a fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a fost admisă excepția de necompetență materială și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin aceeași decizie, instanța a respins cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca nefondată.

Ca urmare a declinării de competență a Curții de Apel Bacău, a fost înregistrată, la data de 16 decembrie 2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă, cererea de revizuire arătată mai sus, din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 509 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

După o prezentare teoretică a problemei de drept invocate, revizuenții au arătat, în esență, cu privire la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că prin contrarietatea de hotărâri trebuie să se înțeleagă că una și aceeași problemă litigioasă a primit două rezolvări opuse, situație care, în opinia lor, se regăsește și în speță.

Astfel, considerentele deciziei civile atacate sunt potrivnice celor ale deciziei civile nr. 577 din 25 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă, prin care s-a statuat în sensul că: „Titularii dreptului de proprietate privată afectați de dreptul de trecere pentru utilități pot pretinde indemnizații pentru lipsa de folosință numai în măsura în care utilitățile au fost realizate după intrarea în vigoare a noului Cod civil si a Legii nr. 241/2006.

Pentru cele realizate anterior, exercitarea de către proprietarii utilităților a drepturilor de uz si de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispozițiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcțiune, Decizia nr. 27 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/1/2019, fiind aplicabilă pentru identitate de rațiune”.

Revizuenții au mai precizat că între cele două dosare există o strânsă legătură, atât în ceea ce privește obiectul dedus judecății – în ambele cauze s-au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietate privată – cât și, respectiv, identitate de cauză, întrucât în ambele litigii drepturile solicitate sunt fundamentate pe același temei de drept.

Au arătat că temeiul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat. Deși excepția autorității de lucru judecat are caracter absolut și, deci, poate fi invocată și din oficiu de către instanță, uneori e posibil ca în aceeași pricină două instanțe deosebite sau chiar aceeași instanță, în dosare distincte, să pronunțe hotărâri potrivnice, astfel încât, ulterior, fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă.

Revizuirea este admisibilă întrucât prezumția de lucru judecat impune consecvență în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Au concluzionat că, în privința condiției cerută de lege, și anume existența a două hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii), aceasta este îndeplinită:

În prima acțiune, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 577 din 25 mai 2021, a admis recursul pârâtei persoană juridică, a casat hotărârea instanței de apel și, rejudecând, a respins apelul formulat de către reclamanți, ca nefondat.

În acțiunea ulterioară, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 237 din 5 iulie 2024, a admis recursul promovat de recurenta-reclamantă C, a casat decizia recurată, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție și a obligat în solidar pârâtele S.C. B S.A. Constanța, Centrul Zonal A și U.A.T. A la plata către reclamantă a unei despăgubiri lunare în cuantum de 712 lei folosința terenului proprietatea reclamantei.

Contradicția între cele două hotărâri rezidă din faptul că, în prima cauză, instanța de recurs a conchis că titularii dreptului de proprietate privată afectați de dreptul de trecere pentru utilități pot pretinde indemnizații pentru lipsa de folosință numai în măsura în care utilitățile au fost realizate după intrarea în vigoare a noului Cod civil și a Legii nr. 241/2006, în timp ce, pentru cele realizate anterior, exercitarea de către proprietarii utilităților a drepturilor de uz și de servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispozițiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcțiune. În schimb, în cea de-a doua cauză instanța a dispus obligarea în solidar a pârâtelor la plata către reclamantă a unei despăgubiri lunare pentru folosința terenului proprietatea reclamantei, cu toate că utilitățile care străbat proprietatea reclamantei se află acolo din 1990, adică încă dinainte de a deveni reclamanta proprietar, acordând nelegal acest drept.

Apărările formulate:

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. B S.A. a solicitat admiterea cererii de revizuire, întrucât problema litigioasă a primit anterior o altă dezlegare, prin decizia civilă nr. 577 din 25 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Intimata C a solicitat prin întâmpinare să se constate inadmisibilitatea căii de atac a revizuirii, întrucât, în opinia sa, condiția esențială a acestui motiv de revizuire este aceea ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar soluționarea situației create de existența hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge autoritatea de lucru judecat.

În speță, hotărârile invocate sunt definitive, sunt pronunțate de instanțe de același grad, în cauze diferite, însă nu au aceleași părți sau cauză, iar dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. trebuie coroborate, pentru a fi aplicabile, cu prevederile art. 430-431 C. proc. civ., cele care determină conținutul și efectele autorității de lucru judecat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă la data de 16 decembrie 2024, iar prin rezoluția de primire din 23 decembrie 2024 s-a stabilit termen de judecată în ședință publică la 4 martie 2025.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității acesteia, în acord cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

În cadrul acestei căi de atac de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate specifice ipotezei de revizuire invocate de partea care face uz de această cale de atac.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ,,revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. constituind-o necesitatea prevenirii încălcării acesteia, în cazul în care instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, potrivit interpretării dispozițiilor art. 431 C. proc. civ.

În speță, revizuenții au arătat că formulează prezenta cerere de revizuire cu privire la decizia civilă nr. 237 din 5 iulie 2024 a Curții de Apel Bacău – Secția I civilă, hotărâre judecătorească ale cărei considerente sunt potrivnice celor ale deciziei civile nr. 577 din 25 mai 2021 a Curții de Apel Timișoara, Secția I civilă.

În motivarea cererii de revizuire, au precizat că între cele două dosare există o strânsă legătură, privind obiectul dedus judecății - în ambele cauze s-au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietate privată și, respectiv, identitate de cauză, întrucât în ambele litigii drepturile solicitate își au izvorul în același temei de drept.

Analizând condițiile de admisibilitate ale revizuirii, din perspectiva art. 431 C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte reține că, în speță, cerința triplei identități obiect, părți, cauză nu este îndeplinită.

Astfel, deși hotărârile judecătorești a căror revizuire se cere au fost declanșate în litigii având ca obiect pretenții întemeiate pe cauze similare, se constată că părțile între care s-au desfășurat litigiile sunt complet diferite.

Prin urmare, se constată neîndeplinită condiția identității de părți, cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca autoritatea de lucru judecat să fie invocată cu succes în cel de-al doilea proces și să conducă la anularea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici că ultima hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al celei dintâi hotărâri, conform susținerilor revizuenților.

Este adevărat că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, iar, conform art. 430 alin. (2) din același act normativ, autoritatea de lucru judecat se grefează și considerentelor decizorii, care susțin dispozitivul hotărârii, însă efectul pozitiv al lucrului judecat poate fi și acesta opus tot între aceleași părți, iar nu în pricini ale altor persoane.

În speță, ceea ce reclamă în realitate revizuenții este rezolvarea în mod diferit de către instanțe a unor situații juridice similare, adică o divergență de jurisprudență cu privire la o problemă de drept.

Or, problemele de practică neunitară a instanțelor care au pronunțat hotărârile pretins contrare nu pot fi soluționate pe calea procedurală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prevederile legale în materie nu instituie un astfel de motiv de revizuire.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 89 din 4 decembrie 2017, unde, cu referire la aplicarea unui principiu de drept (efectul pozitiv al autorității de lucru judecat) la o situație concretă, a statuat că „impunerea efectului pozitiv al lucrului judecat nu trebuie confundată cu situația în care, între spețe, ar exista o similitudine, ceea ce ar presupune adoptarea aceleiași soluții în ideea asigurării coerenței jurisprudenței.”

Remediul juridic pentru rezolvarea unor astfel de situații ar putea consta în pronunțarea unei decizii în recurs în interesul legii, însă, chiar și în această situație, hotărârea astfel pronunțată nu ar avea vreo înrâurire asupra celei a cărei revizuire se solicită, soluțiile date în condițiile art. 517 C. proc. civ. neavând efecte asupra cauzelor deja examinate ori în privința situației părților din acele procese.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

În aplicarea art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că nu sunt îndeplinite condițiile privind acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimata C, dat fiind că instanța nu poate determina existența și cuantumul cheltuielilor de judecată prin apreciere, în lipsa unor mijloace probatorii adecvate depuse în dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții Unitatea administrativ - teritorială A, Consiliul local al Municipiului A și Primarul Municipiului A împotriva deciziei civile nr. 237 din 5 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în dosarul nr. x/270/2018*.

Cu recurs la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.