ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5270/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5270/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 31 octombrie 2019
Asupra cererii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2019 în dosarul nr. x/2019 petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 4117 din 19 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întrucât soluționând recursul promovat în cauză, instanța a omis să se pronunțe și asupra cererii intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat - 4789,65 RON. Solicitarea intimatei a fost formulată expres în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar și reluată în cadrul dezbaterilor din ședința publică din data de 19.09.2019, la același termen fiind depuse și înscrisurile doveditoare.
Cererea petentei de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 444 C. proc. civ.
Examinând cererea formulată prin prisma actelor și lucrările dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."
În prezenta cauză, prin întâmpinarea depusă la dosar, dar și cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din data de 19.09.2019, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 143 din 31 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal și obligarea recurentei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat.
Prin decizia nr. 4117 din 19 septembrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 143 din 31 ianuarie 2017 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.
Se constată astfel că instanța de recurs a omis a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, iar cererea de completare a hotărârii apare ca fiind întemeiată.
La soluționarea cererii intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și reține culpa procesuală a recurentei B. S.R.L. care a promovat calea de atac împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.
De asemenea, se constată că intimata S.C. A. S.R.L. a depus înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor de judecată ocazionate de proces - onorariu de avocat în cuantum de 4789,65 RON (factura fiscală și dovadă plată/extras cont dosar recurs).
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 453 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va admite cererea petentei și va dispune completarea deciziei nr. 4117 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va obliga recurenta B. S.R.L. să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 4789,65 RON cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea petentei S.C. A. S.R.L. .
Dispune completarea deciziei nr. 4117 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă pe recurenta B. S.R.L. să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 4789,65 RON cheltuieli de judecată .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2019.