ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3159/2020

Ședința publică din data de 02 iulie 2020

Asupra prezentei cereri de completare a dispozitivului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2020 în dosarul nr. x/2014 petenta S.C. A. S.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 884 din data de 13.02.2020, pronunțată în cauză, cu soluția dată asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea cererii, petenta a arătat că la ultimul termen de judecată reprezentanta societății intimate a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată aferente căii de atac, a depus dovada efectuării acestora, însă instanța a omis a se pronunța asupra acestora.

Intimata Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a depus întâmpinare asupra cererii formulate, invocând excepția inadmisibilității acesteia, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de completare a dispozitivului deciziei instanței de recurs.

Examinând cererea de completare a dispozitivului hotărârii, în raport cu motivele expuse și cu normele de drept incidente, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., indicat drept temei al cererii formulate,: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.", iar potrivit art. 453 alin. (1) din același cod:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Din cuprinsul acestor texte de lege rezultă că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă un capăt de cerere accesoriu, iar în măsura în care instanța a omis a-l soluționa, partea interesată are posibilitatea formulării unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii astfel pronunțate.

Pe de altă parte, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., anterior citat, cheltuielile de judecată se acordă la cererea părții care a câștigat, ceea ce presupune culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.

Pe cale de consecință, aceste dispoziții sunt aplicabile doar în acele situații în care instanța de recurs statuează definitiv asupra pretențiilor deduse judecății, întrucât numai în această ipoteză se poate stabili care este partea căzută în pretenții, precum și eventuala culpă a acesteia.

În cauza de față, prin decizia nr. 884 din data de 13 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2014, instanța de control judiciar a admis recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva sentinței nr. 103 din 3 august 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a respins excepția prescripției invocată de reclamanta S.C. A. S.A. și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare aferente anului 2007, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În acest context, deși rejudecarea va presupune reanalizarea doar în parte a acțiunii și a argumentelor aferente, Înalta Curte reține, despre cheltuielile de judecată suportate de către intimată în recurs, că acestea nu pot fi cuantificate și stabilite proporțional criticilor recurentelor apreciate ca nefondate, acordarea cheltuielilor de judecată depinzând de soluția ce va fi pronunțată, în final, asupra fondului cauzei.

În concluzie, întrucât prin hotărârea dată în recurs nu a fost tranșat litigiul dintre părți, instanța de control judiciar nu se putea pronunța asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 444 C. proc. civ., referitoare la omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere accesoriu.

Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept menționate, Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 884 din 13 februarie 2020 formulată de S.C. A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea petentei S.C. A. S.A. de completare a dispozitivului deciziei nr. 884 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2020.