ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4114/2020

Asupra cererii de completare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1672 din 19 martie 2020, a constatat nulitatea recursului formulat de pârâta Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 4159 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a admis recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 4159 din 20 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Referitor la recursul formulat de pârâtă instanța de control judiciar a constatat nulitatea acestuia, reținând că motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul reclamantei, instanța de recurs a constatat că este incident motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cu referire la nemotivarea hotărârii și motivarea contradictorie a acesteia.

Prin cererea înregistrată la instanță data de 22 mai 2020 în Dosarul nr. x/2015, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 1672 din 19 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în calea de atac a recursului, în sensul obligării, în solidar, a intimatelor-pârâte, la plata inclusiv a cheltuielilor de judecată aferente etapei recursului prezentului litigiu, constând în onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru, în valoare de 22.609,85 RON, potrivit documentelor justificative, aflate la dosar, întrucât instanța de recurs a omis să se pronunțe în privința acestor cheltuieli.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de completare a deciziei pronunțate în recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția invocată, în raport cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., constată că cererea este tardiv formulată.

Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Demersul judiciar inițiat de parte vizează o hotărâre pronunțată în calea de atac extraordinară a recursului, situație în care termenul pentru exercitarea dreptului de a cere completarea dispozitivului deciziei curge de la pronunțarea deciziei în cauză.

În cauză, hotărârea a cărei completare se solicită a fost pronunțată la data 19 martie 2020, iar cererea de completare a dispozitivului acestei hotărâri a fost expediată la instanță, prin poștă, la data de 21 mai 2020 (potrivit plicului aflat la dosar).

Așa fiind, se constată că prezenta cererea de completare a fost formulată cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ, de 15 zile, prevăzut de textul de lege sus-menționat, calculat de la data pronunțării deciziei (19 martie 2020).

În conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiție, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de completare ca tardiv formulată, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea motivelor invocate în cerere, conform art. 248 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentei-reclamante A. S.R.L., privind completarea dispozitivului Deciziei nr. 1672 din 19 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.