ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5036/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cererii de completare a deciziei de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Hotărârea instanței a cărei completare se solicită
Prin decizia nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de S.C." A. "S.R.L. în insolventă prin administrator judiciar B. - Filiala București și prin administrator special C. împotriva sentinței civile nr. 2944 din 10 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
A fost casată sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cererea de completare dispozitiv
Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București a formulat cerere de completare a deciziei nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând completarea acesteia cu privire la capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată.
În motivare, a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă pentru etapa recursului, deși dovada efectuării acestora a fost depusă la dosarul cauzei.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei menționate, analizând cererea în raport cu hotărârea pronunțată, care se solicită a fi completată, va respinge cererea pentru considerentele ce urmează:
3.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Potrivit art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
În speță, incidența acestor dispoziții legale nu poate fi reținută, având în vedere soluția pronunțată de instanță, de casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare, soluție prin care litigiul nu a fost soluționat definitiv, nefiind astfel stabilită culpa procesuală.
Se constată că art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.
Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.
În speță, prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, cauza nu a fost soluționată definitiv.
Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părților, inclusiv a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependență strictă de soluția dată cererii de chemare în judecată și, după caz, a altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză.
Numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății în recurs se poate ști care este partea care datorează celeilalte părți cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art. 453 din C. proc. civ.
Prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, acțiunea reclamantei nu a fost soluționată și nu a fost stabilită partea câștigătoare, nu a fost reținută culpa procesuală, situație față de care instanța de recurs nu se putea pronunța asupra cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, acordarea cheltuielilor de judecată putând fi analizată de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.
Ca atare, nepronunțarea instanței de recurs asupra cheltuielilor de judecată nu constituie o omisiune posibil de îndreptat prin procedura prevăzută de art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., această chestiune urmând a fi avută în vedere de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.
3.2. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 444 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 3107 din 2 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în insolvență, prin administrator judiciar B. - Filiala București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2020.