ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3107/2020

Ședința publică din data de 2 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 11.12.2015 reclamanta A. S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Măsuri de Piață și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.03.2015 (respectiv 10366/19.03.2015) emis de APIA prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță bugetară în valoare de 2.353.012,14 RON, precum și a Deciziei nr. DMP/CC/31.11.06.2015 (respectiv nr. 15231/12.06.2015 de soluționare a contestației nr. FN/24.04.2015 formulată de reclamantă emisă de APIA prin care autoritatea a respins contestația prealabilă formulată împotriva procesului-verbal.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2944 din 10 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, ca neîntemeiată.

Au fost respinse cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.03.2015 și a Deciziei nr. DMP/CC/11.06.2015, ca neîntemeiată și cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că aceasta este nelegală.

În motivarea recursului, a arătat că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, precum și cu încălcarea dreptului la apărare concretizată prin respingerea nejustificată a cererii de probe formulată în cauză.

Instanța de fond nu a analizat toate apărările reclamantei sub aspectul legalității și temeiniciei actelor contestate și a statuat în mod nejustificat că, potrivit art. 10 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, în fundamentarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, APIA era îndreptățită să utilizeze rezultatele investigațiilor realizate de Autoritatea de Audit, concluzie care înseamnă a goli de conținut textul de lege care permite grupului de producători să atace în instanță procesul-verbal.

A mai arătat că argumentul instanței în sensul că APIA era obligată să emită acest proces-verbal, invocând caracterul obligatoriu al recomandărilor din raportul de audit al Autorității de Audit, nu poate fi reținut, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1), (21) alin. (1) și (2) alin. (1) lit. h) și i), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 66/2011.

Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi poate întocmi doar documente constatatoare, pe baza cărora autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene să desfășoare activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, astfel că activitatea de constatare a neregulilor presupune întotdeauna realizarea unui control/investigații care în cauza dedusă judecății nu a avut loc, APIA nerealizând nici un control propriu și nicio verificare.

A menționat că instanța de fond a ignorat situația ce rezultă din analiza textelor de lege menționate, nemotivând pentru ce aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății.

Totodată, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin respingerea cererii de probe solicitate pentru dovedirea netemeiniciei actelor contestate.

Instanța de fond ar fi trebuit să analizeze dacă într-adevăr se puteau reține în sarcina reclamantei faptele consemnate în actul contestat, întrucât niciunul dintre motivele reținute nu își găsește corespondența în realitate. În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a solicitat instanței de fond să încuviințeze efectuarea unei expertize în specialitatea "construcții" și a unei expertize financiar contabile, întrucât doar o expertiză contabilă putea verifica dacă a existat sau nu un circuit fictiv al documentelor, iar o soluție de respingere a contestației nu poate fi susținută de suspiciuni.

În ceea ce privește respingerea cererii de suspendare a executării actelor contestate, reclamanta a arătat că se află în procedura insolvenței, astfel că acest capăt de cerere nu mai prezintă interes.

Intimata-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește cererea de suspendare, intimata a arătat că nu sunt îndeplinite condiția cazului bine justificat și condiția pagubei iminente.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziei de soluționare, intimata a arătat că, având în vedere prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 64/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, nu putea deroga de la dispozițiile art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 și pct. 516 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014, motiv pentru care APIA a pus în aplicare recomandările Autorității de Audit, fiind emis în acest sens procesul-verbal contestat în prezenta cauză.

Prin activitatea sa, echipa de control a folosit rezultatele controalelor efectuate de Autoritatea de Audit și de APIA la momentul aprobării cererii de plată, pentru a individualiza obligația de plată rezultată din neregula cu implicații financiare identificată de AAACCR.

Misiunea de control a Curții de Conturi - Autoritatea de Audit reprezintă un nivel superior de control organizat conform Regulamentului (CE) nr. 908/2014.

Susținerea reclamantei potrivit căreia APIA nu a respectat dispozițiile art. 21 alin. (14) și 15 din O.U.G. nr. 66/2011 este eronată, întrucât acestea nu sunt aplicabile speței deduse judecății.

În concluzie, intimata a apreciat că în cauză nu este incident motivul de casare invocat de recurentă.

La termenul de judecată din 02.07.2020 Înalta Curte a luat act că intimata-pârâtă APIA nu mai susține excepția tardivității formulării recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. B. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Direcția Măsuri de Piață și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.03.2015 (respectiv 10366/19.03.2015) emis de APIA prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanță bugetară în valoare de 2.353.012,14 RON, precum și a Deciziei nr. DMP/CC/31.11.06.2015 emisă de APIA, respectiv nr. 15231/12.06.2015 de soluționare a contestației nr. FN/24.04.2015 formulată de reclamantă, prin care autoritatea a respins contestația prealabilă formulată împotriva procesului-verbal.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate, cu cheltuieli de judecată.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că este fondat.

Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte consideră că prima instanță a încălcat dreptul la apărare al recurentei-reclamante. Aceasta a solicitat prin cererea introductivă de instanță administrarea probei cu înscrisuri, probei cu expertiză tehnică judiciară contabilă și expertiză tehnică judiciară în specialitatea "construcții" pentru dovedirea realității tuturor datelor cuprinse în cererea de plată.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 06.06.2016, reclamanta a reiterat solicitarea de încuviințare a probelor cu expertiză în specialitatea "construcții" și în specialitatea "contabilitate", precum și a probei cu înscrisuri. Potrivit practicalei încheierii de ședință de la acea dată, instanța de fond a încuviințat proba cu înscrisuri. Însă, în ceea ce privește proba cu cele două expertize, instanța a respins solicitarea reclamantei, cu motivarea că nu este utilă, pertinentă și necesară soluționării cauzei în raport de obiectul cauzei și obiectivele propuse.

Instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând la respingerea probelor solicitate de reclamantă, în mod lapidar, a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum și principiul contradictorialității, nesocotind, deopotrivă și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc."

Minima motivare a instanței de fond în ceea ce privește respingerea probelor solicitate de recurenta-reclamantă apare insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impunea a fi clarificate, în contextul contestării realității datelor cuprinse în cererea de plată.

Totodată, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din oficiu, Înalta Curte constată că și acesta este fondat.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond nu a răspuns tuturor aspectelor invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, cum ar fi, de exemplu, cele care vizează incidența dispozițiilor art. 21 alin. (14) și 15 din O.U.G. nr. 66/2011, motivarea instanței de fond fiind:

"deoarece acestea nu sunt aplicabile".

Totodată, Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate nu cuprind elementele logico-juridice ce au condus instanța la pronunțarea soluției, ci reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în fața instanței de fond de către intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și aflate la dosarul de fond.

Astfel, în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind anularea actelor administrative, în motivarea instanței de fond pot fi regăsite paragrafele 6, 7 ale paginii 150, apoi paragraful 2 și paragraful ultim ale paginii 151, urmate fidel de paragraful 4 al paginii 152, paragraful 3 al paginii 153, paragraful 5 și paragraful ultim ale paginii 158, paragraful 5 al paginii 159, paragraful 1 și paragraful 3 ale paginii 160 din întâmpinare.

În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrative contestate, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii recurate, în mod generic, că nu se poate reține o nemotivare a actului administrativ și că susținerile reclamantei în sensul că executarea procesului-verbal ar avea un efect imediat asupra activității reclamantei și ar pune în pericol finanțarea bancară și relațiile cu clienții și furnizorii de marfă nu fac dovada condiției legale a prevenirii unei pagube iminente.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, dar și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă si argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a pronunțat în mod explicit asupra unor argumente și mijloace de probă esențiale invocate de recurenta-reclamantă în motivarea acțiunii, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că vătămarea procesuală cauzată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C." A. "S.R.L. în insolventă prin administrator judiciar C. - Filiala București și prin administrator special D. împotriva sentinței civile nr. 2944 din 10 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C." A. "S.R.L. în insolventă prin administrator judiciar C. - Filiala București și prin administrator special D. împotriva sentinței civile nr. 2944 din 10 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iulie 2020.