ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4451/2019

Ședința publică din data de 03 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 974/06.08.2014 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin completarea la acțiune reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. 1375/26.09.2014 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 974/06.08.2014.

Reclamanta a invocat la data de 30.06.2016 excepția de nelegalitate a Deciziei de delegare nr. 925/31.07.2014.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 149/2016 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 925/31.07.2014 și a fost respinsă acțiunea formulată și completată de reclamanta Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A.

Prin sentința nr. 11/2017 din 19 ianuarie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de completare a dispozitivului sentinței formulată de pârâtă, în sensul că a fost obligată reclamanta la plata sumei de 181,60 RON către pârâtă cu titlul de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A., fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat atât soluția dată cu privire la excepția de nelegalitate invocată, cât și cu privire la deciziile atacate.

Cu privire la excepția de nelegalitate a Deciziei de delegare nr. 925/31.07.2014, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în motivarea soluției date ca unic argument faptul că sunt inexistente prevederi legale exprese care să interzică consiliului ASF să dispună delegarea de competențe către membrii acesteia.

Recurenta a făcut referire la dispozițiile legale care reglementează delegarea de competență, delegarea de atribuții, concluzionând faptul că apare ca vădit nelegală delegarea de competențe către un organ al ASF(vicepreședinte) în baza unui text legal care permite doar instituirea de atribuții în sarcina personalului (auxiliar), acesta neavând funcții de conducere în cadrul autorității administrative.

Recurenta a arătat că prima și cea mai importantă condiție a delegării este aceea că posibilitatea delegării trebuie prevăzută expres de lege, iar, în cauza de față, legea organică nu permite în mod expres delegarea de competență de la Consiliul ASF la vicepreședintele A..

S-a precizat că în cadrul ASF Consiliul este organul cu competență materială generală în domeniul de activitate al acestei autorități, iar în măsura în care o atribuție nu este expres acordată de lege în sarcina unui anumit organ, aceasta va reveni organului de competență generală.

Cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 974/06.08.2014 și a Deciziei nr. 1375/26.09.2014, recurenta a arătat că principalul argument al instanței pentru care a fost respinsă cererea de anulare a deciziei nr. 974/2014 s-a întemeiat pe faptul că obligația conținută în decizie de a da curs solicitării ASF este una legală, fiind întemeiată pe Decizia CNVM nr. 381/2011, astfel încât consimțământul persoanelor ale căror date urmau a fi divulgate, solicitat de Legea protecției datelor cu caracter personal nr. 677/2001 nu mai era necesar. Recurenta a arătat că SIF Transilvania a adus numeroase argumente în susținerea nelegalității deciziei atacate și nu doar pe cel privind obligația de protecție a datelor cu caracater personal.

S-a arătat că instanța de fond a plecat de la o premisă eronată, respectiv a considerat că Decizia ASF nr. 381/2011 este un act administrativ normativ și că aceasta are caracter de lege, prin raportare la Legea nr. 677/2001, astfel încât a constatat că starea de fapt din cauza dedusă judecății se încadrează în excepția de la obligativitatea notificării prevăzută de Legea nr. 677/2001. Recurenta a precizat că actul administrativ normativ nu întrunește calitatea de lege în sensul Legii nr. 677/2001 și nici al Directivei 95/46.

Recurenta a arătat că în ceea ce privește legislația privind protecția datelor cu caracter personal este aplicabil principiul inadmisibilității prelucrării datelor cu caracter personal, inclusiv sub forma operațiunii de dezvăluire prin transmitere și/sau diseminare, fără acordul persoanei vizate (art. 10 și 11 din Directiva 95/46 și art. 5 din Legea nr. 677/2001).

Astfel, s-a arătat că ASF nu a indicat în niciun moment existența unui caz de excepție, instituit de lege, care să fi impus conducerii SIF Transilvania dezvăluirea unor astfel de date private referitoare la proprii acționari.

Ca atare, s-a susținut că obligația instituită prin Decizia nr. 974/6.08.2014 este în conflict evident cu prevederile legale și comunitare în materia protecției datelor cu caracter personal, dată fiind extinderea nepermisă a cazurilor de excepție, de natură a submina protecția legală asigurată datelor cu caracter personal și prin aceasta protecția și siguranța persoanei.

Recurenta a precizat că în contradicție cu cele reținute de instanța de fond, publicarea listei acționarilor ce solicita suplimentarea ordinii de zi a unei adunări generale convocate, precum și a deținerilor individuale, reprezintă o încălcare a legislației societare în materia votului secret în AGA cu privire la anumite rezoluții de pe ordinea de zi.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinara depusă la dosarul de recurs, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va admite recursul, va casa sentința dată de instanța de primă jurisdicție și, rejudecând cauza, reține următoarele:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a supus controlului judiciar deciziile emise de pârâta ASF.

Prin decizia nr. 974/2014, obiect principal al acțiunii reclamantei, s-a impus directoratului recurentei-reclamante să aducă la cunoștința publicului identitatea și deținerile acționarilor care au împreună 10,2038 din capitalul social și care au formulat cerere de completare a ordinii de zi a AGA convocată pentru data de 11/12.08.2014.

Înalta Curte analizând decizia ce face obiectul acțiunii în anulare constată că aceasta a fost emisă în temeiul Deciziei ASF nr. 381/2011, care a stabilit obligația emitenților acțiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată să aducă la cunoștința publicului identitatea și deținerile acționarilor care, deținând cel puțin 5% din capitalul social, solicită completarea ordinii de zi a unei adunări generale a acționarilor.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 1733 din 28.03.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014, definitivă, a fost anulată Decizia nr. 381/20.04.2011 emisă de ASF, decizie care a stat la baza emiterii deciziei ce face obiectul acțiunii în anulare de față.

Ca urmare, trebuie privite ca întemeiate criticile recurentei referitoare la lipsa caracterului legal al deciziei atacate.

Înalta Curte reține aplicarea în cauza dedusă judecății a principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis). Acest principiu desemnează regula de drept potrivit căreia anularea (desființarea) actului juridic inițial (primar) atrage și anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Acest principiu privește efectele nulității actului juridic față de terți și este consacrat de art. 1254 alin. (2) din C. civ., care prevede că "desființarea contractului atrage, în condițiile legii, și desființarea actelor subsecvente încheiate în baza lui", fiind aplicabil, în temeiul art. 1325 din C. civ. și actelor juridice unilaterale lovite de nulitate.

De asemenea, Înalta Curte reține faptul că prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că "Dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești.";

Ca atare, având în vedere principiul de drept în conformitate cu care anularea actului principal atrage anularea actelor/actului subsecvent, instanța de control judiciar, în cauza de față, are de constatat faptul că actul administrativ care a constituit temeiul emiterii Deciziei nr. 974/2014, obiect al acțiunii reclamantei, a fost anulat prin decizia ÎCCJ nr. 1733/2019, definitivă, motiv pentru care urmează a reține că actul administrativ supus controlului judiciar nu mai are un suport în actul în temeiul căruia a fost emis.

Pentru aceste motive, în raport de principiul enunțat mai sus, Înalta Curte va dispune anularea Deciziei nr. 974/2014.

În raport cu motivul de casare găsit întemeiat, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici din recurs.

Având în vedere cererea de cheltuieli de judecată solicitate de recurentă, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial, văzând soluția dată, va admite în parte cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., obligând intimata la plata sumei de 2.500 RON, din care 150 RON reprezintă taxa de timbru achitată la fond și recurs(50+100), iar restul sumei conform facturii și extrasului de cont al societății de avocatură, prin raportare la complexitatea cauzei și munca efectiv desfășurată de avocat în această cauză.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Societatea de Investiții Financiare Transilvania S.A. împotriva sentinței nr. 149/2016 din 13 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea.

Anulează decizia nr. 974/6.08.2014 emisă de ASF.

Obligă intimata-pârâtă ASF la plata sumei de 2500 RON către recurentă, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2019.