ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 974/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

I.A.S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat anularea

deciziei Direcției de soluționare a contestațiilor din 21 iulie 2009, Deciziei

de impunere din 12 februarie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Argeș - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

- Activitatea de inspecție fiscală și a raportului de inspecție fiscală din 12

februarie 2009 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș -

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii - Serviciul

Control Fiscal și, pe cale de consecință, să se constate inexistența

obligațiilor fiscale suplimentare constatate, și anume: 669.391 RON cu titlu de

impozit pe profit și, respectiv, 422.547 RON cu titlu de majorări de întârziere

aferente impozitului pe profit.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, potrivit art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., nu

sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de consultanță, management sau alte

prestări servicii în ipoteza în care contribuabilul nu poate justifica

necesitatea prestării acestora și nu există încheiat un contract.

Reclamanta a susținut

că, în speță, au fost încheiate contracte pentru diferitele tipuri de servicii

care au fost prestate în beneficiul societății și, prin urmare, cheltuielile

aferente acestora sunt deductibile.

Cu privire la

redevențele achitate pentru utilizarea logo-ului, reclamanta a arătat că sunt

îndeplinite prevederile art. 21 alin. (1) din C. fisc. pentru determinarea

profitului impozabil, potrivit cărora sunt considerate cheltuieli deductibile

numai cheltuielile care presupun identificarea unui comportament similar în

cazul unor entități independente, care nu aparțin aceluiași grup.

Reclamanta

menționează că redevențele s-au achitat în baza contractului privind utilizarea

anumitor elemente de proprietate intelectuală încheiat cu I.A.S. Franța și că

organul fiscal confundă denumirea comercială a societății cu logo-ul acesteia.

Cheltuielile în discuție reprezintă cheltuieli aferente utilizării logo-ului,

iar nu numelui companiei.

Referitor la

celelalte cheltuieli (cu serviciile de consultanță, reprezentare, IT, etc.)

reclamanta a arătat, de asemenea, că se impune recunoașterea caracterului lor

deductibil, fiind îndeplinite condițiile legale.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

reiterând considerentele deciziei de soluționare a contestației administrative.

de Apel

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 7829 din 22 decembrie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamanta

I.A.S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a dispus anularea

Deciziei din 21 iulie 2009, a Deciziei de impunere din 12 februarie 2009, emise

de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Argeș și a raportului de inspecție fiscală din 12 februarie

2009 și exonerarea reclamantei de plata sumelor stabilite prin aceste acte

administrative.

Totodată, a obligat

pe pârâte la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către

reclamantă, constând în onorariu de expert.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a constatat că analiza prezentei cauze

vizează deductibilitatea unor servicii prestate între societăți aparținând

aceluiași grup de firme.

Instanța de fond a

avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză,

care sunt în sensul că cheltuielile au la bază contracte de prestări servicii,

respectiv contract de management, contract de reprezentare comercială, contract

de utilizare a logo-ului, acordul de suportare în comun a unor cheltuieli de

cercetare, perfectate cu societățile din Franța pentru reprezentare, asistență,

consultanță de specialitate, fără acest consult societatea neputând realiza

implementarea tehnologiei producătorului de componente pentru industria auto;

așa fiind, acestea reprezintă cheltuieli deductibile, fiind necesare

optimizării producției, nefiind aplicabile prevederile art. 21 alin. (4) lit.

m) din C. fisc.

În privința acestor

cheltuieli, instanța de fond a mai reținut că reprezintă cheltuieli

deductibile, întrucât sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) serviciile au

fost efectiv prestate; (b) serviciile au fost prestate în baza unor contracte

încheiate în acest sens; (c) serviciile au fost benefice reclamantei, au fost

în conexiune directă cu activitatea derulată de aceasta și au fost aferente

obținerii de venituri de către societate.

Referitor la

redevențele achitate pentru utilizarea logo-ului, pentru care s-a stabilit

impozitul profit suplimentar în cuantum de 49.313 RON, instanța de fond a

constatat că sunt îndeplinite prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr.

573/2003.

De asemenea, instanța

de fond a avut în vedere faptul că obligația de licențiere gratuită a logo-ului

societății din Franța către filiala sa din România nu se regăsește în

legislația aplicabilă și, în plus, ar fi contrară principiilor de funcționare

ale unei piețe libere și, mai ales, scopului comercial al oricărei societăți

comerciale ale cărei acte valide presupun un beneficiu comercial, iar asociatul

unic al societății este, la rândul lui, o societate comercială căreia nu îi pot

fi impuse acte gratuite.

Cu privire la cheia

de alocare de 0,5% din cifra de afaceri determinată conform dosarului

prețurilor de transfer la nivel de grup și conformă cu exigențele fiscale

aplicabile reclamantei, instanța de fond a reținut că procentul determinat în

urma unor studii de piață tipice materiei a fost stabilit ca limită de

referință a valorii serviciilor care ar putea fi facturate sau, mai clar, care

ar trebui facturate în condiții optime și ia în calcul estimarea utilității

derivate a serviciilor la nivelul I.R.

În ceea ce privește

serviciile financiare, de consultanță în domeniul resurselor umane, de servicii

de comunicare, achiziții, IT, operațiuni și management, instanța de fond a

constatat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții de deductibilitate a

acestor cheltuieli, respectiv serviciile au fost efectiv prestate și a fost

dovedită necesitatea acestora prin prisma activităților desfășurate.

Astfel, contractul de

asistență generală încheiat de către reclamantă cu I.A.S.M. Franța a asigurat

reclamantei I. în mod efectiv beneficiul unei întregi arii de servicii

financiare, de consultanță în domeniul resurselor umane, de servicii de

comunicare, achiziții, IT, operațiuni și management, servicii care au fost

prestate în beneficiul I. și care reprezintă platforma de bază pe care se

dezvoltă orice entitate comercială care acționează pe piața producătorilor de

echipamente auto, aceste servicii având un caracter benefic pentru dezvoltarea

reclamantei.

În cazul serviciilor

de administrare și conducere din interiorul grupului, instanța de fond a

apreciat că aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal și nu se încadrează în

prevederile pct. 20 al art. 11 din Normele metodologice de aplicarea a Legii

nr. 571/2003, întrucât în cuprinsul celor trei contracte sunt prevăzute o gamă

de prestații mai largă decât serviciile de management și consultanță.

În concluzie,

instanța de fond a reținut că auditul intern al reclamantei a confirmat

greșeala contabilă inițială și a decis încadrarea corectă a cheltuielilor în

cauză ca reprezentând cheltuieli deductibile din perspectiva impozitului pe

profit, astfel că tratamentul provizoriu aplicat incorect asupra căruia s-a

revenit în fapt nu produce prin el însuși efecte fiscale definitive și, în

niciun caz, nu echivalează cu recunoașterea nedeductibilității cheltuielilor în

discuție, astfel încât erorile de înregistrare în evidența contabilă nu pot

avea drept consecință pierderea dreptului de deducere.

de către Agenția Națională de Administrare Fiscală

Împotriva sentinței

curții de apel a formulat recurs în termen legal Agenția Națională de

Administrare Fiscală, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenta combate

hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

· s-a reținut greșit

că dispozițiile art. 48 din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. date în

interpretarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., adaugă la lege; organele fiscale nu au pus la îndoială

existența contractelor de prestări servicii, ci au constatat lipsa documentelor

justificative care să ateste că respectivele servicii au fost efectiv prestate

în interesul societății contestatoare;

· în privința

impozitului pe profit aferent cheltuielilor cu redevențele achitate pentru

utilizarea logo-ului nu s-a avut în vedere relația de afiliere existentă cu

I.A.S. din Franța și nici prevederile art. 11 pct. 20 din H.G. nr. 1840/82004

pentru modificarea și completarea H.G. nr. 44/2004; în raport de contractul din

17 mai 2004 nu s-a observat că obligația folosirii logo-ului "I." a

fost impusă de firma mamă; presupusul avantaj competitiv nu a existat, câtă

vreme clienții principali fac parte din grupul R. Franța, la rândul său client

principal al I.A.S. din Franța;

· referitor la

impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu serviciile de consultanță,

management, cercetare-dezvoltare și reprezentare comercială, nu s-a dovedit

furnizarea efectivă, practică a acestora; contractele de prestări servicii nu

precizează tarifele, termenele și nici valoarea contractului, astfel că nu se

pot face verificări punctuale; înscrisurile prezentate de societate nu sunt

relevante, neîndeplinind cerințele pct. 48 din H.G. nr. 44/2004;

· referitor la

contractul de suportare în comun a unor cheltuieli, deși s-au invocat

prevederile pct. 7.24 și 7.25 din Ghidul

Organizației

pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

de prețuri de transfer pentru

companii multinaționale și administrații fiscale, nu s-a precizat modul de

stabilire a valorii fiecărei prestații, considerând că este dificilă sau chiar

imposibilă separarea acestora pe fiecare unitate membră a grupului;

· s-a considerat

lipsit de semnificație comportamentul fiscal oscilant al contribuabilului în

privința cheltuielilor cu serviciile de asistență generală, cercetare și

reprezentare comercială, deși acesta era un argument în sprijinul concluziei

organelor fiscale;

· a fost ignorată

toată jurisprudența relevantă atașată;

· obligarea sa la

plata unor cheltuieli de judecată de 2.000 RON nu este justificată, nefiind în

culpă procesuală.

Direcției Generale Regională a Finanțelor Publice Ploiești

Această intimată,

reprezentată de Administrația Finanțelor Publice Argeș, a formulat întâmpinare

la data de 6 februarie 2014, solicitând admiterea recursului Agenției Naționale

de Administrare Fiscală.

În dezvoltare,

intimata a susținut că se impune modificarea sentinței atacate pentru că a fost

dată cu aplicarea greșită a legii.

Reluând detaliat

constatările organelor de inspecție fiscală, intimata a punctat îndeosebi că

dată fiind relația de afiliere existentă cu firma franceză, trebuie ținut seama

de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 și pct. 20 al art. 11

din H.G. nr. 44/2004, potrivit cărora se impune probarea prestării în fapt a

serviciilor respective și a necesității acestora, în scopul activității proprii

a contribuabilului.

intimatei I.A.S.R. SRL

Intimata I.A.S.R. SRL

nu a formulat întâmpinare, ci și-a prezentat apărările în cuprinsul notelor de

ședință din 21 februarie 2014 și concluziilor scrise din 24 februarie 2014,

acte procedurale ample care structurează și sistematizează corespunzător

susținerile acestei părți de pe parcursul derulării litigiului fiscal.

Redând rezumativ

punctul de vedere al intimatei-reclamante, Înalta Curte reține că, potrivit acesteia,

realitatea serviciilor prestate este atestată de mai multe documente.

Starea de fapt a fost

corect stabilită de instanța de fond, care a admis efectuarea în cauză a unei

expertize fiscale, expertul analizând numărul extrem de mare de documente (foarte

multe pe suport electronic) care au reflectat, în opinia intimatei, realitatea

prestării serviciilor contestate, astfel încât cheltuielile aferente sunt

deductibile fiscal.

Serviciile prestate

între societăți aparținând aceluiași grup de firme i-au fost benefice, mai

arată intimata, a crescut profitul în perioada de referință, fiind

achiziționate în considerarea faptului că structura sa internă nu îi permite

asigurarea în regie proprie a acestui tip de servicii, pe care orice societate

independentă le-ar contracta pentru derularea unei activități similare.

Recurenta nu a

analizat cheile de alocare, nu a observat că grupul a acționat în limitele

trasate de propriul Dosar al prețurilor de transfer, în acord cu limitele din

Liniile directoare ale

Organizației pentru Cooperare

și Dezvoltare Economică

, preluate și adaptate de normele fiscale ale

fiecărui stat membru astfel încât, mai arată intimata, costurile anumitor

servicii prestate între societățile aparținând aceluiași grup sunt deductibile

la nivelul societății beneficiare a acestor servicii.

Referitor la

redevențele achitate pentru utilizarea logo-ului, intimata susține că organul

fiscal confundă denumirea comercială a societății cu logo-ul acesteia și

pornește de la premisa eronată că societății mamă i-ar incumba o obligație de

licențiere gratuită a logo-ului său către filiala sa din România. De asemenea,

mai afirmă intimata, nu s-a ținut seama de faptul că logo-ul a fost efectiv

utilizat și a generat beneficii comerciale, în condițiile în care orice entitate

independentă ar efectua cheltuieli pentru dezvoltarea și/sau utilizarea unui

logo propriu.

În privința

diverselor servicii prestate de terți în beneficiul societății, s-a arătat că

recurenta a examinat superficial contractul de asistență generală prin care s-a

asigurat controlatei române un întreg set servicii care i-au permis acesteia

funcționarea independentă pe piața din România, fiscul rezumându-se la a puncta

că în acest contract nu sunt precizate tarifele aferente serviciilor, termenele

și valoarea contractului etc.

Intimata indică în

susținerea punctului său de vedere Hotărârea din 27 septembrie 2007, pronunțată

în cauza C-146/05, Albert Collee c. Finanzamt Limburg an der Lahn, în sensul că

organul fiscal are obligația de a da eficiență stării de fapt fiscale reale.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentei, a susținerilor din întâmpinare, a

apărărilor din notele de ședință și concluziile scrise, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a ajuns

la concluzia că recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală este

fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Intimata-reclamantă

I.A.S.R. SRL a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 218

alin. (2) din C. proc. fisc. Decizia nr. 264 din 21 iulie 2009 prin care

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor i-a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva

Deciziei de impunere din 12 februarie 2009 emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală pentru

Contribuabili Mijlocii, pentru suma totală de 1.091.938 RON, reprezentând:

· 669.391 RON -

impozit pe profit suplimentar;

· 422.547 RON -

majorări de întârziere aferente.

Atât în etapa

administrativă, cât și în cea judiciară a litigiului criticile de nelegalitate

s-au structurat pe două paliere, susținându-se de societate că prevederile art.

21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. au fost greșit aplicate de fisc, câtă vreme

s-a făcut dovada existenței contractelor în baza cărora s-au efectuat

cheltuielile și că structura de afaceri a unei multinaționale presupune

centralizarea anumitor servicii ale căror costuri au fost stabilite pe baza unor

chei de alocare, conform recomandărilor

Organizației

pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

.

În abordarea

problematicii cu care a fost învestită, Curtea de apel a interpretat corect

dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) din C. proc. fisc., în sensul că

existența unor contracte reprezintă o condiție necesară pentru recunoașterea

deductibilității cheltuielilor cu serviciile, nu însă și suficientă, câtă vreme

potrivit textului legal indicat și normelor date în aplicare, contribuabilul

trebuie să demonstreze, cumulativ, că serviciile au fost efectiv prestate, că

au fost în conexiune directă cu activitatea societății, fiind aferente

obținerii de venituri de către aceasta.

Trecând apoi la

aplicarea cadrului legal la situația de fapt fiscală, curtea de apel a ajuns la

o concluzie care nu este împărtășită de instanța de control judiciar, pentru că

nu ține seama de valoarea probatorie a înscrisurilor depuse de

intimata-reclamantă, în contextul raportului de afiliere existent cu societatea

I.A.S. din Franța.

Referitor la cadrul

normativ aplicabil

Reevaluând cauza

pentru a răspunde la criticile recurentei Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, Înalta Curte pornește de la premisa că, potrivit art. 65 alin. (1) din

C. proc. fisc., contribuabilul are sarcina probei în dovedirea situației de

fapt fiscale, respectiv în dovedirea caracterului deductibil al cheltuielilor

cu serviciile referitoare la:

· utilizarea

logo-ului (sigla și însemnele I.),

· asistență generală,

·

cercetare-dezvoltare,

· reprezentare

comercială

efectuate în perioada

supusă inspecției fiscale: 1 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2008.

Intimata-reclamantă

este, din punctul de vedere al formei juridice, o persoană juridică română,

societate cu răspundere limitată, având ca asociat unic societatea I.A.S. din

Franța.

Pentru a stabili dacă

organele fiscale au procedat legal, trebuie clarificat dacă în analiza

deductibilității unor cheltuieli cu serviciile prestate între societăți

aparținând aceluiași grup de firme, trebuie să se acorde prevalență limitelor

trasate de Dosarul prețurilor de transfer (al grupului) care se încadrează în

Liniile directoare ale

Organizației pentru Cooperare

și Dezvoltare Economică

sau este necesar a se verifica prioritar

îndeplinirea condițiilor legale pentru recunoașterea caracterului deductibil,

chestiunea cheilor de alocare și, implicit, a costurilor fiind subsecventă.

Înalta Curte

consideră că a doua abordare se impune și, ca urmare, fiscul a procedat legal.

Dispozițiile legale

invocate de intimata-reclamantă în susținerea punctului său de vedere au

următorul cuprins:

Legea nr. 571/2003

privind C. fisc.:

Art. 11 alin. (1):

"La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului

cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are

un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta

conținutul economic al tranzacției.

alin. (2): În cadrul

unei tranzacții între persoane afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma

venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar,

pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau serviciilor furnizate în

cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între

persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode: ..

d) orice altă metodă

recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică."

Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. aprobate prin H.G. nr.

44/2004:

Pct. 23. "La

estimarea prețului de piață al tranzacțiilor se poate utiliza una dintre

următoarele metode: ..

d) orice altă metodă

recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică".

Pct. 30. "Metoda

împărțirii profitului

Metoda împărțirii

profitului se folosește atunci când tranzacțiile efectuate între persoane

afiliate sunt interdependente astfel încât nu este posibilă identificarea unor

tranzacții comparabile. Această metodă presupune estimarea profitului obținut

de persoanele afiliate în urma uneia sau mai multor tranzacții și împărțirea

acestor profituri între persoanele afiliate, proporțional cu profitul care ar

fi fost obținut de către persoane independente, împărțirea profiturilor trebuie

să se realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate și a

costurilor suportate în urma uneia sau a mai multor tranzacții de către fiecare

persoană profiturile trebuie împărțite astfel încât să reflecte funcțiile

efectuate, riscurile asumate și activele folosite de către fiecare dintre

părți".

Prevederile legale

citate pornesc de la premisa că, din rațiuni evidente, prețurile tranzacțiilor

derulate între persoane afiliate se pot abate de la "prețul de piață"

pe care l-ar plăti "persoane independente" și trasează anumite repere

obiective pentru organele fiscale.

Aceasta nu înseamnă

însă că toate cheltuielile efectuate cu serviciile prestate în interiorul

grupului sunt - de plano - deductibile în marja indicată și nici că decizia

managerială "este în mod cert opozabilă terților și produce efectele

fiscale ale unei cheltuieli efectuate în vederea realizării scopului

societății", cum susține intimata.

Orice contribuabil

care optează pentru a considera deductibile anumite cheltuieli trebuie să

demonstreze potrivit art. 21 alin. (1) din C. fisc. că acestea sunt

"efectuate în scopul realizării de venituri impozabile". Totodată,

potrivit alin. (4) lit. m) din același articol, "nu sunt deductibile ..

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea

prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt

încheiate contracte".

Cu alte cuvinte,

agentul economic are libertate deplină în a achiziționa orice servicii

consideră că sunt oportune la un moment dat, însă pentru că raportul juridic

fiscal este un raport de drept public el se supune rigorilor reglementărilor

citate și, ca urmare, fiscul are dreptul de a aprecia dacă o anumită cheltuială

este deductibilă sau nu.

În acest context,

urmează a analiza dacă sumele înregistrate de societate ca deductibile fiscal

au un astfel de caracter în raport de documentația justificativă aferentă

prezentată.

Referitor la

cheltuielile cu logo-ul I.

Contrar celor

reținute de Curtea de apel, Înalta Curte constată că nu s-a dovedit

"necesitatea" acestei cheltuieli, câtă vreme nu se pune problema unui

"avantaj competitiv pe piață", cea mai mare parte a producției fiind

livrată către societățile A.D. SA și R.I.R. SRL, care fac parte din grupul R.

Franța, client principal al I.A.S. din Franța. Mai mult, dată fiind

specificitatea produselor vândute: sisteme de alimentare cu combustibil pentru

gama de automobile create de grupul R., ideea unei promovări pe alte piețe a

acestora nu prezintă consistență.

De altfel,

intervenirea contractului din 17 mai 2004 privind utilizarea denumirii și

logo-ului se justifică exclusiv prin finalitatea obținerii redevenței de 0,5%

din cifra de afaceri a subsidiarei din România, pentru că acest element era

deja înregistrat la Registrul Comerțului Argeș (conform certificatului de

transcriere de mențiuni din 13 iunie 2001), fiind specificate culoarea,

dimensiunea și caracterele literelor.

Referitor la

cheltuielile cu serviciile de asistență generală, cercetare și reprezentare

comercială

În privința acestor

cheltuieli organele fiscale au reținut că nu s-a probat "prestarea

efectivă" a serviciilor respective iar instanța fondului, preluând

concluziile expertului contabil B.G., a conchis în sens contrar.

Înalta Curte reține

că potrivit pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aferent art. 21 alin. (4)

lit. m) din C. fisc.:

"Pentru a deduce

cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte

prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele

condiții:

- serviciile trebuie

să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să

cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea

serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a

contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe

întreaga durata de desfășurare a contractului sau pe durata realizării

obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin:

situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de

fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul

trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul

activităților desfășurate".

În plus, la pct. 20

din aceleași Norme metodologice, aferent art. 11 din C. fisc. se arată că:

"În cazul

serviciilor de administrare și conducere din interiorul grupului se au în

vedere următoarele:

a) între persoanele

afiliate costurile de administrare, management, control, consultanță sau

funcții similare sunt deduse la nivel central sau regional prin intermediul

societății-mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o

remunerație pentru aceste activități, în măsura în care baza lor legală este

relația juridică care guvernează forma de organizare a afacerilor sau orice

alte norme care stabilesc legăturile dintre entități.

Cheltuielile de

această natură pot fi deduse numai dacă astfel de entități furnizează în plus

servicii persoanelor afiliate sau dacă în prețul bunurilor și în valoarea

tarifelor serviciilor furnizate se iau în considerare și serviciile sau

costurile administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de către

o filială care folosește aceste servicii luând în considerare relația juridică

dintre ele, numai pentru propriile condiții, ținând seama că nu ar fi folosit

aceste servicii dacă ar fi fost o persoană independentă;

b) serviciile trebuie

sa fie prestate în fapt. Simpla existență a serviciilor în cadrul unui grup nu

este suficientă, deoarece, ca regulă generală, persoanele independente plătesc

doar serviciile care au fost prestate în fapt".

Toate contractele de

prestări servicii invocate de intimată au fost încheiate cu firma franceză,

după cum urmează:

- contractul de

asistență generală încheiat la Paris în data de 28 iunie 2001, serviciile

urmând a fi prestate de firma I.A.S.M. aparținătoare a grupului de firme

"I.";

- acordul de

suportare în comun a costurilor din 26 mai 2005, serviciile urmând a fi

prestate de firma I.A.S.R. aparținătoare a grupului de firme "I.";

- contractul de

reprezentare comercială semnat la Paris în data de 14 mai 2004, serviciile urmând

a fi prestate chiar de firma I.A.S.

Contrar celor

reținute de prima instanță, Înalta Curte consideră că intimata-reclamantă nu a

demonstrat printr-un probatoriu adecvat că serviciile care făceau obiectul

contractelor menționate au fost efectiv prestate.

Nu s-au prezentat

situații de lucrări, procese-verbale de recepție, studii de fezabilitate și

altele asemenea care să facă credibile susținerile părții. Este real că în

contextul specific analizat o abordare rigidă a acestei probleme ar putea părea

excesivă, însă nici nu poate fi girat punctul de vedere al contribuabilului

potrivit căruia documentele depuse conținând: listă de mărci folosite în

România, articole de presă, grafice privind influența diverșilor parametri

asupra activității, informații extrase de pe internet, grafic de control al

calității ș.a.m.d. demonstrează realitatea prestării serviciilor.

Pe aceeași linie, a

abordării superficiale, se poziționează și expertul contabil care conchide în

sensul că "anexele facturilor demonstrează efectivitatea serviciilor

prestate" și că "facturile au fost emise respectând prevederile

privind formarea prețurilor de transfer", atașând în justificarea opiniei

sale contractele anterior menționate, grafice, tabele, lista serviciilor, adică

nici un document relevant.

De altfel, furnizarea

faptică a serviciilor este greu de probat și din cauza modului deficitar,

generic, în care au fost redactate contractele de prestări servicii, nefiind

prevăzuți parametri obligatorii cum ar fi termenele de efectuare și răspunderea

contractuală.

Cât privește

trimiterea pe care intimata o face la Hotărârea din 27 septembrie 2007

pronunțată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza C-146/05

Albert Collee c. Finanzamt Limburg an der Lahn, deși aceasta este pronunțată în

materia TVA iar situația de fapt din cauza de față este diferită, Înalta Curte

reține concluzia potrivit căreia "operațiunile trebuie să fie impozitate

luându-se în considerare caracteristicile lor obiective" care se degajă și

din considerentele ce preced.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte remarcă inconsecvența comportamentului fiscal al intimatei care

inițial (la 30 iunie 2006 și 30 septembrie 2006) a înregistrat drept cheltuieli

deductibile toate cheltuielile cu serviciile de asistență generală, cercetare

și reprezentare comercială, schimbând tratamentul fiscal la închiderea

exercițiului financiar 2006, la fel procedând și cu cheltuielile efectuate în

2007, până la 30 septembrie 2008.

Conchizând în această

privință, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a reușit să răstoarne

prezumția de legalitate de care beneficiază actele administrativ fiscale

atacate.

soluției instanței de recurs

Pentru toate

considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr.

554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) din C. proc. civ. se va admite recursul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se va modifica sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii I.A.S.R. SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței

civile nr. 7829 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea

formulată de reclamanta I.A.S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Ploiești, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS