ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3564/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii a Municipiului București, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din Cadrul Ministerului Finanțelor și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, a solicitat: - anularea Deciziei de impunere nr. x/28.02.2019 emisă de către DGRFP București - AFPC Mijlocii (denumită în continuare Decizia de impunere), prin care DGRFP București - AFPC Mijlocii a stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plata în cuantum de 10.251.023 RON din care: (i) 289.011 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar aferent unei baze impozabile stabilita suplimentar în suma de 1.806.319 RON; (ii) 9.962.012 RON reprezentând taxa pe valoare adăugata stabilita suplimentar, aferenta unei baza impozabile stabilite suplimentar de 41.508.383 RON, - anularea Deciziei de modificare a bazei de impozitare nr. x/28.02.2019 emisa de către DGRFP București - AFPC Mijlocii (denumită în continuare Decizia de modificare), prin care DGRFP București - AFPC Mijlocii a ajustat baza de impunere a impozitului pe profit aferent anului 2013 cu suma de 148.409 RON, - anularea Deciziei nr. 290/18.05.2022 privind soluționarea contestației depusa de A. și înregistrata la DGSC din cadrul ANAF sub nr. A_SLP 1274/16.05.2019 și reînregistrată la DGSC din cadrul Ministerului Finanțelor sub nr. M -SLP 834153/19.04.2022 (denumită în continuare Decizia de soluționare); - anularea Raportului de inspecție fiscala x/28.02.2019 emis de AFPC Mijlocii (denumit în continuare RIF), pe care au fost fundamentate atât Decizia de impunere, Decizia de modificare, cât și Decizia de soluționare; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest demers.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1656 din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele: - s-a admis în parte cererea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii a Municipiului București și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din Cadrul Ministerului Finanțelor, - a fost anulată în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 290/18.05.2022 emisă de ANAF-DGSC, Decizia de impunere nr. x/28.02.2019 și Raportul de inspecție fiscală x/28.02.2019 emise de AFPCM în privința TVA stabilit în cuantum de 9.931.019 RON, precum și a impozitului pe profit calculat de organele fiscale ca urmare a nerecunoașterii caracterului deductibil al cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor corporale, precum și a celor cu scoaterea din gestiune a imobilizărilor corporale, - a fost anulată în parte Decizia AFPCM nr. x/28.02.2019 privind modificarea bazei de impozitare în privința bazei impozabile stabilită suplimentar în sumă de 19.273 RON, - s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu DGRFP București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin sentința civilă nr. 295 din 25 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată cererea de completare a sentinței civile nr. 1656/24.10.2023 pronunțată de Curtea de București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1656 din 24 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii. Împotriva sentinței civile nr. 295 din 25 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.. 3.1 Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a criticat sentința din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Se susține faptul că în cauză nu au fost respectate prevederilor art. 336 din noul C. proc. civ. in sensul că raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză nu a fost comunicat/înaintat părților. Pe de altă parte, se arată că prima instanța și-a însușit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fără să procedeze la examinarea argumentelor invocate de organele fiscale în combaterea motivelor prezentate de reclamantă în susținerea acțiunii și fără să menționeze normele de drept incidente în litigiu și modul în care a înțeles să le aplice la situația de fapt, nefiind indicat nici măcar un text de lege pe care l-a avut în vedere la pronunțarea soluției de admiterea în parte a acțiunii. Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă susține că în speță este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. . Recurenta-pârâtă consideră că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în ceea ce privește anularea in parte a deciziei nr. 290/18.05.2022 întocmită de către ANAF prin Direcția de Soluționare a Contestațiilor. Având în vedere că actul atacat nu este emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (nefiind parte în raportul juridic obligațional dedus judecății) rezultă în mod evident faptul că este incidență excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei pe acest capăt de cerere, excepție de fond, absolută și peremptorie, motiv pentru care solicită admiterea acesteia si respingerea primul capăt de cerere, ca atare. Se reiterează si excepția inadmisibilității in ceea ce privește anularea in parte a Deciziei de impunere nr. x/28.02.2019 si Raportului de inspecție fiscala x/28.02.2019, având in vedere următoarele: Potrivit art. 281 alin. (2) din Noul cod de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, act normativ special in materie, numai decizia emisă in urma soluționări căii administrative prevăzută de art. 273 alin. f1) poate fi atacată la instanța de contencios administrative. Conform art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală în situația nesoluționării contestației în termen de 6 luni de la data depunerii contestației contestatorul se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului. La calculul acestui termen nu sunt incluse perioadele în care procedura de soluționare a contestației este suspendată potrivit art. 277. De altfel controlul de legalitate in contencios administrativ din dreptul național se poate exercita doar asupra formelor si procedurilor impuse autorității administrative, chiar si in situațiile in care legea a conferit acesteia o largă putere discreționară asupra fondului, instanța exercitându-și doar competența de a constata caracterul nelegal al conduitei manifestate de pârât, prin nesoluționarea cererii in termenul prevăzut de lege. În subsidiar, in situația in care se va trece peste excepțiile invocate, pe fond, recurenta-pârâtă apreciază că, in mod greșit, instanța de fond a admis in parte acțiunea formulată, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. În ceea ce privește concluziile primei instanțe în legătură cu creanța de TVA in valoare de 9.064.434 RON aferent achizițiilor de la B. S.R.L., contrar celor concluzionate de instanța de fond, recurenta-pârâtă susține că raportul de expertiză a vizat doar bifarea existenței documentelor, modalitatea de înregistrare in contabilitatea societății A. S.R.L. a unor tranzacții si circuitul bunurilor fără însă a analiza esența fenomenului/fraudei care este profund viciata in condițiile in care aceste aspecte au fost constatate si prezentate in amănunt de organele de inspecție fiscala si confirmate de către organele de soluționare a contestației. Subliniază faptul că reclamanta A. S.R.L. face parte dintr-un grup de societăți având ca asociați si administratori 3 frați C., D. si E., între care se desfășoară diferite tranzacții comerciale. Astfel prin ignorarea, eliminarea din luarea in calcul a aspectelor menționate atât in cadrul inspecției fiscale parțiale desfășurate si consemnate in RIF FMJ 10/28.02.2019 cat si in Decizia de soluționare a contestației nr. 290/18.05.2022 prin care a fost respinsa contestația, se pot produce distorsiuni evidente asupra realității fenomenului constatat, respectiv a avantajelor fiscale de care a beneficiat reclamanta in detrimentul bugetului de stat. Totodată, s-a solicitat a se analiza toate informațiile înscrise in Raportul de inspecție fiscală urmare cărora s-a concluzionat că tranzacția de valorificare active din patrimoniul B. S.R.L. din care a rezultat taxa pe valoarea adăugată deductibilă înregistrată in contabilitatea A. S.R.L., nu îndeplinește criteriile de a fi admisă la deducere întrucât este rezultată dintr-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată in care societatea a fost implicată si de care persoanele responsabile aveau cunoștință si pe care au susținut-o. Prin modalitatea in care au fost înscrise sumele in Tabelul definitiv al creanțelor, B. S.R.L., prin hotărârile adunării creditorilor si prin distribuirea sumelor încasate ca urmare a valorificării activelor din patrimoniul societății aflate in insolvență, in condițiile in care datoria către bugetul statului, in suma de 9.064.434 RON reprezentând TVA, era scadentă la data de 25.08.2013 si nu a fost inclusă in Planul de distribuție publicat de F. ca urmare a adunării creditorilor din data de 10.10.2013, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 9.064.434 RON in condițiile in care cele două societăți făceau parte din grup iar valorificarea de active din contul B. S.R.L. către A. S.R.L., a fost făcută cu buna știință, in deplină cunoștință de cauză si mai cu seamă cu încălcarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prevederi legale in vigoare la data derulării tranzacției. Astfel, in condițiile in care B. S.R.L. era proprietara activelor si avea in același timp o datorie față de G. S.A., prin introducerea artificială a societății A. in tranzacțiile între cele 3 entități s-a urmărit crearea unei succesiuni de tranzacții vânzare cumpărare care aparent nu au legătură între ele si nu poate fi condiționat dreptul de deducere de fraudarea TVA pe lanț, constând in omisiunea cu știință a achitării taxei colectate datorate bugetului de stat, rezultate din activitatea curentă a societății care făcea obiectul procedurilor de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2016. Recurenta-pârâtă, față de situația de fapt din speță, susține că sumele înscrise ca si creanțe in Tabloul definitiv al creanțelor debitorului B. S.R.L., publicat in BPI 16616/11.10.2013, necesitau o verificare mai atentă din partea factorilor responsabili. Organele de inspecție fiscală au considerat că este important de analizat de către instanță toate aceste aspecte întrucât prin modalitatea de aplicare a prevederilor legale privind procedura insolvenței in cazul B. S.R.L., cu precădere modalitatea de stingere a obligațiilor născute in timpul procedurii prevăzută de Legea 85/2014, prin implicarea societăților controlate de cei 3 frați si a mecanismului realizat de aceste persoane, însă aceasta instanța a concluzionat ca "(...) refuzarea dreptului de deducere a TVA pentru pretinsele nelegalități in modalitatea concretă de distribuire a sumei de 9.064.434 RON, reprezentând TVA in dosarul nr. x/2012 este apreciată de instanță ca fiind expresia unui abuz de putere cât timp se pun in discuție chestiuni intrate in puterea lucrului judecat (...)" Recurenta-pârâtă arată că prin intermediul creditorilor H. cu o creanță in suma de 26.646.600 RON (reprezentând 21,483% din total creanțe), I. cu o creanță in sumă de 26.646.600lei (reprezentând 21,483% din total creanțe), ce asigurau majoritatea suficientă spre a lua decizii in adunarea creditorilor, cu implicația administratorului special C., sub supravegherea firmei de insolvență F. si pronunțarea hotărârilor judecătorului sindic in baza art. 11 din Legea 85/2006 au fost luate deciziile privind modul de valorificare a sumelor intrate in patrimoniul societății aflate in insolvență B. S.R.L.. La finalul procedurii de valorificare active aparținând societății in insolventa B. S.R.L., desfășurată in cadrul procedurii generale de insolvență deschisă, debitul curent născut aferent acestei tranzacții reprezentând TVA datorată bugetului de stat in sumă de 9.064.434 RON, care intra sub incidența prevederilor art. 64 din Legea nr. 85/2006, a rămas neachitat pana la data pronunțării falimentului societății si apoi radierea societății de la ONRC, in ciuda faptului că au fost achitate alte debite născute aferente acestei tranzacții precum si debite restante care fuseseră incluse in Tabloul debitorilor la 4 luni după derularea tranzacției. În concluzie, la data efectuării tranzacției de vânzare active ce a generat in sarcina vânzătorului o datorie față de bugetul de stat in sumă de 9.064.434 RON, societatea A. S.R.L. prin factorii decidenți asociat/reprezentant asociat/administrator a avut cunoștință asupra deciziilor care s-au luat sau care urmau să se ia in speța in discuție, si au avut in opinia organelor de inspecție fiscală o contribuție activă la modul in care s-a derulat si decontat tranzacția. Arată că valorificarea de active din contul B. S.R.L. către A. S.R.L., cu asigurarea protecției cuvenite G. S.A., a fost făcută cu bună știință, in deplina cunoștința de cauză si mai cu seamă cu încălcarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prevederi legale in vigoare la data derulării tranzacției. Referitor la debitul reprezentat de TVA in sumă de 325.418 RON decurgând din achiziția de către A. de la B. a elementelor mobilier/dezvoltare corp C4 Clinceni" se susține că achiziția de elemente mobilier corp C4, situate in comuna Clinceni, jud. Ilfov ce au aparținut in prealabil B. S.R.L., este ca si accesoriu/supliment al tranzacției de vânzare cumpărare active/mijloace fixe reprezentând terenuri si clădiri întrucât s-a constatat ca tranzacția de valorificare elemente mobilier din patrimoniul B. S.R.L. din care a rezultat taxa pe valoarea adăugata deductibila înregistrata in contabilitatea A. S.R.L., nu îndeplinește criteriile de a fi admisa la deducere întrucât este rezultata dintr-o frauda privind taxa pe valoarea adăugată in care societatea a fost implicată si de care persoanele responsabile aveau cunoștință si pe care au sustinut-o având in vedere toate aspectele prezentate anterior. În ceea ce privește TVA neacceptat la deducere in suma de 270.367 RON aferent tranzacțiilor încheiate de reclamanta cu J. S.R.L. pentru care si-a exercitat dreptul de deducere a cheltuielilor in sumă de 1.126.529 RON, recurenta-pârâtă menționează că sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. (2) CPF. potrivit cărora, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, in condițiile legii administrează mijloace de proba, putând proceda, printre altele, la solicitarea de informații de orice fel din partea contribuabililor si a altor persoane precum si la administrarea probei cu înscrisuri menționează că: Deși organele de inspecție fiscala au recurs la solicitarea de documente si informații suplimentare din care sa rezulte cum ar fi mijloacele de transport cu care au fost transportate bunurile, perioada in care au fost prestate serviciile, persoanele care au prestat serviciile, numărul de ore prestate, etc, instanța a considerat ca cerințele solicitate au fost "excesive". Referitor la valorificarea acestor mijloace fixe, din documentele prezentate de către contribuabil nu rezulta cu certitudine defalcate echipamentele ca facand parte integranta din bunul imobil ce a făcut obiectul cesionarii contractului de leasing către S.C. K. S.R.L., cum de altfel nici la momentul achiziției bunului imobil de către contribuabil de la S.C. B. S.R.L. nu au fost defalcate echipamentele incorporate in acesta. Având in vedere cele prezentate rezulta ca S.C. A. S.R.L. nu a dovedit cu documente care erau dotările imobilului nici la data achiziției de la B. S.R.L. respectiv la data finanțării de către L. si nici la data cesiunii contractului către S.C. K. S.R.L., astfel nu s-a dovedit ca respectivele mijloace fixe au existat si au fost valorificate ulterior prin tranzacția de cesiune. În ceea ce privește achiziții de echipamente/utilaje/servicii in suma de 679.788 RON si TVA in cuantum de 163.149 RON aferent facturilor emise de M. S.R.L., recurenta-pârâtă arată că deși instanța a ajuns la aceeași concluzie la care au ajuns si organele de inspecție in ceea ce privește serviciile, respectiv ca acestea sunt fictive, in ceea ce privește bunurile considera ca "livrarea bunurilor a avut loc" . Pe de alta parte, in mod greșit a reținut instanța ca doar serviciile sunt fictive în contextul în care controlul efectuat la M. S.R.L. (având ca obiectiv verificarea realității si legalității tranzacțiilor comerciale derulate in perioada februarie 2012 - decembrie 2016), a stabilit că aceasta nu avea posibilitatea de a livra aceste bunuri si de a presta servicii, către A. S.R.L.. Referitor legătura cu TVA in suma de 138.644 RON A. a înregistrat in contabilitate un avans privind un antecontract de vânzare cumpărare bun viitor (clădiri cu destinația locuințe si terenul aferent acestora) de la N. S.R.L. recurenta-pârâtă precizează ca aceasta societate a declarat livrări exclusiv către S.C. B. S.R.L. (același tip de promisiuni de vânzare) având baza in valoare de 4.985.674 si TVA in valoare de 986.860 RON si achiziții preponderent de la S.C. O. S.R.L. (18050311) având baza in valoare de 4.226.731 RON si TVA in valoare de 855.554 RON. SC O. S.R.L. (societatea făcând parte din același grup) a fost radiată începând cu 25.02.2016, (procedura de insolventa fiind inițiată cu data de 15.05.2012) având ca administrator pe d-nul E.. Ca urmare a radierii, S.C. O. S.R.L. nu a plătit către bugetul de stat TVA in valoare totala de 1.550.578 RON, precum si alte taxe si impozite (impozit salarii, impozit profit, CAS, CASS, dobanzi etc) in valoare totala de 1.509.896 RON. Astfel aspectele enumerate trebuie avute in vedere întrucât, in fapt, tranzacțiile declarate de către N. S.R.L. care in principal s-au derulat cu societăți controlate de aceleași persoane care controlează grupul de firme au avut in final ca rezultat sustragerea de la plata TVA către bugetul de stat. Menționează ca cele 3 societăți (N. S.R.L., A. S.R.L. si P. SRL) înscrise in acest lanț de tranzacții sunt societăți care fac parte din grupul de firme controlate de către cei 3 frați (C., E. si D.) Arată ca potrivit celor prezentate recurenta-pârâtă își menține constatările din RIF cu privire la neacceptarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata in suma de 163.149 RON. 3.2 Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Critică hotărârea întrucât instanța reține cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente si prin însușirea in întregime a susținerilor societății, faptul că toate operațiunile efectuate de societate sunt reale, au fost corect înregistrate în contabilitate, au la baza documente justificative, fiind realizate în scopul îndeplinirii activității comerciale taxabile. Hotărârea este netemeinică si nelegală întrucât instanța nu a dezvoltat un raționament propriu bazat pe prevederile legale aplicabile si probele administrate, si-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea in întregime a susținerilor intimatei si a concluziilor raportului de expertiză administrat in cauză, fără a ține cont de apărările si obiecțiunile formulate in acest sens si fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate. În ceea ce privește TVA in sumă de 9.389.852 RON aferentă achizițiilor de la B. S.R.L. a prezentat istoricul relațiilor societății reclamante cu B. S.R.L.. În esență, se susține că organele de inspecție fiscală au constatat că furnizorul bunurilor imobile, B. S.R.L., ca urmare a realizării tranzacției de valorificare a activului, a depus Decontul de TVA cod D300 aferent lunii iulie 2013, evidențiind taxa pe valoarea adăugată de plată in sumă de 10.253.766 RON din care suma de 9.064.434 RON aferentă tranzacției de valorificare active încasată de la A. S.R.L. care a fost distribuită către diverși creditori fără respectarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, suma TVA datorată nefiind achitată niciodată. Mai mult, organele de inspecție fiscală au constatat ca B. S.R.L. a fost radiată, in condițiile in care la data ultimului decont de TVA depus, respectiv, 25.01.2016, figura cu taxa pe valoarea adăugată de plată in suma de 9.753.678 RON. Astfel, prin modalitatea in care au fost înscrise sumele in Tabelul definitiv al creanțelor, prin hotărârile adunării creditorilor (cu voința majorității creditorilor sau unanimitate) si prin distribuirea sumelor încasate ca urmare a valorificării activelor din patrimoniul societății aflate in insolvență, in condițiile in care datoria către bugetul statului, in suma de 9.064.434 RON reprezentând TVA, era scadentă la data de 25.08.2013 si nu a fost inclusă in Planul de distribuire publicat de F. ca urmare a adunării creditorilor din data 10.10.2013, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 9.064.434 RON in condițiile in care cele două societăți făceau parte din grup iar valorificarea de active din contul B. S.R.L. către A. S.R.L., cu asigurarea protecției cuvenite a G. S.A., a fost făcută cu bună știință, in deplină cunoștință de cauză si mai cu seamă cu încălcarea prevederilor art. 64 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prevederi legale in vigoare la data derulării tranzacției. În ceea ce privește TVA in sumă de 325.418 RON aferentă facturii nr. x/26.07.2013 emise de B. S.R.L., reprezentând elemente de mobilier corp C4, situate în comuna Clinceni, județul Ilfov, organele de inspecție fiscală au considerat că această tranzacție reprezintă accesoriu/supliment al tranzacției de vânzare cumpărare active/mijloace fixe reprezentând terenuri și clădiri menționate anterior si nu au acordat drept de deducere, având in vedere prevederile art. 11 alin. (1) și art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Totodată, organele de inspecție fiscala au constatat ca societatea a înregistrat facturile nr. x/01.10.2013, nr. y/03.10.2013, nr. z/10.10.2013, nr. w/14.10.2013, nr. t/15.10.2013, nr. s/31.10.2013, nr. q/07.03.2014 și nr. 585/01.04.2014, reprezentând bunuri și servicii emise de J. S.R.L. in baza cărora și-a exercitat dreptul de deducere pentru cheltuieli in sumă de 1.126.529 RON si TVA in sumă de 270.367 RON. Organele de inspecție fiscală au constatat că societatea furnizoare a fost radiată de la ONRC în data de 12.10.2018, nu a declarat, conform informațiilor existente în baza de date a ANAF, achiziții de bunuri și servicii care să justifice o livrare/prestare ulterioară către client si au considerat că livrările declarate de J. S.R.L. către A. S.R.L. nu au la bază un fundament real, fiind lipsite de un conținut economic. Ca urmare a constatărilor, organele de inspecție fiscală nu a acordat dreptul de deducere a TVA in sumă de 270.367 RON si nici deductibilitate cheltuielilor in sumă de 1.126.529 RON având in vedere prevederile art. 11 alin. (1), art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 21 alin. (4), lit. f) si lit. m), și art. 155 alin. (24) din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 76 alin. (4) titlul VI din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal, art. 6 si art. 7 alin. (3), art. 55 alin. (1) din Legea 207/2015 începând cu 01.01.2016. Cu privire la achizițiile de echipamente/utilaje/servicii in sumă de 679.788 RON si TVA in sumă de 163.149 RON aferentă facturilor emise de M. S.R.L. in baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.08.2013 si a facturilor nr. x/01.08.2013, nr. y/08.08.2013, nr. z/29.08.2013 si nr. 155/11.09.2013, recurentul-pârât susține că societatea nu a prezentat documente justificative, respectiv avize de însoțire a mărfii, procese-verbale de punere în funcțiune, garanții, rapoarte de activitate nominale din care să rezulte persoanele care au prestat serviciile, având în vedere că M. S.R.L. nu a avut salariați, iar furnizorii declarați de aceasta nu au confirmat prestările. Având in vedere aceste constatări, organele de inspecție fiscală au concluzionat ca societatea a înregistrat tranzacții comerciale care nu au la baza operațiuni reale, care au avut ca scop disimularea realității prin crearea aparentei existentei unor operațiuni reale, care in fapt nu au fost efectuate, consecința fiscală fiind diminuarea profitului impozabil si a TVA de plată la bugetul general consolidat al statului de către A. S.R.L. -aspecte peste care instanța de fond a trecut cu multă ușurință. Astfel, in mod corect echipa de inspecție fiscală nu a acordat deductibilitate cheltuielilor in sumă de 679.788 RON si nici dreptul de deducere pentru TVA in sumă de 163.149 RON având in vedere prevederile art. 11 alin. (1), art. 19, alin. (1), art. 21 alin. (1) si alin. (4) lit. f) si lit. m) art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 155 alin. (24) din Legea nr. 571/2003 coroborat cu pct. 76 alin. (4) titlul VI din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal, art. 6 si art. 7 alin. (3) din Legea 207/2015 in vigoare începând cu 01.01.2016. Cu privire la avansul privind un antecontract de vânzare-cumpărare bun viitor (clădiri cu destinația locuințe si terenul aferent acestora (suprafața 30,337,23mp) situate in comuna Corbeanca, str. x 8-14, jud. Ilfov, documentație cadastrală 522/2 - tarla x, parcela x-18) de la N. S.R.L. se susține, în esență că antecontractul de vânzare cumpărare bun viitor nr. 1/02.09.2013 nu a fost transpus până la data inspecției fiscale într-un contract de vânzare cumpărare definitiv, deși avea termen de realizare stabilit inițial, ulterior termenul de transfer al dreptului de proprietate fiind prelungit prin acte adiționale pentru ani buni. În urma analizei informațiilor din D394, organele de inspecție fiscala au constatat ca in perioada 01.07.2008-30.06.2011 N. S.R.L. a declarat livrări exclusiv către B. S.R.L. (același tip de promisiuni de vânzare) având baza impozabila in valoare de 4.985.674 si TVA in suma de 986.860 RON si achiziții preponderent de la O. S.R.L. având baza impozabilă in valoare de 4.226.731 RON si TVA in sumă de 855.554 RON. În ceea ce privește O. S.R.L., organele de inspecție fiscală au constatat că aceasta a fost radiată începând cu 25.02.2016, fără a plăti către bugetul de stat TVA in sumă totală de 1.550.578 RON, precum si alte taxe si impozite (impozit salarii, impozit profit, CAS, CASS, dobânzi etc) in valoare totală de 1.509.896 RON. Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că respectivele antecontracte de vânzare-cumpărare (promisiuni de vânzare), in marea lor majoritate, nu s-au finalizat prin transferul dreptului de proprietate concluzionând că nu au un conținut economic, iar prin înregistrarea de astfel de operațiuni s-a disimulat realitatea care in fapt are drept consecință fiscală diminuarea TVA de plată la bugetul general consolidat al statului. Ca urmare, având in vedere prevederile art. 11 alin. (1), art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 155 alin. (24) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborat cu pct. 76 alin. (4) titlul VI din Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal, nu au acordat dreptul de deducere pentru TVA in sumă de 138.644 RON, aferentă înregistrării în contabilitatea A. S.R.L. a unui avans privind un antecontract de vânzare cumpărare bun viitor (clădiri cu destinația de locuințe și terenul aferent acestora în suprafață de 30.337,23 mp) situat în localitatea Corbeanca, județul Ilfov, de la N. S.R.L.. 3.3 Recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin cererea de recurs a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Prin cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1656/2023, a arătat instanței că instanța de fond a analizat pretențiile A. in considerente si a statuat asupra acestora, însă din dispozitiv, lipsește soluția din considerente de anulare a impozitului pe profit calculat de organele fiscale ca urmare a nerecunoașterii caracterului deductibil al cheltuielilor cu achizițiile de bunuri si servicii efectuate de A. de la societatea J. S.R.L.. Prin aceeași cerere de completare, recurenta a arătat că analiza instanței de fond asupra acestei pretenții se regăsește in considerentele sentinței nr. 1656/2023, la paginile 79 - 80, unde Curtea a reținut si caracterul eminamente deductibil al cheltuielilor cu achizițiile de bunuri si servicii efectuate de A. de la societatea J. S.R.L., atunci când a tratat si dreptul de deducere a TVA aferent acestor cheltuieli Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurentul-pârât arată că din moment ce instanța de fond a grupat in dispozitiv cheltuielile pentru care trebuia acordat dreptul de deducere, in cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor corporale si cheltuieli cu scoaterea din gestiune a imobilizărilor corporale, iar in considerente, se regăsește motivarea si asupra deductibilității cheltuielilor cu achiziția de servicii si bunuri de la J. S.R.L., fiind regăsită in dispozitiv și soluția de anulare a actelor administrativ-fiscale cu privire la TVA in sumă de 9.931.019 RON, care înglobează TVA aferenta acelorași achiziții de la J. S.R.L., este evident ca doar dintr-o eroare instanța de fond nu a reflectat in dispozitiv si anularea actelor administrativ-fiscale in privind impozitului pe profit calculat suplimentar aferent cheltuielilor indicate. Însă, instanța a schimbat obiectul cererii de completare dispozitiv, într-o cale de atac prin care s-ar fi criticat omisiunea de a analiza motive de fapt ale cererii de chemare in judecată - astfel cum rezultă din formularea regăsită in Sentința recurată referitoare la "situația in care instanța ar omite să analizeze o anumită categorie de cheltuieli care fac obiectul actelor contestate" si la "Neanalizarea unei critici formulate de reclamant prin cererea sa, precum si eventuala contrarietate între dispozitivul si considerentele unei hotărâri judecătorești". Aceste "critici" la care se referă prima instanță reprezintă de fapt, pretenția reclamantei de anulare a actelor administrativ-fiscale in privința sumelor impuse suplimentar (i.e. impozit pe profit) rezultate din refuzul de recunoaștere a cheltuielilor deductibile specificate (bunuri si servicii achiziționate de la J. SRL). Totodată, nu se probează nici cealaltă teza reținută de instanță, in sensul că ar exista contrarietate între considerente si dispozitiv, ceea ce s-ar fi putut concretiza într-un motiv de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta consideră că instanța de fond a nesocotit dispozițiile imperative de procedură civilă care impun instanței elaborarea unui silogism juridic strâns legat de motivele cererii de chemare in judecată, in situația de față, de motivele pentru care s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 1656/2023. Or, instanța a recalificat pretențiile concrete ale subscrisei in simple motive ale cererii de chemare in judecata, desemnate drept "critici de nelegalitate care stau la baza cererilor de anulare a actelor administrativ-fiscale" si a conchis, fără a dezvolta de ce anume s-a oprit la această interpretare, in sensul că ar fi vorba despre o omisiune a instanței de a analiza o anumită categorie de cheltuieli, in contradicție chiar cu considerentele reținute 3 paragrafe mai sus (la pag. 4 par. 1 din Sentința recurată -care consemnează că instanța de fond a reținut si caracterul eminamente deductibil al cheltuielilor cu achizițiile de bunuri si servicii de la J. SRL).

Apărările formulate în recurs 4.1 Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât, în opinia sa, motivele de recurs au fost invocate în mod formal și nu se susține încălcarea vreunei norme de drept material. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. 4.2 Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că întreg recursul este o reluare ad-litteram a întâmpinării depuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la instanța de fond, fiind preluate copy-paste absolut toate susținerile din întâmpinarea ANAF și adăugându-se doar câteva afirmații pur generice precum "aspecte pe care instanța de fond le-a ignorat cu desăvârșire". Cu toate acestea, recurenta-pârâtă nu a arătat pe care dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. își întemeiază recursul și nu a combătut în vreun fel nici demonstrația amănunțită și exactă a Curții de Apel București din sentința civilă vizând netemeinicia actelor de impunere. Astfel, recursul Ministerului Finanțelor caută să genereze o nouă judecată în fond a cauzei. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate. 4.3 Recurenta-pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare la recursul recurentei la sentința de completare dispozitiv, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs, pentru nemotivare, invocând neîncadrarea argumentelor în cazurile de casare, astfel că nu se aduce vreo critică concretă cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a vreunei norme de drept material. Privind cheltuielile de judecată, în opinia sa, este nelegală solicitarea recurentei ca autoritatea pârâtă să suporte cheltuieli de judecată. A solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinări, recurenții-pârâți au solicitat respingerea argumentelor invocate de recurenta-reclamantă, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererile de recurs. Recurentul Ministerul Finanțelor a solicitat și respingerea cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 27 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 27.03.2025, s-a amânat cauza pentru efectuarea de verificări referitor la recursul formulat de reclamantă împotriva la sentinței nr. 295 din 25.02.2025 privind completarea dispozitivului sentinței nr. 1656 din 24 octombrie 2023, recurs care a fost atașat la dosar și comunicat părților adverse litigante. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele: 1. Excepțiile nulității recursurilor Înalta Curte va respinge excepția nulității recursurilor formulate de pârâții Ministerul Finanțelor reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, invocată de recurenta-reclamantă apreciind că argumentele de ordin critic expuse se încadrează în motivele de nelegalitate invocate de aceștia prin cererile de recurs, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Totodată, va respinge excepția nulității recursului formulat de reclamanta A. S.R.L., invocată de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii, apreciind că recurenta-reclamantă a formulat critici cu privire la sentința prin care s-a soluționat cererea sa de completare dispozitiv, care se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. 2. Succintă prezentare a situației de fapt: Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a efectuat o inspecție fiscală la societatea reclamantă în urma căreia a fost întocmit raportul de inspecție fiscală x/28.02.2019 și s-au emis Decizia de impunere nr. x/28.02.2019 și Decizia nr. x/28.02.2019 privind modificarea bazei de impozitare, prin care a stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L. următoarele obligații fiscale suplimentare de plata: Pentru anul 2013, A.F.P.C. Mijlocii a ajustat poziția (pierderea) fiscala a recurentei-reclamante cu suma de 148.409 RON ca urmare a neacceptării la deducere a următoarele cheltuieli: - suma de 19.273 RON aferenta înregistrării în contabilitatea societății reclamante a amortizării aferente achiziției echipamentelor/utilajelor de la M. S.R.L.; - suma de 129.136 RON aferenta serviciilor prestate de M. S.R.L.. Pentru anul 2014, A.F.P.C. Mijlocii a stabilit în sarcina reclamantei impozit pe profit suplimentar în cuantum de 289.011 RON, ca urmare a neacceptării la deducere a cheltuielilor în suma totală de 1.657.907 RON, astfel: - suma de 507.286 RON aferenta scoaterii din gestiunea societății reclamante (ca urmare a vânzării) a echipamentelor având ca furnizor M. S.R.L.; - suma de 24.092 RON aferenta înregistrării în contabilitatea societății reclamante a amortizării aferente achiziției echipamentelor de la M. S.R.L.; - suma de 1.126.529 RON aferenta înregistrării în contabilitatea societății reclamante a achiziției de servicii având ca furnizor/prestator J. S.R.L.. Pentru anii 2013 - 2014, A.F.P.C. Mijlocii a stabilit în sarcina societății reclamante TVA suplimentara în cuantum de 9.962.012 RON, compusa din: - suma de 9.064.434 RON aferentă achiziției de active de la B. S.R.L. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/12.07.2013; - suma de 325.418 RON aferentă achiziției de elemente mobilier Corp C4, situate în comuna Clinceni. Jud. Ilfov ce au aparținut în prealabil B. S.R.L.; - suma de 270.367 RON aferentă achiziției prestărilor de servicii și de bunuri de la J. S.R.L.; - suma de 163.149 RON aferentă achiziției de echipamente/utilaje de la M. S.R.L.; - suma de 138.644 RON aferentă înregistrării în contabilitatea reclamantei a unui avans privind un antecontract de vânzare-cumpărare bun viitor situat în comuna Corbeanca, de la N. S.R.L.. Împotriva deciziei de impunere și a celei privind modificarea bazei de impozitare, recurenta-reclamantă a formulat contestație administrativă, iar prin Decizia de soluționare a contestației nr. 290/18.05.2022 emisă de ANAF-DGSC s-a dispus respingerea contestației ca neîntemeiată. 3. Analiza recursurilor formulate în cauză 3.1 Recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Referitor la criticile legate de nerespectarea prevederilor art. 336 C. proc. civ., Înalta Curte constată că raportul de expertiză judiciară la care face referire recurenta-pârâtă a fost depus în primă instanță la data de 13.09.2023 (aspect atestat de viza de primire de la dosar fond). În condițiile în care următorul termen de judecată era la data de 26.09.2023, se observă că raportul de expertiză a fost depus cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat pentru judecată, fiind respectată astfel cerința prevăzută la art. 336 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, în mod corect a apreciat prima instanță că nu se impune comunicarea respectivului raport către recurentele pârâte, acesta fiind depus la dosar în termenul prevăzut de lege, iar părțile aveau posibilitatea de a lua cunoștință de acesta anterior termenului și aveau obligația de contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ. Circumscris motivului de recurs prev de art. 488 alin (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că motivarea sentinței atacate are un caracter lacunar, în cuprinsul acesteia nefiind expuse argumentele proprii ale instanței care au condus la respingerea acțiunii, fiind preluate concluziile raportului de expertiză si, de asemenea, nu au fost examinate toate argumentele invocate de organele fiscale. Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte reține că se poate dispune casarea hotărârii doar în cazul în care judecătorul fondului nu a făcut cunoscute părților temeiurile, fundamentele soluției adoptate, astfel încât instanța de control judiciar să poată aprecia asupra legalității și temeiniciei soluției. În cauza de față, acest motiv nu poate fi reținut, hotărârea putând fi considerată nemotivată doar atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ori atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speța. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea ar fi întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel încât nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește total motivarea dezlegării date de instanță unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială ori cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă; judecătorul a motivat confuz sau sumar situația de fapt astfel încât instanța de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată. Or, rezultă cu evidență că niciunul dintre aceste motive de casare nu se verifică în speță, instanța de fond motivând amplu soluția pronunțată. În plus, judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora pentru a se considera că hotărârea este motivată. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României). Tot în jurisprudența sa privind art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franței). Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt, în parte, similare cu concluziile expuse în raportul de expertiză, cu atât mai mult cu cât proba cu expertiza a fost administrată tocmai pentru a lămuri instanță asupra unor aspectelor de fapt litigioase. Referitor la susținerile recurentei-pârâte în sensul nelegalei respingeri a excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, Înalta Curte constată că la termenul din data de 21.02.2023, prima instanță a pus în discuție excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, invocată prin întimpinare, pe care a și admis-o. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a invocat vreo greșeală a primei instanțe privind identificarea părții vizate de excepția invocată prin întâmpinare și dezlegată la fond, astfel că Înalta Curte constată că această critică a recurentei-pârâte vizând respingerea excepției lipsei calității procesual pasive ce se focusează pe calitatea procesuală pasivă a Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii nu are obiect. Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, soluția pronunțată de prima instanță excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei de impunere nr. x/28.02.2019 reprezintă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ..fiscală ce stabilesc că "deciziile emise în soluționarea contestațiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." În acest sens, se reține că Deciziei de impunere nr. x/28.02.2019 este actul contestat în procedura finalizată prin Decizia de soluționare a contestației nr. 290/18.05.2022 emisă de ANAF-DGSC, încadrându-se astfel în categoria "actele administrative fiscale la care se referă" contestația și care pot fi atacate odată cu decizia pronunțată asupra contestației. Cu privire la motivele de recurs încadrate de către recurenta-pârâtă prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analiza individualizată a operațiunilor descrise în actele contestate. 1. Referitor la TVA în cuantum de 9.064.434 RON aferent achiziției de active de la B. S.R.L. pentru care organele fiscale au refuzat intimatei-reclamante dreptul de deducere întrucât aceasta ar fi fost implicată într-o fraudă, Înalta Curte, cu prioritate, reține că nu este contestată concluzia primei instanțe în sensul că pentru suma respectivă B. S.R.L. a emis factură fiscală către intimata-reclamantă, care a fost achitată la 15.07.2013, iar bunurile achiziționate au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile, fiind întrunite astfel condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. a) și art. 146 alin. (1) lit. a) din vechiul Codul fiscal pentru deducerea taxei pe valoarea adăugată. Frauda invocată de recurenta-pârâtă, care ar paraliza dreptul intimatei la deducerea respectivei cheltuieli ar fi determinată de modul în care societatea vânzătoare B. S.R.L., aflată în insolvență la acel moment, ar fi distribuit sumele mai sus menționate, încasate de la intimata reclamantă, în sensul că nu ar fi achitat cu prioritate datoria sa către bugetul statului, încălcându-se astfel dispozițiile art. 64 din legea nr. 85/2006, iar intimata-reclamantă, prin factorii săi de decizie, a avut cunoștință de deciziile care s-au luat și a avut, în opinia organelor fiscale, o contribuție activă în modul în care s-a derulat tranzacția. Înalta Curte constată că aspectele criticate de recurenta pârâtă vizează modul de derulare a procedurii insolvenței B. S.R.L. (înscrierea sumelor în Tabelul definitiv al creanțelor, distribuirea sumelor încasate, modalitatea de stingere a obligațiilor născute în timpul procedurii), or respectiva procedură a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, iar intimata pârâtă acea dreptul și posibilitatea de a invoca toa