ÎCCJ, decizie (scj.ro #83641)

Contract de asociere în participațiune.

Penalități de întârziere

C.civ., art.1169

.

Părțile au stipulat în contractul de asociere în participațiune clauza, potrivit

căreia pârâta se obliga să achite o cotă din profitul realizat,urmând ca pentru

neîndeplinirea obligațiilor asumate sau executarea necorespunzătoare să se

aplice penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere. În ceea ce privește

penalitâțile de întârziere, potrivit clauzei contractuale,acestea sunt datorate

numai în ipoteza executării necorespunzătoare a obligațiilor, fără nici o

referire la întârzierea de plată. Dar și în ipoteza în care s-ar înțelege prin

executarea necorespunzătoare, plata cu întârziere,această condiție nu este

îndeplinită în speță, întrucât diferența de achitat a fost stabilită prin

raportul de expertiză în cursul procesului, iar suma astfel determinată nu

putea fi raportată anterior acestei determinări pentru a se aplica sancțiunea

penalitâților  de întârziere

.

(Secția   comercială, decizia nr.4337 din 12 noiembrie 2003)

Municipiul București,

prin primarul general, a chemat în judecată pe pârâta SC R SRL,  cerând să

fie obligată la plata penalităților de întârziere, calculate la cota de profit.

La rândul său, pârâta a formulat cerere reconvențională,  prin care a

solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în

participațiune.

Tribunalul București, Secția comercială, prin sentința civilă nr.3328 din 26

aprilie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata

sumei   pretinse,  în echivalentul în lei de la data achitării .

În motivarea sentinței, prima instanță a luat în considerare valoarea cotei de

profit, în perioada în litigiu, așa cum a fost determinată prin expertiză.

Capătul de cerere pentru plata penalităților a fost respins pe motivul că

reclamantul nu a prezentat un mod de calcul sau probe care să-i susțină cererea,

în conformitate cu art.1169 C. civ.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, instanța de

fond a reținut că nu sunt motive întemeiate pentru aplicarea dispozițiilor

art.1513 C.civ., din moment ce reclamantul nu și-a atribuit totalitatea

câștigurilor.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, care prin decizia

nr.1362 din 1 noiembrie 2001, a respins ca nefondat apelul Primăriei

Municipiului București.

Curtea a stabilit că au fost corect respinse pretențiile pentru plata

penalităților de întârziere întrucât plata cotei de profit a fost făcută cu

respectarea termenului scadent.

Municipiul București, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură

civilă, a declarat recurs. În argumentarea acestui motiv, reclamantul a

susținut că instanțele care au soluționat cauza au interpretat greșit actul

dedus judecății și au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndeoielnic al

acestuia.

În concret, reclamantul a susținut că, potrivit art.9 alin.(2) din contract,

pârâta s-a obligat să-i achite o cotă din profitul net lunar.. Această clauză,

în opinia sa, a fost interpretată greșit, și ca urmare s-a ajuns la concluzia

că numai suma la care a fost obligată pârâta este datorată deși din evidențele

sale rezultă un debit mai mare la care se adaugă penalitățile de întârziere.

Față de clauza penală stipulată în contract, prin care s-a stabilit procentul

de penalitate, reclamantul a considerat că respingerea  acestui capăt de

plată este contrară voinței părților contractante.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, părțile au stipulat în contractul de asociere în participațiune

clauza potrivit căreia pârâta se obligă să achite  o cotă din profitul net

realizat din exploatarea bunului.

De asemenea, au convenit ca pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate sau

executarea necorespunzătoare a acestor obligații să se aplice penalități de 1%

pentru fiecare zi de întârziere .

În raport cu aceste

prevederi și probele dosarului, instanța de apel a reținut că penalitățile de

întârziere sunt nedatorate pentru motivul că expertiza a stabilit  că

profitul ,așa cum s-a stipulat în contract, a fost achitat. Cu alte cuvinte,

clauza agreată de părți prin contractul de  asociere în participațiune a

fost respectată.Din acest punct de vedere instanța de apel a stabilit că nici o

altă sumă nu se cuvenea reclamantului, dar pentru că în propria cale de atac nu

i se putea crea o situație defavorabilă, față de suma deja obținută ca

diferență de cotă de profit, s-au respins pretențiile cu privire la plata

penalităților de întârziere.

Expertul a redat situația plăților efectuate de pârâtă, stabilind că în

perioada de referință suma plătită, rezultată din aplicarea cotei asupra

profitului net realizat este mai mare, iar pe de altă parte, aceeași situație

verificată din punctul de vedere al cotei minime a dus la stabilirea unei

diferențe, pe care reclamantul a obținut-o în hotărârea instanței de fond.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, potrivit clauzei contractuale,

acestea sunt datorate numai în ipoteza executării necorespunzătoare a

obligațiilor, fără nici o referire la  întârzierea de plată.

Dar și în ipoteza în care

s-ar înțelege prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor și plata cu

întârziere, această condiție nu este îndeplinită întrucât diferența de achitat

de către pârâtă, s-a stabilit prin raportul de expertiză, în cursul procesului,

iar suma astfel determinată nu poate fi raportată anterior acestei determinări

pentru a se aplica sancțiunea cerută de reclamant..

Este de reținut și împrejurarea că după ce a fost depus raportul de expertiză

relamantul  a depus un set de acte cu calcule și situații proprii, fără să

ceară completarea raportului de expertiză sau o nouă expertiză în condițiile

art.208 și următoarele din Codul de  procedură civilă..

În aceste condiții soluția a fost pronunțată în conformitate cu probele dispuse

de instanță, cărora le-a fost dată o interpretare corectă, așa încât motivul

prevăzut de art.304 pct.8 C.proc. civ. nu este întemeiat.

În consecință, recursul a fost respins.