ÎCCJ, decizie (scj.ro #83478)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83478) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract
de asociere în participațiune. Calitatea de necomerciant a părții contractante
Potrivit dispozițiilor
art. 251 și 252 C.com., asociația în participațiune are natura improprie
a unei societăți în care o persoană participă la afacerile comerciale ale
alteia pentru a împărți cu ea beneficiile și pierderile.
Fie că pivește o singură operațiune de comerț, fie un comerț
întreg, asociațiunea poate să aibă loc și pentru operațiunile făcute de
necomercianți, astfel că este greșită susținerea că primăria nu poate fi parte
a contractului de asociere pentru că nu este comerciant, din moment ce și
necomercianții pot încheia asemenea contracte.
(Secția comercială, decizia nr.713 din 8 februarie 2005)
Reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIUL BUCUREȘTI, a chemat în judecată pe
pârâta S.C. M. I. E. SRL București, solicitând obligarea acesteia la
plata cotei de profit și penalitățile de întârziere, datorate conform
contractului de asociere, constatarea rezilierii contractului și evacuarea
pârâtei din spațiul pus la dispoziție, prin
asociere. Tribunalul București, prin sentința
comercială nr.11483 din 29 septembrie 2003, a respins excepția prescripției
extinctive, a admis acțiunea precizată a reclamantei , a reziliat contractul de
asociere și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul
în litigiu.
Instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile
contractuale în perioada 1 martie 2000 – 30 aprilie 2002, acumulând o restanță
de plată din cota de profit plus penalități, situație care potrivit înțelegerii
părților atrage rezilierea contractului și evacuarea asociatului.
Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia
comercială nr. 133 din 15 aprilie 2004, a respins cererea, reținând că
înțelegerea părților nu privea o clauză leonină, calculul obligațiilor de plată
s-a diminuat în raport cu spațiul pus la dispoziție, iar renunțarea la
cota de 82,31 % nu presupune anularea obligației de plată. Pe de altă parte,
pârâta nu a invocat excepția de neexecutare a contractului pentru a anula
efectele contractului părților și a utilizat suprafața de 232,20 m.p.
Pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 și 10
C.proc. civ. susținînd că instanța de apel, în mod greșit a interpretat
voința internă a părților întrucât în dreptul comercial voința declarată
primează. Art.9 alin.(2) din contract prevedea scadența obligației începând cu
data punerii în funcțiune a imobilului.
Pe de altă parte, noțiunea de „interes asigurat” nu reprezintă
profitul realizat din exploatarea imobilului ci valorează „cauza proximă”
a contractului de asociere.
Instanța de apel a evocat
calitatea de administrator al averii statului, a Primăriei, ceea ce este în
contradicție cu prevederile art. 8 C. com. , statul, județul, comuna neputând
avea calitatea de comerciant, iar obligația de plată, în orice condiții este
greșit reținută de instanță.
Profitul minim garantat echivalează cu garanția de bonitate contractuală iar
obligația de plată este condiționată de crearea unui centru de profit, altfel
clauza este ilegală.
Chiar dacă art.12 din contract nu a făcut obiectul judecății la fond, a
reprezentat un argument din considerentele hotărârii judecătorești cu efect
asupra bunei credințe a pârâtei.
Și reținerea unei culpe procesuale în neexercitarea, în temeiul drepturilor
subiective, a unei cereri reconvenționale este criticabilă, cu atât mai mult cu
cât obligația de a pune la dispoziție întregul spațiu, în cel mai scurt
timp posibil, nefiind îndeplinită, atrăgea aplicarea dispozițiilor de
exonerare de la art.19.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.251 și 252 C.com., asociațiunea în participațiune
are natura improprie a unei societăți în care o persoană participă la afacerile
comerciale ale alteia pentru a împărți cu ea beneficiile și pierderile.
Fie că privește o singură operațiune de comerț, fie un comerț întreg,
asociațiunea poate să aibă loc și pentru operațiunile făcute de către
necomercianți (art.252 C.com.).
Față de natura sui generis a contractului, instanța de apel a interpretat
voința părților așa cum rezultă din
înțelegerea încheiată .
În succesiunea clauzelor contractuale art.9 prevedea o cotă din profitul
net dar nu mai puțin de 401 USD/lună pentru situația când întregul spațiu (de
454,12 mp) era pus la dispoziția comerciantului, iar art.14 este un text
derogator, pentru situația de fapt, de la data încheierii contractului.
Indiferent cum poate fi interpretată expresia „interes asigurat”, art.14
prevede că plata venitului cuvenit din prezentul contract de asociere să fie
diminuat la 196 USD, astfel încât fie expresia menționată, fie aceea de profit
minim garantat, nu poate avea alt sens decât cel expres prevăzut: venit
cuvenit.
Greșită
este și susținerea recurentei că primăria nu poate fi parte a
contractului de asociere, pentru că nu este comerciant. Textul art.252 C.com.
este explicit; și necomercianții pot încheia asemenea contracte.
Evocarea art.12 din contract este superfluă și judicios tratată în
considerentele deciziei atacate. Clauza privea situații legate de
renunțarea la cota de participare, la dreptul
de preemțiune, la transmiterea cotei de participare, fără incidente în
obligațiile de plată stabilite prin convenție.
Părțile s-au înțeles ca necomerciantul (primăria) să intre în asociere cu
suprafața pusă la dispoziție, contra venitului de 196 USD până la data când
celelalte spații vor fi eliberate, iar în condițiile în care una dintre ele
nu-și execută obligațiile cealaltă își rezervă dreptul de a rezilia contractul.
Și din această perspectivă critica deciziei este neîntemeiată, pârâta având
deschise căi procesuale pe care nu le-a utilizat și care, de altfel, puteau
avea în vedere numai o parțială neexecutare.
Așa fiind, recursul declarat împotriva deciziei comerciale a
fost respins, ca nefondat.