ÎCCJ, decizie (scj.ro #83478)

Contract

de asociere în participațiune. Calitatea de necomerciant a părții contractante

Potrivit dispozițiilor

art. 251 și 252 C.com., asociația în participațiune are natura  improprie

a unei societăți  în care o persoană participă la afacerile comerciale ale

alteia pentru a împărți  cu ea  beneficiile și  pierderile.

Fie că pivește o singură  operațiune de comerț, fie un comerț

întreg, asociațiunea  poate să aibă loc și pentru operațiunile făcute de

necomercianți, astfel că este greșită susținerea că primăria nu poate fi parte

a contractului de asociere  pentru că nu este comerciant, din moment ce și

necomercianții pot încheia asemenea contracte.

(Secția  comercială, decizia nr.713 din 8 februarie 2005)

Reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIUL BUCUREȘTI, a chemat în judecată pe

pârâta S.C. M. I. E.  SRL București, solicitând obligarea acesteia la

plata cotei de profit și penalitățile de întârziere, datorate conform

contractului de asociere, constatarea rezilierii contractului și evacuarea

pârâtei din spațiul pus la dispoziție, prin

asociere.      Tribunalul București, prin sentința

comercială nr.11483 din 29 septembrie 2003, a respins excepția prescripției

extinctive, a admis acțiunea precizată a reclamantei , a reziliat contractul de

asociere și a dispus  evacuarea pârâtei  din  spațiul

în  litigiu.

Instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale în perioada 1 martie 2000 – 30 aprilie 2002, acumulând o restanță

de plată din cota de profit plus penalități, situație care potrivit înțelegerii

părților atrage rezilierea contractului și evacuarea asociatului.

Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia

comercială nr. 133 din 15 aprilie 2004, a respins cererea, reținând că

înțelegerea părților nu privea o clauză leonină, calculul obligațiilor de plată

s-a diminuat în raport cu spațiul  pus la dispoziție, iar renunțarea la

cota de 82,31 % nu presupune anularea obligației de plată. Pe de altă parte,

pârâta nu a invocat excepția de neexecutare a contractului pentru a anula

efectele contractului părților și a utilizat suprafața de 232,20 m.p.

Pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 și 10

C.proc. civ. susținînd că  instanța de apel, în mod greșit a interpretat

voința internă a părților întrucât în dreptul comercial voința declarată

primează. Art.9 alin.(2) din contract prevedea scadența obligației începând cu

data punerii  în funcțiune a imobilului.

Pe de altă parte, noțiunea de „interes asigurat”  nu reprezintă

profitul  realizat din exploatarea imobilului ci valorează „cauza proximă”

a contractului de asociere.

Instanța de apel a evocat

calitatea de administrator al averii statului, a Primăriei, ceea ce este în

contradicție cu prevederile art. 8 C. com. , statul, județul, comuna neputând

avea calitatea de comerciant, iar obligația de plată, în orice condiții este

greșit reținută de instanță.

Profitul minim garantat echivalează cu garanția de bonitate contractuală iar

obligația de plată este condiționată de crearea unui centru de profit, altfel

clauza este ilegală.

Chiar dacă art.12 din contract nu a făcut obiectul judecății la fond, a

reprezentat un argument din considerentele hotărârii judecătorești cu efect

asupra bunei credințe a pârâtei.

Și reținerea unei culpe procesuale în neexercitarea, în temeiul drepturilor

subiective, a unei cereri reconvenționale este criticabilă, cu atât mai mult cu

cât obligația de a pune la dispoziție  întregul spațiu, în cel mai scurt

timp posibil,  nefiind îndeplinită, atrăgea aplicarea dispozițiilor de

exonerare de la art.19.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.251 și 252 C.com., asociațiunea în participațiune

are natura improprie a unei societăți în care o persoană participă la afacerile

comerciale ale alteia pentru a împărți cu ea beneficiile și pierderile.

Fie că privește o singură operațiune de comerț, fie un comerț întreg,

asociațiunea poate să aibă  loc și pentru operațiunile făcute de către

necomercianți (art.252 C.com.).

Față de natura sui generis a contractului, instanța de apel a interpretat

voința părților  așa  cum  rezultă  din

înțelegerea  încheiată .

În succesiunea clauzelor contractuale art.9 prevedea o cotă din profitul

net dar nu mai puțin de 401 USD/lună pentru situația când întregul spațiu (de

454,12 mp) era pus la dispoziția comerciantului, iar art.14 este un text

derogator, pentru situația de fapt, de la data încheierii contractului.

Indiferent cum poate fi interpretată expresia „interes asigurat”, art.14

prevede că plata venitului cuvenit din prezentul contract de asociere să fie

diminuat la 196 USD, astfel încât fie expresia menționată, fie aceea de profit

minim garantat, nu poate avea alt sens decât cel expres prevăzut: venit

cuvenit.

Greșită

este și  susținerea recurentei că primăria nu poate fi parte a

contractului de asociere, pentru că nu este comerciant. Textul art.252 C.com.

este explicit; și necomercianții pot încheia asemenea contracte.

Evocarea art.12 din contract este superfluă și judicios tratată în

considerentele deciziei atacate. Clauza privea situații legate de

renunțarea       la cota de participare, la dreptul

de preemțiune, la transmiterea cotei de participare, fără incidente în

obligațiile de plată stabilite prin convenție.

Părțile s-au înțeles ca necomerciantul (primăria) să intre în asociere cu

suprafața pusă la dispoziție, contra venitului de 196 USD până la data când

celelalte spații vor fi eliberate, iar în condițiile în care una dintre ele

nu-și execută obligațiile cealaltă își rezervă dreptul de a rezilia contractul.

Și din această perspectivă critica deciziei este neîntemeiată, pârâta având

deschise căi procesuale pe care nu le-a utilizat și care, de altfel, puteau

avea în vedere numai o parțială  neexecutare.

Așa fiind, recursul declarat  împotriva deciziei comerciale  a

fost  respins,  ca nefondat.