ÎCCJ, decizie (scj.ro #83478)

Contract de asociere în participațiune. Calitatea de necomerciant a părții contractante Potrivit dispozițiilor art. 251 și 252 C.com., asociația în participațiune are natura improprie a unei societăți în care o persoană participă la afacerile comerciale ale alteia pentru a împărți cu ea beneficiile și pierderile. Fie că pivește o singură operațiune de comerț, fie un comerț întreg, asociațiunea poate să aibă loc și pentru operațiunile făcute de necomercianți, astfel că este greșită susținerea că primăria nu poate fi parte a contractului de asociere pentru că nu este comerciant, din moment ce și necomercianții pot încheia asemenea contracte. (Secția comercială, decizia nr.713 din 8 februarie 2005) Reclamanta PRIMĂRIA MUNICIPIUL BUCUREȘTI, a chemat în judecată pe pârâta S.C.

M. I. E. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata cotei de profit și penalitățile de întârziere, datorate conform contractului de asociere, constatarea rezilierii contractului și evacuarea pârâtei din spațiul pus la dispoziție, prin asociere. Tribunalul București, prin sentința comercială nr.11483 din 29 septembrie 2003, a respins excepția prescripției extinctive, a admis acțiunea precizată a reclamantei , a reziliat contractul de asociere și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu. Instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în perioada 1 martie 2000 – 30 aprilie 2002, acumulând o restanță de plată din cota de profit plus penalități, situație care potrivit înțelegerii părților atrage rezilierea contractului și evacuarea asociatului.

Curtea de Apel București, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia comercială nr. 133 din 15 aprilie 2004, a respins cererea, reținând că înțelegerea părților nu privea o clauză leonină, calculul obligațiilor de plată s-a diminuat în raport cu spațiul pus la dispoziție, iar renunțarea la cota de 82,31 % nu presupune anularea obligației de plată. Pe de altă parte, pârâta nu a invocat excepția de neexecutare a contractului pentru a anula efectele contractului părților și a utilizat suprafața de 232,20 m.p. Pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 și 10 C.proc. civ. susținînd că instanța de apel, în mod greșit a interpretat voința internă a părților întrucât în dreptul comercial voința declarată primează.

Art.9 alin.(2) din contract prevedea scadența obligației începând cu data punerii în funcțiune a imobilului. Pe de altă parte, noțiunea de „interes asigurat” nu reprezintă profitul realizat din exploatarea imobilului ci valorează „cauza proximă” a contractului de asociere. Instanța de apel a evocat calitatea de administrator al averii statului, a Primăriei, ceea ce este în contradicție cu prevederile art. 8 C. com. , statul, județul, comuna neputând avea calitatea de comerciant, iar obligația de plată, în orice condiții este greșit reținută de instanță. Profitul minim garantat echivalează cu garanția de bonitate contractuală iar obligația de plată este condiționată de crearea unui centru de profit, altfel clauza este ilegală.

Chiar dacă art.12 din contract nu a făcut obiectul judecății la fond, a reprezentat un argument din considerentele hotărârii judecătorești cu efect asupra bunei credințe a pârâtei. Și reținerea unei culpe procesuale în neexercitarea, în temeiul drepturilor subiective, a unei cereri reconvenționale este criticabilă, cu atât mai mult cu cât obligația de a pune la dispoziție întregul spațiu, în cel mai scurt timp posibil, nefiind îndeplinită, atrăgea aplicarea dispozițiilor de exonerare de la art.19. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art.251 și 252 C.com., asociațiunea în participațiune are natura improprie a unei societăți în care o persoană participă la afacerile comerciale ale alteia pentru a împărți cu ea beneficiile și pierderile.

Fie că privește o singură operațiune de comerț, fie un comerț întreg, asociațiunea poate să aibă loc și pentru operațiunile făcute de către necomercianți (art.252 C.com.). Față de natura sui generis a contractului, instanța de apel a interpretat voința părților așa cum rezultă din înțelegerea încheiată . În succesiunea clauzelor contractuale art.9 prevedea o cotă din profitul net dar nu mai puțin de 401 USD/lună pentru situația când întregul spațiu (de 454,12 mp) era pus la dispoziția comerciantului, iar art.14 este un text derogator, pentru situația de fapt, de la data încheierii contractului. Indiferent cum poate fi interpretată expresia „interes asigurat”, art.14 prevede că plata venitului cuvenit din prezentul contract de asociere să fie diminuat la 196 USD, astfel încât fie expresia menționată, fie aceea de profit minim garantat, nu poate avea alt sens decât cel expres prevăzut: venit cuvenit.

Greșită este și susținerea recurentei că primăria nu poate fi parte a contractului de asociere, pentru că nu este comerciant. Textul art.252 C.com. este explicit; și necomercianții pot încheia asemenea contracte. Evocarea art.12 din contract este superfluă și judicios tratată în considerentele deciziei atacate. Clauza privea situații legate de renunțarea la cota de participare, la dreptul de preemțiune, la transmiterea cotei de participare, fără incidente în obligațiile de plată stabilite prin convenție. Părțile s-au înțeles ca necomerciantul (primăria) să intre în asociere cu suprafața pusă la dispoziție, contra venitului de 196 USD până la data când celelalte spații vor fi eliberate, iar în condițiile în care una dintre ele nu-și execută obligațiile cealaltă își rezervă dreptul de a rezilia contractul.

Și din această perspectivă critica deciziei este neîntemeiată, pârâta având deschise căi procesuale pe care nu le-a utilizat și care, de altfel, puteau avea în vedere numai o parțială neexecutare. Așa fiind, recursul declarat împotriva deciziei comerciale a fost respins, ca nefondat.