ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2019

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște la 29 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A. - Sucursala Dambovița, să se pronunțe o hotărâre prin care să se elimine clauzele abuzive sau anularea în totalitate a contractului de credit ipotecar, prin constatarea nulității absolute, precum și recuperarea sumelor plătite în temeiul acestora, cu cheltuieli de judecată.

La 25 ianuarie 2016, reclamanții au depus la dosar precizări, prin care au indicat toate clauzele contractuale pe care le consideră abuzive, clauze ce au fost inserate și în cererea principală, respectiv art. 4.1, art. 4.3., art. 4.4., art. 4.5., art. 4.6., art. 4.7., art. 4.10., art. 4.11., art. 4.12., art. 4.13., art. 5.4., art. 5.8., art. 5.7., art. 5.11, art. 6.1., art. 6.5., art. 7.1, art. 7.2., art. 8.3., art. 8.4., art. 8.12., art. 9.1. - art. 9.5., art. 11.1. - art. 11.4.. Au fost reluate o parte din motivele cererii de chemare în judecată.

La 14 martie 2016 reclamanții au depus precizări prin care, în esență, au indicat cadrul procesual și au arătat faptul că actele adiționale semnate în 2010 cu cesionarul creanței nu au fost negociate, urmărindu-se doar acoperirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din contractul de credit. Reclamanții au precizat că renunță la capetele de cerere privind rezilierea și rezoluțiune contractului. Au fost reluate argumentele în susținerea celorlalte capete de cerere.

Prin sentința civilă nr. 343 din 31 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgoviște a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A. - Sucursala Dâmbovița.

Instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 4.4., art. 4.7, art. 8.3, art. 9.1 alin. (2) din contractul de credit ipotecar bancar nr. 504011 din 19 aprilie 2004 și a dispus eliminarea acestora din contract.

Totodată, au fost obligate pârâtele să restituie, pentru perioada de derulare a contractului cuprinsă între 19 aprilie 2004 - 12 mai 2010, sumele încasate în plus cu titlu de dobândă peste dobânda curentă inițială de 9% stabilită potrivit art. 4.3. din contract.

Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor C. S.A. și C. S.A. - Sucursala Dâmbovița în raport cu capătul de cerere privind restituirea sumelor plătite în baza clauzelor abuzive cu privire la sumele ce au fost achitate în derularea contractului de la momentul semnării actelor adiționale nr. x din 12 mai 2010 și, în consecință, a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată, luându-se act că reclamanții au renunțat la capetele de cerere privind rezoluțiunea contractului, anularea în integralitate a contractului și denominarea creditului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 1339 din 23 noiembrie 2017, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 343 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr. x/2015.

Totodată, a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiași sentințe, dispunându-se respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților A. și B..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B., care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, raportat la decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată în recursul în interesul legii, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La 6 noiembrie 2018, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenții au solicitat admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., precum și rejudecarea procesului pe fondul cauzei de către instanța de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 498 din C. proc. civ., în sensul anulării clauzelor abuzive cuprinse în contractul de credit ipotecar și restituirea sumelor de bani încasate cu titlu oneros prin înșelarea reclamanților, în condițiile în care aceștia au dat dovadă de bună-credință pe toată perioada de derulare a contractului de credit ipotecar încheiat cu C. S.A. - Sucursala Dâmbovița.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenții-reclamanți A. și B. au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susținut că recursul este admisibil în principiu.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 19 noiembrie 2019.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1339 din 23 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Conform art. 460 C. proc. civ., "o cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În speță, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., caracter definitiv de la pronunțare.

Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă aceleiași căi de atac.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele șase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, caz în care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În speță, decizia nr. 2949 din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs fiind, așadar, o hotărâre definitivă.

Conform art. 457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speță decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În plus, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Dreptul de a exercita calea de atac a recursului este unic și s-a epuizat prin exercitarea acestuia la curtea de apel. Dispozițiile art. 460 C. proc. civ. statuează că nimănui nu îi este îngăduit să uzeze de două ori de una și aceeași cale de atac, în sensul unui recurs la recurs.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 2949 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2019.