ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 123/2018

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2018

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 9 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A - SUCURSALA CONSTANȚA: 1.1. să se constate caracterul abuziv al clauzelor prin care pârâtele au impus consumatorilor suportarea comisionului de administrare de 0,10%, calculat la soldul creditului și a comisionului de acordare de 1%, calculat la valoarea creditului și, pe cale de consecință, să se constate nulitatea absolută a acestor clauze, cu obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate nelegal, astfel: să se constate nulitatea absolută a art. 4.11 lit. b) și a) art. 5.5 din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, prin care a fost instituit comisionul de administrare, respectiv a art. I.9 din actul adițional nr. x noiembrie 2010 și a art. 6.4 din anexa I a actului adițional, prin care a fost menținut acest comision nelegal, acest capăt de cerere având valoarea de 138.534,52 CHF, echivalentul sumei de 586.125,7 RON, la data introducerii cererii de chemare în judecată; 1.2. obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 57.897,68 CHF, încasate cu titlu de comision de administrare, echivalentul sumei de 244.959,2 RON, la data introducerii cererii de chemare în judecată; 1.3. să se constate nulitatea absolută a art. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, prin care a fost instituit comisionul de acordare de 1%, calculat la valoarea creditului; 1.4. obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6.700 CHF, încasate cu titlu de comision de acordare, echivalentul sumei de 28.347,03 RON, la data introducerii cererii de chemare în judecată; 2.1. să se constate nulitatea absolută a clauzelor prin care s-a majorat dobânda după primul an de creditare, în lipsa unui indice de referință obiectiv, prin raportare la dobânda stabilită unilateral de pârâtă, astfel: să se constate nulitatea absolută a art. 4.1 și art. 4.2 tezele finale, art. 4.5 și art. 4.6 din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, prin care C. S.A. și-a rezervat dreptul de a stabili dobânda, în lipsa unui criteriu concret și a art. I.2 din actul adițional nr. x noiembrie 2010, respectiv a art. 1 și art. 2 din anexa I a actului adițional, valoarea acestui capăt de cerere fiind de 119.705,73 CHF, echivalentul sumei de 506.462,97 RON, la data introducerii cererii de chemare în judecată; 3. obligarea pârâtelor la restituirea diferenței încasate până în prezent în valoare de 50.184,34 CHF, echivalentul sumei de 212.324,92 RON, la data introducerii cererii de chemare în judecată; 4. obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, respectiv a dobânzii majorate nelegal, încasate pe perioada soluționării acțiunii; 5. obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumelor a căror restituire se solicită, reprezentând lipsa de folosință a sumelor achitate, calculate de la data încasării până la data restituirii integrale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2 pct. 12, pct. 16 și pct. 22, art. 9

2

alin. (1) lit. b), c) și e), art. 9

3

lit. b), g) pct. 1 și pct. 3, j), art. 10 lit. a), b) și h) din O.G. nr. 21/1992, art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 9, art. 14 lit. a) și art. 15 din Legea nr. 190/1999, art. 2 lit. e) din Legea nr. 363/2007 și art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.

Prin sentința civilă nr. 6568 din 23 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA; a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei de la art. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007; a dispus restituirea sumei de 6.700 CHF (în RON la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de comision de acordare și a dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă; a obligat pârâta la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2016, reclamanții A. și B. au solicitat completarea dispozitivului sentinței anterior evocate în sensul de a se dispune constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în cuprinsul actului adițional nr. x noiembrie 2010 la contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007 și în anexa I a actului adițional, respectiv al clauzelor stipulate la art. I.9 din actul adițional nr. x noiembrie 2010 și art. 6.4 din anexa I a actului adițional, prin care s-a menținut comisionul de administrare și al clauzelor stipulate la art. I.2 din actul adițional nr. x noiembrie 2010, art. 1 și art. 2 din anexa 1 a actului adițional referitoare la dobânda majorată, precum și restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 3424 din 6 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6568 din 23 noiembrie 2015, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și C. S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA.

Împotriva sentinței civile nr. 6568 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel pârâta C. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiași sentințe au declarat apel și reclamanții A. și B., prin care au solicitat admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată și a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță, în cuantum de 6.203,4 RON.

Totodată, reclamanții A. și B. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 3424 din 6 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care au solicitat admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 6568 din 23 noiembrie 2015 în sensul admiterii capetelor de cerere care nu au fost analizate de prima instanță.

Prin decizia civilă nr. 35/A/2017 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. și B. și de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6568 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 4.1 teza a II-a și 4.2 teza a II-a din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, referitoare la dreptul băncii de a modifica dobânda; a obligat pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor achitate în plus cu titlu de dobândă în temeiul acestor clauze, calculate până la 4 noiembrie 2010, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data fiecărei încasări și până la restituire; a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate; a menținut soluția primei instanțe privind cheltuielile de judecată; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3424 din 6 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelantul A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 35/A/2017 din 12 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel cu privire la: capătul de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.11 lit. b) și art. 5.5 din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, prin care a fost instituit comisionul de administrare și al clauzelor de la art. I.9 din actul adițional nr. x noiembrie 2010 și art. 6.4. din anexa nr. 1 a actului adițional, prin care a fost menținut acest comision; capătul de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. I.2 din actul adițional nr. x noiembrie 2010 la contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, art. 1 și art. 2 din anexa I a actului adițional, prin care C. S.A. a menținut o dobândă majorată în raport cu cea convenită; capătul de cerere vizând constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007, prin care a fost instituit comisionul de acordare a creditului.

Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 3 octombrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenții-reclamanți au depus punct de vedere la raport, prin care au susținut că se impune admiterea în principiu a recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contractul de credit ipotecar nr. x/18.09.2007 și în actul adițional nr. x/4.11.2010.

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, rezultă că acestea au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, au fost formulate prin cererea introductivă de instanță și, pe de altă parte, soluția dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluția dată celorlalte capete de cerere.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Având în vedere și dispozițiile art. 99 C. proc. civ., din care rezultă că, pentru determinarea competenței, valoarea capetelor principale de cerere nu se cumulează, Înalta Curte reține că, pentru verificarea admisibilității căii de atac a recursului, se impune a fi examinată valoarea fiecărui capăt de cerere principal, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată și la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în fața primei instanțe.

Examinând aceste valori, instanța supremă constată că valoarea cea mai ridicată este cea din capătul de cerere principal prin care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de administrare a creditului, aceasta fiind în cuantum de 138.534,52 CHF (echivalentul sumei de 583.396,57 RON, conform cursului BNR de la data formulării cererii de chemare în judecată - 4,2112 RON/CHF).

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32), s-a reținut că efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în privința hotărârilor pronunțate în apel, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Or, această ipoteză este incidentă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 12 ianuarie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Totodată, instanța supremă reține că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Având în vedere că pretenția cu valoarea cea mai ridicată din cererea de chemare în judecată, respectiv cea în cuantum de 583.396,57 RON este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia civilă nr. 35/A/2017 din 12 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 35/A/2017 din 12 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.