ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2297/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată C. S.A., solicitând instanței:

Prin Sentința civilă nr. 7059 din 12 mai 2016, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin Sentința civilă nr. 7494 din 24 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată restrânsă formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și a obligat reclamanții în solidar să plătească pârâtei suma de 2235 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale din încheierea de dezbateri din data de 11 noiembrie 2016 formulată în cauza privind reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva încheierii pronunțată în Camera de Consiliu din 16 ianuarie 2017 au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii din data de 11 noiembrie 2016, respectiv rectificarea acesteia în sensul de a se dispune înlăturarea din cuprinsul încheierii din data de 11 noiembrie 2016 a mențiunii potrivit căreia reclamanții au declarat că:

"contractul de credit încheiat cu pârâta a avut drept scop achitarea contravalorii ratelor aferente contractului încheiat cu societatea bancară".

De asemenea, reclamanții au declarat apel împotriva Sentinței civile nr. 7494 din 24 noiembrie 2016, solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 6.2, 8.1 și 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015 și constatarea nulității acestora cu efectul inaplicabilității lor, urmând a se lua act de renunțarea la judecata asupra celorlalte capete de cerere.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin Decizia civilă nr. 1552 A din 4 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 7494 din 24 noiembrie 2016; a anulat sentința atacată și evocând fondul a respins acțiunea ca neîntemeiată; a admis apelul declarat împotriva încheierii din 16 februarie 2017; a schimbat încheierea atacată în sensul că a admis cererea de îndreptare a erorii materiale; a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul că susținerea apărătorului reclamanților va fi menționată ca fiind "Doamna președinte cu banii luați nu s-a construit acea clădire, acea clădire s-a construit cu banii de la D., este ipotecă pusă de D. și tocmai fiind sufocat de ratele pe care trebuiau să le achite lunar la D. au încercat să își ușureze un pic situația financiară" în loc de "Contractul de credit încheiat cu pârâta a avut drept scop achitarea contravalorii ratelor aferente contractului încheiat cu societatea bancară", cum în mod eronat s-a menționat.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta.

Reclamanții A. și B. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Cererea de recurs vizează exclusiv soluția de respingere a capătului de cerere prin care reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.2, art. 8.1 și art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015, precum și considerentele reținute de către instanța de apel cu referire la această soluție.

Reclamanții nu contestă reținerea de către Curtea de Apel București a calității de consumatori în persoana acestora din cadrul Sentinței civile nr. 7494 din 24 noiembrie 2016, precum și soluția de admitere a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța se limitează în considerentele succinte ale hotărârii la constatarea ca fiind legale a clauzelor contractuale atacate, fără însă a preciza de ce a considerat necesar să înlăture susținerile reclamanților, care ar fi motivele pentru care aceste clauze ar face parte din obiectul principal al contractului sau de ce ar trebui considerat că sunt inteligibile.

Consecința acestei neregularități nu poate fi decât nulitatea parțială a deciziei civile atacate.

În considerentele deciziei criticate, instanța de apel procedează la o analiză generală a tuturor clauzelor "pretins" atacate de către reclamanți, fără însă a fi avute în vedere și argumentele aduse prin cererea de apel, concluziilor orale și scrise aduse de aceștia.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Clauzele ce formează obiectul judecății nu se circumscriu obiectului principal al contractului. Argumentele reținute de către instanța de apel sunt în mod evident eronate, fiind materializarea unei aplicări greșite a normelor de drept material.

Potrivit raționamentului instanței a fost calificată drept prestație esențială, ce se circumscrie noțiunii de obiect principal al contractului, clauza prin care reclamanții sunt obligați, în temeiul art. 8.1 și 8.2 la plata unei dobânzi penalizatoare pentru neexecutarea la scadență a obligațiilor.

O astfel de clauză nu are legătură cu obiectul principal al contractului de credit, deoarece nu este o prestație caracteristică a acestui act juridic.

Prestația caracteristică a unui contract de credit constă în punerea la dispoziție a unei sume de bani, pe care împrumutatul o va restitui în rate lunare, însoțită de un preț al folosirii banilor.

Clauzele ce formează obiectul judecății îndeplinesc condițiile pentru a fi calificate ca fiind abuzive, în sensul Legii nr. 193/2000.

Art. 1 din Legea nr. 193/2000 instituie exigența ca orice contract încheiat de profesioniști cu consumatorii să conțină clauze clare, astfel încât consumatorul să poată prevedea care sunt efectele pe care acele clauze la va produce cu privire la patrimoniul său.

Având în vedere că declarația de scadență anticipată a avut loc la data de 12 octombrie 2015, rezultă că suma totală pe care recurenții-reclamanți trebuie să o achite cu titlu de dobândă penalizatoare este în cuantum de 1.212.070,79 EURO.

Contractul de credit încheiat cu C. este un contract tip, ceea ce atrage incidența prezumției reglementate prin art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în sensul absenței caracterului negociat al contractului, iar intimata nu a realizat dovada contrară.

Prezentarea dobânzii penalizatoare s-a realizat într-o manieră în care să o facă să pară nesemnificativă - 0,75% - însă, oricărui consumator căruia i se prezenta contractul pentru semnare nu putea să realizeze, la momentul respectiv, cuantumul uriaș al acesteia.

În ceea ce privește clauza referitoare la dobândă, prevăzută la art. 6.2 din contractul de credit, în cuantum fix de 36%, aceasta nu îndeplinește condițiile pentru a fi, din punct de vedere economic, inteligibilă și redactată în mod clar, deoarece nu rezultă și nu s-a explicat reclamanților care este mecanismul de calcul al acesteia.

Se solicită admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii pronunțate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată, de către instanța de apel învestită cu soluționarea acesteia, sub aspectul dispozițiilor recurate.

Pârâta C. S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod nelegal, instanța de apel a apreciat că apelanții-reclamanți ar deține calitatea de consumator în raport cu contractul de credit încheiat în anul 2015.

Reclamanții nu au administrat vreo probă în sensul de a demonstra calitatea de consumator.

Cea mai mare parte din creditul în cuantum de 125.000 Euro contractat de reclamanți în anul 2015, respectiv suma de 88.125 Euro a fost folosită pentru a stinge integral cele două credite contractate tot de la pârâtă în anul 2013.

Este evident că aceste sume de bani depășesc cu mult "nevoile personale" ale unui consumator real, înscriindu-se în necesitățile unor persoane care acționează ca oameni de afaceri, investitori, care urmăresc realizarea unor venituri din bunurile care au înglobat sumele contractate cu titlu de credit.

Apelanții-reclamanți au avut nevoie de creditele respective pentru a putea achita în continuare ratele creditului profesional contractat la D., în caz contrar fiind obligați a cheltui pentru viața de zi cu zi o sumă mai mare, cu consecința imposibilității achitării ratelor la D.

Natura juridică reală a creditelor contractate de către apelanții-reclamanți în anii 2013 și 2015 de la pârâtă nu este aceea de credit de nevoi personale, ci de credit profesional, întrucât aceștia au acționat în vederea asigurării fondurilor bănești necesare achitării în termen a ratelor datorate către D.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul constatării că apelanții-reclamanți nu au calitatea de consumatori în raport cu contractele de credit în cauză.

F. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de pârâta C. S.A. este nefondat și acesta urmează a fi respins, iar recursul declarat de reclamanții A. și B. este fondat și urmează a fi admis, decizia recurată va fi casată în parte, în sensul menținerii dispoziției referitoare la calitatea de consumatori a reclamanților, iar cauza va fi trimisă spre o nouă judecată instanței de apel, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000 "prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".

Reclamanții au încheiat contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015 cu pârâta, acesta fiind un contract de credit de nevoi personale, încheiat de reclamanți în calitate de persoane fizice și în afara oricărei activități economice. Prin încheierea unui contract de nevoi personale, pârâta însăși a stabilit calitatea de consumatori a reclamanților. Aceștia din urmă nu au încheiat contractul de credit ce formează obiectul prezentului litigiu în scopul desfășurării de activități de comerț sau profesionale. Contractul încheiat este un contract de credit pentru nevoi personale prin care pârâta C. S.A. a acordat un credit de consum. Legea nu prevede obligația reclamanților de a justifica utilizarea sumelor împrumutate.

Potrivit art. 2 și art. 5.1 din contractul nr. x din 17 iunie 2015, creditul este unul pentru nevoi personale nenominalizate. Părțile nu au ales să modifice destinația creditului prin actele adiționale, aceasta rămânând aceeași pe întreaga durată de derulare a creditului.

În jurisprudența CJUE, în ceea ce privește interpretarea Directivei 93/13/CEE referitor la calitatea de consumator (Cauza C-110/14) se rețin următoarele:

"În cazul în care instanța națională apreciază că nu reiese cu claritate că un contract a fost încheiat exclusiv fie cu un scop personal, fie cu un scop profesional, contractantul în cauză trebuie calificat drept consumator dacă obiectul profesional nu predomină în contextul general al contractului, având în vedere ansamblul circumstanțelor și aprecierea mijloacelor de probă obiective aflate la dispoziție, a căror evaluare este de competența acestei instanțe".

O persoană poate fi calificată ca nefiind consumator, numai în situația în care încheie un contract cu un profesionist în scopul desfășurării unor activități de comerț, industrie sau de producție, artizanale sau liberale.

Stabilirea calității de consumatori în ceea ce îi privește pe reclamanți nu este influențată de împrejurarea că aceștia aveau în derulare un credit contractat cu D., cu ajutorul căruia s-a construit un imobil. Este necesar să se analizeze condițiile în care a fost încheiat fiecare contract de credit în parte. În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că reclamanții nu au depus înscrisuri care să dovedească modul în care au folosit sumele primite, acestea nu constituie critici de nelegalitate, care se circumscriu dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi primite.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că reclamanții au calitate de consumatori și pe cale de consecință, recursul declarat de C. S.A. este nefondat și acesta urmează a fi respins.

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 C. proc. civ. întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Această decizie nu răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Astfel, instanța de apel se limitează în considerentele succinte ale hotărârii la constatarea ca fiind legale a clauzelor contractuale atacate, fără a preciza de ce a înlăturat susținerile reclamanților, care sunt motivele pentru care aceste clauze fac parte din obiectul principal al contractului sau de ce consideră că sunt inteligibile. Pe de altă parte, instanța de apel a procedat la verificarea tuturor clauzelor pe care reclamanții le-au criticat inițial prin cererea de chemare în judecată, fără a avea în vedere faptul că reclamanții au formulat cerere de renunțare la judecată cu privire la unele capete de cerere. Astfel, sunt analizate clauzele referitoare la comisioanele de administrare, de analiză, gestiune și rambursare anticipată, cu toate că reclamanții au renunțat la judecata acestor capete de cerere încă de la instanța de fond.

Prin cererea de apel s-a indicat în mod expres care sunt aspectele în concret pe care apelanții le învederează prin intermediul acestei căi de atac, respectiv faptul că reclamanții au calitate de consumatori, precum și caracterul abuziv al clauzelor reglementate la art. 6.2, art. 8.1 și art. 8.2 din contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015.

În realitate, hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, astfel că nu respectă dispozițiile C. proc. civ. și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, din această perspectivă.

Pe de altă parte, în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile din materia protecției consumatorilor.

Se reține că "dobânzile […] sunt elemente care țin de costul creditului, acestea fiind, în mod evident, esențiale în raport cu obiectul principal al creditului". Nu se precizează despre care clauze referitoare la dobândă este vorba, dar se susține că aceste aspecte vizează obiectul principal al contractului, ceea ce determină aplicabilitatea art. 4 al Directivei 93/13/CEE conform cărora "în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului de calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate […] acestea pot fi luate în calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor cauze".

În cauză, reclamanții au contestat clauzele reglementate la art. 6.2, care reglementează rata anuală a dobânzii, în cuantum de 36% și are un caracter fix pe toată durata contractului, precum și clauzele de la art. 8.1 și 8.2 care instituie dobânda penalizatoare.

Prestația caracteristică a unui contract de credit constă în punerea la dispoziție a unei sume de bani, pe care împrumutatul o va restitui în rate lunare, însoțită de o dobândă, un preț al folosirii banilor.

Instanța de apel face o analiză generală a clauzelor contractuale fără a deosebi după cum acestea se referă la obligația de plată a unor comisioane sau a unor dobânzi.

Potrivit art. 8.1 din contractul de credit a fost instituită o dobândă penalizatoare în cuantum de 0,75% pe zi de întârziere, începând cu ziua următoare scadenței iar conform art. 8.2, în cazul declarării creditului scadent anticipat, dobânda penalizatoare fixă de 0,75% se aplică asupra soldului pentru fiecare zi de întârziere.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori "orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate".

Clauzele ce formează obiectul judecății îndeplinesc condițiile pentru a fi calificate ca fiind abuzive în sensul Legii nr. 193/2000.

În conformitate cu dispozițiile lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt prezumate ca fiind abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

În cauză, nu se poate aprecia că nerestituirea la scadență a ratelor unui credit în valoare de 125.000 Euro poate conduce la prejudicii în valoare de peste 1.000.000 Euro.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:

"(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv".

Contractul încheiat între părți este un contract tip, astfel că se prezumă absența caracterului negociat al contractantului. În acest sens este și jurisprudența CJUE, care reține în cauza C-76/10 că "se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul, din acest motiv nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune".

La aprecierea caracterului abuziv al clauzelor trebuie analizat dacă produsele de creditare au fost transparente și dacă consumatorii au luat decizia de a se împrumuta în cunoștință de cauză și cu o reală posibilitate de a aprecia impactul contractării creditului și de a negocia.

În acest sens, sunt de reținut cele statuate de CJUE în cauza C-453/2010:

"Sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora".

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanții A. și B. este fondat și, pe cale de consecință, acesta va fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, în sensul că, se vor menține dispozițiile referitoare la calitatea de consumatori a reclamanților și va fi trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Instanța de apel urmează să analizeze clauzele cuprinse în contractul de credit nr. x din 17 iunie 2015 sub aspectul dispozițiilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 1552 A din 4 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează, în parte, decizia recurată în sensul că menține dispozițiile referitoare la calitatea de consumatori a reclamanților și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1552 A din 4 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM