ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1377/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A. s-a solicitat să se constate caracterul abuziv și, implicit, nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. 4.3; art. 4.8 lit. a), b), d), art. 5.2 (referitor la comisionul de administrare lunară); art. 5.4 (referitor la comisionul de administrare); art. 8.3, art. 8.5 linia 3; art. 9.1; art. 9.3; art. 10.1 din Contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 încheiat de reclamanți cu pârâta; să fie obligată pârâta să elimine din contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 clauzele abuzive arătate la primul petit; să se constate nulitatea Actului adițional din data de 16 septembrie 2010 la contractul de credit nr. x din 28 februarie 2010; în subsidiar la acest petit, să se constate caracterul abuziv și, implicit, nulitatea absolută a clauzelor stipulate la art. I din Actul adițional din data de 16 septembrie 2010; pct. 1, 2, 3 alin. (6).4 din Capitolul "Valoarea dobânzilor și comisioanelor cuprins în Anexa I la Actul adițional din 16 septembrie 2010; pct. 1, 2, 3 din Capitolul "Valoarea totală plătibilă și costul total al contractului" cuprins în Anexa I la Actul adițional din data de 16 septembrie 2010; să fie obligată pârâta să elimine din Actul adițional din data de 16 septembrie 2010 clauzele abuzive arătate la petitul anterior.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că dobânda anuală a creditului acordat prin contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 este fixă, pentru primele 6 luni ale contractului, în procent de 3,90%, iar pentru perioada ulterioară primelor 6 luni de contract dobânda este una variabilă, formată din LIBOR CHF la 3 luni + marja fixă de 1%, să fie obligată pârâta să încheie cu reclamanții un act adițional la contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 în care să fie cuprinsă dobânda anuală formată din LIBOR CHF la 3 luni + marja fixă de 1% pentru perioada ulterioară primelor 6 luni de contract: să se constate că reclamanții nu datorează sumele percepute ilegal de către pârâtă, începând cu luna a șaptea de contract și până la momentul rămânerii definitive a hotărârii, peste nivelul dobânzii formată din LIBOR CHF la 3 luni + marja fixă de 1% și să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor astfel încasate, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata acestor sume a dobânzii legale calculată de la data perceperii lor până la data restituirii efective; să se constate că reclamanții nu datorează sumele percepute ilegal de către pârâtă în baza art. 4.8 lit. a) și 4.8 lit. b) din contractul de credit imobiliar nr. HL 19891 din 26 februarie 2008 care reglementează comisionul de acordare și gestiune și comisionul de administrare lunară și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor astfel încasate, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata pentru aceste sume a dobânzii legale calculată de la data perceperii lor până la data restituirii efective; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 7829 din 12 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost majorat onorariul expertului D. cu suma de 2500 RON, în sarcina reclamanților B. și A., a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de reclamanții B. și A. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale cuprinse în art. 4.3 în ceea ce privește sintagma "banca își rezervă dreptul de a modifica dobânda și/sau comisioanele bancare"; art. 4.8 lit. a), referitoare la comisionul de administrare lunară, art. 8.3, art. 8.5 alin. (3); art. 9.1 art. 9.3 și art. 10.1 din contractul de credit nr. x din 26 februarie 2008, s-a dispus restituirea de către pârâtă a sumelor achitate de către reclamanți cu titlu de dobândă, comision de acordare și comision de administrare lunară, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor, actualizate cu indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale calculate de la data achitării fiecărei sume nedatorate la data plății efective a acestui debit potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, a fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 5895 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 117/A din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7829 din 12 decembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor cuprinse în art. 4.8 lit. a) și b) din contractul de credit; a respins cererea de obligare a pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă acestora, ca neîntemeiată; a obligat pârâta să plătească reclamanților 3395 RON cheltuieli de judecată; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a respins cererea intimaților de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel București au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel era obligată, din oficiu, să analizeze motivele de apel ale băncii și caracterul abuziv al clauzelor prin raportare inclusiv la prevederile art. 15 din Legea nr. 190/1999 și respectiv pct. 1 lit. g) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Indicarea în cuprinsul întâmpinării a unor noi temeiuri de drept nu poate conduce la concluzia modificării pe această cale nici a calității părților, nici a obiectului și nici a cauzei cererii, ele rămânând neschimbate.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și a pct. 1 lit. g) din anexa la aceeași lege.

Denumirea comisionului este "de acordare și gestiune", iar în cuprinsul contractului nu sunt definiți nicăieri nici acești termeni și nici cel de "administrare" și nici nu se știe la ce se referă și care ar fi activitățile prestate de bancă pentru a justifica perceperea celor două comisioane.

Chiar dacă prin O.U.G. nr. 50/2010 s-a permis băncilor posibilitatea de a percepe un comision de administrare, aceasta nu înseamnă că în cazul fiecărui contract nu trebuie să se arate care sunt contraprestațiile efective în baza cărora se percepe acest comision.

Pe de altă parte, contractul de credit a fost încheiat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

În analiza instanței prezintă relevanță determinarea existenței sau lipsei unei contraprestații din partea băncii în favoarea consumatorilor, în schimbul perceperii comisionului de administrare, alta decât acordarea creditului, pentru care se percepe în mod evident dobânda contractuală.

Diversele notificări adresate recurenților nu pot constitui servicii de administrare în favoarea acestora, câtă vreme prin intermediul acestor notificări banca își exercita propriile drepturi, de urmărire a creanțelor scadente, etc.

Este dificil de identificat care ar fi contraprestația băncii în schimbul comisionului de administrare procentual perceput raportat la soldul creditului.

Monitorizarea situației creditului face parte din firescul activității bancare, iar costurile cu această monitorizare ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, banca nejustificând, în mod credibil, de ce mai era necesar comisionul de administrare.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a art. 15 din Legea nr. 190/1999, potrivit cărora "în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuieli aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente".

Susținerea băncii potrivit căreia comisionul de acordare a creditului ar fi o cheltuială a sa, aferentă întocmirii documentației de credit, reprezentând contravaloarea unui serviciu prestat de ea, respectiv tocmai acordarea împrumutului, nu poate fi primită în condițiile în care recurenții, în calitate de clienți, au plătit toate taxele (de analiză, de evaluare a imobilului adus în garanție, taxe notariale și pentru instituirea ipotecii, polițe de asigurare) și au adus toate documentele solicitate de bancă, exclusiv pe cheltuiala lor.

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a art. 453 C. proc. civ., întrucât s-a stabilit că intimata trebuie să achite numai suma de 3395 RON cu titlu de cheltuieli de judecată pentru faza de fond și a respins cererea de cheltuieli pentru apel.

Se solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței CJUE, judecătorul național poate declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, această putere încadrându-se pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care Directiva 93/13/CEE tinde să o recunoască interesului colectivității, care face parte din ordinea publică economică, reținându-se că există un interes public pentru ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

În cuprinsul contractului de credit încheiat între părți există comisionul denumit "de acordare și gestiune" și comisionul "de administrare". Niciunul dintre aceste comisioane nu este definit și nu se arată la ce anume se referă și care ar fi activitățile prestate de bancă pentru care sunt percepute aceste comisioane.

Așa fiind, în mod greșit a reținut Curtea de Apel faptul că, pentru ca un consumator să înțeleagă rațiunea perceperii acestora nu este necesară detalierea activităților întreprinse de bancă, ci doar denumirea serviciilor prestate.

În realitate, clauzele prevăzute de art. 4.8 lit. a) și b) din contract nu au fost negociate cu consumatorul, astfel cum se reține atât în sentința tribunalului, cât și în decizia recurată.

Pe de altă parte, în contract nu s-a prevăzut motivul pentru care comisionul de acordare și gestiune este perceput, astfel încât consumatorii nu pot înțelege de ce această sumă trebuie suportată distinct de dobândă, independent de garanțiile pe care clienții le oferă în executarea obligațiilor și de conduita avută în raporturile cu împrumutătorii .

Perceperea acestui comision de acordare și gestiune creează un vădit dezechilibru, între drepturile și obligațiile pârâților în detrimentul consumatorilor, recurenții-reclamanți fiind obligați să plătească o sumă importantă de bani pentru o cauză necunoscută. Banca nu a dovedit care a fost serviciul prestat în schimbul acestui comision, având în vedere faptul că prin comision se înțelege remunerația procentuală primită de bancă pentru că a efectuat un serviciu sau a mijlocit o afacere comercială.

Acest comision de acordare și gestiune este un echivalent al folosinței sumei împrumutate, dar la fel este și dobânda percepută pentru acordarea creditului. Așa fiind, perceperea comisionului de acordare și gestiune înseamnă că pentru aceiași prestație, respectiv acordarea creditului, banca percepe atât dobânda, cât și comision de acordare, deci o dublă contraprestație.

Curtea de Apel a reținut că acest comision este perceput pentru prestarea de către bancă a serviciilor de procesare a cererii de credit, însă aceste servicii se efectuează o singură dată, ulterior aprobării creditului nu se mai procesează o astfel de cerere.

Pe de altă parte, consumatorii sunt cei care au achitat taxa de analiză, de evaluare a imobilului adus în garanție, taxe notariale pentru instituirea ipotecii, polițe de asigurare, astfel încât nu se justifică în niciun fel care este prestația băncii pentru care percepe acest comision.

În ceea ce privește comisionul de administrare lunar, în contract nu se indică suma la care se aplică procentul care reprezintă comisionul.

Nici această clauză nu a fost negociată cu recurenții consumatori. În contract nu se specifică în niciun mod activitățile și operațiunile de administrare care să justifice perceperea comisionului de administrare lunar.

În realitate, în cuprinsul clauzelor de la art. 4.8 lit. a) și b) din contractul de credit nu sunt prevăzute prestațiile efective în schimbul cărora s-au perceput aceste comisioane, lipsa contraprestațiilor fiind de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor.

Clauza privind comisionul de administrare lunară nu respectă exigențele bunei-credințe și vatămă interesele patrimoniale ale recurenților consumatori.

Clauzele referitoare la comisioane au un caracter abuziv, motivația perceperii lor nu rezultă și nu se justifică în contract.

Potrivit dispozițiilor pct. 1 lit. g) din anexa la Legea nr. 193/2000 modificată, este considerată clauză abuzivă aceea care "dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale".

Față de aceste considerente, Curtea de Apel a reținut în mod greșit că nu sunt clauze abuzive cele prevăzute la art. 4.8 lit. a) și b) din contractul de credit și, de asemenea, a respins în mod greșit cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare.

Înalta Curte reține că denumirea acestor comisioane este "de acordare și gestiune" și "de administrare lunară".

Având în vedere că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa decizia recurată și va fi trimisă cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

Curtea de Apel urmează să aibă în vedere clauzele prevăzute la art. 4.8 lit. a) și b) din contract și cererea privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de acordare și gestiune și, respectiv de administrare lunară. Soluția ce se va pronunța cu privire la aceste cereri va avea consecințe referitor la cheltuielile de judecată.

În apel, după casare, nu se va relua judecata în ceea ce privesc dispozițiile din sentința tribunalului care au fost menținute prin decizia recurată.

De altfel, cu privire la acestea nu s-a formulat recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 23 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 19 septembrie 2019.