ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1546/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea actelor dosarului, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu la 11 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că sunt abuzive clauzele privind comisionul de analiză, comisionul de risc și comisionul de administrare din contractul de credit bancar nr. x din 13 iunie 2007, să anuleze aceste clauze și să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor încasate cu aceste titluri, reținute în mod nelegal, actualizate la data plații și cu dobânda aferentă.

Totodată, s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la riscul de curs valutar, precum și să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - LEU pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, să fie obligată pârâta la calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și la restituirea sumelor plătite în plus, cu dobânda legală. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții D. și B. au depus la dosar, la 26 ianuarie 2018, o precizare a acțiunii, prin care au menționat că prin cererea formulată înțeleg să solicite anularea clauzei prevăzute la art. 4 punctul 11 lit. b) din contractul de credit nr. x din 13 iunie 2007 și la art. 9 din actul adițional nr. x din 23 aprilie 2010, privind perceperea comisionului de administrare, anularea clauzei prevăzute la art. 8 din actul adițional nr. x din 23 aprilie 2010 la contractul de credit x din 13 iunie 2007 privind perceperea comisionului de acordare și anularea clauzei prevăzute la art. 5 punctele 1, 2 și 3 din contractul de credit și la art. IV punctele 1, 2 și 3 din actul adițional privind plata creditului.

Prin sentința civilă nr. 2089 din 22 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4 pct. 11 lit. b) din contractul de credit nr. x din 13 iunie 2007 și la art. 9 din actul adițional nr. x din 23 aprilie 2010 privind comisionul de administrare, precum și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 8 din actul adițional la contractul de credit privind perceperea comisionului de acordare.

A fost obligată pârâta să restituie reclamanților sumele percepute cu titlu de comision de acordare și comision de administrare, cu dobânda legală aferentă de la data perceperii lor și până la data plății efective.

A fost respinsă cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 pct. 1, 2, 3 din contractul de credit nr. x din 13 iunie 2007 și la art. IV pct. 1, 2 și 3 din actul adițional nr. x din 23 aprilie 2010 la contract.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri reclamanții și pârâta.

Prin decizia nr. 68/2019 din 27 februarie 2019, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a respins ca nefundat apelul declarat de reclamanți și a admis apelul declarat de pârâtă. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și cererea de restituire a sumelor datorate cu acest titlu. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs E. S.A. prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu, în calitate de succesoare a pârâtei C. S.A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, invocată din oficiu la termenul din 1 octombrie 2019, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 96 pct. (3) C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanța supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă decizia nr. 68/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalul Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluționarea recursului declarat în cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și la art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâtă în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta E. S.A. prin Direcția Juridică - Biroul Regional de Litigii și Insolvență Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 68/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.