ÎCCJ, decizie (scj.ro #81724)

Cerere de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat de stat, în condițiile în care în decretul de expropriere figura o altă persoană decât cel care avea înscris dreptul de proprietate în cartea funciară deschisă în baza Decretului - Lege nr. 115/1938. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : persoană îndreptățită - măsuri reparatorii - decret de expropriere - imobil - carte funciară Legea nr. 10/2001, art. 23, art. 24 Decretul - Lege nr. 115/1938, art. 17 Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 1.4, art. 23.1 Legiuitorul recunoaște valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării.

Prezumția de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ, operează, însă, doar în absența unor probe contrare, după cum se menționează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001. Atare mijloc de probă nu este viabil dacă se înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului de proprietate. Astfel că, în condițiile în care partea reclamantă înfățișează instanței un extras de carte funciară, indicat în art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca făcând parte din categoria înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate și dat fiind efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară în privința dreptului de proprietate, este lipsit de relevanță faptul că în anexele decretului de expropriere cu privire la imobilul solicitat a fi restituit, figurează o altă persoană.

Secția I civilă, decizia nr. 893 din 10 februarie 2012 Prin sentința civilă nr. 985 din 16.11.2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 4012/2010 emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. S-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri, cu privire la cota de 1/2 parte din imobilul înscris în CF 745 Cluj nr. top 1401, în natură casă din cărămidă, cu 3 camere, bucătărie, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, despăgubiri achitate în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005.

Tribunalul a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost respinsă notificarea nr. 533/2001, prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 28 stj.p. și acordarea de despăgubiri pentru construcție, imobil situat în Cluj-Napoca și înscris în CF 745 Cluj, deoarece nu s-a făcut dovada că imobilul solicitat a fost preluat în proprietatea statului de la reclamant. Din copia colii funciare nr. 745 Cluj rezultă că asupra cotei de 1/2 parte din construcția de sub nr. top 1401, în natură teren de 28 stânjeni și casă din cărămidă, cu 3 camere, 1 bucătărie și curte este înscris dreptul de proprietate sub B 12, în favoarea reclamantului Z.I. Așa cum rezultă din copia contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a dobândit numai cota de 1/2 parte din construcțiile înscrise în CF 745 Cluj, nu întreg dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor de sub nr. top.

1401, fiindu-i atribuită doar în folosință cota de 32/100 parte din teren. În baza Decretului de expropriere nr. 52/1989, conform înscrierii de sub B 13, imobilul s-a transcris în CF 108175 Cluj, în favoarea Statului Român. Ca atare, a fost expropriată doar cota de 1/2 parte din imobilul de sub nr. top 1401, în natura casă din cărămidă, cu 3 camere, 1 bucătărie și curte, proprietatea reclamantului Z.I., nu și terenul în suprafață de 28 stj, acesta fiind trecut în proprietatea Statului Roman la data dobândirii construcției. Pentru determinarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului și ținând cont de faptul că, potrivit probelor administrate, construcțiile expropriate au fost demolate, tribunalul a apreciat ca în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) și (8) din Legea nr.10/2010.

Prin decizia civilă nr. 150 din 18.02.2011, Curtea de Apel Cluj, Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj. Instanța de apel a reținut că sunt lipsite de pertinență toate motivele apelului vizând situația juridică a terenului și persoana îndreptățită să solicite măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10 /2001 pentru teren, în condițiile în care, prin hotărârea primei instanțe, s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii cu privire la cota de 1/2 din casa din cărămidă, fără a dispune asupra îndreptățirii reclamantului la măsuri reparatorii asupra terenului, iar reclamantul nu a promovat apel.

În ceea ce privește dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la cota de 1/2 parte din casa evidențiată în CF nr. 745 Cluj, nr. top 1401, din mențiunile cărții funciare rezultă că proprietară inițială a întregului imobil a fost G.A., iar aceasta a înstrăinat cota de 1/2 parte din construcția de sub A+1 (nr. top 1401) numitului K.I., în anul 1979, acesta intabulându-și dreptul de proprietate sub B+7, iar cealaltă cotă de 1/2 parte din aceeași construcție, reclamantului Z.I., în anul 1981, acesta intabulându-și dreptul de proprietate sub B+12. Imediat după această intabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din construcția evidențiată sub nr. top 1401 în favoarea reclamantului, sub B 13 s-a intabulat dezlipirea imobilului de sub A+1 din această CF și transcrierea sa în CF nr. 108175 nou înființată, în favoarea Statului Român.

Reiese fără dubiu faptul că potrivit evidenței de carte funciară, ultimul proprietar asupra cotei de 1/2 parte din construcția cu nr. top 1401 anterior exproprierii a fost reclamantul. Faptul că, în anexa decretului de expropriere, figurează o altă persoană ca fiind cea de la care imobilul a fost expropriat – L.G.A., fosta proprietară de la care reclamantul a cumpărat cota de 1/2 parte din casă în anul 1981 – nu este în măsură să înlăture aspectele relevate de evidența CF, potrivit cărora exproprierea s-a făcut de la reclamant cu privire la cota de 1/2 parte din casă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând următoarele: Nu s-a făcut dovada faptului că imobilul a fost preluat de către Statul Român de la reclamant, ca titular al dreptului de proprietate, în condițiile în care imobilul în litigiu figurează în decretul de expropriere nr. 52/1989 – menționat în cartea funciară – ca fiind preluat de la alte persoane decât reclamantul, respectiv K.M., pentru construcție preluată în 1979 și L.G.A., pentru teren preluat în 1981 în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Eludând înscrierile din anexele decretului de expropriere, în mod greșit, instanța de apel a constatat că ultimul proprietar asupra cotei de 1/2 parte din construcția cu nr. top 1401, anterior exproprierii, a fost reclamantul-intimat, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, coroborat e ale art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Raportat la aceste prevederi legale, pentru terenul în litigiu, are calitate de persoană îndreptățită, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, persoana care a vândut imobilul către reclamant. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivele de recurs vizează calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, nefiind dovedită existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantului, asupra imobilului în litigiu, la data preluării acestuia de către stat, față de mențiunile din decretul de expropriere pe temeiul căruia a fost preluat imobilul. Aceste critici evocă modul de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în materia probei dreptului de proprietate asupra unui imobil ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ, ca atare, vor fi evaluate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Cu toate că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru întregul imobil situat în Cluj - Napoca, atât pentru teren, cât și pentru construcția demolată, prima instanță i-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii exclusiv pentru construcție, în cotă de 1/2 din dreptul de proprietate asupra acesteia, respingând pretențiile referitoare la teren. Întrucât reclamantul nu a declarat apel împotriva sentinței astfel pronunțate, instanța de apel nu a fost învestită cu cercetarea dreptului la măsuri reparatorii și pentru teren, context în care motivele de recurs relative la teren sunt lipsite de obiect. Neacordarea de măsuri reparatorii reclamantului în considerarea terenului nu exclude de plano recunoașterea dreptului său la măsuri reparatorii pentru construcție, fiind întrunită ipoteza a doi proprietari diferiți asupra fiecăreia dintre aceste părți din imobil.

Față de cele arătate, sunt nerelevante în cauză prevederile art. 1.4 alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, la care recurentul - pârât a făcut referire, deoarece acestea se preocupă de dreptul la măsuri reparatorii asupra terenului, nu și asupra construcției, chiar dacă ipoteza de fapt este aceeași cu cea din speță. Dreptul la măsuri reparatorii asupra construcției se analizează potrivit regulilor prescrise de art. 23 și art.24 din Legea nr. 10/2001, neavând relevanță că terenul a fost preluat de la o altă persoană decât cea care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001. Legiuitorul recunoaște valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării.

Prezumția de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ, operează, însă, doar în absența unor probe contrare, după cum se menționează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001. Atare mijloc de probă nu este viabil dacă se înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului de proprietate. Or, o asemenea dovadă s-a înfățișat în cauză, situație în care este inoperantă excepția din art. 24 de la regula în materia probațiunii dreptului de proprietate imobiliară, regăsită în art. 23 din lege, în condițiile în care s-a depus la dosar un extras de carte funciară, indicat în art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca făcând parte din categoria înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Atare prevedere legală este justificată de efectul constitutiv de drept recunoscut înscrierii dreptului în cartea funciară prin art. 17 din Decretul–Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, în conformitate cu care „drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului de voință al părților asupra constituirii sau transmiterii dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea funciară”. Din conținutul cărții funciare nr. 745 Cluj, rezultă că reclamantul a fost intabulat pentru imobilul care figura la A+1, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 7151/1981; în cuprinsul acestuia, s-a menționat explicit că vânzarea operează cu privire la cota de 1/2 din construcție, terenul intrând în patrimoniul statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Dat fiind efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară în privința dreptului de proprietate transmis printr-un contract de vânzare - cumpărare, în absența unor modificări în cuprinsul cărții funciare în sensul indicării unei alte persoane decât reclamantul, drept titular al dreptului asupra cotei de 1/2 din construcție, este lipsit de relevanță că nu reclamantul este menționat în anexele decretului de expropriere, ci o persoană care nu figurează în cartea funciară. Față de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, prin aplicarea corespunzătoare a legii. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat, în aplicarea art. 312 C.proc.civ.