ÎCCJ, decizie (scj.ro #81724)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81724) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere

de restituire formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Dovada dreptului de

proprietate asupra imobilului preluat de stat, în condițiile în care în

decretul de expropriere figura o altă persoană decât cel care avea

înscris dreptul de proprietate în cartea funciară deschisă în baza

Decretului - Lege nr. 115/1938.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index

alfabetic :

persoană îndreptățită

-

măsuri reparatorii

-

decret de expropriere

-

imobil

-

carte funciară

Legea

nr. 10/2001, art. 23, art. 24

Decretul

- Lege nr. 115/1938, art. 17

Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 1.4, art. 23.1

Legiuitorul

recunoaște valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a

imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru

existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul

preluării. Prezumția de proprietate, în favoarea persoanei

individualizate în acel act normativ, operează, însă, doar în

absența unor probe contrare, după cum se menționează

explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Atare

mijloc de probă nu este viabil dacă se

înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau

constitutiv al dreptului de proprietate.

Astfel

că, în condițiile în care partea reclamantă înfățișează

instanței un extras de carte funciară, indicat în art. 23.1 lit. a)

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca făcând parte

din categoria înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate și

dat fiind efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară în

privința dreptului de proprietate, este lipsit de relevanță

faptul că  în anexele decretului de expropriere cu privire la

imobilul solicitat a fi restituit, figurează o altă persoană.

Secția I

civilă, decizia nr. 893 din 10 februarie 2012

Prin sentința

civilă nr. 985 din 16.11.2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.I., în

contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca și în

consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr. 4012/2010 emise

de Primarul Municipiului Cluj-Napoca.

S-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent,

constând în despăgubiri, cu privire la cota de 1/2 parte din imobilul

înscris în CF 745 Cluj nr. top 1401, în natură casă din

cărămidă, cu 3 camere, bucătărie, în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plata drepturilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, despăgubiri achitate în condițiile

Titlului VII din Legea 247/2005.

Tribunalul a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost

respinsă notificarea nr. 533/2001, prin care reclamantul a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 28 stj.p.

și acordarea de despăgubiri pentru construcție, imobil situat în

Cluj-Napoca și înscris în CF 745 Cluj, deoarece nu s-a făcut dovada

că imobilul solicitat a fost preluat în proprietatea statului de la

reclamant.

Din

copia colii funciare nr. 745 Cluj rezultă că asupra cotei de 1/2

parte din construcția de sub nr. top 1401, în natură teren de 28

stânjeni și casă din cărămidă, cu 3 camere, 1

bucătărie și curte este înscris dreptul de proprietate sub B 12,

în favoarea reclamantului Z.I.  Așa cum rezultă din copia

contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a dobândit numai cota de

1/2 parte din construcțiile înscrise în CF 745 Cluj, nu întreg dreptul de

proprietate asupra terenului și construcțiilor de sub nr. top. 1401,

fiindu-i atribuită doar în folosință cota de 32/100 parte din

teren.

În baza

Decretului de expropriere nr. 52/1989, conform înscrierii de sub B 13, imobilul

s-a transcris în CF 108175 Cluj, în favoarea Statului Român. Ca atare, a fost

expropriată doar cota de 1/2 parte din imobilul de sub nr. top 1401, în

natura casă din cărămidă, cu 3 camere, 1 bucătărie

și curte, proprietatea reclamantului Z.I., nu și terenul în

suprafață de 28 stj, acesta fiind trecut în proprietatea Statului

Roman la data dobândirii construcției.

Pentru

determinarea măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului și

ținând cont de faptul că, potrivit probelor administrate,

construcțiile expropriate au fost demolate, tribunalul a apreciat ca în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) și (8) din

Legea nr.10/2010.

Prin decizia civilă nr. 150 din 18.02.2011, Curtea de Apel Cluj,

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Cluj.

Instanța de apel a reținut că sunt lipsite de

pertinență toate motivele apelului vizând situația juridică

a terenului și persoana îndreptățită să solicite

măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10 /2001 pentru teren, în

condițiile în care, prin hotărârea primei instanțe, s-a

constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii cu privire la cota de 1/2 din casa din cărămidă,

fără a dispune asupra îndreptățirii reclamantului la

măsuri reparatorii asupra terenului, iar reclamantul nu a promovat apel.

În ceea

ce privește dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin

echivalent cu privire la cota de 1/2 parte din casa evidențiată în CF

nr. 745 Cluj, nr. top 1401, din mențiunile cărții funciare

rezultă că proprietară inițială a întregului imobil a

fost G.A., iar aceasta a înstrăinat cota de 1/2 parte din construcția

de sub A+1 (nr. top 1401) numitului K.I., în anul 1979, acesta

intabulându-și dreptul de proprietate sub B+7, iar cealaltă cotă

de 1/2 parte din aceeași construcție, reclamantului Z.I., în anul

1981, acesta intabulându-și dreptul de proprietate sub B+12.

Imediat

după această intabulare a dreptului de proprietate asupra cotei de

1/2 parte din construcția evidențiată sub nr. top 1401 în

favoarea reclamantului, sub B 13 s-a intabulat dezlipirea imobilului de sub A+1

din această CF și transcrierea sa în CF nr. 108175 nou

înființată, în favoarea Statului Român.

Reiese

fără dubiu faptul că potrivit evidenței de carte

funciară, ultimul proprietar asupra cotei de 1/2 parte din

construcția cu nr. top 1401 anterior exproprierii a fost reclamantul.

Faptul

că, în anexa decretului de expropriere, figurează o altă

persoană ca fiind cea de la care imobilul a fost expropriat – L.G.A.,

fosta proprietară de la care reclamantul a cumpărat cota de 1/2 parte

din casă în anul 1981 – nu este în măsură să înlăture

aspectele relevate de evidența CF, potrivit cărora exproprierea s-a

făcut de la reclamant cu privire la cota de 1/2 parte din casă.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Cluj,

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9

C.proc.civ., susținând următoarele:

Nu s-a

făcut dovada faptului că imobilul a fost preluat de către Statul

Român de la reclamant, ca titular al dreptului de proprietate, în

condițiile în care imobilul în litigiu figurează în decretul de

expropriere nr. 52/1989 – menționat în cartea funciară – ca fiind

preluat de la alte persoane decât reclamantul, respectiv K.M., pentru

construcție preluată în 1979 și L.G.A., pentru teren preluat în

1981 în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Eludând

înscrierile din anexele decretului de expropriere, în mod greșit,

instanța de apel a constatat că ultimul proprietar asupra cotei de

1/2 parte din construcția cu nr. top 1401, anterior exproprierii, a fost

reclamantul-intimat, nefiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art.

23 din Legea nr. 10/2001, coroborat

e ale art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Raportat

la aceste prevederi legale, pentru terenul în litigiu, are calitate de

persoană îndreptățită, potrivit dispozițiilor art. 3

din Legea nr. 10/2001, persoana care a vândut imobilul către reclamant.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor

dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Motivele

de recurs vizează calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, nefiind dovedită existența dreptului de

proprietate în patrimoniul reclamantului, asupra imobilului în litigiu, la data

preluării acestuia de către stat, față de mențiunile

din decretul de expropriere pe temeiul căruia a fost preluat imobilul.

Aceste

critici evocă modul de aplicare, de către instanța de apel, a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în materia probei dreptului de proprietate

asupra unui imobil ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ,

ca atare, vor fi evaluate din perspectiva cazului de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Cu

toate că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru întregul

imobil situat în Cluj - Napoca, atât pentru teren, cât și pentru

construcția demolată, prima instanță i-a recunoscut dreptul

la măsuri reparatorii exclusiv pentru construcție, în cotă de

1/2 din dreptul de proprietate asupra acesteia, respingând pretențiile

referitoare la teren.

Întrucât

reclamantul nu a declarat apel împotriva sentinței astfel pronunțate,

instanța de apel nu a fost învestită cu cercetarea dreptului la

măsuri reparatorii și pentru teren, context în care motivele de

recurs relative la teren sunt lipsite de obiect.

Neacordarea

de măsuri reparatorii reclamantului în considerarea terenului nu exclude

de plano recunoașterea dreptului său la măsuri reparatorii

pentru construcție, fiind întrunită ipoteza a doi proprietari

diferiți asupra fiecăreia dintre aceste părți din imobil.

Față

de cele arătate, sunt nerelevante în cauză prevederile art. 1.4

alin.(3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007, la care recurentul - pârât a făcut referire,

deoarece acestea se preocupă de dreptul la măsuri reparatorii asupra

terenului, nu și asupra construcției, chiar dacă ipoteza de fapt

este aceeași cu cea din speță.

Dreptul

la măsuri reparatorii asupra construcției se analizează potrivit

regulilor prescrise de art. 23 și art.24 din Legea nr. 10/2001, neavând

relevanță că terenul a fost preluat de la o altă

persoană decât cea care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Legiuitorul

recunoaște valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a

imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru

existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul

preluării. Prezumția de proprietate, în favoarea persoanei

individualizate în acel act normativ, operează, însă, doar în

absența unor probe contrare, după cum se menționează

explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Atare

mijloc de probă nu este viabil dacă se

înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau

constitutiv al dreptului de proprietate.

Or, o asemenea dovadă s-a înfățișat în

cauză, situație în care este inoperantă excepția din art.

24 de la regula în materia probațiunii dreptului de proprietate

imobiliară, regăsită în art. 23 din lege, în condițiile în

care s-a depus la dosar un extras de carte funciară, indicat în art. 23.1

lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 ca făcând

parte din categoria înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate.

Atare prevedere legală este justificată de efectul

constitutiv de drept recunoscut înscrierii dreptului în cartea funciară

prin art. 17 din Decretul–Lege nr. 115/1938 pentru unificarea

dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, în conformitate cu

care „drepturile reale asupra imobilelor se dobândesc numai în baza acordului

de voință al părților asupra constituirii sau transmiterii

dreptului, iar constituirea sau transmiterea a fost înscrisă în cartea

funciară”.

Din

conținutul cărții funciare nr. 745 Cluj, rezultă că

reclamantul a fost intabulat pentru imobilul care figura la A+1, în baza

contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 7151/1981; în

cuprinsul acestuia, s-a menționat explicit că vânzarea operează

cu privire la cota de 1/2 din construcție, terenul intrând în patrimoniul

statului, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Dat

fiind efectul constitutiv al înscrierii în cartea funciară în

privința dreptului de proprietate transmis printr-un contract de vânzare -

cumpărare, în absența unor modificări în cuprinsul

cărții funciare în sensul indicării unei alte persoane decât

reclamantul, drept titular al dreptului asupra cotei de 1/2 din

construcție, este lipsit de relevanță că nu reclamantul

este menționat în anexele decretului de expropriere, ci o persoană

care nu figurează în cartea funciară.

Față

de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că, în mod corect,

reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, prin aplicarea

corespunzătoare a legii.

În

consecință,  recursul a fost respins ca nefondat, în aplicarea

art. 312 C.proc.civ.