ÎCCJ, decizie (scj.ro #81787)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81787) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Notarea intenției de expropriere a unui imobil în

cartea funciară. Acțiune de obligare a Statului la

declanșarea procedurii de expropriere ca

urmare a întârzierii demarării formalităților legale. Inadmisibilitate.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

expropriere

-

carte funciară

Legea nr. 198/2004

Acțiunea prin care se solicită

obligarea Statului Român la declanșarea procedurii de expropriere a unei

suprafețe de teren și a  procedurii de stabilire a

despăgubirilor bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili

că este necesar a fi expropriat, motivat de

faptul notării

de către Stat în registrul de publicitate imobiliară a

mențiunii că imobilul „este supus exproprierii în temeiul Legii nr.

198/2004” și chiar dacă ulterior

, efectuarea formalităților legale de

expropriere a fost întârziată, este inadmisibilă.

O astfel de pretenție se constituie

într-o veritabilă cerere de expropriere a imobilului, îndreptată împotriva

statului, în condițiile în care dreptul de proprietate rămâne înscris

în cartea funciară în favoarea proprietarului, aceasta având posesia

terenului, pe care îl poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda.

Or, potrivit legislației adoptată

în materie de expropriere, atât declararea utilității publice a unor

lucrări, cât și inițiativa  exproprierii unor imobile sunt

recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu

și în favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeași

legislație, li s-au recunoscut garanții care să asigure că

punerea în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici

imprevizibile.

Secția

I civilă, decizia nr.6967

din

14 noiembrie 2012

Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie

2010, astfel cum a fost precizată la data de 11 martie 2011, reclamanta SC

P.D. SRL a chemat în judecată Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, solicitând să fie obligat pârâtul să precizeze suprafața

de teren ce urmează să fie expropriată; să stabilească

și să-i plătească despăgubirile ce i se cuvin pentru

exproprierea unei porțiuni din terenul proprietatea sa situat în comuna

Ștefăneștii de Jos ; să întocmească documentația

cadastral juridică și să îndeplinească

formalitățile necesare dezmembrării terenului în două

parcele, anume parcela de teren ce urmează să fie expropriată

și parcela de teren ce urmează să rămână în proprietatea

reclamantei, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii în cuantum

de 500 lei/zi de întârziere, calculate de la data pronunțării

hotărârii și până la întocmirea actului de dezmembrare; să

îi plătească contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a

notării în cartea funciară a faptului că imobilul este supus

exproprierii ; în situația respingerii capetelor 1,2,3 ale cererii de

chemare în judecată, să se dispună radierea mențiunii cu

privire la terenul înscris în CF nr. 645 Ștefăneștii de Jos, sub

nr. cadastral 815.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4

și 5 din Legea nr. 198/2004 și art. 44 Constituție.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

este proprietara terenului înscris în CF nr. 645 Ștefăneștii de

Jos, sub nr. cadastral 815 și că prin încheierea din septembrie 2008,

la cererea SC G., formulată în calitate de reprezentant al Statului Roman,

prin CNADR, s-a notat faptul că acest teren este supus exproprierii în

baza Legii nr.198/2004.

Reclamanta a mai susținut că expropriatorul nu

a îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de art. 4

alin. (2) din Legea nr.198/2004, că acesta nu i-a notificat stabilirea

vreunei despăgubiri pentru terenul ce se intenționează a fi

expropriat și că, din discuțiile purtate cu reprezentanții

paratei, a aflat că mai multe terenuri din zonă urmează a fi

expropriate pentru reconstrucția șoselei de centura a municipiului

București și, respectiv, că documentația cadastrala ar fi

fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în anul 2009, care nu se

găsește însă afișată pe pagina de internet a

expropriatorului.

În atare condiții, reclamanta a susținut

că este prejudiciată, întrucât niciun cumpărător nu este

interesat să dobândească un teren supus exproprierii, dar pentru care

nu s-a calculat despăgubirea cuvenită proprietarului.

Prin sentința civilă nr. 1225 din 17 iunie

2011, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă  a respins, ca

inadmisibile, capetele 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată. Prin

aceeași sentință, instanța a disjuns capetele 4 și 5

ale cererii de chemare în judecată și a dispus formarea unui dosar

separat.

Tribunalul a reținut că primele trei capete ale

cererii de chemare în judecată nu pot fi primite, întrucât, deși

statul a notat în cartea funciară faptul că terenul proprietatea

reclamantei ar fi supus exproprierii, potrivit probatoriului administrat și

susținerilor reclamantei, s-a constatat că nu a fost întocmită

documentația tehnico-economică necesară în vederea exproprierii

și nu a fost emisă o hotărâre prin care să se aprobe

amplasamentul lucrării, indicatorii tehnici economici, suma totală a

despăgubirilor estimată de către expropriator, cerințe

impuse de prevederile art.4 din Legea nr.198/2004.

În raport de aceste împrejurări, tribunalul a

constatat că procedura exproprierii nu a fost declanșată în mod

efectiv, reclamanta nefiind deposedată de teren.

În atare condiții, tribunalul a reținut că

reclamanta nu este îndreptățită să ceară

declanșarea procedurii de expropriere a terenului, o astfel de posibilitate

fiind recunoscută doar statului, prin instituțiile prevăzute de

dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 198/2004, în drepturile

căruia reclamanta nu se poate subroga.

Tribunalul a reținut și că, potrivit

dispozițiilor Legii nr.198/2004, în astfel de litigii, relative la

exproprieri, instanța de judecată intervine numai după

finalizarea procedurii administrative de expropriere, procedură care, în

cauză, nu s-a probat că s-ar fi declanșat și

desfășurat în condițiile impuse de lege.

Pentru aceleași considerente, instanța a

reținut că reclamanta este îndreptățită să

pretindă repararea prejudiciului pretins cauzat de stat prin notarea în

cartea funciară a intenției de expropriere a terenului,

pretenție care face obiectul cererii disjunse ca și solicitarea de

radiere a acestei mențiuni.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta, suținând că, deși legea nu prevede, expropriatorul

are obligația de a finaliza procedura de expropriere într-un termen

rezonabil, caz în care apreciază că este îndreptățită,

contrar celor statuate de prima instanță, să solicite

declanșarea și finalizarea procedurii de expropriere.

Reclamanta a susținut, totodată, că,

deși nu s-a opus la notarea în cartea funciară a mențiunii

relative la exproprierea terenului său, întârzierea în finalizarea

procedurii de expropriere și de despăgubire este de natură a o

prejudicia în exercițiul dreptului de proprietate, fapt ce atrage o

încălcare a prevederilor art. 44 din Constituție și a

prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la  Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă nr. 16A din 19 ianuarie 2012,

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași considerente

reținute și de prima instanță.

Instanța de apel a mai reținut că, atâta

timp cât reclamanta nu a contestat dispoziția primei instanțe de disjungere

a capetelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată, relative la

pretenția de radiere a mențiunii de expropriere din cartea

funciară și de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul

suferit prin notarea acestei mențiuni, fapt care a condus la înregistrarea

și judecarea acestei pretenții, pe cale separată, în procesul

pendinte nu pot fi analizate aspecte legate de fondul acestor pretenții.

În acest context, instanța a observat că

argumentele invocate de reclamantă, relative la încălcarea de

către pârât a prevederilor art. 44 din Constituție și art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenție, fundamentează

pretențiile ce fac obiectul cererilor de chemare în judecată disjunse

și nu al pretențiilor ce fac obiectul cererilor deduse

judecății în procesul pendinte, motiv pentru care nu pot fi analizate

în acest proces.

Instanța de apel a mai reținut și că

atâta timp cât reclamanta are deschisă o cale procedurală legală

de a solicita despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin notarea

mențiunii referitoare la expropriere în cartea funciară, pe care a

și urmat-o, soluția primei instanțe nu aduce atingere dreptului

său de acces la instanță, garantat de dispozițiile art. 6

(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum eronat

pretinde.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta,

invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În motivarea recursului, reclamanta susține că

nu pot fi primite considerentele reținute de instanțele de fond în

justificarea concluziei potrivit căreia declanșarea procedurilor de

expropriere se realizează numai de stat, în condițiile prevăzute

de legea specială, anume de Legea nr. 198/2004 (în prezent, de Legea nr.

255/2010), întrucât acest fapt ar conduce la ideea că statul ar putea fi

sancționat pentru eventualele întârzieri în finalizarea unor astfel de

proceduri.

Reclamanta susține, totodată, că notarea

în cartea funciară a mențiunii relative la expropriere,

fără ca, ulterior, statul să efectueze demersurile legale în

vederea finalizării procedurii de expropriere, echivalează și cu

o restrângere a exercițiului dreptului său de proprietate, garantat

prin prevederile art. 44 din Constituția României și, respectiv, se

constituie într-o

o

ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima

frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție,

dat fiind că lipsirea

de

proprietate nu se poate realiza decât în baza unor norme de drept accesibile,

precise și previzibile.

Analizând

criticile formulate de reclamantă, care se circumscriu motivului de recurs

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a

constatat următoarele:

În

drept, principiul respectării proprietății private este

prevăzut atât de prima frază a primului aliniat al dispozițiilor

art.44 alin. (1) din Constituția României

(„

Dreptul de proprietate, precum și

creanțele asupra statului, sunt garantate.

”)

cât și

de prima frază a primului aliniat al art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului („

Orice persoană fizică sau juridică

are dreptul la respectarea bunurilor sale.”)

Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 44 din

Constituție „

Nimeni nu poate

fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă

despăgubire

.”, iar potrivit

celei de a doua fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 „

Nimeni nu poate fi

lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică

și în condițiile prevăzute de lege și de principiile

generale ale dreptului internațional

.”

Aceste dispoziții legale se constituie în norme de

protecție a dreptului de proprietate privată și stabilesc

condițiile în care statul  poate dispune măsuri de expropriere cu

privire la bunurile unei persoane, cum sunt cele care pot fi dispuse în

aplicarea prevederilor Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local ori ale Legii nr.

255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară

realizării unor obiective de interes național, județean și

local (lege care a abrogat Legea nr. 198/2004, prin art. art. 35 lit. c).

În

speța suspusă analizei

,

relativ la terenul proprietatea

reclamantei, conform constatărilor instanțelor de fond, necontestate

de reclamantă, nu s-a dispus, nici în fapt și nici în drept,

măsura exproprierii, probatoriul evidențiind că pentru terenul

ce se identifică în CF

Ștefăneștii de Jos, sub nr. cadastral 815, dreptul de

proprietate este înscris în favoarea reclamantei și că aceasta are

posesia terenului, pe care îl poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda.

Ceea ce a invocat reclamanta, prin considerentele cererii

chemare în judecată deduse inițial judecății, a fost

prejudicierea sa prin maniera de aplicare a dispozițiilor relative la

expropriere, fapt ce s-ar constitui într-o

ingerință a statului care ține de

reglementarea folosinței bunului său, în sensul celui de al doilea

paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional.

Anume, reclamanta a pretins, relativ la acest teren,

că prin faptul notării

de

către stat la data de 8 septembrie 2008 în registrul de publicitate

imobiliară a mențiunii că „

este supus exproprierii în temeiul

Legii nr. 198/2004

”

pentru ca,

ulterior, să întârzie efectuarea formalităților legale de

expropriere s-a creat o stare de incertitudine cu privire la situația

juridică a terenului și că, astfel, a fost prejudiciată în

folosința sa.

În raport de această situație de fapt,

reclamanta a pretins, pe de o parte, că este îndreptățită

să ceară statului exproprierea terenului pentru care acesta a

solicitat și obținut notarea mențiunii relative la expropriere

în cartea funciară și plata de despăgubiri proporționale cu

întinderea terenului ce urmează a fi expropriat (petitele 1, 2 și 3 ale

cererii deduse inițial judecății) iar, pe de altă parte,

că este îndreptățită la radierea notării și la

plata unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin notarea

intenției de expropriere în cartea funciară, în cazul în care statul

nu mai expropriază terenul (petitele 4 și 5).

Cât privește pretenția reclamantei de a obliga

pe pârâtul Statul Român la declanșarea procedurii de expropriere a

terenului proprietatea sa, prin delimitarea părții de teren ce ar

urma să fie afectată lucrărilor de interes public și prin

întocmirea documentației cadastrale necesară pentru dezmembrarea

parcelei cadastrale nr. 815 din CF 645 Ștefăneștii de Jos

și, respectiv, a procedurii de stabilire a despăgubirilor

bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar

a fi expropriat, pretenție care face obiectul procesului pendinte, se

constată că în mod corect instanțele de fond au stabilit că

nu este admisibilă.

Aceasta, întrucât, o astfel de pretenție se

constituie într-o veritabilă cerere de expropriere a propriului teren,

îndreptată de reclamantă împotriva statului, în condițiile în

care nu s-a probat că statul, prin autoritățile sale, ar fi

aprobat declanșarea procedurii de expropriere a acestui teren, în

conformitate cu prevederile  art. 4 din Legea nr. 198/2004.

Or, potrivit legislației adoptată în materie de

expropriere, atât declararea utilității publice a unor lucrări,

cât și inițiativa  exproprierii unor imobile sunt recunoscute

exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu și în

favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeași legislație,

li s-au recunoscut garanții care să asigure că punerea în

aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici

imprevizibile.

Cât privește

solicitarea

reclamantei, de radiere a mențiunii referitoare la exproprierea terenului

proprietatea sa notată de stat în cartea funciară și de a fi

despăgubită pentru prejudiciul suferit în folosința terenului

său ca urmare a acestei notări, se constată că nu face

obiectul procesului pendinte, ci a unui alt proces, ca urmare a disjungerii

petitelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată dedusă

inițial judecății.

În atare condiții, cât timp soluția de

disjungere pronunțată de prima instanță nu a fost

contestată pe calea apelului și a recursului,  argumentele invocate

de reclamantă în fundamentarea pretențiilor ce fac obiectul cererii

disjunse, relative la existența unei ingerințe a statului în

folosința bunului său, în sensul prevederilor art. 44 din

Constituția României și

ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție

, nu pot face obiect al analizei în prezentul proces,

astfel cum corect a reținut și instanța de apel și se impun

a fi invocate în fața instanței investite cu soluționarea

cererii disjunse.

Doar instanța investită cu soluționarea

cererii disjunse este abilitată a verifica și statua dacă notarea

de stat a intenției de expropriere în cartea funciară a avut drept

consecință producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, cu

consecința acordării de despăgubiri în scopul reparării

sale și, respectiv, a statua dacă mai subzistă temeiurile care

au stat la baza efectuării acestei notări sau, dimpotrivă, se

impune radierea.

Așa fiind, cum hotărârile instanțelor de

fond au fost pronunțate cu aplicarea corectă a prevederilor art. art.

4 și 5 din Legea nr. 198/2004 , Înalta Curte, în raport de dispozițiile

art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursul dedus judecății,

ca nefondat.