ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6967/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010, astfel cum a fost precizată la data de 11 martie 2011, reclamanta SC P.D.

SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (pe viitor, C.N.A.D.R.), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat: 1. să precizeze suprafața de teren ce urmează să fie expropriată; 2. să stabilească și să-i plătească despăgubirile ce i se cuvin pentru exproprierea unei porțiuni din terenul proprietatea sa situat în comuna Ș.J., cu număr cadastral X; 3. să întocmească documentația cadastral-juridică și să îndeplinească formalitățile necesare dezmembrării terenului în două parcele, anume parcela de teren ce urmează să fie expropriată și parcela de teren ce urmează să rămână în proprietatea reclamantei, sub sancțiunea acordării de daune cominatorii în cuantum de 500 RON/zi de întârziere, calculate de la data pronunțării hotărârii și până la întocmirea actului de dezmembrare; 4. să îi plătească contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a notării în cartea funciară a faptului că imobilul este supus exproprierii, prin Încheierea nr. 140995 din 8 septembrie 2008; 5. în situația respingerii capetelor 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată, să se dispună radierea mențiunii notate prin încheierea menționată cu privire la terenul înscris în CF nr. Y Ș.J., sub nr. cadastral X mai sus arătate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 198/2004 și art. 44 din Constituție. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului înscris în CF nr. Y Ș.J., sub nr. cadastral X și că prin Încheierea nr. 140995 din 8 septembrie 2008, la cererea SC G., formulată în calitate de reprezentant al Statului Roman, prin C.N.A.D.R., s-a notat faptul că acest teren este supus exproprierii în baza Legii nr. 198/2004.

Reclamanta a mai susținut că expropriatorul nu a îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean sau local, că acesta nu i-a notificat stabilirea vreunei despăgubiri pentru terenul ce se intenționează a fi expropriat și că, din discuțiile purtate cu reprezentanții pârâtei, a aflat că mai multe terenuri din zonă urmează a fi expropriate pentru reconstrucția șoselei de centură a municipiului București și, respectiv, că documentația cadastrală ar fi fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în anul 2009, care nu se găsește însă afișată pe pagina de internet a expropriatorului.

În atare condiții, reclamanta a susținut că este prejudiciată, întrucât niciun cumpărător nu este interesat să dobândească un teren supus exproprierii, dar pentru care nu s-a calculat despăgubirea cuvenită proprietarului. Prin Sentința civilă nr. 1225 din 17 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibile, capetele 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată. Prin aceeași sentință, instanța a disjuns capetele 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată și a dispus formarea unui dosar separat, cu termen de judecată la data de 16 septembrie 2011, F5.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că primele trei capete ale cererii de chemare în judecată nu pot fi primite, întrucât, deși statul a notat în cartea funciară faptul că terenul proprietatea reclamantei ar fi supus exproprierii, potrivit probatoriului administrat și susținerilor reclamantei, se constată că până la această dată nu a fost întocmită documentația tehnico-economică necesară în vederea exproprierii și nu a fost emisă o hotărâre prin care să se aprobe amplasamentul lucrării, indicatorii tehnico-economici, suma totală a despăgubirilor estimată de către expropriator, cerințe impuse de prevederile art. 4 din Legea nr. 198/2004. În raport de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că procedura exproprierii nu a fost declanșată în mod efectiv, reclamanta nefiind, de altminteri, deposedată de teren.

În atare condiții, tribunalul a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să ceară declanșarea procedurii de expropriere a terenului, o astfel posibilitate fiind recunoscută doar statului, prin instituțiile prevăzute de dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 198/2004, în drepturile căruia reclamanta nu se poate subroga. Pentru a concluziona astfel, tribunalul a reținut și că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 198/2004, în astfel de litigii, relative la exproprieri, instanța de judecată intervine numai după finalizarea procedurii administrative de expropriere, procedură care, în cauză, nu s-a probat că s-ar fi declanșat și desfășurat în condițiile impuse de lege.

Pentru aceleași considerente mai sus arătate, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită să pretindă repararea prejudiciului pretins cauzat de stat prin notarea în cartea funciară a intenției de expropriere a terenului prin Încheierea nr. 140995/2008, pretenție care face obiectul cererii disjunse ca, de altminteri, și solicitarea de radiere a acestei mențiuni. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. În motivarea apelului, reclamanta a susținut că, deși legea nu prevede, expropriatorul are obligația de a finaliza procedura de expropriere într-un termen rezonabil, caz în care apreciază că este îndreptățită, contrar celor statuate de prima instanță, să solicite declanșarea și finalizarea procedurii de expropriere.

Reclamanta a susținut, totodată, că, deși nu s-a opus la notarea în cartea funciară a mențiunii relative la exproprierea terenului său, întârzierea în finalizarea procedurii de expropriere și de despăgubire este de natură a o prejudicia în exercițiul dreptului de proprietate, fapt ce atrage o încălcare a prevederilor art. 44 din Constituție și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Decizia civilă nr. 16A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.

Instanța de apel a mai reținut că, atâta timp cât reclamanta nu a contestat dispoziția primei instanțe de disjungere a capetelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată, relative la pretenția de radiere a mențiunii de expropriere din cartea funciară și de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin notarea acestei mențiuni, fapt care a condus la înregistrarea și judecarea acestei pretenții, pe cale separată, într-un alt dosar, în procesul pendinte nu pot fi analizate aspecte legate de fondul acestor pretenții. În acest context al analizei, instanța a observat că argumentele invocate de reclamantă, relative la încălcarea de către pârât a prevederilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, fundamentează pretențiile ce fac obiectul cererilor de chemare în judecată disjunse, și nu al pretențiilor ce fac obiectul cererilor deduse judecății în procesul pendinte, motiv pentru care nu pot fi analizate în acest proces.

Instanța de apel a mai reținut și că atâta timp cât reclamanta are deschisă o cale procedurală legală de a solicita despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin notarea mențiunii referitoare la expropriere în cartea funciară, pe care, de altminteri, a și urmat-o, soluția primei instanțe nu aduce atingere dreptului său de acces la instanță, garantat de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum eronat pretinde. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta susține că nu pot fi primite considerentele reținute de instanțele de fond în justificarea concluziei potrivit căreia declanșarea procedurilor de expropriere se realizează numai de stat, în condițiile prevăzute de legea specială, anume de Legea nr. 198/2004 (în prezent, de Legea nr. 255/2010), întrucât acest fapt ar conduce la ideea că statul ar putea fi sancționat pentru eventualele întârzieri în finalizarea unor astfel de proceduri.

Reclamanta susține, totodată, că notarea în cartea funciară a mențiunii relative la expropriere, fără ca, ulterior, statul să efectueze demersurile legale în vederea finalizării procedurii de expropriere, echivalează și cu o restrângere a exercițiului dreptului său de proprietate, garantat prin prevederile art. 44 din Constituția României și, respectiv, se constituie într-o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dat fiind că lipsirea de proprietate nu se poate realiza decât în baza unor norme de drept accesibile, precise și previzibile. În concluzie, reclamanta solicită casarea hotărârilor și admiterea cererii deduse judecății.

Analizând criticile formulate de reclamantă, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: În drept, principiul respectării proprietății private este prevăzut atât de prima frază a primului alineat al dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituția României („Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate."), cât și de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.") Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 44 din Constituție, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", iar potrivit celei de-a doua fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional." Aceste dispoziții legale se constituie în norme de protecție a dreptului de proprietate privată și stabilesc condițiile în care statul poate dispune măsuri de expropriere cu privire la bunurile unei persoane, cum sunt cele care pot fi dispuse în aplicarea prevederilor Legii nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național,

județean și local ori ale Legii nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (lege care a abrogat Legea nr. 198/2004, prin art. 35 lit. c)). În speța supusă analizei, relativ la terenul proprietatea reclamantei, conform constatărilor instanțelor de fond, necontestate de reclamantă, nu s-a dispus, nici în fapt și nici în drept, măsura exproprierii, probatoriul evidențiind că pentru terenul ce se identifică în CF Ș.J., sub nr. cadastral X, dreptul de proprietate este înscris în favoarea reclamantei și că aceasta are posesia terenului, pe care îl poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda.

Ceea ce a invocat reclamanta, prin considerentele cererii de chemare în judecată deduse inițial judecății, a fost prejudicierea sa prin maniera de aplicare a dispozițiilor relative la expropriere, fapt ce s-ar constitui într-o ingerință a statului care ține de reglementarea folosinței bunului său, în sensul celui de-al doilea parag. al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional. Anume, reclamanta a pretins, relativ la acest teren, că prin faptul notării de către stat la data de 8 septembrie 2008 în registrul de publicitate imobiliară a mențiunii că „este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004" pentru ca, ulterior, să întârzie efectuarea formalităților legale de expropriere s-a creat o stare de incertitudine cu privire la situația juridică a terenului și că, astfel, a fost prejudiciată în folosința sa.

În raport de această situație de fapt, reclamanta a pretins, pe de o parte, că este îndreptățită să ceară statului exproprierea terenului pentru care acesta a solicitat și obținut notarea mențiunii relative la expropriere în cartea funciară și plata de despăgubiri proporționale cu întinderea terenului ce urmează a fi expropriat (petitele 1, 2 și 3 ale cererii deduse inițial judecății) iar, pe de altă parte, că este îndreptățită la radierea notării și la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin notarea intenției de expropriere în cartea funciară, în cazul în care statul nu mai expropriază terenul (petitele 4 și 5). Cât privește pretenția reclamantei de a obliga pe pârâtul Statul Român la declanșarea procedurii de expropriere a terenului proprietatea sa, prin delimitarea părții de teren ce ar urma să fie afectată lucrărilor de interes public și prin întocmirea documentației cadastrale necesară pentru dezmembrarea parcelei cadastrale nr. X din CF Y Ș.J.

și, respectiv, a procedurii de stabilire a despăgubirilor bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar a fi expropriat, pretenție care face obiectul procesului pendinte, se constată că în mod corect instanțele de fond au stabilit că nu este admisibilă. Aceasta întrucât o astfel de pretenție se constituie într-o veritabilă cerere de expropriere a propriului teren, îndreptată de reclamantă împotriva statului, în condițiile în care nu s-a probat că statul, prin autoritățile sale, ar fi aprobat declanșarea procedurii de expropriere a acestui teren, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 198/2004.

Or, potrivit legislației adoptate în materie de expropriere, atât declararea utilității publice a unor lucrări, cât și inițiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu și în favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeași legislație, li s-au recunoscut garanții care să asigure că punerea în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile. Cât privește solicitarea reclamantei, de radiere a mențiunii referitoare la exproprierea terenului proprietatea sa notată de stat în cartea funciară și de a fi despăgubită pentru prejudiciul suferit în folosința terenului său ca urmare a acestei notări, se constată că nu face obiectul procesului pendinte, ci a unui alt proces, ca urmare a disjungerii petitelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată deduse inițial judecății.

În atare condiții, cât timp soluția de disjungere pronunțată de prima instanță nu a fost contestată pe calea apelului și a recursului, argumentele invocate de reclamantă în fundamentarea pretențiilor ce fac obiectul cererii disjunse, relative la existența unei ingerințe a statului în folosința bunului său, în sensul prevederilor art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, nu pot face obiect al analizei în prezentul proces, astfel cum corect a reținut și instanța de apel și se impun a fi invocate în fața instanței învestite cu soluționarea cererii disjunse.

Doar instanța învestită cu soluționarea cererii disjunse este abilitată a verifica și statua dacă notarea de stat a intenției de expropriere în cartea funciară a avut drept consecință producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, cu consecința acordării de despăgubiri în scopul reparării sale și, respectiv, a statua dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza efectuării acestei notări sau, dimpotrivă, se impune radierea. Așa fiind, cum hotărârile instanțelor de fond au fost pronunțate cu aplicarea corectă a prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 198/2004, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul dedus judecății ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.D. SRL împotriva Deciziei nr. 16A din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ