ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6967/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6967/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27

octombrie 2010, astfel cum a fost precizată la data de 11 martie 2011,

reclamanta SC P.D. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (pe

viitor, C.N.A.D.R.), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligat:

suprafața de teren ce urmează să fie expropriată;

să-i plătească despăgubirile ce i se cuvin pentru exproprierea unei porțiuni

din terenul proprietatea sa situat în comuna Ș.J., cu număr cadastral X;

documentația cadastral-juridică și să îndeplinească formalitățile necesare

dezmembrării terenului în două parcele, anume parcela de teren ce urmează să

fie expropriată și parcela de teren ce urmează să rămână în proprietatea reclamantei,

sub sancțiunea acordării de daune cominatorii în cuantum de 500 RON/zi de

întârziere, calculate de la data pronunțării hotărârii și până la întocmirea

actului de dezmembrare;

contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a notării în cartea funciară a

faptului că imobilul este supus exproprierii, prin Încheierea nr. 140995 din 8

septembrie 2008;

respingerii capetelor 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată, să se dispună

radierea mențiunii notate prin încheierea menționată cu privire la terenul

înscris în CF nr. Y Ș.J., sub nr. cadastral X mai sus arătate.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 198/2004 și art. 44 din

Constituție.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este proprietara terenului înscris în CF nr. Y Ș.J., sub

nr. cadastral X și că prin Încheierea nr. 140995 din 8 septembrie 2008, la

cererea SC G., formulată în calitate de reprezentant al Statului Roman, prin

C.N.A.D.R., s-a notat faptul că acest teren este supus exproprierii în baza

Legii nr. 198/2004.

Reclamanta a mai

susținut că expropriatorul nu a îndeplinit formalitățile de publicitate

prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean

sau local, că acesta nu i-a notificat stabilirea vreunei despăgubiri pentru

terenul ce se intenționează a fi expropriat și că, din discuțiile purtate cu

reprezentanții pârâtei, a aflat că mai multe terenuri din zonă urmează a fi expropriate

pentru reconstrucția șoselei de centură a municipiului București și, respectiv,

că documentația cadastrală ar fi fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în

anul 2009, care nu se găsește însă afișată pe pagina de internet a

expropriatorului.

În atare condiții,

reclamanta a susținut că este prejudiciată, întrucât niciun cumpărător nu este

interesat să dobândească un teren supus exproprierii, dar pentru care nu s-a

calculat despăgubirea cuvenită proprietarului.

Prin Sentința civilă

nr. 1225 din 17 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca inadmisibile, capetele 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată.

Prin aceeași

sentință, instanța a disjuns capetele 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată

și a dispus formarea unui dosar separat, cu termen de judecată la data de 16

septembrie 2011, F5.

În motivarea

sentinței, tribunalul a reținut că primele trei capete ale cererii de chemare

în judecată nu pot fi primite, întrucât, deși statul a notat în cartea funciară

faptul că terenul proprietatea reclamantei ar fi supus exproprierii, potrivit

probatoriului administrat și susținerilor reclamantei, se constată că până la

această dată nu a fost întocmită documentația tehnico-economică necesară în

vederea exproprierii și nu a fost emisă o hotărâre prin care să se aprobe

amplasamentul lucrării, indicatorii tehnico-economici, suma totală a

despăgubirilor estimată de către expropriator, cerințe impuse de prevederile

art. 4 din Legea nr. 198/2004.

În raport de aceste

împrejurări, tribunalul a constatat că procedura exproprierii nu a fost

declanșată în mod efectiv, reclamanta nefiind, de altminteri, deposedată de

teren.

În atare condiții,

tribunalul a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să ceară declanșarea

procedurii de expropriere a terenului, o astfel posibilitate fiind recunoscută

doar statului, prin instituțiile prevăzute de dispozițiile art. 4 și 5 din

Legea nr. 198/2004, în drepturile căruia reclamanta nu se poate subroga.

Pentru a concluziona

astfel, tribunalul a reținut și că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 198/2004,

în astfel de litigii, relative la exproprieri, instanța de judecată intervine

numai după finalizarea procedurii administrative de expropriere, procedură

care, în cauză, nu s-a probat că s-ar fi declanșat și desfășurat în condițiile

impuse de lege.

Pentru aceleași

considerente mai sus arătate, instanța a reținut că reclamanta este

îndreptățită să pretindă repararea prejudiciului pretins cauzat de stat prin

notarea în cartea funciară a intenției de expropriere a terenului prin

Încheierea nr. 140995/2008, pretenție care face obiectul cererii disjunse ca,

de altminteri, și solicitarea de radiere a acestei mențiuni.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta.

În motivarea

apelului, reclamanta a susținut că, deși legea nu prevede, expropriatorul are

obligația de a finaliza procedura de expropriere într-un termen rezonabil, caz

în care apreciază că este îndreptățită, contrar celor statuate de prima

instanță, să solicite declanșarea și finalizarea procedurii de expropriere.

Reclamanta a

susținut, totodată, că, deși nu s-a opus la notarea în cartea funciară a

mențiunii relative la exproprierea terenului său, întârzierea în finalizarea

procedurii de expropriere și de despăgubire este de natură a o prejudicia în exercițiul

dreptului de proprietate, fapt ce atrage o încălcare a prevederilor art. 44 din

Constituție și a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia civilă

nr. 16A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleași

considerente reținute și de prima instanță.

Instanța de apel a

mai reținut că, atâta timp cât reclamanta nu a contestat dispoziția primei

instanțe de disjungere a capetelor 4 și 5 ale cererii de chemare în judecată,

relative la pretenția de radiere a mențiunii de expropriere din cartea funciară

și de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin notarea acestei

mențiuni, fapt care a condus la înregistrarea și judecarea acestei pretenții,

pe cale separată, într-un alt dosar, în procesul pendinte nu pot fi analizate

aspecte legate de fondul acestor pretenții.

În acest context al

analizei, instanța a observat că argumentele invocate de reclamantă, relative

la încălcarea de către pârât a prevederilor art. 44 din Constituție și art. 1

din Protocolul 1 adițional la Convenție, fundamentează pretențiile ce fac

obiectul cererilor de chemare în judecată disjunse, și nu al pretențiilor ce

fac obiectul cererilor deduse judecății în procesul pendinte, motiv pentru care

nu pot fi analizate în acest proces.

Instanța de apel a

mai reținut și că atâta timp cât reclamanta are deschisă o cale procedurală

legală de a solicita despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin

notarea mențiunii referitoare la expropriere în cartea funciară, pe care, de

altminteri, a și urmat-o, soluția primei instanțe nu aduce atingere dreptului

său de acces la instanță, garantat de dispozițiile art. 6 alin. (1) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum eronat pretinde.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența prevederilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamanta susține că nu pot fi primite considerentele reținute de

instanțele de fond în justificarea concluziei potrivit căreia declanșarea

procedurilor de expropriere se realizează numai de stat, în condițiile

prevăzute de legea specială, anume de Legea nr. 198/2004 (în prezent, de Legea

nr. 255/2010), întrucât acest fapt ar conduce la ideea că statul ar putea fi

sancționat pentru eventualele întârzieri în finalizarea unor astfel de

proceduri.

Reclamanta susține,

totodată, că notarea în cartea funciară a mențiunii relative la expropriere,

fără ca, ulterior, statul să efectueze demersurile legale în vederea

finalizării procedurii de expropriere, echivalează și cu o restrângere a

exercițiului dreptului său de proprietate, garantat prin prevederile art. 44

din Constituția României și, respectiv, se constituie într-o ingerință în

dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat

al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dat fiind că lipsirea de

proprietate nu se poate realiza decât în baza unor norme de drept accesibile,

precise și previzibile.

În concluzie,

reclamanta solicită casarea hotărârilor și admiterea cererii deduse judecății.

Analizând criticile

formulate de reclamantă, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, principiul

respectării proprietății private este prevăzut atât de prima frază a primului

alineat al dispozițiilor art. 44 alin. (1) din Constituția României („Dreptul

de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate."),

cât și de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Orice persoană fizică

sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.")

Potrivit prevederilor

alin. (3) al art. 44 din Constituție, „Nimeni nu poate fi expropriat decât

pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și

prealabilă despăgubire", iar potrivit celei de-a doua fraze a art. 1 din

Protocolul nr. 1 „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru

cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile

generale ale dreptului internațional."

Aceste dispoziții

legale se constituie în norme de protecție a dreptului de proprietate privată

și stabilesc condițiile în care statul poate dispune măsuri de expropriere cu

privire la bunurile unei persoane, cum sunt cele care pot fi dispuse în

aplicarea prevederilor Legii nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean

și local ori ale Legii nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de

interes național, județean și local (lege care a abrogat Legea nr. 198/2004, prin

art. 35 lit. c)).

În speța supusă

analizei, relativ la terenul proprietatea reclamantei, conform constatărilor

instanțelor de fond, necontestate de reclamantă, nu s-a dispus, nici în fapt și

nici în drept, măsura exproprierii, probatoriul evidențiind că pentru terenul

ce se identifică în CF Ș.J., sub nr. cadastral X, dreptul de proprietate este

înscris în favoarea reclamantei și că aceasta are posesia terenului, pe care îl

poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda.

Ceea ce a invocat

reclamanta, prin considerentele cererii de chemare în judecată deduse inițial

judecății, a fost prejudicierea sa prin maniera de aplicare a dispozițiilor

relative la expropriere, fapt ce s-ar constitui într-o ingerință a statului

care ține de reglementarea folosinței bunului său, în sensul celui de-al doilea

parag. al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional.

Anume, reclamanta a

pretins, relativ la acest teren, că prin faptul notării de către stat la data

de 8 septembrie 2008 în registrul de publicitate imobiliară a mențiunii că „este

supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004" pentru ca, ulterior, să

întârzie efectuarea formalităților legale de expropriere s-a creat o stare de

incertitudine cu privire la situația juridică a terenului și că, astfel, a fost

prejudiciată în folosința sa.

În raport de această

situație de fapt, reclamanta a pretins, pe de o parte, că este îndreptățită să

ceară statului exproprierea terenului pentru care acesta a solicitat și obținut

notarea mențiunii relative la expropriere în cartea funciară și plata de

despăgubiri proporționale cu întinderea terenului ce urmează a fi expropriat

(petitele 1, 2 și 3 ale cererii deduse inițial judecății) iar, pe de altă

parte, că este îndreptățită la radierea notării și la plata unei despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat prin notarea intenției de expropriere în cartea

funciară, în cazul în care statul nu mai expropriază terenul (petitele 4 și 5).

Cât privește

pretenția reclamantei de a obliga pe pârâtul Statul Român la declanșarea

procedurii de expropriere a terenului proprietatea sa, prin delimitarea părții

de teren ce ar urma să fie afectată lucrărilor de interes public și prin

întocmirea documentației cadastrale necesară pentru dezmembrarea parcelei

cadastrale nr. X din CF Y Ș.J. și, respectiv, a procedurii de stabilire a

despăgubirilor bănești cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar

a fi expropriat, pretenție care face obiectul procesului pendinte, se constată

că în mod corect instanțele de fond au stabilit că nu este admisibilă.

Aceasta întrucât o

astfel de pretenție se constituie într-o veritabilă cerere de expropriere a

propriului teren, îndreptată de reclamantă împotriva statului, în condițiile în

care nu s-a probat că statul, prin autoritățile sale, ar fi aprobat declanșarea

procedurii de expropriere a acestui teren, în conformitate cu prevederile art.

4 din Legea nr. 198/2004.

Or, potrivit

legislației adoptate în materie de expropriere, atât declararea utilității

publice a unor lucrări, cât și inițiativa exproprierii unor imobile sunt

recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autoritățile sale, nu și în

favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeași legislație, li s-au

recunoscut garanții care să asigure că punerea în aplicare a procedurilor de

expropriere nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile.

Cât privește

solicitarea reclamantei, de radiere a mențiunii referitoare la exproprierea

terenului proprietatea sa notată de stat în cartea funciară și de a fi

despăgubită pentru prejudiciul suferit în folosința terenului său ca urmare a

acestei notări, se constată că nu face obiectul procesului pendinte, ci a unui

alt proces, ca urmare a disjungerii petitelor 4 și 5 ale cererii de chemare în

judecată deduse inițial judecății.

În atare condiții,

cât timp soluția de disjungere pronunțată de prima instanță nu a fost

contestată pe calea apelului și a recursului, argumentele invocate de

reclamantă în fundamentarea pretențiilor ce fac obiectul cererii disjunse,

relative la existența unei ingerințe a statului în folosința bunului său, în

sensul prevederilor art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenție, nu pot face obiect al analizei în prezentul

proces, astfel cum corect a reținut și instanța de apel și se impun a fi

invocate în fața instanței învestite cu soluționarea cererii disjunse.

Doar instanța

învestită cu soluționarea cererii disjunse este abilitată a verifica și statua

dacă notarea de stat a intenției de expropriere în cartea funciară a avut drept

consecință producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, cu consecința

acordării de despăgubiri în scopul reparării sale și, respectiv, a statua dacă

mai subzistă temeiurile care au stat la baza efectuării acestei notări sau,

dimpotrivă, se impune radierea.

Așa fiind, cum

hotărârile instanțelor de fond au fost pronunțate cu aplicarea corectă a

prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 198/2004, Înalta Curte, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul

dedus judecății ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.D. SRL împotriva Deciziei nr.

16A din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ