ÎCCJ, decizie (scj.ro #86817)

8. Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al persoanei pe teritoriul unui stat care nu este membru al Uniunii Europene. Aplicarea normelor convenționale. Cuprins pe materii : Drept comunitar. Libera circulație a persoanelor. Index alfabetic : dreptul la liberă circulație - norme convenționale - acord de readmisie Legea nr. 248/2005 : art. 38, art. 39 Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale Notă : După pronunțarea deciziei, Legea nr. 248/2005 a fost modificată și completată de O.U.G. nr. 207/2008, publicată în M.Of. nr. 831 din 10.12.2008 Confederația Elvețiană nu este membru al Uniunii europene, însă îi sunt aplicabile prin ratificare dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Drept urmare, rămân valabile considerațiile referitoare la incidența Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană și în cazul în care se solicită restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al unei persoane pe teritoriul Elveției. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 5590 din 7 octombrie 2008 Tribunalul București, prin sentința nr. 1514/2007, a respins ca nefondată cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, de restrângere a dreptului la liberă circulație în Elveția a pârâtului A.D.C. Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 98/2008. Reclamanta a recurat decizia instanței de apel, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Prin motivele de recurs s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Elveția, stat care nu este membru U.E., astfel încât motivarea instanței referitoare la dreptul la liberă circulație în a cărei componență intră dreptul de a părăsi teritoriul României cu scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene, nu este conformă situației pârâtului. Dispoziția art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu condiționează instituirea restricției exercitării dreptului la liberă circulație decât de returnarea prin Acordul de readmisie. Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a textelor de lege incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed: Într-adevăr, Confederația Elvețiană nu este membru a Uniunii Europene însă, îi sunt aplicabile prin ratificare dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Drept urmare, rămân valabile considerațiile referitoare la incidența Protocolului nr. 4 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale invocate și de către prima instanță. Având ca punct de plecare cauza Olivieira împotriva Olandei, analiza circumstanțială la datele speței a calităților cerute Legii nr.248/2005, pe baza căreia autoritățile naționale române dispun restrângerea libertății de mișcare în condițiile art. 2 paragrafele 3 și 4 anterior evocate, cât și analiza necesității proporționalității ei cu scopul pentru care aceasta a fost edictată, presupun, dincolo de cerința ca măsura solicitată să aibă o bază legală în „dreptul intern”, și examinarea calităților „legii” în cauză și anume ca ea să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în privința efectelor sale.

Cum acest caz normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, este îndeplinită condiția accesibilității legii.

În ceea ce privește previzibilitatea ei, văzând modalitatea de reglementare prin art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 a procedurii judiciare de restrângere a exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, ce presupune posibilitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârii prin care se ia această măsură, indicarea categoriilor de persoane cărora li se poate aplica măsura în discuție, se apreciază că există suficiente garanții împotriva oricăror abuzuri ce s-ar putea produce, măsura analizată fiind „prevăzută de lege”, în sensul dispozițiilor art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4. Fiind vorba despre restrângerea dreptului de circulație, se impune a fi analizat și dacă această măsură este justificată de interesul public într-o societate democratică, iar sub acest aspect, tribunalul a apreciat că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul Confederației Elvețiene, măsură a cărei instituire se solicită pentru o perioadă de cel mult trei ani, este disproporționată în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție.

Returnarea pârâtului din Elveția, la data de 13 octombrie 2007 în baza Acordului de readmisie încheiat de statul român cu Elveția, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a pârâtului. Această ingerință nu poate fi privită ca „necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei”. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.