ÎCCJ, decizie (scj.ro #82881)

Contract de vânzare-cumpărare acțiuni. Cesiunea contractului în temeiul H.G. nr. 626/2001. Rezoluțiunea contractului. Condiții de admisibilitate din perspectiva principiului neretroactivității Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în constatare - Contract de vânzare-cumpărare acțiuni - Acțiune estimatorie - neretroactivitate - rezoluțiune H.G. nr. 626/2001, art. 69 Legea nr. 268/2001 Admiterea unei acțiuni estimatorii promovată de cumpărător, prin care s-a dispus reducerea prețului de vânzare al acțiunilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, urmare tulburării sale în stăpânirea liniștită a bunului cumpărat prin fapta proprie a vânzătorului, echivalează cu invocarea excepției de neexecutare a contractului.

Astfel, în cazul în care contractul de vânzare-cumpărare acțiuni este cedat în temeiul H.G. nr. 626/2001, cesionarul subrogându-se în drepturile și obligațiile vânzătorului, dispozițiile art. 69 din această hotărâre de Guvern, cu privire la dreptul cesionarului de a rezoluționa contractul, nu sunt aplicabile în cazul în care părțile nu au convenit ca dispozițiile legale ulterioare încheierii contractului să fie aplicabile acestuia, retroactivitatea nefiind prevăzută de Legea nr. 268/2001 sau de H.G. nr. 626/2001. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3 din 17 ianuarie 2012 Prin sentința nr. 9821 din 19 octombrie 2010, Tribunalul București, Secția a V-a comercială, a admis acțiunea completată promovată de reclamanta Asociația Agricolă I. Poșta Câlnău în contradictor cu pârâta A.D.S.

București constatând existența raportului juridic născut între părți prin contractul de vânzare – cumpărare acțiuni nr. 90/19 decembrie 2000, prin neoperarea pactului comisoriu de grad IV prevăzut de art. 5.7. din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1/08 noiembrie 2001 și existența raportului juridic născut între părți prin contractul de concesiune nr. 90/19 decembrie 2000. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reconvențională promovată de pârâtă. Instanța de fond a reținut că prevederile art. 5.7. din contractul de cesiune care includeau un pact comisoriu au fost modificate prin actul adițional nr. 1/08 noiembrie 2001 în sensul că respectivul contract se consideră desființat de plin drept dacă cumpărătorul nu achită la scadență plus 30 zile două rate consecutive prevăzute de art. 5.3, modificat și el cu privire la modalitatea de eșalonare a ratelor de preț.

Prin același act adițional nr. 1/08 noiembrie 2001, cumpărătorul, respectiv reclamanta, în contractul de vânzare - cumpărare acțiuni încheiat la 19 decembrie 2000 cu Ministerul Agriculturii și Alimentației s-a obligat să facă dovada unei investiții de aport la capital prin majorarea capitalului social al SC V.V.M. Basarab SA cu suma de 43,5 miliarde lei vechi și înregistrarea acestei majorări de capital la registrul comerțului până la 25 septembrie 2002, sub sancțiunea rezoluțiunii în temeiul unui pact comisoriu de grad IV, obligație investițională executată potrivit recunoașterii pârâtei. În drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii s-a subrogat, în baza art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001, ADS, care, în temeiul art. 5.7 din contract, a notificat-o pe reclamantă la data de 11 iunie 2007 cu măsura rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 90/19 decembrie 2000, dată la care reclamanta sesizase deja instanța cu o acțiune estimatorie.

Prin decizia nr. 109 din 02 martie 2009 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, irevocabilă prin decizia nr. 729 din 23 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția comercială, s-a admis acțiunea estimatorie și s-a dispus reducerea prețului de vânzare al acțiunilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, reținându-se că reclamanta a fost tulburată în stăpânirea liniștită a bunului cumpărat prin fapta proprie a vânzătorului, fiind îndeplinite condițiile răspunderii vânzătorului în baza obligației de garanție reglementată de art. 7 din contract. În acest context, instanța de fond a reținut că pârâta nu putea invoca pactul comisoriu de grad IV prevăzut de art. 5.7.

din contract. Cât privește obligația investițională prevăzută la art. 8.21.1 din contract, instanța de fond a reținut că pactul comisoriu de la art. 5.7. din contract se referă numai la ratele de preț eșalonate, nu și la această obligație. Numai obligația investițională asumată prin art. 4 din actul adițional era acoperită de pactul comisoriu dar aceasta, conform recunoașterii pârâtei, a fost executată. A mai reținut instanța de fond că prevederile art. 69 alin. (2) din H.G. nr. 626/2001 nu sunt incidente contractului 90/19 decembrie 2000, acesta fiind încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 198/1999 și H.G. nr. 97/2000. Tribunalul a mai apreciat că neexecutarea obligației investiționale nu este suficient de importantă pentru a impune rezoluțiunea contractului, prin raportare la restul obligațiilor contractuale.

Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate ale art. 111 C. proc. civ., instanța de fond a admis în parte acțiunea în sensul mai sus arătat, reținând ca neîndeplinite prevederile art. 11.5 din contractul de concesiune, urmare admiterii acțiunii estimatorii care echivalează cu invocarea excepției de neexecutare și, pe cale de consecință, a respins cererea reconvențională. Prin decizia nr. 279 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de pârâta ADS împotriva sentinței. Criticile apelantei cu privire la incidența H.G.

nr. 626/2001 și a Legii nr. 268/2001 la momentul încheierii actului adițional și a legalității Hotărârii Consiliului de Administrație al ADS nr. 21/16 iulie 2007 prin care s-a aprobat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, la lipsa dovezii îndeplinirii obligațiilor investiționale de către reclamantă, imposibilitatea operării excepției de neexecutare în lipsa invocării unor sarcini reciproce și interdependente au fost înlăturate de instanța de apel. În considerentele deciziei instanța de apel a arătat că pârâta ADS s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii în contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 90/19 decembrie 2000, conform H.G.

nr. 626/2001, prin încheierea actului adițional nr. 1/8 noiembrie 2001. Cum prin actul adițional nr. 1/8 noiembrie 2001 părțile nu au convenit ca dispozițiile legale ulterioare încheierii contractului să fie aplicabile acestuia, iar retroactivitatea nu este prevăzută de Legea nr. 268/2001 sau de H.G. nr. 626/2001, art. 69 din H.G. nr. 626/2001 cu privire la dreptul apelantei de a rezoluționa contractul nu este operabil în cauză. Cât privește neexecutarea obligației investiționale care nu face obiectul pactului comisoriu expres, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond, în raport de existența unei hotărâri irevocabile estimatorie de reducere a prețului vânzării, a constatat întemeiată excepția de neexecutare a contractului raportat la neexecutarea obligațiilor ADS reflectată în reducerea importantă a prețului și neîndeplinirea condițiilor rezoluțiunii.

În contra acestei decizii a declarat recurs pârâta ADS care dezvoltă următoarele critici de nelegalitate : - eroarea comisă prin neobservarea că actul adițional nr. 1/08 noiembrie 2001 are ca temei Legea nr. 268/2001 și H.G. nr. 626/2001 prin care recurenta s-a subrogat Ministerului Agriculturii în drepturile și obligațiile acestuia în contractul de privatizare, hotărârea curții de apel nr. 21/16 iulie 2007 prin care s-a aprobat rezoluțiunea fiind legală. - reclamanta-intimată nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor investiționale asumate prin contractul de privatizare, fiind incidentă sancțiunea prevăzută de art. 69 din H.G. nr. 626/2001, respectiv dreptul recurentei de a rezoluționa contractul; - acțiunea estimatorie promovată de intimată și admisă irevocabil de instanță nu a constituit o veritabilă excepție de neexecutare a contractului, neexecutarea A.D.S.

nefiind suficient de importantă pentru a îndreptăți intimata la invocarea acestei excepții. Recurenta solicită, în concluzie, admiterea recursului cu consecința admiterii cererii reconvenționale în sensul rezilierii contactului de concesiune nr. 90/19 decembrie 2000 conform art. 11.5. Prin întâmpinarea formulată, intimata a invocat excepția nulității cererii de recurs în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ., arătând că cererea de recurs este identică cu cererea de apel. Cu privire la excepția invocată, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, cererea de recurs îndeplinind condițiile prevăzute de art. 302 lit. c) C. proc. civ., în sensul că a fost indicat temeiul de drept, art. 304 pct. 9, iar parte din criticile dezvoltate se încadrează în situația de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și, drept urmare, excepția nelegalitate a fost respinsă ca neîntemeiată. Recursul nu este fondat. 1. Prin hotărârea atacată cu recurs, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, considerentele deciziei analizând și răspunzând la fiecare critică în parte. Două din criticile dezvoltate în apel, anume incidența în cauză a prevederilor art. 69 din H.G. nr. 626/2001 și temeinicia excepției de neexecutare prin raportare la hotărârea judecătorească irevocabilă de admitere a acțiunii estimatorii sunt preluate și în recursul de față, încadrate fiind în situația de nelegalitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Cu privire la incidența art. 69 din H.G. nr. 626/2001 și, implicit, a legalității hotărârii consiliului de administrație al A.D.S.

de constatare a rezoluțiunii contractului de privatizare, este de observat că deși instanța de apel a motivat lipsa incidenței acestui text de lege pe neretroactivitatea actului normativ, în lipsa unei prevederi normative legale sau convenționale sub acest aspect, recurenta nu se raportează la această motivare, pe care nu o critică în concret, ci reiterează respectiva critică, practic, în abstract, motiv pentru care Înalta Curte procedând la verificarea acesteia, o apreciază ca neîntemeiată, constatând legalitatea deciziei atacate sub aspectul criticat pentru motivele de legalitate pe care această hotărâre le-a reținut în considerentele sale.

3. Cu privire la critica operării excepției de neexecutare în contextul reducerii prețului de vânzare al acțiunilor cumpărate de reclamantă ca urmare a admiterii acțiunii estimatorii promovată de aceasta prin hotărâre judecătorească irevocabilă, se constată că această critică antamează situația de fapt determinată de instanța devolutivă pe baza probelor administrate or, față de limitele de legalitate de care este ținută instanța de recurs în verificarea sa prin art. 304 C. proc. civ.ă partea introductivă, Înalta Curte nu o poate examina întrucât această critică se raportează la temeinicia hotărârii atacate iar nu legalitatea acesteia. Față de cele ce preced, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat.