ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 452/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 ianuarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, au solicitat: 1) includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor reprezentând creșteri salariate de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2 % începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, și în continuare până la încetarea discriminării; 2) recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între data de la prima plată prin eșalonare - 28.09.2010 - și până la data plății efective a sumelor datorate de pârâți, noiembrie 2015 în baza titlurilor executorii; 3) achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale de 18% în indemnizația de încadrare brută lunară prin scăderea sumelor achitate prin tranșele începând cu data de 28.09.2010 și până la zi; 4) obligarea pârâților Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând drepturile salariale. Urmare a admiterii capetelor de cerere principale, reclamanții au solicitat și: 5) obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul parchetului prin includerea creșterilor salariale de 18% în indemnizația brută lunară.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1314 din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiate, atât excepția inadmisibilității, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1314 din 19 aprilie 2016, pronunțată de instanța de fond, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivelor de recurs, titularii cererii au susținut, în esență, faptul că sentința de fond este criticabilă întrucât instanța de fond ar fi apreciat greșit în sensul că drepturile câștigate prin decizia civilă nr. 216/08.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007 ar reprezenta despăgubiri și nu venituri salariale, apreciere care relevă aplicarea greșită a dispozițiilor incidente în materie, prin faptul că, în motivarea deciziei sus-amintită, se precizează clar "obligă pârâții să plătească reclamanților ...drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariate de ...până la încetarea discriminării". Calcularea și acordarea acestor drepturi salariale s-a efectuat până la data de 12.11.2009, dată la care a intrat în vigoare noua legea a salarizării unitare - Legea nr. 330/2009, iar eșalonarea acestor drepturi bănești a avut loc și ulterior acestei date, respectiv luna noiembrie 2015. O altă critică vizează analiza pretins greșită a instanței de fond, considerându-se că recurenții au obținut hotărârea judecătorească prin care s-au acordat creșteri salariale de 18%, ulterior Deciziei nr. 25/2011. Or, Decizia nr. 216 de care se prevalează aceștia, a fost pronunțată la data de 08.04.2008, ceea ce ar presupune că dreptul lor este definitiv câștigat, corespunzând noțiunii de "bun" în accepțiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de altă parte, au arătat recurenții, I. C. civ..J. a statuat că "drepturile bănești obținute prin Decizia nr. 216/2008 privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O. G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se includ în sintagma de «indemnizație avută» la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005".

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât decizia nr. 216 pronunțată la data de 8 aprilie 2008 de Curtea de Apel Iași, secția de litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2007 a stabilit despăgubiri pentru discriminarea suferită și nu drepturi salariale, iar pentru evaluarea acestor despăgubiri au fost folosite procentele prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007 - mențiunea fiind făcută expres în considerentele deciziei menționate pe care se întemeiază reclamanții. Au mai arătat intimatele că situației recurenților nu îi sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunțată în Dosarul nr. x/2015, care se referă strict la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților:

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția din 16 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 20 februarie 2019, cu citarea părților, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanța a aplicat judicios dispozițiile de drept substanțial, considerentele prezentate justificând soluția adoptată. Astfel, răspunzând punctual criticilor recurenților, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are incidență în cauză, neexistând niciun motiv care să inducă instanței de recurs concluzia că prima instanță ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greșită a vreunei norme de drept substanțial. În fapt, se reține că reclamanții au solicitat obligarea pârâților, ținându-se cont de Decizia nr. 216/8.04.2008 Curții de Apel Iași, prin care le-au fost acordate creșterile salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007 la includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor reprezentând creșteri salariate de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, și în continuare, până la încetarea discriminării; au solicitat și recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între data de primă plată prin eșalonare - 28.09.2010 - și până la data plății efective a sumelor datorate de pârâți, noiembrie 2015, în baza titlurilor executorii. Prin Ordin al Procurorului General s-a realizat reîncadrarea procurorilor din cadrul tuturor parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, stabilindu-se și modalitatea de calcul a indemnizațiilor cuvenite, începând cu 1 ianuarie 2010, acesta fiind un act administrativ cu caracter individual emis în executarea legii și care nu a fost ulterior contestat, revocat de emitent ori anulat de către instanța competentă, cel puțin în partea care privește pretenții, considerent pentru care produce efecte juridice. În ceea ce privește decizia civilă nr. 216/8.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, aceasta obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași să acorde reclamanților creșterile salariale pentru anul 2007, prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007; instanța a reținut, în considerentele respectivei hotărâri, existența unei discriminări și încălcarea drepturilor consfințite de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, așa cum au arătat recurenții. Contrar, însă, celor susținute de către aceștia din urmă, este fără putere de tăgadă că ceea ce a acordat instanța reprezintă despăgubiri pentru înlăturarea discriminării constatate, la nivelul anului 2007, hotărârea fiind pusă în executare cu respectarea O.U.G. nr. 71/2009 prin plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare. Acest lucru rezultă în mod clar din considerentele deciziei civile nr. 216/8.04.2008, în care se consemnează: "prin urmare, reținându-se existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea majorării salariale anuale, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, coroborate cu dispozițiile art. 269 din Codul Muncii, recurenții sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor". Pentru evaluarea acestor despăgubiri au fost folosite procentele prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007, această mențiunea fiind făcută expres în considerentele deciziei menționate. În aceste condiții, nu există temei legal pentru a considera că se poate vorbi de o majorare a valorii de referință sectorială care să poată fi luată în calcul la stabilirea indemnizației în viitor, cu atât mai mult cu cât nu toți magistrații au beneficiat, în baza unui act normativ, de majorările prevăzute de O.G. nr. 10/2007. Dovadă în acest sens este și Decizia nr. 25/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la aplicabilitatea O.G. nr. 10/2007 (decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 916/22.12.2011). Atâta vreme cât decizia civilă nr. 216/8.04.2008 a Curții de Apel Iași nu obligă la modificarea valorii de referință sectorială, este evident faptul că acordă creșteri salariale la nivelul anului 2007, în temeiul O.G. nr. 137/2000 (privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare), iar aplicarea acestui act normativ nu poate fi extinsă și în perioada ulterioara anului 2009 la care se face referire, fără ca reclamanții sa fi parcurs procedura reîncadrării, prin emiterea de către Ministerul Public, a unui act administrativ in anul 2010, odată cu intrarea in vigoare a legii nr. 330/2009 și nici, ulterior, ca efect al intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010. Pe de altă parte, nu este lipsit de semnificație nici faptul că nu s-a făcut dovada de contestare, în termenul legal, a Ordinului prin care s-a procedat la reîncadrarea reclamanților în baza legii nr. 330/2009, astfel că devine lipsită de suport afirmația acestora din urmă potrivit căreia acordarea sumelor la care se referă hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul lor executoriu, respectiv creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, se aplicau indemnizației de bază, astfel încât, la data de 31 decembrie 2009, cât și în anul 2010, să trebuiască a fi avute în vedere la calcularea indemnizației, conform art. 3 lit. b) și c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) din legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, precum și conform art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010. Nefondată este și critica referitoare la faptul că prima instanță ar fi reținut în mod greșit, că hotărârea recurenților ce constituie titlu executoriu ar fi ulterioară deciziei nr. 25/2011, dar și argumentul că drepturile la care se referă această hotărâre ar fi definitiv câștigate în forma solicitată prin prezenta acțiune. În considerentele sentinței, referitor la aplicabilitatea deciziei nr. 25/2011 a ICCJ, nu s-a reținut faptul că hotărârea judecătorească de care se prevalează sus-numiții ar fi ulterioară acestei decizii, ci faptul că, deși este anterioară, decizia 25/2011 este aplicabilă hotărârilor judecătorești anterioare ei, dar numai în măsura în care au conferit drepturi salariale, ceea ce nu este cazul recurenților, pentru considerentele anterior expuse. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În raport de motivele invocate, întrucât recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge ca nefondat.