ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2020

Ședința publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 28.11.2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., judecători în cadrul Tribunalului Mehedinți, HH., II., JJ., KK., asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Mehedinți și LL., judecător în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Justiției,

I) includerea în bază de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor salariale reprezentând creșterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, în continuare până la încetarea discriminării;

II) recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăți prin eșalonare - 28.09.2010 - până la momentul plății efective a sumelor datorate de pârâți în baza următoarelor titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda aferentă, după cum urmează:

- 1. Sentința civilă nr. 1324 din 06 .11.2007 a Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1255/11.03.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale;

- 2. Sentința civilă nr. 1317 din 06.11.2007 a Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1043/05.03.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale;

- 3. Sentința civilă nr. 1224 din 10.06.2008 a Tribunalului Mureș, secția Civilă pronunțată în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1448/R/14.06.2010 a Curții de Apel Cluj, secția Civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie;

- 4. Sentința nr. 1487 din 26 .11.2007 a Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1650/23.03.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale;

- 5. Sentința civilă nr. 44/15.01.2008 a Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 2715/07.05.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Craiova, secția Conflicte de Muncă;

- 6. Sentința nr. 1508/29.11.2007 Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1045/05.03.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale;

- 7. Sentința nr. 1509 din 29 .11.2007 a Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1681/26.03.2008 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale;

III) achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale de 18 % în indemnizația de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda aferentă, începând cu data de 28.09.2010 la zi și, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală.

IV) obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație dar și cu dobânda aferentă.

Urmare a admiterii capetelor de cerere principale reclamanții au solicitat și

V) obligarea pârâtului Ministrul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 din Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 și, mai nou, cu prevederile art. 3 indice 1 (1) din O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței prin includerea creșterii salariale de 18% în indemnizația de încadrare brută lunară, sub sancțiunea plății unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere pentru fiecare dintre reclamant până la îndeplinirea obligației.

1.2. În cursul soluționării cauzei, au fost formulate cereri de intervenție în interes propriu de MM., la data de 23.01.2017, de NN. și OO., la data de 21.03.2017, de PP., la data de 23.03.2017, de QQ., la data de 29.03.2017, de RR., SS. și TT., la data de 12.04.2017, și de UU., VV. și WW., la data de 22.05.2017, prin care au solicitat aceleași drepturi ca și reclamanții.

1.3. La data de 21.03.2017, reclamanții au formulat cerere de modificare a acțiunii prin care au solicitat:

2.1. Prin sentința civilă nr. 2888 din 7 iulie 2017, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității cererilor de intervenție principală, ca neîntemeiată.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile afirmate prin cererea principală, modificatoare și cererile de intervenție principală, ca neîntemeiată.

A admis acțiunea precizată și modificată formulată de reclamanții A., C., D., E., F., G., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. și LL..

A admis cererile de intervenție principală formulate de intervenienții MM., OO., PP., QQ., NN., TT., SS., RR..

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze reclamanților și intervenienților drepturile salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăți prin eșalonare - de la data de 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, a sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381.823 RON.

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze reclamanților și intervenienților drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, a sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON.

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze reclamanților și intervenienților drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 și până la data pronunțării prezentei sentințe a sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit legii nr. 293/2015.

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze reclamanților și intervenienților drepturile salariale după includerea creșterilor salariale menționate mai sus, în indemnizația de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi și până la plata lor efectivă.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți să aloce fondurile necesare plății sumelor rezultate, reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi și până la plata lor efectivă.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să îndeplinească toate formalitățile necesare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare pentru fiecare reclamant, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței și obligă acest pârât să emită ordine de salarizare individuală, în sensul celor mai sus menționate.

2.2. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 5 septembrie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de petenții reclamanți B. și H. și a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinței civile nr. 2888 din 7 iulie 2017 în sensul că se va menționa în practicaua și dispozitivul acesteia numele reclamanților B. și H., care din eroare nu au fost menționate.

2.3. Prin sentința civilă nr. 3273 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea de completare hotărâre formulată de petenții intervenienți UU., VV. și WW..

A respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție principală, ca neîntemeiată.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru cererea de intervenție, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții UU., VV. și WW..

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze intervenienților drepturile salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăți prin eșalonare - de la data de 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, a sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381.823 RON.

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze intervenienților drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, a sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON.

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze intervenienților drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 și până la data pensionării fiecăreia dintre interveniente, a sumelor datorate de pârâți în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit legii nr. 293/25 noiembrie 2015.

A obligat pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției să recalculeze și să achite intervenienților diferențele salariale după includerea creșterilor salariale menționate mai sus, în indemnizația de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi și până la plata lor efectivă.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinți să aloce fondurile necesare plății sumelor rezultate, reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi și până la plata lor efectivă.

3.1. Împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, intervenienții UU., VV. și WW. au formulat recurs.

Au arătat că, deși la 19.05.2017, au formulat cerere de intervenție principală în interes propriu prin care au solicitat aceleași drepturi născute la aceeași dată și în aceleași condiții cu cele invocate de reclamanți prin acțiunea principală, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra pretențiilor lor.

Astfel, instanța nu a motivat în hotărâre motivele pentru care nu a luat în calcul și cererea lor de intervenție.

3.2. Și reclamanții B. și H. au formulat recurs împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând trimiterea dosarului spre rejudecare.

Au arătat că au formulat și au solicitat modificarea acțiunii alături de ceilalți reclamanți, însă, deși acțiunea a fost admisă astfel cum a fost modificată, nu au fost consemnați în cuprinsul hotărârii.

Astfel, în cazul lor nu există o motivare a instanței, un raționament pentru care s-a apreciat că hotărârea nu le este aplicabilă.

3.3. Împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017, a formulat recurs și pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

3.3.1. A apreciat recurentul-pârât că prima instanță în mod greșit a admis în principiu cererile de intervenție principală formulate în cauză, cu motivarea că s-ar impune judecarea cererilor reunite în vederea asigurării unei practici unitare.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere inclusiv domeniul de aplicare a intervenției, interesul propriu al terțului și legătura existență între cererea de intervenție și cea principală.

Aceste criterii nu sunt întrunite în speță, o terță persoană neputând solicita emiterea unui act administrativ cu caracter individual pe calea unei cereri de intervenție, astfel încât în mod greșit instanța a admis în principiu cererile de intervenție principală formulate în cauză.

3.3.2. A mai arătat recurentul-pârât că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității raportat la dispozițiile art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Drepturile salariale ale reclamanților și intervenienților se stabilesc prin acte administrative individuale, respectiv prin ordine de salarizare emise de Ministrul Justiției care se contestă potrivit unei proceduri speciale prevăzute la art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și în termenul expres menționat în cuprinsul acesteia, de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite.

În cazul în care reclamanții și intervenienții erau nemulțumiți de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referință, ar fi avut posibilitatea de a contesta actele administrative respective în termenele prevăzute de lege, procedura fiind aplicabilă cu fiecare act administrativ individual care stabilește salarizarea. Or, nu se poate trece peste această procedură și să se ajungă la modificarea de ordine emise în anul 2011 în sensul stabilirii indemnizației cu luarea în considerare a unei alte valori de referință sectorială.

3.3.3. A mai susținut recurentul-pârât Ministerul Justiției că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției, motivând că termenul de prescripție a executării silite a fost întrerupt întrucât ultima plată a fost executată voluntar la 18.11.2015.

Executarea eșalonată nu poate fi considerată o cauză de întrerupere, respectiv o recunoaștere a dreptului pretins, întrucât executarea eșalonată a avut în vedere sumele acordate cu titlu de despăgubiri, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

De la data efecutării primei plăți, reclamanții-intimați aveau cunoștință că executarea se referă numai la aceste sume, prin urmare nu se poate reține o recunoaștere a dreptului pretins din partea pârâților, recunoaștere care să constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției.

3.3.4. Pe fondul cauzei, a arătat recurentul că prima instanță în mod greșit a reținut că prin hotărârile judecătorești invocate de reclamanți și intervenienți s-a stabilit creșterea de 18% a valorii de referință sectorială.

Nici reclamanții și nici intervenienții nu au avut hotărâri judecătorești care să fi obligat la modificarea indemnizației de încadrare brute lunare, pentru că s-ar fi constatat aplicarea greșită a legii și, deci, nelegalitatea ordinelor de stabilire a indemnizațiilor cuvenite lor potrivit legii.

Toate hotărârile care au obligat la plata majorărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 s-au întemeiat exclusiv pe constatarea discriminării, acordând despăgubiri pentru tratamentul diferit al diverselor categorii profesionale și toate aceste titluri au fost executate integral până la această dată.

Atâta timp cât aceste hotărâri au recunoscut dreptul la despăgubiri fără a modifica indemnizațiile de încadrare, reclamanții și intervenienții nu dețin ordine de încadrare cu indemnizații determinate în baza unei valori de referință sectorială calculate cu majorările prevăzute de O.G. nr. 10/2007, astfel încât nu există temei legal pentru recalcularea drepturilor bănești obținute în baza altor hotărâri judecătorești, acestea fiind determinate prin raportare la indemnizațiile de încadrare stabilite potrivit legii, iar nu prin raportare la dezdăunări pentru tratament apreciat de unele instanțe ca discriminatoriu.

Începând cu 01.01.2010, modalitatea de calcul a salariilor s-a realizat potrivit Anexei nr. VI/1. Or, din analiza anexei rezultă că, la stabilirea salariilor acestei categorii profesionale, nu sunt avute în vedere majorările de 5%, 2% și respectiv 11%, acordate conform O.G. nr. 10/2007 prin hotărâri judecătorești.

Raportat la dispozițiile art. 1 și art. 5 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, obligarea pârâților la recalcularea drepturilor salariale începând cu 28.09.2010 prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 381,823 RON este neîntemeiată, deoarece modalitatea de calcul a salariilor începând cu 12.11.2009 s-a realizat potrivit Anexei VI din Legea nr. 330/2009.

După cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 23/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța a hotărât că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților, decizia fiind pronunțată în interpretarea art. 82 din Legea nr. 303/2004 și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1275/2005, nepronunțându-se cu privire la recalcularea indemnizațiilor de încadrare lunare ale magistraților.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, precum și în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Potrivit art. 2 din OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, "Indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizația de încadrare brută a intimaților-reclamanți urmează a fi recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că, începând cu 01.10.2016, categoria de personal beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Astfel, este evident că solicitările reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2016 au rămas fără obiect, instanța de fond în mod greșit dispunând recalcularea drepturilor salariale și după această dată.

Ulterior pronunțării deciziei civile invocate de reclamanți au fost adoptate acte normative în materia salarizării personalului bugetar, care au condus la reîncadrarea personalului începând cu 01.01.2010 în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv începând cu 01.01.2011 în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010. În cazul în care intimații-reclamanți erau nemulțumiți de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referință, ar fi trebuit să conteste actele administrative respective, în termenele prevăzute de lege, iar nu după 8-9 ani de la pronunțarea deciziilor să solicite includerea indexărilor în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară.

Referitor la invocarea Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale invocate de prima instanță, deciziile instanței de control constituțional au putere numai pentru viitor. Pe cale de consecință, nu se putea invoca această decizie pentru a se motiva soluția de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat de Curte prin decizia menționată.

3.3.5. Pe de altă parte, instanța de fond în mod eronat a dispus obligarea Ministerului Justiției să emită în favoarea reclamanților câte un ordin pentru fiecare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare brută lunară cuvenită fiecărui reclamant, în condițiile în care atribuția de a emite ordinul aparține ministrului justiției și nu a Ministerului Justiției.

3.3.6. Întrucât Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbau în aceeași zi în care a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în mod greșit instanța a obligat Ministerul Justiției la plata dobânzilor legale, precum și a actualizării sumelor cu indicele de inflație.

3.4. Împotriva sentinței civile nr. 2888 din 7 iulie 2017, a formulat recurs și pârâta Curtea de Apel Craiova, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii față de Curtea de Apel Craiova.

A invocat recurenta-pârâtă Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 a Înalte Curți de Casație și Justiție și Dispozițiile Legii-cadru nr. 284/2010 și legile anuale de salarizare ulterioare, apreciind că drepturile salariale ale intimaților-reclamanți au fost stabilit în raport de dispozițiile legale care reglementau salarizarea la momentele respective.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice să fie salarizat la nivel maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, eliminându-se astfel diferențele salariale rezultate în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

În acest context, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 prin care a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor și, implicit ale intimaților, la nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, cu începere de la data de 09.04.2015.

Așadar, prin ordinul menționat s-a dispus că, începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Referitor la obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare prin raportare la valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, norma legală care a permis egalizarea veniturilor personalului bugetar cu aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, cu luarea în considerare a majorărilor de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, ce au fost stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești și care conduce la valoarea de referință sectorială de 405 RON, a intrat în vigoare ulterior date reținute în mod eronat de instanța de fond.

Prin urmare, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, a Deciziei ÎCCJ nr. 23/2016, obligarea sa la plata diferențelor salariale prin raportare la VRS 405 RON majorată cu 10% începând cu luna aprilie 2015 la zi și în continuare este nelegală, raportarea făcându-se la nivelul maxim al salariilor de bază existente în cadrul aceleiași instituții la data intrării în vigoare a dispozițiilor în discuție și nu la VRS 405 RON, a cărei dată de punere în plată a fost 01.10.2016.

Intimații-reclamanți nu au fost prejudiciați în niciun fel, întrucât, ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 prin care a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor și, implicit, ale intimaților la nivelul maxim cu începere de la 09.04.2015.

Astfel, Curtea de Apel Craiova nu era abilitată legal să acorde drepturile solicitate, atât timp cât acestea nu erau stabilite prin act administrativ, pentru că, în calitate de ordonator secundar de credite, are doar calitatea de plătitor și, prin urmare, în măsura în care ministrul Justiției emite un asemenea ordin de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor, pune în executare dispozițiile ordonatorului principal de credite.

3.5. Pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și împotriva sentinței civile nr. 3273 din 22 septembrie 2017 prin care Curtea de Apel București a admis cererea reclamanților UU., VV. și WW. de completare a dispozitivului sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017, solicitând casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a iterat aceleași susțineri ca și în recursul formulat împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017, expus la pct. 3.3. al prezentei decizii.

3.1. Recurenții-intervenienți VV., UU. și WW. au formulat cerere prin care au arătat că nu mai insistă în recursul formulat împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017, pentru că, prin sentința nr. 3273 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București le-a acordat drepturile solicitate.

3.2. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare la cererile de recurs.

Referitor la recursul reclamanților B. și H., au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, de vreme ce, prin încheierea din 5 septembrie 2017 s-a îndreptat eroare materială din cuprinsul sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017 în sensul că s-au menționat în practica și în dispozitiv numele reclamanților B. și H..

Au solicitat și respingerea recursului intervenienților, de vreme ce, prin sentința nr. 3273 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea de intervenție formulată de UU., VV. și WW..

Au solicitat și respingerea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Craiova, ca nefondate.

4.1. Înalta Curte, în ceea ce privește cererea depusă de recurenții-intervenienți UU., VV. și WW. prin care au arătat că nu mai insistă în soluționarea recursurilor, calificată în ședința publică din 6 februarie 2020 ca fiind cerere de renunțare la judecata recursurilor, reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurenților-intervenienți UU., VV. și WW. la recursul formulat împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017 a Curții de Apel București.

4.2. Referitor la recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și H. împotriva aceleiași sentințe, Înalta Curte reține că, de fapt, recurenții au criticat eroarea instanței de fond de a-i menționa în cuprinsul practicalei și al dispozitivului hotărârii.

Or, acest aspect a fost îndreptat prin încheierea de ședință din 5 septembrie 2017, în sensul că, în cuprinsul practicalei și dispozitivului sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017, au fost menționați și reclamanții B. și H..

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate alegațiile recurenților-reclamanți, de vreme ce, potrivit art. 442 alin. (3) C. proc. civ., îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.

4.3. Înalta Curte, în ceea ce privește recursurile formulate de pârâta Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței nr. 2888 din 7 iulie 2017 și de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe și împotriva sentinței nr. 3273 din 22 septembrie 2017, examinând sentințele recurate, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile relative la admisibilitatea cererilor de intervenție formulate în cauză, Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Art. 61 C. proc. civ. deschide calea oricărei persoane care justifică un interes de a interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este principală dacă persoana care intervine pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății.

Pentru a fi în prezența unei intervenții principale, terțul solicită intervenția într-un proces în curs de desfășurare, pentru a i se stabili sau a i se recunoaște un drept propriu.

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemarea în judecată constă, așa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoașterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă și reparararea pagubei astfel cauzate.

În aceste circumstanțe, intervenția voluntară principală are o configurație specifică. Aceasta pentru că atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de intervenție au același obiect principal, respectiv anularea aceluiași act administrativ, iar reclamantul și pârâtul nu se află pe poziții contradictorii, ambii având același interes și deziderat, anularea actului administrativ, intervenientul dobândind calitatea de reclamant numai în raport de pârâtul inițial. Ceea ce-i diferențiază însă, este interesul procesual propriu și drepturile subiective ori interesele legitime proprii fiecăruia, vătămate prin același act administrativ, a căror recunoaștere tind a o obține prin anularea acestui act.

Or, în cauză, obiectul cererii constă în sancționarea refuzului nejustificat de emitere a ordinelor de salarizare, conduită generală și valabilă la declanșarea litigiului atât în privința reclamanților, cât și în privința intervenienților, cu particularitatea specifică a vătămării unor drepturi specifice și individuale fiecărui reclamant sau intervenient, aspect care justifica intervenția acestora din urmă pentru beneficiul protecției drepturilor lor în fața conduitei pretins abuzive a ministerului pârât.

Înalta Curte constată însă că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a primului capăt de cerere din acțiunea modificată, prin care reclamanții tind la modificarea ordinelor de încadrare salarială pentru perioada 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, întrucât prin această cerere se tinde la contestarea unui element esențial al ordinelor de salarizare în vigoare în perioada de referință și anume valoarea de referință sectorială, componentă a salariului de încadrare.

Pentru realizarea drepturilor lor în acest sens, reclamanții erau ținuți să urmeze procedura specială de contestare a modalității de stabilire a drepturilor salariale și ulterior să recurgă la acțiunea în contencios administrativ formulată cu privire la actele administrative pretins nelegale.

Această problemă a fost tranșată prin decizia nr. 9/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, rezultând, din cuprinsul acesteia că numai atunci când legiuitorul nu stabilește o procedură specială pentru contestarea modalității de stabilire a drepturilor salariale se poate recurge la o acțiune directă pe rolul instanțelor de jurisdicție a muncii, scutită de orice fel de procedură prealabilă.

Sesizarea Înaltei Curți în vederea unificării practicii a avut în vedere faptul că instanțele din cadrul jurisdicției muncii au fost sesizate cu acțiuni prin care salariații plătiți din fonduri publice au solicitat obligarea angajatorilor lor la plata unor drepturi salariale care nu au fost recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. Situația de fapt avută în vedere se caracterizează atât prin lipsa unui act al ordonatorului de credite sau act adițional la contractul individual de muncă prin care să se fi făcut aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009, a Legii-cadru nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2010 sau a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014, cât și mai ales prin existența unui asemenea act juridic a cărui anulare (sau revocare) nu a fost solicitată nici în procedura prevăzută de prevederile legale incidente, nici în cadrul acțiunilor.

În cuprinsul deciziei nr. 9/2017 Înalta Curte constată că este învestită, prin promovarea recursului în interesul legii, cu solicitarea de interpretare a art. 34 din Legea nr. 330/2009, a art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, respectiv dacă aceste prevederi legale instituie sau nu o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă.

Deosebit de relevante, pentru stabilirea caracterului obligatoriu și exclusiv al procedurii de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale în privința judecătorilor și procurorilor sunt considerentele instanței supreme menționate la paragrafele 35-49 din decizia 9/2017, având următorul conținut:

"35. În anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaționale există și prevederi speciale aplicabile principiului specialia generalibus derogant, pentru personalul salarizat în baza acestor anexe. Cu titlu de exemplu, pentru familia ocupațională de funcții bugetare "justiție", dispozițiile art. 7 din cap. VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 prevăd că "personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile."

Prin urmare, luând act că prin capătul de cerere în analiză reclamanții, având calitatea de judecători, contestă, în realitate valoarea de referință sectorială avută în vedere de ministrul justiției pentru perioada 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, valoare de referință ce constituie, alături de coeficientul de multiplicare, parte a algoritmului de stabilire a salariului de încadrare al judecătorului sau procurorului, Înalta Curte constată că prin prezenta acțiune reclamanții tind la valorificarea unor drepturi prin ocolirea procedurii obligatorii și exclusive, prevăzută de legiuitor prin dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014.

Or, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 9/2017, pronunțată în recurs în interesul legii, reclamanții nemulțumiți de modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, aveau la îndemână exclusiv procedura prevăzută prin dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, respectiv formularea contestațiilor împotriva ordinelor de salarizare emise de ministrul justiției, în termenul prevăzut de dispozițiile legale anterior citate și, ulterior, sesizarea instanțelor competente după soluționarea contestației de către ministrul justiției.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că în perioada 28.09.2010 până la data de 09.04.2015 erau în vigoare actele normative prin care s-a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești, aceste acte vizând exclusiv problema plății drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești și executările silite ale acestor hotărâri și nu aplicabilitatea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, cu referire la obligația de emitere a ordinului de încadrare salarială.

În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamanți privind obligarea pârâților la recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G