ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5074/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției, următoarele: 1) includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor salariate de 18%, reprezentând creșterile salariale de 5%, începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2%, începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, și de 11%, începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare, drepturi câștigate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile; 2) recalcularea drepturilor salariale, având în vedere sumele achitate prin eșalonare, pentru perioada cuprinsă între data de primă plată prin eșalonare (28.09.2010) și până la data plății efective a sumelor datorate de pârâți (februarie 2016), în baza titlurilor executorii și până la zi; 3) achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariale de 18% în indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.02.2013 (în termenul de prescripție) la zi; 4) actualizarea sumelor de plată cu rata inflației, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar și până la plata efectivă; 5) achitarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar și până la plata efectivă a acestuia; 6) obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând drepturile salariale; În subsidiar, reclamanții au arătat că dreptul lor se întemeiază și pe dispozițiile Legii nr. 71/2015, urmând ca sumele să fie achitate cel puțin de la momentul intrării în vigoare a acesteia. Prin cererea depusă la dosar în data de 10.10.2016, reclamanții au completat acțiunea inițială cu un nou capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de salarizare în vederea recalculării indemnizației de reîncadrare, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 75/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, prin includerea creșterilor salariate de 2%, 5% și 11%, obținute prin hotărâri judecătorești irevocabile, în indemnizația de încadrare brută lunară. În susținere, reclamanții au invocat faptul că, în luna septembrie 2016, au solicitat Ministerului Justiției emiterea ordinelor de salarizare, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 75/2015, prin includerea creșterilor salariate de 2%, 5% și 11%, obținute prin hotărâri judecătorești irevocabile, în indemnizația de încadrare brută lunară, însă nu au primit niciun răspuns.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1124 din 30 martie 2017, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost formulată și completată de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015, ordinul individual de stabilire a drepturilor salariale, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, prin includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% în indemnizația de încadrare brută lunară, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinări, respingând cererea privind obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași la plata diferențelor salariale ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Iași, invocată de acesta prin întâmpinare, ca nefondată, a obligat pârâtul Tribunalul Iași să plătească fiecărui reclamant diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, începând cu data de 09.04.2015, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plății și la care se va calcula și dobânda legală, de la data scadenței și până la plata integrală și a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, respingând în rest acțiunea ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. cât și pârâții Tribunalul Iași și Ministerul Justiției au declarat recurs. I. Ministerul Justiției în motivarea recursului arată că prima instanță în mod greșit a respins excepția inadmisibilității invocate de Ministerul Justiției prin întâmpinarea transmisă la data de 01.06.2016. În cazul în care intimații-reclamanți erau nemulțumiți de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referință, în speță, începând cu data de 1.02.2013, puteau contesta actele administrative respective în termenele prevăzute de lege. Astfel, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, precum și în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. În conformitate cu dispozițiile art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de baza/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Potrivit art. 2 din cuprinsul OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că: "Indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizația de încadrare brută a intimaților-reclamanți urmează a fi recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015. Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)." Așadar, în mod greșit instanța de a admis în parte acțiunea intimaților-reclamanți, acordându-le majorările salariale de 5%, 2% și 11%, începând cu data de 09.04.2015. Mai mult, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite. De observat este și faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimații-reclamanți au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară. II. Tribunalul Iași arată că singurul argument adus de instanța de fond în sprijinul admiterii în parte a acțiunii a fost că stabilirea termenului limită de 1 mai 2017 pentru emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și pentru plata acestora nu este de natură a conduce la respingerea cererii completatoare, întrucât acest termen nu este fixat de lege, ci stabilit unilateral de către ministrul justiției, neputând fi exclusă posibilitatea să fie prorogat sau chiar nerespectat. Relevant este, în cauză, că, până la momentul pronunțării hotărârii, reclamanților nu le-au fost emise ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariate și nici nu le-au fost achitate drepturile salariale restante, astfel că subzistă atât obiectul, cât și interesul cererii completatoare. Nu este vorba despre includerea în indemnizația de încadrare brute lunare a judecătorilor și a asistenților judiciari a creșterilor salariale de 18%, ci doar de aducerea lor la nivelul maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, diferențele salariale cuvenite rezultând exclusiv din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 01.01.2011. Doar pentru aceste diferențe urmează să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale și să se efectueze plăți după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari, dar nu mai târziu de 1 mai 2017. Pe cale de consecință, prima instanță a reținut în mod greșit îndreptățirea reclamanților la emiterea, începând cu data de 09.04.2015, a ordinului individual de stabilire a drepturilor salariale, cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) 1 din O U G nr. 83/2014 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, prin includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11% în indemnizația de încadrare brută lunară, având ca singur argument dispozițiile Ordinului nr. 4680/C/12.12.2016 și precizările Ministerului Justiției. După cum rezultă din considerentele sentinței prima instanță a analizat și a admis excepția inadmisibilității doar în ceea ce privește petitele din acțiunea introductivă, respectiv includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor salariate de 18%, reprezentând creșterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și, în continuare; recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eșalonare pentru perioada cuprinsă între prima plată prin eșalonare - 28.09.2010 și până la data plății efective a sumelor datorate de pârâți- februarie 2016, în baza titlurilor executorii deținute și până la zi; achitarea diferențelor salariale după includerea creșterilor salariate de 18% în indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.02.2013 - zi, actualizate cu rata inflației, plus dobânda legală penalizatoare. Cu privire la ultimul capăt de cerere din acțiunea introductivă (obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând drepturile salariale), prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți. Pe de altă parte, instanța a admis cererea completatoare, care a avut ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (51) din O.U.G nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței prin includerea creșterilor salariale de 2%, 5% și 11%, obținute prin hotărâri judecătorești irevocabile în indemnizația de încadrare brută lunară. În cererea completatoare, nu există un capăt de cerere având ca obiect obligarea Tribunalului Iași la plata diferențelor salariale cuvenite reclamanților în ipoteza admiterii capătului de cerere sus-menționat. În consecință, prima instanță a admis un capăt de cerere în privința căruia a fost admisă excepția inadmisibilității (chiar dacă avea o altă formulare, dar privea și perioada 09.04.2015-zl), capăt de cerere care nu a fost reluat în cererea completatoare. III. Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. critică soluția primei instanțe în ceea ce privește respingerea restului acțiunii ca inadmisibilă, precum și soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției. Excepția inadmisibilității acțiunii este o excepția de procedură ce vizează posibilitatea titularului unui drept de a și-l valorifica în justiție. Astfel că și neanalizarea pretențiilor salariale pe considerentul că nu s-a parcurs o procedură prealabilă în sensul contestării ordinelor de salarizare ar duce la imposibilitatea titularului unui drept de a-l valorifica în justiție. Or, respingerea pretențiilor solicitate ca inadmisibile în condițiile în care ordonatorul terțiar de credite Tribunalul Iași le-a acordat până la data de 12.11.2009, potrivit adresei nr. x. 11. 2016 emisă de Tribunalul Iași, care avut la baza adresa nr 16207/16. 02. 2010 emisă de Ministerul Justiției, menționându-se că data intrării în vigoare a Legii 330/2009 este 12.11.2009, deși data intrării în vigoare a acestei legi a fost 1 ianuarie 2010, duce la imposibilitatea reclamanților de a face apărări pe fond, pentru a demonstra nedreptatea pe care ordonatorii de credite au realizat-o prin interpretarea abuzivă a regulii de intrare în vigoare a legii și prin ascunderea față de reclamanți a faptului că drepturile salariale câștigate prin hotărâri judecătorești nu au mai fost plătite tot în mod abuziv. Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași recurenta solicită respingerea acesteia întrucât Curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanților sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate și plătite direct de către instituția angajatoare care procedează și la calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și va răspunde acestora prin considerente comune. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Iași. Prin cererea formulată la data de 26.09.2016, aceștia au solicitat Ministerului Justiției, prin ministru, emiterea ordinelor individuale de salarizare cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, prin includerea creșterilor salariate de 2%, 5% și 11% în indemnizația de încadrare brută lunară. În mod corect, prima instanță a admis excepția inadmisibilității, invocată de către Ministerul Justiției și a respins capetele de cerere din acțiunea inițială. În primul rând, prima instanță a reținut că litigiile privind drepturile salariale ale judecătorilor se supun condițiilor și termenelor stipulate prin Legea-cadru nr. 284/2010 și prin legile anuale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, adoptate în baza acestei Legi-cadru. Or, deși reclamă faptul că, de la apariția Legii-cadru și până în prezent, drepturile salariale nu le-au fost calculate în mod corect, reclamanții nu au contestat ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariale emise de-a lungul timpului, după obținerea hotărârilor judecătorești de recunoaștere a indexărilor de 18%, ci, dimpotrivă, s-au adresat direct instanței, la nivelul anului 2016, pentru includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor salariale de 18%, recalcularea acestora și achitarea diferențelor salariale rezultate. De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța a analizat și a admis excepția inadmisibilității cererii introductive și din perspectiva unui argument subsidiar, constând în faptul că prezenta cauză a fost înregistrată drept un litigiu de contencios administrativ și fiscal, dat fiind principalul capăt de cerere, respectiv includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a drepturilor salariale de 18%, reprezentând creșterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și, în continuare. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod temeinic și legal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Iași, raportat la dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care "Președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite. De asemenea, conform prevederilor art. 131 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004. "(1) Activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. (2) Bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite." Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare, "ordonatorii de credite au obligația de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale." Așadar, Curtea de Apel Iași nu poate efectua plata unor sume cum sunt cele solicitate de reclamanți în lipsa creditelor bugetare prevăzute de lege și alocate de ordinatorul principal de credite. Pe fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere faptul că la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație. Asupra chestiunii legate de aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunțată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice." Pentru a motiva această soluție s-a arătat că: Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar și cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din același act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorități și instituții publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale. Concluzia anterioară este susținută și de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi (care se adaugă autorităților și instituțiilor publice de mai sus) sunt enunțate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenței este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă și pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, aceste autorități administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare - autorități administrative autonome. Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi. Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari". De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va espinge recursurile, ca nefondate.