ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3524/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea Deciziei nr. 116/09.02.2016 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului și să se dispună exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 RON iar, în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment și reducerea sancțiunii contravenționale proporțional cu gradul de pericol social la minimul acesteia de 5.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2966 din 10.10.2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a anulat Decizia nr. 116/09.02.2016 și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că instanța fondului a invocat în considerentele sentinței jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, motivând că dreptul la liberă exprimare se bucură de o protecție absolută și că acesta ar fi fost limitat de către CNA. Sub acest aspect, Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră la art. 10 libertatea de exprimare însă, această normă nu conferă libertății de exprimare un caracter absolut, necondiționat, ci exercitarea acestei libertăți comportă anumite limitări. Potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala ori drepturile altora. Prevederea în legi a unor drepturi și libertăți nelimitate poate conduce la imposibilitatea unei diferențieri clare între comportamentul ilegal și cel legal, poate deschide calea arbitrariului, a interpretărilor care nu se bazează pe normele de drept și conferă, astfel, sistemului juridic trăsături improprii statului de drept. Exercitarea libertății de exprimare se află în corelație directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viața privată, drept căruia i se circumscrie și imaginea persoanei. În ceea ce privește al doilea motiv invocat de instanța de fond care se referă la art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, recurentul susține că nu poate fi de acord cu acest argument, potrivit căruia, expresiile folosite de prezentator: machidonii ăștia nenorociți, zdrențele astea, adică pochii, căcații de lideri politici, nu ar afecta imaginea persoanelor, întrucât, potrivit DEX, demnitate înseamnă calitatea de a fi demn, atitudinea demnă, autoritatea morală, prestigiu. Or, este evident faptul că folosirea unui astfel de limbaj cu caracter injurios, jignitor, este de natură a afecta imaginea acestor persoane. De asemenea, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că sancțiunea aplicată prin decizia contestată, respectiv art. 40 din Codul audiovizualului, nu ar îndeplini cerința menționată, în condițiile în care, anterior aplicării acestei sancțiuni, prin decizia contestată, intimata-reclamantă a fost sancționată, prin decizia nr. 669/10.12.2013 (cu somație publică de intrare în legalitate) și cu amenzi în cuantum total de 57.500 RON prin deciziile nr. 375/20.05.2014, 1/13.01.2015, 253/26.05.2015, 324/16.96.2015 și 427/03.09.2015, pentru încălcarea acelorași prevederi în emisiunea "B.". Aceste patru decizii s-au întemeiat pe mai multe articole de lege, între care și art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului. Așadar, nu se poate vorbi despre faptul că norma nu era previzibilă, intimata-reclamantă cunoscând că aceasta i se aplică și neînțelegând să le conteste în instanță. În susținerea celor afirmate se invocă practica judiciară în materie, prin care, în opinia recurentului, instanța supremă are aceeași interpretare în ceea ce privește dispozițiile art. 91 din Legea audiovizualului, și anume că scopul urmărit de legiuitor este protecția în raport de conținutul programelor audiovizuale, iar dacă în cauză se face dovada că radiodifuzorul a fost sancționat anterior pentru nerespectarea prevederilor privind o anumită tematică, cerința prevăzută de lege este realizată de CNA.

Apărările formulate în cauză Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 116/09.02.2016 reclamanta, S.C. A. S.R.L., a fost sancționată cu amendă de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederilor art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. Decizia a fost adoptată în considerarea emisiunii Dosar de politician, din data de 08.12.2015, ora 19:54, precum și a emisiunii B., edițiile din datele de 14.10.2015 și de 912.2015. În ceea ce privește emisiunea "Dosar de politician", recurentul a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în conformitate cu care: "Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor". Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că informațiile transmise în cadrul emisiunii, referitoare la conținutul prevederilor propunerii legislative, au fost corecte, nefiind prezentată o situație nereală ori cel puțin trunchiată, cu consecința dezinformării publicului. În aprecierea pertinenței analizei efectuate din punct de vedere juridic în cadrul emisiunii, cu caracter obiectiv, se subliniază împrejurarea că propunerea legislativă a fost respinsă în cadrul Parlamentului României. Respectiva propunere a făcut subiectul de discuție al mai multor asociații în domeniu, care au prezentat opinii în sens defavorabil proiectului de lege, idee reluată, în esență, în cadrul emisiunii Dosar de politician, din data de 08.12.2015. Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că prezentatorul a respectat o clară distincție între informații - fapte, evenimente pe care le-a prezentat - care sunt probate potrivit actelor dosarului, și opinii, care nu trebuie probate, dar care sunt protejate, în lumina art. 10 din Convenția E.D.O., chiar dacă ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Atâta timp cât transmiterea informației de către jurnalist a fost realizată cu bună credință, iar în speță nu a fost dovedită reaua credință a prezentatorului, nu se poate reține în sarcina acestuia încălcarea obligației de informare obiectivă și corectă, urmând ca destinatarul mesajului să adopte în mod liber o opinie cu privire la informațiile recepționate, trecând mesajul prin propriul filtru de gândire. Astfel, se reține că persoanele despre care s-a discutat în cadrul emisiunii nu au considerat, în mod public, că le-ar fi fost lezate, prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, drepturi sau interese legitime, în special reputația și imaginea publică. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. În ceea ce privește emisiunea "B.", recurentul a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în conformitate cu care: "Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență". Înalta Curte constată că emisiunea în sine este încadrată de radiodifuzor ca fiind un pamflet, acesta constituind o specie literară, cu caracter satiric, în care sunt înfierate anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sau trăsături de caracter ale unei persoane, subiectele fiind tratate într-o notă satirică de autor, pornind de la date concrete ale realității, fiind percepută ca atare nota de exagerare de publicul informat în prealabil despre specificul emisiunii. Atât termenii utilizați, cât și ideile în sine expuse, sunt menite să stârnească interesul, dar fără o incitare la ură și fără abordarea unei atitudini disprețuitoare la adresa unei populații, neregăsindu-se nicio deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie ori în temeiul unui alt asemenea criteriu. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că atât cu privire la emisiunea din data de 14.10.2015, cât și cu privire la cea din 09.12.2015 "B.", nu este incident art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, întrucât afirmațiile făcute în cadrul emisiunilor, se încadrează în limitele libertății de exprimare recunoscute atât de normele de drept interne, cât și de normele de drept internațional. Mai mult decât atât, având în vedere calitatea de jurnalist, limitele libertății de exprimare trebuie să fie privite într-un mod mai larg (cauza Handyside c. U.K., cauza Lingens c. Austria, cauza Oberschiick c. Austria, cauza Sunday Times c. U.K., cauza Observer și Guardian c. U.K., cauza Caste/ls c. Spania, cauza Jersild c. Danemarca, cauza Goodwin c. U.K., cauza Dalban c. România), cum de altfel în mod corect a reținut și judecătorul fondului pe baza probatoriului administrat. Persoanele despre care s-a discutat în cadrul emisiunii nu au considerat, în mod public, că le-ar fi fost lezate, prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, drepturi sau interese legitime, în special reputația și imaginea publică, astfel că în mod corect s-a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011. În ceea ce privește cealaltă critică circumscrisă primului motiv de recurs, respectiv că instanța de fond ar fi motivat, pe baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, că dreptul la exprimare se bucură de o protecție absolută, Înalta Curte apreciază că și aceasta este vădit nefondată. Instanța de fond, în baza unui raționament juridic complex și argumentat, a arătat expres că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, ci unul supus unor limitări, contrar susținerilor de vădită rea-credință ale recurentului-pârât. În schimb, prin raționamentul său minuțios, judecătorul fondului a făcut pe de o parte distincție între fapte și judecăți de valoare prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, iar pe de altă parte a arătat că atunci când ne aflăm în prezența afirmațiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceștia ocupă deja funcții publice sau nu, "limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță'" (hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austria, par. 42 alin. (2)". Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.