ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1396/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.02.2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului anularea Deciziei nr. 138/16.01.2020 emisă de pârât, exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum unic de 5.000 RON, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment/somație.

Prin sentința nr. 901 din data de 30 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea litigiului în fond și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită și încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011, art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2020, a dreptului la liberă exprimare prin raportare la dispozițiile din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca și textele Convenției).

În cauză, instanța de fond a înlăturat toate apărările și motivele reclamantei ce ar fi condus la anularea actului administrativ individual contestat, însușindu-și punctul de vedere exprimat de către autoritatea pârâtă C.N.A.

Prezentând situația de fapt, recurenta a arătat că a depus la dosar pe suport CD emisiunea integrală "Actualitatea Românească" din 13.09.2019 (partea a II-a), subiect de interes public ce l-a vizat pe Primarul Timișoarei - domnul B., pe jurnaliști interesându-i modul în care se raportează un demnitar, primar al unuia din primele orașe din țară, modul în care acesta interferează cu persoane dubioase, multe certate cu legea (personaje/clanuri interlope). Așa cum reiese din înregistrare, Primarul Timișoarei a fost contactat și a intrat în direct (22:07 și 22:23, deci un sfert de oră), exprimându-și punctul de vedere cu privire la relațiile avute de subordonații din cadrul Primăriei.

În acest context, prima instanță a constatat că nu are nicio relevanță faptul că emisiunea l-ar fi vizat pe Primarul Timișoarei și, în înșiruirea apărărilor pârâtului, a reținut că "în mod corect a arătat autoritatea pârâtă că subiectul emisiunii nu l-a constituit intervenția primarului (exprimarea punctului său de vedere), ci pozele difuzate cu domnul C., căruia nu i-a fost solicitat un punct de vedere cu privire la aceste imagini" . Or, nicăieri în cadrul art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului (textul asupra căruia trebuia să se aplece prima instantă) nu prevede necesitatea solicitării vreunui punct de vedere cu privire la imagini, cum a reținut greșit și nelegal prima instanță.

Astfel, instanța nu s-a aplecat câtuși de puțin asupra calității de om politic atât a Primarului, dar și a fostului subordonat al acestuia, față de care a și exprimat puncte de vedere, nefiltrându-le prin prisma vastei jurisprudențe C.E.D.O. Domnul C. a fost senator al României în circumscripția electorală nr. 37 Timiș în legislatura 2004-2008 (conform mențiunilor publice aflate pe site-ul Parlamentului României), consilierul personal al primarului Timișoarei, B., care are printre atribuții activitatea Corpului de Control Intern si Antifraudă și "problemele de securitate" din oraș (în 2019), numit ulterior director general al societății Piețe S.A. Timișoara. Acesta, însă, nu a formulat niciodată vreun punct de vedere, nu a solicitat niciodată un drept la replică cu privire la aceste articol, în realitate nefiind în niciun fel lezat.

Astfel, art. 41 din Legea nr. 504/2002 prevede că "orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate, ale cărei drepturi sau interese legitime, în special reputația și imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replică sau la rectificare", iar art. 49-58 din Decizia nr. 220/2011 reglementează "procedura exercitării dreptului la replică și la rectificare". Și din perspectiva legii audiovizualului, domnul C. avea posibilitatea de a formula drept la replică sau la rectificare prin raportare la emisiunea "Actualitatea Românească", însă evident nu a dorit nici acest lucru, în realitate nefiind în niciun fel lezat.

Instanța de judecată a fost învestită, prin raportare la susținerile autorității pârâte din cuprinsul actului administrativ individual contestat, să verifice, inclusiv pe baza înregistrării integrale a emisiunii, dacă în cauză există sau nu vreo așa-zisă prejudiciere a imaginii domnului C., om politic (senator și director general al unei societății deținută de către Primăria Timișoara), față de probele prezentate de radiodifuzor, fată de dreptul la liberă exprimare astfel cum este consacrat de art. 10 din Convenție, filtrat de jurisprudența C.E.D.O.

Invocând și elemente din jurisprudența C.E.D.O. (Cauza Lingens împotriva Austriei - Cererea nr. 9815/82, Hotărâre Strasbourg 8 iulie 1986 sau Cauza Tănăsoaica împotriva României - Cererea nr. 3490/03, Hotărâre Strasbourg 19 iunie 2012), recurenta a subliniat faptul că prin decizia contestată autoritatea pârâtă nu a reținut încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (2)-(5) din Codul audiovizualului, întrucât acuzațiile nu au fost aduse de către radiodifuzor, iar față de cele aduse de către invitați, moderatorul și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de a solicita ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare și de a nu folosi și de a nu permite invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

În schimb, prima instanță, în cadrul considerentelor, a apreciat în mod nelegal că "având în vedere gravitatea acuzațiilor de natură penală și morală aduse domnului C., de natură să prejudiceze imaginea acestuia, reclamanta nu a fost sancționată pentru simpla expunere a subiectelor respective, ci pentru modalitatea defectuoasă în care le-a prezentat, respectiv prin neprezentarea opiniilor contrare, prin nerespectarea principiului audiatur et altera pars (după caz, precizarea expresă a faptului că persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere), ceea ce a avut ca efect încălcarea obligațiilor de respectare a dreptului la imagine al persoanei".

Or, așa cum deja s-a evocat, în actul administrativ contestat nu s-a reținut încălcarea art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, conform căruia în cazul în care acuzațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.

Contrar susținerilor autorității pârâte, așa cum rezultă din înregistrarea integrală, în cauză au fost difuzate fotografii și imagini anterioare, necontestate niciodată nici de către domnul Primar B. și nici de către domnul C., din care rezultă apropierea domnului C. de clanurile interlope. Imaginile difuzate în cadrul emisiunii au fost preluate din presă, acestea fiind publicate cu mult timp înaintea realizării programului audiovizual. Tocmai pentru a acorda dreptul la exprimarea unui punct de vedere, a fost invitat și a intervenit în emisiune primarul Municipiului Timișoara, domnul B., personajul principal la adresa căruia erau aduse acuze în cadrul ediției respective. Primarul era acuzat că are angajați cu legături în lumea interlopă, iar nu C., un funcționar plătit din bani publici.

Recurenta a mai apreciat că sub aspectul dreptului la liberă exprimare, prezintă relevanță și sentința civilă nr. 1072/08.03.2018 pronunțată de către Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017 (depusă în integralitate la dosarul cauzei), ce se bucură de autoritate provizorie de lucru judecat.

În prezenta cauză, autoritatea pârâtă pretinde că prin hotărârea adoptată a protejat imaginea unui om politic ("a fost prejudiciată imaginea d-lui C." pag. 6 alin. (1) din decizia contestată), aspect însușit și de prima instanță. Așa-zisa prejudiciere a imaginii domnului C. a fost interpretată defectuos de prima instanță, care trebuia să o raporteze la dispozițiile art. 10 din Convenție.

Din analiza jurisprudenței Curții, rezultă că atunci când ne aflăm în prezența afirmațiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceștia ocupă deja funcții publice sau nu, controlul european este total, iar protecția Convenției este maximă. In acest sens, în hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingem împotriva Austriei, par. 42 alin. (2), Curtea consideră că "limitele criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obișnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor sale atât din partea ziariștilor cât și a masei cetățenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranță".

A mai apreciat recurenta că radiodifuzorul nu poate fi sancționat pentru că aduce atingere interesului privat al unei persoane, câtă vreme postul de televiziune satisface un interes public justificat. Chiar în conformitate cu art. 32 din Codul audiovizualului (normă edictată de către aceeași pârâtă) dreptul la propria imagine nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat, cum este cazul de fată.

Nici chiar dreptul la protejarea vieții private a unei persoane nu poate prevala interesului public justificat, câtă vreme sunt întrunite cumulativ existența unui interes public justificat și existența unei legături semnificative și clare între viața privată și de familie a persoanei și interesul public justificat, așa cum prevăd art. 33 și 34 alin. (4) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din emisiunea integrală depusă la dosar, moderatoarea emisiunii a solicitat ferm fiecăruia dintre invitați să-și argumenteze pozițiile, tocmai pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea, așa cum prevede art. 40 alin. (4) din Decizia CNA nr. 220/2011. Moderatoarea emisiunii nu a folosit și nu a permis niciunuia dintre invitații săi să folosească expresii jignitoare ori care să aducă atingere dreptului la imagine al vreunuia dintre persoanele aflate în discuție, deci nici dlui C.. Oricum, imaginea domnului C. nu a fost prejudiciată în niciun fel de către radiodifuzorul A., aceasta putând fi doar rezultatul propriilor decizii și acte.

Imaginile în care apare domnul C. nu sunt contrafaceri, nu sunt trucaje, nu sunt colaje. Aceste imagini sunt reale, au fost publicate cu un an înaintea difuzării emisiunii în presa locală, iar postul A. doar le-a preluat, în contextul influenței clanurilor interlope asupra autorităților. In această situație, postul A. a tratat subiectele în cadrul emisiunii "Actualitatea Românească" ca fiind în sfera interesului public justificat, așa cum sintagma este explicitată de art. 31 din Decizia nr. 220/2011. Pretinsul drept la propria imagine invocat de către petentul C. nu trebuie să împiedice aflarea adevărului în probleme de interes public justificat, fapt statuat prin prevederile art. 32 din aceeași Decizie nr. 220/2011.

Subiectul principal al dezbaterii pe marginea influenței lumii interlope asupra autorităților din Timiș, din cadrul emisiunii respective, nu a fost nicidecum petentul C., ci primarul în functie al Municipiului Timișoara, domnul B.. Or, primarul B. a fost invitat în emisiune, a intervenit în direct prin legătură telefonică, a răspuns tuturor întrebărilor ce i-au fost adresate și a beneficiat de un timp rezonabil pentru a-și prezenta punctul de vedere.

Postul A. a pus la dispoziția publicului dovezile pe care se baza atunci când moderatoarea și invitații săi au făcut referire la legăturile petentului C. le are cu lumea interlopă, iar imaginile și fotografiile prezentate sunt suficiente pentru a susține că între acesta și persoane care sunt condamnate definitiv pentru fapte penale există legături paropiate. Cum C. a fost consilier al primarului B., iar la momentul difuzării emisiunii acesta ocupa o funcție de conducere într-o societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara, informațiile se încadrează fără echivoc în sfera interesului public justificat.

În cauză, au existat suficiente dovezi, respectiv articole/fotografii ale publicațiilor on-line, ziare, agenții de presă, articole anterioare, de notorietate, necontestate niciodată de către domnul C., atât în presa locală, cât și în cea centrală.

Prin sentința contestată se înfrânge dreptul la liberă exprimare al jurnalistului față de instituțiile statului, situație nelegală și vădit improprie societății actuale, sfidându-se fundamentele Conventiei, cât și Constituția României.

Recurenta a criticat și modul de individualizare a sancțiunii și a subliniat faptul că 7 dintre deciziile anterioare de sancționare au fost anulate în instanță, astfel încât, așa-zisa gravă încălcare reținută de prima instanță și refuzul reindividualizării sancțiunii este nelegal, instanța putând aprecia fără tăgadă și din acest punct de vedere fie în sensul reducerii la minimul contravențional, fie chiar cel al somației/avertismentului. Mai mult, cu privire la așa-zisele fapte contravenționale, prin sentința atacată, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 67 din Decizia nr. 220/2011 și dreptul la liberă exprimare, raportat la dispozițiile din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Prin cererea înregistrată în dosarul de recurs, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) teza finală din Legea audiovizualului nr. 504/2002, solicitând și suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea de către forul constituțional a excepției de neconstituționalitate invocate.

Pentru soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, s-a constituit dosarul asociat nr. x/2020, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecății, ceea ce presupune o analiză din partea instanței asupra oportunității suspendării judecării cauzei.

În cauza de față, în raport de soluția de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, pronunțată prin încheierea din 9 martie 2023, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este oportună, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluționării căii extraordinare de atac.

Este de observat că, în cazul sesizării Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate invocată în cursul soluționării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.

Abrogarea acestor dispoziții a fost însoțită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părților garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

În concluzie, apreciind că măsura suspendării soluționării recursului nu este oportună, iar în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate există un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunțate de instanța de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 138/16.01.2020, prin care pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a dispus sancționarea reclamanta A. S.R.L. cu amendă de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011, privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În fapt, în sarcina reclamantei s-a reținut că în cadrul emisiunii " Actualitatea românească" difuzată la data de 13.09.2019, atât în titlurile afișate pe ecran, "ȘEFI ÎN POLIȚIE, PETRECERE CU INTERLOPII. (...) OMUL PRIMARULUI CU INTERLOPII LA MASĂ...", cât și în conținutul emisiunii, invitații și moderatoarea emisiunii au adus acuzații unui fost ofițer SRI, C., despre care au afirmat că este omul de încredere al lui B. - primarul municipiului Timișoara -, a fost la chef cu lideri ai lumii interlope și prieten foarte bun cu D., unul dintre cei mai grei lideri la ora actuală din lumea interlopă. Astfel, în timpul emisiunii monitorizate, imaginea d-lui C. a fost prejudiciată, întrucât la adresa acestuia au fost aduse acuzații grave de natură penală și morală, fără a fi puse la dispoziția publicului dovezi certe care să ateste realitatea faptelor imputate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Potrivit normei invocate, în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, validând constatările autorității pârâte referitoare la încălcarea principiului audiatur et altera pars, prevăzut de art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, împrejurare care a avut ca efect nerespectarea obligației de respectare a dreptului la imagine al persoanei. De asemenea, cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate, prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă a ținut seama de criteriile reglementate de prevederile art. 90 alin. (3) și (4) și art. 91 alin. (1) - (3) din Legea nr. 504/2002.

Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că un prim set de critici, prin care se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 40 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 220/2011, art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2020, vizează pretinsa nesocotire a dreptului la liberă exprimare, raportat la dispozițiile din Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca și textele Convenției).

Astfel, potrivit normelor mai sus invocate, în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt.

În acest context, prima instanță în mod corect a reținut că, în raport de tema de interes public abordată, dar și de afirmațiile incriminatoare formulate la adresa domnului C., radiodifuzorul avea obligația de a respecta principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiții nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiași program în cadrul căruia s-au făcut acuzațiile. Or, din conținutul raportului de monitorizare reiese că radiodifuzatul nu a solicitat vreun punct de vedere în legătură cu acuzațiile pe care le-a adus la cunoștința publicului.

Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne și internaționale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opțiuni. Aceste opțiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivității, așa cum este și dreptul la propria imagine, afectat prin afirmații nesusținute cu dovezi.

Din această perspectivă, art. 30 alin. (6) din Constituția României statuează că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

În privința libertății de exprimare, atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs nu au fost formulate critici concrete referitoare la faptele reținute în sarcina reclamantei, aceasta susținând faptul că nu poate fi sancționată pentru că aduce atingere interesului privat al unei persoane (dreptul la propria imagine), câtă vreme postul de televiziune satisface un interes public justificat. Din ansamblul probelor administrate se observă, însă, că opiniile exprimate în emisiune nu au fost critice, în limitele libertății de exprimare, ci s-au transformat într-un discurs acuzator, fără a fi prezentate și probe în susținerea acestora, publicul neputând aprecia cât de justificate sunt acuzațiile pentru ca, astfel, să își poată forma în mod liber opinia.

Prima instanță a reținut mod corect că dispozițiile legale reținute în decizia de sancționare nu interzic inițierea și dezvoltarea unor dezbateri pe teme de interes public/general, dar impun obligația dezvoltării acestora printr-un demers jurnalistic efectuat cu bună-credință, care să se caracterizeze prin obiectivitate și echilibru. În această ordine de idei, revenea recurentei-reclamante obligația de a se asigura de îndeplinirea întocmai a acestor exigențe legale, astfel încât demersul său jurnalistic să asigure publicului dreptul de a cunoaște obiectiv și corect întreaga dimensiune a dezbaterilor televizate.

Prin urmare, recurenta-reclamantă nu a fost sancționată pentru expunerea subiectului respectiv, ci pentru modalitatea defectuoasă în care l-a prezentat, respectiv prin neprezentarea opiniei contrare, prin nerespectarea principiului audiatur et altera pars și, după caz, precizarea expresă a faptului că persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, aspecte care au avut ca efect încălcarea obligației de respectare a dreptului la imagine al persoanei, constatările primei instanțe fiind corecte în această privință.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante referitoare la libertatea mai largă de exprimare a presei, Înalta Curte constată că această chestiune a fost analizată de prima instanță și, în acord cu cele reținute de aceasta, apreciază că presa nu trebuie să depășească anumite limite, ținând mai ales de protecția drepturilor și reputației altor persoane, având obligația de a comunica informațiile și ideile asupra temelor de interes general cu respectarea responsabilităților și îndatoririlor legale. Libertatea de exprimare garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenție nu este una absolută și nu se poate vorbi despre îngrădirea acesteia, având în vedere că exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru (...) protecția reputației sau a drepturilor altora (...).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, își asumă "îndatoriri și responsabilități a căror întindere depinde de situația concretă în discuție. Așadar, Curtea a decis că numai prin respectarea îndatoririlor și responsabilităților ce-i revin, presa își îndeplinește funcția sa esențială într-o societate democratică, fără a depăși anumite limite, având misiunea de a comunica numai informații de interes public, în sensul dat acestei noțiuni în jurisprudența Curții [Hotărârea Tammer c. Estoniei, 06 februarie 2001]. Hotărârile C.E.D.O. acordă importanță scopului demersului jurnalistic, verificând dacă acesta a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații asupra unor subiecte de interes general (cauzele Radio France și alții contra Franței, Colombani și alții contra Franței, Cumpănă și Mazăre contra României, McVicar contra Marii Britanii). Așadar, jurisprudența C.E.D.O. nu consacră faptul că libertatea de exprimare are un caracter absolut, iar politicienii sau alte persoane publice sunt excluse de la protecția acordată tuturor persoanelor sub aspectul imaginii și demnității lor, de prevederile legale interne și europene.

În acest context, sunt nefondate susținerile recurentei conform cărora subiectul de interes public difuzat l-a vizat pe Primarul Timișoarei - dl. B., prima instanța reținând în mod corect că subiectul emisiunii nu l-a constituit intervenția primarului (exprimarea punctului său de vedere), ci fotografiile difuzate cu domnul C., căruia nu i-a fost solicitat un punct de vedere cu privire la aceste imagini și acuzațiile aduse de către moderator și invitați. De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că fotografiile în discuție sunt mult anterioare emisiunii și nu au fost contestate de către primarul B. sau de către domnul C., recurenta-reclamantă fiind sancționată, astfel cum s-a arătat în precedent, pentru nerespectarea obligației de a contacta și invita persoana acuzată să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere, respectiv de a preciza că persoana vizată a refuzat să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține caracterul nefondat și al criticilor vizând modul de invidualizare a sancțiunii sau cererea subsidiară de înlocuire a amenzii cu cea a somației publice, în condițiile în care, potrivit art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. Or, centralizatorul depus la dosar a relevat un număr important de sancțiuni aplicate anterior, pe o perioadă de un an, pentru încălcarea prevederilor privind dreptul la imagine și demnitate umană, respectiv 10 amenzi și 6 somații de intrare în legalitate, repetarea comportamentului incriminat făcând imposibilă aplicarea unei sancțiuni mai reduse.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentei A. S.R.L. de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 901 din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.