ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2532/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 25.04.2017, sub nr. x/2017, revizuenții A., B. și C. au formulat, în contradictoriu cu intimații D., E. și Comisia Locală Gura Teghii pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 377 din 7.04.2017, pronunțată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. x/2015, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., să se dispună anularea acesteia, deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Tribunalului Buzău nr. 2532/2015, pronunțată în Dosarul civil nr. x/2013.

În motivarea cererii, revizuenții au prezentat cronologic succesiunea evenimentelor ce au condus la situația de a cere anularea Deciziei civile nr. 377/2017, mai sus menționată.

Revizuenții au susținut că Decizia Tribunalului Buzău nr. 377/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Tribunalului Buzău nr. 2532/2015.

Astfel, s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 2532/2015, Tribunalul Buzău a stabilit irevocabil că "punerea în posesie urmează să se facă pe vechile amplasamente, în cazul în care acestea sunt libere și nu au fost atribuite în mod legal altor persoane."

Prin precizările depuse la Judecătoria Pogoanele pe data de 15.10.2013, arată revizuenții, au redus suprafața totală a terenurilor cu care urmează să fie puși în posesie, în vederea eliberării titlului de proprietate, de la 4,58 ha, la 2,33 ha, din care 0,54 ha - teren neproductiv în Roșcoi Haltă (islaz) - poziția 16 în Registrul agricol 1959-1962.

Prin urmare, au conchis revizuenții, Tribunalul Buzău a dispus definitiv prin Decizia nr. 2532/2015 să fie puși în posesie cu suprafața de 0,54 ha în punctul Roșcoi Haltă, dacă este liberă și nu a fost atribuită în mod legal altor persoane, din care au fost deja puși în posesie cu suprafața de 1.509 mp, conform procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 08.12.2016.

S-a învederat că Decizia Tribunalului Buzău nr. 377/2017 i-a pus pe revizuenți în imposibilitate de a pune în aplicare dispozițiile Deciziei civile nr. 2532/2015, cu privire la diferența de teren rămasă din suprafața de 0,54 ha în punctul Roșcoi Haltă, prin anularea proceselor-verbale de punere în posesie a numiților F. și D., invocând o falsă autoritate de lucru judecat a Deciziei Tribunalului Buzău nr. 1176/2001, în ciuda faptului că au dovedit că legalitatea proceselor-verbale de punere în posesie nu a fost niciodată analizată în fața instanței de judecată, nefiind îndeplinită astfel condiția prevăzută de art. 430 alin. (1) C. proc. civ. pentru existența autorității de lucru judecat "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată," în aceste condiții, revizuenții au apreciat că se află în situația prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că există două hotărâri definitive potrivnice, dintre care Decizia nr. 377/2017 încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 2532/2015.

În drept, revizuenții și-au întemeiat cererea pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2), art. 511 alin. (1) pct. 8, art. 514 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ. și orice altă dispoziție legală aplicabilă.

Împotriva aceleiași Decizii civile nr. 377 din 7.04.2017, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2015, a formulat cerere de revizuire și revizuentul G., prin mandatar H., motivarea în fapt și în drept a cererii de revizuire promovată de acest revizuent, fundamentată tot pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind identică cu a cererii de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C.

Cererea de revizuire a revizuentului G., prin mandatar H., a fost repartizată spre soluționare aceluiași complet învestit cu soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C., conform art. 107 alin. (1) și (5) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, potrivit rezoluției de primire de pe cererea acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate, cererile de revizuire formulate de A., C., B. și de G., prin mandatar H.

În dezvoltarea motivelor de recurs, revizuenții susțin că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, așa cum a reținut instanța de apei, dar că, în speță, există identitate de părți, cu privire la Comisia locală de fond funciar Gura Teghii, pe de o parte, și moștenitorii defunctei I., pe de altă parte.

Mai mult, cererea revizuenților de anulare a proceselor-verbale de punere în posesie nu încalcă prevederile art. 431 C. proc. civ., în sensul ca această cerere nu a fost soluționată pe fond prin Decizia Tribunalului Buzău nr. 1176/2001, prin urmare, această decizie nu are autoritate de lucru judecat cu privire la legalitatea proceselor-verbale de punere în posesie a căror anulare o solicită în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/277/2015.

Consideră că există tripla identitate de părți, cauză și obiect, deoarece temeiul legal se regăsește în prevederile Legii nr. 18/1991, iar scopul urmărit de revizuenți a fost practic același, punerea în posesie cu suprafața de 0,54 ha în punctul Roșcoi Haltă, după anularea proceselor-verbale de punere în posesie emise anterior pe vechea locație a terenului.

Se mai arată că instanța de apel a interpretat greșit Decizia nr. 25352/2015 a Tribunalului Buzău și că a ignorat probele evidente care demonstrează că terenul de 0,54 ha se află în punctul Roșcoi Haltă și că acesta este ocupat tară drept de alte persoane.

Investită cu soluționarea cerem de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la comunicarea acesteia,

Prin întâmpinarea depusă J., în calitate de moștenitoare testamentară universală a defunctului D., a solicitat respingerea recursului revizuenților.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-revizuenți A. și C. au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului.

Prin raportul întocmit la data de 9 februarie 2018 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de revizuenții A., C. și B. împotriva Deciziei nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a constatat că recursul este scutit de ia plata taxei judiciare de timbru.

De asemenea, s-a reținut că recursul revizuenților a fost declarat și motivat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin. (1.) C. proc. civ.

S-a mai constatat ca cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă, stabilite sub sancțiunea nulității, prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prin întâmpinarea depusă, J., în calitate de moștenitor testamentar universal al defunctului D., a solicitat respingerea recursului revizuenților, anexând copie de certificatul de deces al intimatului D. și testamentul autentificat sub nr. x din 18.02.2002, tară a fi depus însă certificat de calitate sau de moștenitor de pe urma intimatului D. sau vreo altă dovadă privind dezbaterea succesiunii de pe urma acestuia, precum și fără a fi atașată vreo dovadă care să ateste faptul că intimatul D. este una și aceeași persoană cu defunctul D.

Completul de filtru C7, la data de 9 februarie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestora părților cauzei, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat la data de 21 februarie 2018, conform dovezilor aflate la filele 86 - 90 și 103-105 din dosar, iar recurenții-revizuenți A. și C. au depus punct de vedere la raport.

De asemenea, J. a depus declarații de notorietate din care rezultă că intimatul D. este una și aceeași persoană cu defunctul D., precum și testamentul autentificat sub nr. x din 18.02.2002 din care rezultă că este moștenitorul universal al intimatului D., decedat.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 aprilie 2018, în procedura filtrului, fără citarea părților.

Prin încheierea din 20 aprilie 2018 a fost dispusă introducerea în cauză a intimatului J., în calitate de moștenitor testamentar al intimatului D., decedat, a fost admis în principiu recursul declarat de revizuenții A., C. și B. împotriva Deciziei nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, și a fost fixat termen de judecată la data de 15 iunie 2018, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților.

Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate și având în vedere raportul asupra admisibilității în principiu, cu aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Criticile formulate de recurenți referitoare la existența autorității de lucru între hotărârile considerate a fi potrivnice sunt nefondate, întrucât instanța de revizuire a pronunțat Decizia nr. 1132 din 22.05.2017 cu respectarea prevederilor art. 430 alin. (1) și (2) și art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cazul motivului de revizuire invocat, este necesar a fi îndeplinite anumite condiții și anume, să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune sa fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Așadar, una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă, din chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză.

Dispozițiile citate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se efectele lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestei reguli esențiale a procesului civil.

Pentru existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

În speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire și anume, ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, în cauza dedusă judecății, recurenții-revizuenți au invocat pretinsa contrarietate a Deciziei civile nr. 377 din 7 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă în Dosarul nr. x/2017, față de Decizia civilă nr. 2532 din 15 aprilie 2015 a Tribunalului Buzău, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2013.

Se constată că instanța de revizuire a reținut că, prin Decizia civilă nr. 2532 din data de 15.04.2015, Tribunalul Buzău a admis apelul și a schimbat în tot sentința civilă nr. 594 din 03.07.2014, pronunțată de Judecătoria Pogoanele în Dosarul nr. x/2013, în sensul că a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții G., A., C. și K., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Gura Teghii și Comisia județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și intervenientul în nume propriu Comuna Gura Teghii, fiind obligată Comisia Locală de fond funciar Gura Teghii să procedeze la punerea în posesie și să întocmească documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 2,33 ha, teren reconstituit de pe urma autorului A., cu moștenitor I., conform poziției nr. 218 din Anexa 3 la Legea nr. 18/1991. Prin aceeași decizie a fost obligată Comisia Județeană Buzău să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 2,33 ha teren, reconstituit de pe urma autorului defunct A., cu moștenitor I.

A mai reținut instanța de revizuire că, prin Decizia civilă nr. 377 din 7 aprilie 2017 au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de reclamanții G., A., L. și B. împotriva sentinței civile nr. 1217 din 8 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele, prin care a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, fiind respinsă, pentru acest motiv, acțiunea formulată de reclamanții G., A., L. și B., în contradictoriu cu pârâții D., E., M. și Comisia locală Gura Teghii pentru aplicarea legii fondului funciar, acțiune prin care s-a solicitat să se constate nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie din 22.12.1993, nr. x din 25.04.1994, nr. x din 09.01.1995, nr. x din 14.31.1994 și nr. x din 15.02.1995. Instanța apreciat că sunt întrunite condițiile art. 430 și art. 431 din C. proc. civ., identitatea de obiect, părți (parțial), cauză juridică, astfel că pârâții nu mai puteau fi chemați în judecată pentru aceleași pretenții, referitor la identitatea de obiect dintre acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 și cea soluționată irevocabil prin Decizia nr. 1176 din 15.10.2001 a Tribunalului Buzău, ca urmare a respingerii recursului, potrivit Deciziei nr. 488 din 07.03.2002 a Curții de Apel Ploiești.

Față de cele mai sus menționate și raportat la limitele prevăzute de dispozițiile art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., mai sus-citate, de care este ținută instanța de revizuire, în mod corect Curtea de Apel Ploiești a reținut ca nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., neexistând identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, în primul dosar a fost promovată o acțiune întemeiată pe dispozițiile legilor fondului funciar, Dosarul nr. x/2013, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 2532 din data de 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul Buzău, având părți pe reclamanții G., A., C. și K., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală Gura Teghii și Comisia județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și intervenientul în nume propriu Comuna Gura Teghii, iar ca obiect - punerea în posesie, întocmirea documentației necesare și emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 2,33 ha, teren reconstituit de pe urma autorului A., cu moștenitor al lui I., conform poziției nr. 218 din Anexa 3 la Legea nr. 18/1991.

În schimb, litigiul finalizat prin Decizia civilă nr. 377 din 07.04.2037 a Tribunalului Buzău, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a avut ca părți pe reclamanții G., A., L. și B., și pe pârâții D., E., M. și Comisia locală Gura Teghii pentru aplicarea legii fondului funciar și ca obiect nulitatea proceselor-verbale de punere în posesie de punere în posesie din 22.12.1993, prin care D. a fost pus în posesie cu suprafața de 0,034 ha; nr. x din 25.04.1994, prin care D. a fost pus în posesie cu suprafața de 0,018 ha; nr. x din 09.01.1995, prin care D. a fost pus în posesie cu suprafața de 0,12 ha; nr. x din 14.11.1994, prin care F. a fost pus în posesie cu suprafața de 0,0523 ha și nr. x din 15.02.1995, prin care F. a fost pus în posesie cu suprafața de 0,1292 ha, acțiunea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile legilor fondului funciar, și anume, art. 111 alin. (1), lit. a), pct. 2 și alin. (2) din Legea nr. 169/1997, instanța respingând cererea reclamanților pentru autoritate de lucru judecat față de alte hotărâri anterioare dintre părți.

Prin urmare, rezultă fără echivoc că, pentru hotărârile pretins contradictorii, nu există identitate nici de părți, nici de obiect și nici de cauză, recurenții neputând susține întemeiat că cele două cereri de chemare în judecată ar fi urmărit aceeași finalitate și că, prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire au solicitat-o, s-ar fi încălcat principiul autorității de lucru judecat.

De altfel, acțiunea finalizată prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost soluționată în baza unei excepții procesuale de fond, și anume excepția autorității de lucru judecat, prin Decizia nr. 377/2017, instanța de apel analizând doar îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru existența autorității de lucru judecat, iar nu fondul cauzei.

Or, în cazul hotărârilor potrivnice este necesar ca ambele hotărâri să fi fost pronunțate pe baza unor excepții procesuale, ori pe fondul raportului juridic dedus judecății; prin urmare, în cazul în care una dintre hotărâri este pronunțată în fond, iar cealaltă, în temeiul unei excepții procesuale, nu sunt întrunite premisele contrarietății de hotărâri.

Mai mult, chiar și în situația în care s-ar face abstracție de cerința triplei identități de părți, obiect și cauză și s-ar analiza anumite dezlegări incidentale date de instanțe, contrar susținerilor revizuenților, cele două instanțe care au pronunțat hotărârile pretins contradictorii n-au statuat diferit asupra problemei punerii în posesia reclamanților pentru suprafața de teren din punctul Roșcoi Haltă.

Dimpotrivă, cea de-a doua hotărâre, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a valorificat efectul pozitiv a! autorității de lucru judecat al primei decizii, reținând că, prin Decizia civilă nr. 2352/2015, instanța care a soluționat cererea de punere în posesie nu a stabilit amplasamentului terenului de 0,54 ha, ci a constatat că s-a reconstituit dreptul de proprietate și asupra acestui teren, menționat în registrul agricol, menționând că nu s-a administrat proba cu expertiză de specialitate, părțile nefiind de acord, astfel că a precizat ca punerea în posesie se va face pe vechile amplasamente, în cazul în care sunt libere și nu au fost atribuite, în mod legal, altor persoane.

Pe de altă parte, raportat la restul motivelor de recurs prin care se aduc critici împotriva Deciziei civile nr. 2352/2015, pronunțată de Tribunalul Buzău din perspectiva încălcării autorității de lucru judecat a hotărârii nr. 1176/2001, precum și a interpretării greșite a celor reținute prin această hotărâre cu privire la terenul de 0,54 ha din litigiu și a ignorării probelor care ar demonstra că terenul respectiv se află în punctul Roșcoi Haltă, Înalta Curte reține că nici instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nici instanța ce analizează recursul îndreptat împotriva deciziei instanței de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii și nu au posibilitatea legală să aprecieze care dintre hotărârile pretins potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a celei dintâi hotărâri, iar în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel ai îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Concluzionând, se constată că aspectele respective invocate prin cererea de recurs, ce reiterează cererea de revizuire, în realitate, îmbracă caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești ce beneficiază de efectele lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci pentru că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Se mai reține și faptul că instanța de recurs verifică caracterul întemeiat al motivelor de recurs prin raportare la soluția pronunțată, de respingere a cererii de revizuire ca nefondată în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar nu și motivele de recurs ce excedează soluția instanței de revizuire.

În ceea ce privește susținerile recurenților din punctul de vedere la raport, în sensul că își completează motivele de recurs cu temeiul de drept prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea nu pot fi primite și analizate, întrucât au fost depuse cu mult peste termenul legal de motivare a recursului; oricum, cererea de recurs formulată în termenul legal a fost analizată prin prisma acestui motiv de casare.

În raport de aceste împrejurări, reținând legalitatea deciziei recurate, deoarece în cauza dedusă judecății nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, cu aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenții A., C. și B. împotriva Deciziei nr. 1132 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.06.2018.