ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2015

HOTĂRÂRE
17.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2532/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12 iulie 2010, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 930/2002, precum și suspendarea executării acesteia până la soluționarea cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1417 din 6 aprilie 2011 Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de ambele părți și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1720 din 28 mai 2013, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenient în interesul pârâtului Comuna Cernica prin Primar, ca tardiv formulată.

Împotriva Sentinței civile nr. 1720 din 28 mai 2013 a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar la termenul din 7 mai 2014, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an și pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatând din oficiu că s-a perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1720 din 28 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1720 din 28 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2468/2015
Decizia nr. 2468/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4830 di
ÎCCJ 2015-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2015
Decizia nr. 3522/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea formulată la data de 11.01.2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios
ÎCCJ 2015-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1030/2015
Decizia nr. 1030/2015 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrat
ÎCCJ 2017-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2017
Decizia nr. 32/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. prin președinte B.
ÎCCJ 2017-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția civilă
Sursă