ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din M.A.I.- Biroul Executiv Teritorial Dâmbovița, prin președinte A. în numele și pentru membrii de sindicat a chemat în judecată pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 402 din 09.09.2015 emisă de pârât, să fie obligat pârâtul să soluționeze cererea formulată, în sensul de a constata dacă există sau nu discriminarea învederată și să se constate faptul că reprezintă un act de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, modalitatea de acordare a sporului de studii superioare pentru agenții de poliție de către Ministerul Afacerilor Interne - M.A.I.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 39 din 17.02.2016 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din MAI - Biroul Executiv Teritorial Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 402 din 9.09.2015 și l-a obligat pe acesta să soluționeze petiția reclamantului din 8.06.2015, în sensul de a constata dacă există sau nu discriminarea învederată. Totodată, a respins ultimul capăt de cerere, prin care se solicită să se constate că reprezintă un act de discriminare modalitatea de acordare a sporului de studii superioare.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că prin Hotărârea nr. 402 din 09.09.2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția de necompetența materială, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 997 din 07.10.2008 în ceea ce privește soluționarea aspectelor sesizate prin petiția din 08.06.2015. În aceeași hotărâre a fost introdus un punct de vedere de specialitate asupra aspectelor sesizate prin petiție, prin care Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că fapta sesizată de petentul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Executiv Teritorial Dâmbovița constituie o faptă de discriminare conform celor expuse de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, arătând că "practica prezentată în petiție reprezintă o discriminare, similară cu acordarea sporului de doctorat pentru cei care au beneficiat anterior de acest spor, însă nu și cei care ulterior și-au obținut doctoratul". Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Executiv Teritorial Dâmbovița a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în vederea constatării unei situații discriminatorii creată de prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin neacordarea sporului bănesc aferent absolvirii studiilor superioare în cuantum de 25%, în baza prevederilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din același act normativ. În opinia recurentului, pentru a se reține incidența unui fapt de discriminare, C.N.C.D. ar fi trebuit să se substituie instanței judecătorești pentru a analiza justificarea aplicabilității prevederilor legale invocate în prezenta speță, ca temei legal. De altfel, situația invocată în cauză pune în discuție drepturile subiective ale petentului în strânsă legătură cu interpretarea unor noțiuni care sunt reglementate de legiuitor prin acte normative speciale precum și modalitatea de calculare și acordare a sporurilor aferente titlului de doctor în drept. Recurentul precizează că nu are competențe rațiune materiae de a se pronunța cu privire la existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unui text de lege. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării. Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la dala la care putea să ia la cunoștință de săvârșirea ei" respectiv Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)" De asemenea, potrivit art. 79 din Ordinul Președintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 pentru aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor (Titlul IV, Cap. I - "Hotărârile de soluționare a petițiilor și sesizărilor"), act administrativ cu caracter normativ, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poale dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării". "Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus, poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Apărările formulate în cauză Intimatul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Executiv Teritorial Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că atât excepția lipsei de interes, cât și recursul sunt nefondate. În ceea ce privește excepția lipsei de interes Înalta Curte constată că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Deși, C. proc. civ. nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului. Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul recurentului CNCD în soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia este justificată, deoarece în cauza de față, a emis actul administrativ a cărui anulare se solicită. În raport de obiectul acțiunii și de motivarea în fapt și în drept a acesteia, recurentul are interes în cauză, astfel că Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes. În ceea ce privește recursul Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin petiția din 08.06.2015 - dosar nr. x/2015 Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. - Biroul Executiv Teritorial Dâmbovița, în numele și pentru membrii de sindicat s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sesizând faptul că prin aplicarea unui tratament diferențiat de către M.A.I. ca urmare a acordării sporului de studii superioare agenților de poliție (funcționari publici cu statut special) conform Ordinului MAI nr. 318/2004 a fost creată o situație discriminatorie fiind încălcate dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Prin Hotărârea nr. 402 din 09.09.2015, CNCD a apreciat că nu are competență materială de a se pronunța asupra obiectului petiției care este o normă juridică cu caracter de lege invocând Decizia nr. 997/2008 a Curții Constituționale. În cuprinsul Hotărârii contestate se face precizarea că, în virtutea legislației actuale, se acordă sporul de 25% pentru studii superioare agenților care au beneficiat de acest spor înainte de data de 31.12.2009, dar nu se acordă pentru persoanele care au absolvit ulterior studii superioare. În ceea ce privește această soluție, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, raportat la obiectul cererii cu care fusese investit și la soluția dispusă, CNCD nu s-a pronunțat, practic, asupra solicitărilor reclamantului, așa cum acestea au fost prezentate. Instanța constituțională, prin Decizia nr. 997/2008, a avut în vedere ipoteza în care, cu ocazia exercitării atribuțiilor sale, ar anula total sau parțial acte normative sau le-ar substitui cu dispozițiile cuprinse în alte acte normative. Soluția pronunțată de CNCD nu poate fi primită nici sub aspectul faptului că prin aceasta pârâtul, practic, s-a declarat necompetent să examineze o situație de potențială discriminare ce își are originea în anumite dispoziții legale și nici față de dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000, astfel că nu se poate considera că CNCD nu ar fi competent să examineze existența sau inexistența discriminării. Practic CNCD a refuzat să își exercite competențele legale, făcând o eronată interpretare a Deciziei nr. 997/2008 a Curții Constituționale. Din cuprinsul Deciziei nr. 997/2008 a Curții Constituționale nu rezultă că ar fi fost înlăturate atribuțiile de a formula recomandări sau de a sesiza autoritățile competente în vedere modificării textelor în discuție. Dimpotrivă, este atributul legal al CNCD să se pronunțe asupra cazurilor de discriminare fiind autoritatea în domeniu, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, raportat la obiectul sesizării reclamantului cu care a investit CNCD, întrucât prin aceasta pârâtul a refuzat să își exercite competențele legale (el fiind singurul organism cu astfel de atribuții, în materie de discriminare), respectiv să soluționeze cererea cu care fusese investit, făcând o eronată interpretare a Deciziei nr. 997/2008 a Curții Constituționale. Astfel fiind, se constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât excepția lipsei de interes cât și recursul.