ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 207/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naționala de Asigurări de Sănătate solicitând anularea răspunsului CNAS nr. X din 09.09.2014, comunicat la 12.09.2014, referitor la contestația administrativă nr. 48/7.08.2014 formulată împotriva notificării nr. x și anularea notificării nr. x

Prin încheierea din 25 mai 2015 instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantei la capătul I de cerere, în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1612 din 8 iunie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel cum a fost modificată, în sensul restrângerii obiectului acestuia, a anulat Notificarea nr. x emanând de la pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 1050 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat, în cuantum redus.

Împotriva sentinței civile nr. 1612 din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările și completările ulterioare, contribuția trimestrială nu se limitează doar la medicamentele publicate pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, incluse în Lista medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală.

În titlul fiecărei subliste din anexa 1 la H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, se precizează în mod clar că aceasta are incidență doar asupra medicamentelor - Denumiri Comune Internaționale (DCI) de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu (CD - sublistele A, B, Sublista C secțiunile CI și C3) și la unele medicamente (DCI) de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ.

În condițiile în care, potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/20II privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, obligația de a plăti contribuția trimestrială este stabilită:

• pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate;

• pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis;

• pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;

• este evident că, anexa 1 la H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, nu face referire la toate medicamentele folosite în cadrul serviciilor medicale acordate în tratamentul spitalicesc și utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 raportate ca și consum de medicamente, suportate din FNUASS și Bugetul MS, de canalele de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) constituie datele din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În aplicarea prevederilor legale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis în format electronic, deținătorilor de autorizație de punere pe piață, respectiv reprezentantului legal al acestuia, procentul "p"' și valoarea consumului centralizat la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială.

În cuprinsul motivării sentinței recurate, instanța de fond a reținut în mod greșit argumentele invocate de reclamantă și a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față.

În motivarea sentinței recurate, instanța de fond a reținut faptul că valoarea consumului de medicamente transmis de CNAS reclamantei conține TVA, iar potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, contribuția trimestrială ar reprezenta un procent aplicat nu numai asupra prețului în sine al medicamentelor, ci și asupra taxei pe valoarea adăugată aplicată prețului medicamentelor, ceea ce ar echivala cu un impozit Ia impozit.

Prin această decizie, Curtea Constituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA. Astfel, Curtea Constituțională a statuat faptul că această contribuție trimestrială trebuie calculată la valoarea consumului individual de medicamente fără TVA, iar dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, prevăd în mod expres faptul că obligația de a calcula contribuția trimestrială îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentelor, respectiv reclamantei din cauza de față. Deci obligația de a scade TVA-ul înainte de a calcula contribuția trimestrială revine deținătorilor de autorizație de punere pe piață/reprezentanților acestora.

Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea de a scade TVA-ul stabilit în procent de 9% în conformitate cu prevederile art. 140 din Codul fiscal, în acest sens neaducându-sc nicio atingere principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.

În opinia recurentei, reclamanta nu a fost prejudiciată, mecanismul de colectare a laxei pe valoare adăugată fiind reglementat de dispozițiile Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Aceste prevederi sunt armonizate cu prevederile imperative ale Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 112/2006/CE privind sistemul comun al TVA, aplicabilă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. În conformitate cu dispozițiile acestei directive prin "persoană impozabilă" se înțelege orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activității respective .

Potrivit legislației naționale, taxa clawback este o obligație fiscală alături de taxe și impozite datorate conform prevederilor legale. Astfel, art. 125 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, reglementează că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului, colectat conform dispozițiilor acestui act normativ. Legiuitorul a instituit prevederi exprese în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată pe deplin aplicabile și în situația de față, astfel că reclamanta avea posibilitatea de a proceda la deducerea acesteia în condițiile stabilite prin legislația fiscală națională.

În ceea ce privește dispoziția instanței de obligare a CNAS la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1,050 RON, recurenta precizează că dovada cheltuielilor de judecată se face cu acte, documente, înscrisuri justificative. În acest sens și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, acordă cheltuieli de judecată numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu acte justificative.

Intimata S.C. "A." SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 29 iunie 2017, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicitând anularea răspunsului CNAS nr. X din 09.09.2014, comunicat la 12.09.2014, referitor la contestația administrativă nr. 48/7.08.2014 formulata împotriva notificării nr. x și a notificării nr. x

În motivarea cererii, intimata-reclamanta arată că prin poșta electronică i s-a comunicat o notificare cu privire la procentul de contribuție clawback precum și bugetul de referință pentru medicamente.

Prin comunicarea electronică a fost indicată și lista cuprinzând datele privind consumul de medicamente înregistrat (consumul de medicamente compensate pentru care este deținător de autorizație de punere pe piața, ori reprezentant legal al deținătorului de autorizație de punere pe piața și care s-a suportat din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate).

În privința modului de stabilire a taxei clawback, intimata-reclamantă a arătat că în baza de calcul al contribuției pot intra numai sumele suportate în mod efectiv și real din Fondul unic de asigurări sociale de sănătate.

Or, notificarea include în pretinsul consum suportat din Fond, aferent vânzărilor A., sume care în mod real nu au fost și nu au putut fi decontate din fonduri publice pentru acoperirea consumului de medicamente compensate.

Referitor la valoarea vânzărilor individuale, se observă din conținutul notificării că CNAS nu a scăzut valoarea TVA-ului din valorile compensate aferente fiecărui contribuabil ci, dimpotrivă a arătat în mod explicit că valorile consumului de medicamente conțin și TVA.

Conform recunoașterii pârâtei din întâmpinare, consumul de medicamente de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate se calculează în baza prețului de referință suportat de FNUASS care include și TVA, iar în această situație consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS include și TVA.

Înalta Curte constată că obligația legală a intimatei este de a calcula, declara și achita contribuția clawback în conformitate cu datele comunicate în notificare, respectiv procentul "p" și consumul de medicamente aferent, potrivit art. 5 alin. (3) teza I din O.U.G. nr. 77/2011.

Intimata este deci obligată în a efectua calculul contribuției potrivit formulei din art. 3 strict pe baza valorilor comunicate de CNAS, orice altă operațiune prealabilă urmând a duce la un rezultat diferit și un cuantum al taxei ce nu este conform cu datele comunicate.

Prin Decizia nr. 39/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 20.02.2013, Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituțională sintagma "care include și taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 3 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna că deși textul legal în baza căruia a fost emisă notificarea a fost declarat parțial ca fiind neconstituțional, notificarea să nu poată fi anulată numai pentru că la momentul emiterii sale legea prevedea și includerea TVA.

S-ar nesocoti astfel dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție care prevăd că deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și că de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, dar și ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Pornind de la aceste dispoziții, în mod corect, instanța de fond a dispus anularea notificărilor pentru trimestrul II 2014 pentru că acestea conțin și TVA.

În raport de caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, deciziile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, dar și pentru instanța de judecată, în cauzele aflate pe rolul acestora la momentul publicării deciziei Curții Constituționale, iar acestea sunt obligate să le aplice în cazul în care dispozițiile declarate ca neconstituționale sunt incidente.

Această interpretare a fost consacrată în jurisprudența Curții Constituționale care a stabilit că deciziile sale de admitere a unei excepții de neconstituționalitate sunt obligatorii pentru autoritățile publice și urmează a fi aplicate de acestea de la data publicării, iar de instanțele de judecată în cauzele pendinte la momentul publicării în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, în acest sens fiind Decizia nr. 223/13.03.2012 a Curții Constituționale.

De aceea, în mod corect, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale, instanța de fond a dispus anularea actelor contestate în măsura în care disp.art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 au fost declarate neconstituționale, adică numai pentru adăugarea TVA la sumele în raport de care a fost calculată contribuția claw-back.

Nu prezintă relevanță nici invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 potrivit cărora obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției ar fi în sarcina intimatei-reclamante.

Însă, într-adevăr, ca urmare a anulării actelor contestate numai în privința TVA conținut, reclamanta va proceda la depunerea unei noi declarații la ANAF pentru trimestrul II 2014 în baza comunicării făcute potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 dar în care să nu fie inclusă TVA, numai astfel fiind respectată decizia Curții Constituționale.

Chiar dacă nu există o prevedere legală expresă care să conțină obligația CNAS de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate fără TVA, totuși, obligația respectării deciziilor Curții Constituționale revine și instituției reclamante și nu poate ignora declararea ca neconstituționale a disp.art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011.

Oricum, și în ipoteza în care CNAS ar raporta datele din sistem care includ și TVA, reclamanta, la depunerea declarației la ANAF, va putea să scadă valoarea TVA-ului aferentă pentru a fi respectată decizia Curții Constituționale.

Cu privire la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a dispus acordarea acestora, făcând aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii lor.

Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții.

Cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond.

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență.

În jurisprudența CEDO s-a stabilit, cu valoare de principiu, regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudența CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 1612 din 8 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.