ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.03.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea notificării nr. x/31.07.2012 emisă de CNAS și comunicată la 2 august 2012 și adresei CNAS nr. x/14.09.2012 referitoare la contestația depusă împotriva notificării, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2086 din 01 iulie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru lipsa calității procesuale pasive și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a anulat notificarea nr. x/31.07.2012 și adresa nr. x/2012, obligând pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate la plata sumei de 10.000 RON către reclamanta, reprezentând cheltuieli de judecata, admise în parte.

Cererea de recurs formulată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2086 din 01 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 497 din C. proc. civ., republicat. Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă susține, cu privire la lipsa calității procesual pasive a ANAF, că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că potrivit O.U.G. nr. 77/2011, contribuția trimestrială în discuție este asimilată unei obligații fiscale, iar ANAF este autoritatea care are atribuții de administrare a tuturor obligațiilor fiscale. Pe fond, recurenta-pârâtă critică hotărârea de fond cu privire la corectitudinea valorii consumului de medicamente care a stat la baza emiterii notificării contestate de reclamantă, cu privire la medicamentele pe care reclamanta susține că nu le-a vândut niciodată către distribuitorii din România și nici nu au fost comercializate de către reclamantă, cât și cu privire la faptul că reclamanta nu poate verifica elementele care au stat la baza emiterii notificării contestate. Recurenta învederează instanței de recurs că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, valoarea consumului de medicamente suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății fiind considerată valoarea finală la care medicamentele ajung la pacienți prin farmacii, spitale și centre de dializă. Astfel, recurenta-pârâtă susține că, de fapt, consumul trimestrial de medicamente este raportat de către casele de asigurări de sănătate ca sume globale valorice, nefiind transmise recurentei raportări și validări ale consumului lunar centralizat privind situația expresă a reclamantei de către casele de asigurări de sănătate, ceea ce nu echivalează cu nevalidarea sau validarea greșită a consumului total trimestrial de medicamente de către acestea. Sumele aferente consumului total, trimestrial de medicamente, comunicat reclamantei, reprezintă sume decontate din bugetul FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății către furnizorii de servicii medicale. Cu privire la codurile CIM, referitor la care reclamanta a susținut că au fost introduse în mod greșit în consumul de medicamente de către CNAS, recurenta-pârâtă susține că medicamentele codificate x au fost raportate de către furnizării de medicamente la casele de asigurări de sănătate ca fiind eliberate pacienților în trimestrul II 2012 și se regăsesc în lista medicamentelor depusă la dosarul de fond și înregistrată cu nr. x/21.06.2012, pentru care a fost emisă o autorizație de punere pe piață, valabilă pe teritoriul României și care se comercializează pe teritoriul României, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 245/06.03.2012. Se mai arată că valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului II 2012 nu coincide cu valoarea medicamentelor comercializate pe teritoriul României în trimestrul II 2012, deoarece există un decalaj de timp între data de achiziție a medicamentului de către furnizorii de servicii medicale și de medicamente și data de eliberare către pacient, iar pe de altă parte, decontarea medicamentelor aferente acestei perioade s-a realizat potrivit documentelor depuse la dosar, iar deținătorul de autorizație de punere pe piață nu a ridicat obiecțiuni în cadrul procesului de decontare, cu privire la faptul că s-ar fi decontat un consum mai mare. O altă critică a sentinței recurate se referă la includerea TVA-ului în valorile consumului trimestrial și la prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, aspecte cu privire la care recurenta-pârâtă arată că deciziile Curții Constituționale sunt generale și obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și produc efecte numai pentru viitor, astfel că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. Mai arată că deținătorul de autorizație de punere pe piață avea posibilitatea de a deduce de fiecare dată TVA, astfel că nu poate fi vorba despre o supraimpozitare. Recurenta-pârâtă precizează că pentru notificările aferente trimestrului II 2012 erau aplicabile dispozițiile art. 3 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, completate prin O.U.G. nr. 110/2011 și că reclamanta avea obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, calculul și declararea contribuției fiind în sarcina acesteia, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011. Totodată, recurenta-pârâtă consideră că acordarea de către instanța de fond a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000 RON este nejustificată, având în vedere faptul că în opinia sa, întrucât pe parcursul procesului și-a executat toate obligațiile, nu i se poate reține vreo culpă. În temeiul art. 452 din C. proc. civ., republicat, partea care a câștigat procesul, are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată și raportat la jurisprudența CEDO, nu se poate obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Consideră că în speță, cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată nu este justificată, dat fiind obiectul litigiului și complexitatea cauzei. În subsidiar, recurenta-pârâtă solicită diminuarea onorariului avocațial stabilit cu titlu de cheltuieli de judecată, prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările intimatei-reclamante A. S.R.L. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 04.08.2015, prin care a solicitat în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, apreciind că în speță, criticile formulate de către recurentă nu se încadrează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a ANAF, excepție admisă de către prima instanță, intimata-reclamantă achiesează la susținerile recurentei, conform cu care prima instanță în mod greșit și contrar dispozițiilor legale în materie, a soluționat această excepție.

Procedura de soluționare a recursului Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 mai 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care precizează că înțelege să invoce excepția tardivității recursului în măsura în care cererea de recurs a fost transmisă numai prin fax în ultima zi în care aceasta se putea depune în termen. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în prima instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Prin raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat că recursul a fost declarat și motivat cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, data comunicării sentinței atacate (20.05.2015), iar pe de altă parte, data și ora transmiterii prin fax a cererii de recurs (05.06.2015). Având în vedere data comunicării hotărârii recurate, rezultă că ultima zi de declarare a recursului, calculată potrivit dispozițiilor art. 181-183 C. proc. civ., era data de 05.06.2015. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul de recurs rezultă că recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis cererea de recurs prin fax, în data de 05.06.2015, la ora 16:07, în afara programului de activitate al instanței de judecată. Potrivit Deciziei nr. 34/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen." Întrucât recursul a fost formulat în ultima zi, fiind transmis prin fax, dar după ora la care activitatea instanței a încetat, se apreciază că recursul este tardiv formulat, fiind sancționat cu nulitatea în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este tardiv formulat, urmând a aplica sancțiunea nulității acestuia, prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.