ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2979/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 aprilie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Naționala de Administrare Fiscală,

- anularea comunicării CNAS primită de A. prin e-mail în data de 31 octombrie 2014, la ora 3:15 p.m.; adresei nr. x/30.10.2014 emisă de către CNAS și primită de A. în data de 31 octombrie 2014; adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014 primită de A. în data de 4 decembrie 2014, referitoare la contestația depusă de A. împotriva Notificărilor.

S-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată privind soluționarea cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 3129 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC A. SRL față de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect "anulare act administrativ".

S-a dispus anularea notificării nr. x/30.10.2014.

S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de anulare a emailului din 31.10.2014 și a adresei nr. x/13.06.2013.

A fost obligată pârâta CNAS să achite reclamantei suma de 10.154,32 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, reduse de instanță.

S-a respins acțiunea față de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva sentinței menționate au formulat recursuri recurenta-reclamantă SC A. SRL și intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

3.1. Prin recursul declarat de reclamanta SC A. SRL s-a solicitat modificarea sentinței recurate în partea din considerente prin care instanța a reținut cu privire la criticile vizând aspectele ținând de includerea TVA în datele comunicate de CNAS în legătură cu Trimestrul, că nu sunt întemeiate;

Modificarea sentinței recurate în partea din considerente prin care instanța a reținut cu privire la criticile vizând aspectele ce țin de includerea adaosurilor distribuitorilor angro și ale farmaciilor în valoarea consumului individual de medicamente, în mod specific că, nu sunt întemeiate;

Casarea parțială a sentinței recurate, în privința e-mail-ului din data de 31 octombrie 2014 și a Adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014, respectiv admiterea cererii de anulare a e-mail-ului din data de 31 octombrie 2014 și a Adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014;

Casarea parțială a sentinței recurate, în privința calității procesuale a ANAF, respectiv respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF;

Modificarea părții din dispozitiv privind acordarea cheltuielilor parțiale de judecată în favoarea în cuantum de 10.154,32 RON, și pe cale de consecință, suplimentarea cheltuielilor de judecată acordate pentru soluționarea în primă instanță a dosarului;

Obligarea pârâtelor-intimate la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării prezentului recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că, în ciuda celor reținute de prima instanță în sentința recurată, includerea TVA în determinarea bazei de calcul a contribuției claw-back este o măsură nelegală luată de CNAS luând în considerare anumite prevederi declarate neconstituționale, raportat la considerentele Deciziei nr. 39/05.02.2013.

În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că reclamanta poate să își deducă ea singură TVA-ul din valoarea consumului, s-a arătat că obligația contribuabilului de a deduce TVA-ul din valorile consumului comunicate a fost introdusă prin O.U.G. nr. 69/2014, în data de 05.11.2014, deci ulterior trimestrului III 2014 aflat în discuție în prezenta speță, astfel că pârâta avea obligația de a comunica valoarea consumului individual al reclamantei fără ca ea să conțină TVA și fără a se putea pretinde reclamantei să deducă ea însăși TVA-ul din această valoare.

Astfel, s-a considerat că aspectele reținute de prima instanță referitoare la includerea TVA-ului în datele comunicate de CNAS sunt nefondate și neîntemeiate, și că instanța de fond a reținut în mod greșit legalitatea includerii TVA în datele comunicate de CNAS pentru Trimestrul III 2014, acesta constituind un motiv suplimentar de anulare a actelor atacate.

Referitor la considerentele din sentința recurată cu privire la includerea adaosurilor distribuitorilor angro și ale farmaciilor în valoarea consumului individual de medicamente comunicat de CNAS, s-a arătat că fiind o taxă de natură fiscală, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, reglementarea sa este integrată sistemului legal de impuneri la care face referire art. 56 alin. (2) din Constituție, astfel că determinarea taxei claw-back la o valoare ce include adaosurile practicate de distribuitori și farmacii reprezintă o încălcare a principiului fiscal al justei așezări a sarcinilor. Totodată s-a arătat că nu există nicio relație, în ceea ce privește decontările intre CNAS și reclamantă.

Referitor la casarea parțială a sentinței recurate, în privința e-mail-ului din data de 31 octombrie 2014 și a Adresei de răspuns a CNAS nr. x/28.11.2014, s-a arătat că acest ea emană de la pârâtă, fiind producătoare de efecte juridice în mod vădit, prin menținerea obligației de plată a unei contribuții claw-back cu mult mai mare decât cea datorată în realitate.

Referitor la casarea parțială a sentinței recurate, în privința calității procesuale a ANAF, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF, s-a susținut prin motivele de recurs că soluția primei instanțe este greșită în condițiile în care că O.U.G. nr. 77/2011 prevede obligația plătitorilor Contribuției de a se înregistra la ANAF [art. 4 alin. (3)]; obligația plătitorilor Contribuției de a declara Contribuția la organul fiscal competent [art. 5 alin. (3)] și competenta ANAF de administrare a Contribuției [art. 5 alin. (1)].

În plus s-a invocat și posibilitatea introducerii în cauză a altor entități ca emitentul actelor administrative atacate, prevăzută de art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

A fost criticată sentința și sub aspectul diminuării cheltuielilor de judecată, arătându-se că în mod nejustificat prima instanță a procedat la micșorarea substanțială a cuantumului cheltuielilor acordate cu titlu de onorariu de avocat, neavând în vedere reala valoare a acestora, mai precis suma de 59.066,33 RON - probată prin facturile depuse și ordinele de plată aferente.

3.2. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3129/19.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și casarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii în anulare formulată de reclamanta SC A. SRL.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, a apreciat că în mod greșit a fost admisă de instanța de fond, întrucât, față de prevederile din legislația specifică care reglementează taxa claw-back, și raportat la natura juridică a acesteia, ANAF este autoritatea care are atribuții de administrare a tuturor obligațiilor fiscale, deci și a contribuției trimestriale, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la faptul că datele menționate în notificare au fost stabilite de CNAS cu nerespectarea principiului predictibilității impunerii, s-a arătat că sistemul de raportare a consumului de medicamente compensate este instituit de legiuitor prin prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și prin legislația derivată, astfel, mecanismul claw-back, așa cum este reglementat în legislația aplicabilă, nu aduce atingere niciunui principiu de drept fiscal, acest mecanism presupunând întoarcerea sumelor de bani plătite din fonduri publice către finanțator și a fost adoptat în România ca o sursă suplimentară de venit la bugetul Fondului național unic de asigurări de sănătate și la bugetul Ministerului Sănătății, pentru a asigura accesul neîntrerupt al populației la medicamente.

A susținut recurenta că instanța de fond s-a raportat în mod greșit la afirmația expertului contabil potrivit căreia "expertul nu a putut verifica corectitudinea raportărilor efectuate de furnizorii de servicii medicale, unități sanitare cu paturi și centre de dializă către casele de asigurări de sănătate județene, raportările unităților sanitare cu paturi și centre de dializă către casele de asigurări de sănătate județene privind consumul de medicamente făcându-se pe suport de hârtie în mod centralizat și nu detaliat pe fiecare deținător de autorizație de punere pe piață", în condițiile în care verificarea raportărilor făcute de furnizorii de servicii medicale și centrele de dializă se realizează în baza datelor raportate și validate de către casele de asigurări de sănătate în sistemul informatic integrat, aplicația SIUI având date suficiente pentru verificarea raportărilor făcute de furnizori.

Cu privire la reținerile instanței de fond referitoare la erorile privind medicamentele incluse în listă, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a înțeles să analizeze critica privind erorile medicamentelor incluse în listă, din prisma lipsei predictibilității fiscale deși din raportul de expertiză rezultă foarte clar că în realitate consumul aferent reclamantei pe trimestrul III 2014, ar fi trebuit să fie mai mare decât cel transmis de CNAS (Concluziile la obiectivul V la raportul de expertiză contabilă).

A susținut recurenta că, atât timp cât reclamanta la momentul la care a încasat aceste sume nu a contestat în niciun mod consumul de medicamente, înseamnă că l-a acceptat, fiind în totalitate de acord cu acesta. Reaua credință a reclamantei rezultă cu certitudine din faptul că înțelege să conteste consumul de medicamente decontat din fond doar în situația în care au obligația plății contribuției trimestriale, nu și atunci când a încasat sumele decontate din bugetul FNUASS.

Prin întâmpinare, reclamanta a invocat excepția nulității recursului pârâtei pentru nemotivare.

Pe fond, s-a solicitat respingerea motivelor de recurs formulate de CNAS, achiesând la motivul vizând greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF.

Prin întâmpinare, pârâta ANAF a solicitat respingerea recursurilor, arătând că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, anulare acte emise de CNAS, nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 iunie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, în timp ce recursul pârâtei va fi admis în parte, pentru considerentele în continuare arătate.

Intimata-reclamantă a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția nulității recursului pentru nemotivare, susținând că cererea de recurs formulată de către pârâta CNAS nu arată motivele de drept pe care se întemeiază, nu arată motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Verificând cererea de recurs din perspectiva excepției nulității sale, prin raportare la cerințele instituite la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al excepției respective, ce va fi, în consecință, respinsă, pentru următoarele argumente.

În cererea de recurs din dosarul de față a fost indicat motivul de casare ce reprezintă temeiul de drept al căii de atac declarate în cauză, respectiv prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, se reține că, din perspectiva normelor de drept material incidente în soluționarea litigiului, recurenta-pârâtă a formulat, critici punctuale asupra sentinței pronunțate de prima instanță, ce pot fi încadrate în temeiul de casare indicat de către titularul căii de atac de față, motiv pentru care se reține caracterul neîntemeiat al excepției.

În fapt, prin Notificarea nr. x/30.10.2014 pârâta CNAS a comunicat reclamantei, în calitatea sa de deținătoare de autorizații de punere pe piață medicamente, în conformitate cu prev. O.U.G. nr. 77/2011:

- valoarea procentului "p" pentru trimestrul III al anului 2014 - 20,92%

- consumul de medicamente pentru trimestrul III 2014 suportat din FNUASS și din bugetul MS aferent vânzărilor reclamantei, pentru medicamentele din lista depusă pentru care datorează contribuția trimestrială, cu precizarea că acesta conține TVA, ce urmează a fi dedus de fiecare DAPP.

În ceea ce privește cadrul procesual, cu trimitere la modalitatea de soluționarea a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, motiv de recurs compun al ambelor recurente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică.

Astfel obiectul cererii de chemare în judecată, îl constituie cererea de anulare a notificării emise de CNAS cu privire la modalitatea de stabilire a procentului p, precum și a consumului de medicamente, raportul juridic născându-se intre deținătorul autorizației și emitentul actului administrativ, independent de calitatea reclamantei de contribuitor.

În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că actul administrativ care produce efecte juridice este Notificarea nr. x/30.10.2014, în mod corect fiind respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a emailului din 31.10.2014 și a adresei nr. x/13.06.2013.

De asemenea, se reține că art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 vizează introducerea în cauză a terților față de raportul juridic dedus judecății, în condiții procedurale pe care reclamanta nu le-a respectat, neputând fi primit în combaterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligația plății acestei taxe deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, respectiv producătorii și importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piață medicamentele și obțin profit din vânzarea acestora.

Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deținător de APP și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și TVA.

Înalta Curte reține că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011: "Deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanții legali ai acestora au obligația de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, o contribuție trimestrială calculată conform prezentei ordonanțe de urgență, contribuție care începând cu data de 30.09.2011, s-a calculat conform art. 3 din Ordonanță, respectiv:

(1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

(2) Procentul "p" se calculează astfel:

P = CTt - BAt/CTt x 100, unde:

CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;

BAt = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat."

Începând cu trimestrul IV 2012, s-a revenit din nou asupra formulei de calcul a contribuției trimestriale, O.G. nr. 17/2012 (art. 7) reglementând că modalitatea de calcul a contribuției se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanță, unde CTt și BAt nu includ TVA.

Se constată că potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligația plății acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Se mai reține că prin Decizia nr. 39/2013, Curtea Constituțională a României a statuat că este neconstituțională calcularea contribuției la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituțională includerea TVA în baza de impunere a contribuției claw-back. Curtea Constituțională nu a stabilit că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menționată în notificarea contestată, respectă în totalitate atât prevederile legale cât și Decizia Curții Constituționale a României nr. 39/2013, având în vedere că CTt și BAt, componente de calcul ale contribuției, nu includ TVA.

Obligația de deducere a TVA îi revine intimatei reclamante și nicidecum CNAS în condițiile în care prin notificare s-a comunicat consumul de medicamente conținând TVA, care urmează a fi dedus de fiecare DAPP.

Referitor la încălcarea principiului evitării dublei impuneri, prin includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse și a TVA-ului, Înalta Curte urmează să înlăture susținerile recurentei.

În ceea ce privește includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse, instanța de fond a reținut corect că, în raport cu prevederile art. 1 și 3 din ordonanță și procedura de raportare a consumului de medicamente, prevăzut de art. 5, stabilirea contribuției se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție, iar în consumul raportat de farmacii include într-adevăr și adaosuri comerciale (adaosul comercial de distribuție, respectiv adaosul comercial de farmacie) calculate potrivit art. 20 și 21 din Ordinul nr. 75/2009.

Or, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 249/21.05.2013, "taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora "impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Așadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituțiilor și/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speță ai taxei de claw-back, respectiv agenții economici care sunt vizați în mod expres de reglementările Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011."

Astfel cum s-a reținut prin decizia Curții Constituționale nr. 484/25.09.2014, "în aplicarea prevederilor legale de referință este stabilit așadar modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând prețurile maximale ale medicamentelor, precum și influența maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecții care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus." Curtea reiterează faptul că această contribuție trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deținători li se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilități), ceea ce nu este cazul celorlalți subiecți care desfășoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceștia vând atât medicamente compensate, cât și medicamente cumpărate liber de populație, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate acești subiecți practică un adaos comercial negociat cu deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deținătorii de APP."

Prin urmare, susținerea recurentei referitoare la încălcarea principiului evitării dublei impuneri, prin includerea adaosurilor comerciale aplicate de operatorii economici ce comercializează en-detail aceste produse, este nefondată.

Însă, este neîntemeiată aprecierea primei instanțe cu privire la încălcarea principiului predictibilității impunerii.

Instanța de control judiciar reține că deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca necunoașterea întinderii contribuției trimestriale, câtă vreme prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România se stabilesc și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății (ceea ce implică o cotă maximă a adaosului de distribuție și o cotă maximă a adaosului de farmacie).

Sub acest aspect, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 665/12.11.2014 a observat că, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "Ministerul Sănătății stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)". Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea Constituțională a constatat că modul de calcul al prețurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al prețului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuție și cota maximă a adaosului de farmacie sunt plafonate la un anumit nivel, determinat în mod clar și explicit.

Așadar, câtă vreme deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuția, cunoscând aceste prețuri, rezultă că și-au asumat că vor plăti o contribuție raportată nu doar la prețul de producător.

Curtea Constituțională a observat, de asemenea, că, în acest cadru legal, este la aprecierea deținătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecința plății unei contribuții într-un cuantum cât mai redus.

Referitor la erorile privind medicamentele incluse în listă, argument care a stat, de asemenea, la baza anulării actului administrativ, se constată că între momentul vânzării de către DAPP a medicamentelor către depozite și momentul vânzării acestora în farmacii către consumatorul final intervine în mod logic un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include și valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului III 2014, dar care au fost consumate în trimestrul IV, care, așadar au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor și unităților spitalicești în perioada de referință.

Și, în ultimul rând, motivul de recurs formulat de recurenta reclamantă privind reducerea cheltuielilor de judecată este neîntemeiat, în condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte, iar cuantumul onorariului apărătorului a fost diminuat în raport de complexitatea concretă a cauzei, dosare cu acest obiect fiind repetitive pe rolul instanțelor judecătorești, unde s-a consolidat o bogată jurisprudență.

În raport de toate considerentele expuse, în dezacord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că actul administrativ contestat nu este afectat de motive de nelegalitate, astfel încât în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., va fi admis, în parte, recursul declarat de pârâtă și respins recursul reclamantei, iar pe cale de consecință, va casa hotărârea recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3129 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 3129 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând, respinge ca nefondat capătul de cerere privind anularea notificării x/30.10.2014 și privind obligarea la cheltuieli de judecată.

Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.

GGC - GV