Decizia nr. 1513/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3320/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2015 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând suspendarea adresei CNAS nr. x/29.04.2014 prin care i s-au comunicat elementele necesare calculării taxei clawback aferentă trimestrului I al anului 2014 și cu privire la răspunsul CNAS nr. x/06.06.2014, prin care CNAS a răspuns la contestația formulată de reclamanta împotriva Notificării.

Soluția instanței de fond Prin încheierea din 04.12.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus amânarea pronunțării la data de 11.12.2015. Prin Sentința nr. 3320 din data de 11.12.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus suspendarea executării adresei CNAS nr. x/29.04.2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actului administrativ. Totodată, s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Recursul Împotriva Sentinței nr. 3320 din data de 11.12.2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Recurenta susține, în esență, că printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. În opinia sa, argumentele primei instanțe cu privire la condiția cazului bine justificat vizează fondul cauzei. Referitor la raportul de expertiză contabilă judiciară, probă administrată în Dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect acțiunea în anulate a actelor administrative a căror suspendare se solicită în prezenta cauză, recurenta susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că din copia acestuia, depusă la dosar, rezultă o îndoială serioasă asupra legalității și temeiniciei actelor administrative emise. Or, respectiva expertiză contabilă nu a fost omologată de instanța de judecată, cât timp, până la data formulării prezentului recurs, expertul contabil nu a răspuns la obiecțiunile formulate de CNAS. În ceea ce privește cerința privind prevenirea unei pagube iminente, nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă a funcționării activității la nivelul reclamantei; pentru trimestrul I 2014, reclamanta a încasat valoarea medicamentelor decontate și nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate și nici consumul. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. pentru lipsa mențiunii hotărârii care se contestă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și corectă, sub aspectul constatării îndeplinirii condițiilor cererii de suspendare formulate în cauză. A susținut intimata că, în ceea ce privește cazul bine justificat, acesta este dovedit prin Decizia Curții de Apel București nr. 1175/07.04.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a admis, în parte, în primă instanță acțiunea în anularea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 30 ianuarie 2018, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă și s-a fixat termen de judecată a acestuia, constatând netemeinicia excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Prezentul recurs privește modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față. Înalta Curte constată că recursul astfel cum a fost formulat este fondat, deoarece intimata-reclamantă nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului. Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. În speță, intimata-reclamanta a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, faptul că: în consumul reclamantei sunt incluse medicamente necomercializate de reclamanta în România, iar consumul individual al altor DAPP a fost constatat deja de instanță de judecată ca fiind greșit calculat; valorile comunicate conțin TVA, deși neconstituționalitatea acestui mod de calcul a fost constată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39/05.03.2013 și a fost tranșată și de legiuitor prin Ordonanța 17/2012; consumul individual A. comunicat nu este aferent numai vânzărilor reclamantei, astfel cum prevede expres art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, ci conține și valorile aferente vânzărilor altor entități pe piața farmaceutică din România (distribuitorii și farmaciile, nedeținători de APP); actele administrative comunicate nu îndeplinesc cerințele de transparența și claritate, deoarece nu permit verificarea valorilor în raport de prețul de decontare/referință/compensare, respectiv în raport de vânzările reclamantei, în lipsa informațiilor privind valorile acestor prețuri și a cantității medicamentelor decontate, fapt dovedit prin lipsa absolută a acestor informații și dovezi, dar și (ii) prin hotărârile judecătorești prin care instanțele au constatat și sancționat constant această opacitate a informațiilor opuse particularului contribuabil și (iii) discrepanța evoluției procentului "p" actele administrative contestate nu asigură previzibilitatea și certitudinea creanțelor fiscale, deoarece nu permit înțelegerea sarcinii fiscale care revine reclamantei. Valorile la care se raportează procentul "p" scăpă de sub controlul particularului contribuabil, din moment ce acesta este determinat de valoarea consumului total, a cărui evoluție este influențată de deciziile altor participanți la piață. În raport de restul motivelor invocate de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că analizarea lor pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuțioasă a tuturor elementelor ce au stat la baza emiterii notificării. Or, această împrejurare ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, motivele invocate de intimata-reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului. De asemenea, în opinia Curții, raportul de expertiză judiciară, depus în copie la instanța de fond pentru probarea îndeplinirii acestei condiții, nu are legătură cu dosarul având ca obiect suspendarea solicitată în baza art. 15, ci reprezintă o probă în cadrul dosarului de fond, reprezentând una din probele administrate de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, cu atât mai mult cu cât, la momentul pronunțării sentinței recurate, raportul de expertiză nu fusese omologat de instanță în Dosarul nr. x/2014, urmând ca expertul să răspundă obiecțiunilor formulate de pârâta CNAS. Totodată, Înalta Curte apreciază că admiterea acțiunii de fond printr-o sentință nedefinitivă, Sentința civilă nr. 1175 din 7 aprilie 2016, nu reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care motivele de suspendare se suprapun cu motivele de fond pentru care au fost anulate, în parte, actele contestate în dosarul de față. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, nici aceasta nu este îndeplinită, cât timp nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă a funcționării activității la nivelul reclamantei; pentru trimestrul I 2014, intimata-reclamantă a încasat valoarea medicamentelor decontate și nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate și nici consumul. Având în vedere aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că se impune reformarea soluției pronunțate de instanța de fond, în sensul casării sentinței și respingerii cererii de suspendare ca nefondată. În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și rejudecând, va respinge cererea de suspendare ca nefondată.