ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3355/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună suspendarea executării actelor administrative constând în adresa CNAS nr. x din 30.10.2014 prin care s-au comunicat elementele necesare calculării taxei clawback aferentă trimestrului III al anului 2014 și cu privire la răspunsul CNAS nr. x din 04.12.2014, prin care CNAS a răspuns la contestația formulată împotriva Notificării.

La data de 09.06.2015 reclamanta a formulat acțiune în anulare împotriva răspunsului CNAS și Notificării, acțiunea constituind în prezent obiect al dosarului nr. x/2015 aflat în prezent pe rolul Curții de Apel București.

Prin Sentința nr. 371 din 09.02.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, cu consecința suspendării executării adresei nr. x din 30.10.2014, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că sentința recurată prin care s-a respins cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 este nemotivată fiind încălcate de prima instanță dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Nemotivarea invocată privește analizarea ambelor condiții cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce privește analiza cazurilor bine justificate de natură a crea o îndoială serioasă a notificării contestate ca act administrativ și iminența producerii unei pagube.

Recurenta-reclamantă arată că susținerile instanței de fond au caracter de generalitate ceea ce echivalează cu o nejudecare a cererii de suspendare deoarece nu au fost analizate în concret aspectele de nelegalitate invocate și aspectele de fapt care în opinia reclamantei determinau îndeplinirea condițiilor cumulative ale cererii de suspendare.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către instanța de fond, respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce privește condițiile cumulative prevăzute de norma legală pentru a se dispune ca măsură de excepție suspendarea actului administrativ contestat, respectiv Notificarea CNAS .

În ceea ce privește condiția existenței unor cazuri bine justificate recurenta arată că instanța de fond a făcut o analiză greșită a îndeplinirii acestei condiții în raport de definiția prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Se susține că prima instanță nu a efectuat o verificare reală și a respins greșit principalul motiv de nelegalitate care era de natură să creeze o îndoială serioasă în privința notificării contestate și anume lipsa de certitudine și transparență a creanței fiscale impusă prin Notificarea CNAS și lipsa motivării răspunsului la contestația formulată.

Se susține că imposibilitatea de verificare a valorilor comunicate de autoritatea pârâtă și lipsa motivării contestației reprezintă aspecte vădite de nelegalitate care reprezintă motive temeinic justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recurenta-reclamantă apreciază că instanța de fond a analizat greșit condiția producerii unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Se m susține că în cauză și această condiție este îndeplinită, în condițiile în care sancțiunea pentru neplata taxei în cuantum de 766.406 RON este retragerea medicamentelor din lista medicamentelor decontate și blocarea activității reclamantei-recurente.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea cererii de suspendare până la soluționarea definitivă a cauzei de fond având ca obiect anularea notificării și adresei prin care a fost respinsă contestația formulată de societatea reclamantă.

În susținerea recursului, în baza art. 492 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a depus proba cu acte respectiv Sentința nedefinitivă nr. 4.048 din 31 octombrie 2017 prin care s-a admis acțiunea și au fost anulate actele contestate și raportul de expertiză judiciară efectuat în dosarul de fond nr. x/2/2015 în ceea ce privește probarea îndeplinirii condiției existenței pagubei iminente ținând cont de cuantumul sumei impusă la plată prin notificarea a cărei suspendare se solicită și care a fost anulată nedefinitiv prin sentința pronunțată în dosarul de fond .

Actele - dosar recurs.

Recursul a fost admis în principiu în baza încheierii din 3.05.2018.

La dosar intimata-pârâtă a depus concluzii scrise și practică judiciară.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reține de către instanța de recurs o nemotivare a hotărârii în sensul încălcării obligației prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Instanța de fond a motivat în fapt și în drept sentința recurată reținând în esență că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate până la soluționarea definitivă a cauzei.

Motivarea primei instanțe face posibilă exercitarea controlului de legalitate, iar faptul că nu a răspuns în concret la toate motivele de nelegalitate invocate nu atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere obiectul cauzei. Instanța de recurs apreciază că prima instanță a analizat și a argumentat motivele pentru care a apreciat cererea de suspendare ca neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că prezenta cerere de suspendare a notificării din 30 octombrie 2014 și a adresei de soluționare a contestației nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, Curtea apreciază că, în ceea ce privește prima condiție a cererii de suspendare respectiv existența unor cazuri bine justificate de natură a determina o îndoială puternică privind legalitatea actelor contestate, prima instanță a apreciat corect că la prima verificare motivele de nelegalitate invocate nu reprezintă cazuri temeinic justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că în cauză notificarea ca act administrativ nu poate fi considerată ca fiind vădit nelegal, lipsa de certitudine și transparență a stabilirii creanței fiscale reprezentând aspecte de fond ce urmează a fi verificate de instanța investită cu soluționarea fondului.

În raport de actele noi depuse în recurs în ceea ce privește îndeplinirea primei condiții pe cererea de suspendare, Curtea apreciază că admiterea acțiunii de fond printr-o sentință nedefinitivă, Sentința civilă nr. 4.048 din 31 octombrie 2017 nu reprezintă un motiv temeinic justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care motivele de suspendare se suprapun cu motivele de fond pentru care au fost anulate actele contestate în dosarul de față.

În opinia Curții toate aspectele de nelegalitate invocate în cadrul cererii de suspendare reprezintă motive de fond și care exced verificării sumare realizată în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv condiția existenței unei pagube iminente, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că nu este îndeplinită această condiție neexistând o pagubă iminentă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Cuantumul relativ mare al sumei cuprinse în notificare nu justifică în sine îndeplinirea acestei condiții, în cauză nefiind probată începerea executării silite și consecințele acestuia față de patrimoniul și activitatea societății recurente.

În opinia Curții raportul de expertiză judiciară, depus în recurs ca act nou pentru probarea îndeplinirii acestei condiții, nu are legătură cu dosarul având ca obiect suspendarea solicitată în baza art. 14 ci reprezintă o probă în cadrul dosarului de fond, reprezentând una din probele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de admitere a acțiunii,probă care nu este de natură a infirma legalitatea și temeinicia soluției de respingere a cererii de suspendare dispusă prin sentința atacată.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 371 din 9 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2018.

Procesat de ED