Decizia nr. 632/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 20/2018 a Curții de Apel Oradea

Obiectul cererii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 decembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta SCA. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj, solicitând instanței ca, în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 26462 din 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale, a Deciziei nr. 264622 din 18 decembrie 2017 de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare și a Deciziei nr. 264621 din 18 decembrie 2017 referitoare la obligațiile de plată accesorii, reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, emise de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare a actului administrativ sus-amintit.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 20/CA/2018 - PI din data de 19 februarie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea și s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 26462 din 18 decembrie 2017, Deciziei nr. 264622 din 18 decembrie 2017 și a Deciziei nr. 264621 din 18 decembrie 2017, emise de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Cererea de recurs Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Cluj, prin care a solicitat admiterea prezentei căi extraordinare de atac de reformare, casarea în tot a hotărârii instanței de fond cu consecința reținerii spre rejudecare la instanța de control judiciar și respingerii cererii intimatei ca nefondată. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu este suspendată în efectele ei, iar obiectul acesteia nu era să determine și să individualizeze, prin raportare la cele deduse autorității unionale - hotărârea arbitrată din 11 decembrie 2013 în cauza ARB/05/20 a tribunalului arbitral de pe lângă I.C.S.I.D. - sumele ce cad în sarcina fiecărei societăți din cadrul grupului controlat de frații B. Atributul stabilirii sumelor de recuperat pentru fiecare dintre societățile parte în litigiul arbitral, printre care și intimata-petentă, este evident în sarcina organelor fiscale române, deoarece au îndrituirea legală de a face procedura de recuperare. Litigiul în anulare, aflat pe rolul Tribunalul General al Curții de Justiție a Unii Europene, nu reprezintă un argument privind nelegalitatea vădită a actelor administrative emise de recurentă și nici nu constituie un motiv în sine pentru admiterea cererii de suspendare. Urmărirea silită nu este suspendată în dosarul nr. x, conform doctrinei reținându-se că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluționarea de primă instanță a contestației la executare. De asemenea, conform Minutei întâlnirii președinților secțiilor civile de la Timișoara din 19 - 20 noiembrie, efectele suspendării executării silite subzista până la soluționarea, prin încheiere, a contestației la executare, deci până la momentul soluționării contestației în primă instanță. Față de soluția pronunțată de Judecătoria Beiuș în Dosarul nr. x/2015 prin Încheierea finală nr. 1275/2015 din 8 decembrie 2015, rezultă fără vreun dubiu că executarea silită în dosarul execuțional nr. x nu este suspendată. Faptul că instanța de apel, în speță Tribunalul Bihor, a suspendat soluționarea căii de atac ordinare exercitată împotriva Încheierii civile nr. 1275/2015, nu schimbă în vreun fel starea de drept, deoarece apelul nu are caracter suspensiv de executare și nici nu se face dovada că s-ar fi formulat o cerere în temeiul art. 450 noul C. proc. civ. În ceea ce privește încheierea de suspendare din data de 18 noiembrie 2016, aceasta nu are ca obiect și interes pronunțarea asupra suspendării executării și menținerii acesteia pe durata soluționării apelului. Totodată, nici Hotărârea nr. 782/2015 din data de 21 septembrie 2015 a Tribunalului Bihor, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, prin dispozitivul său, nu prorogă, nu prelungește durata și efectele suspendării date de Judecătoria Beiuș până la judecarea apelului și soluționarea definitivă a contestației la executare. Nu trebuie uitat că ceea ce se pune în executare este dispozitivul hotărârii judecătorești și nu considerentele acesteia. În ceea ce privește paguba iminentă și ireparabilă pe care ar suferi-o intimata, consideră recurenta că judecătorul cererii de suspendare nu a avut în vedere că acumularea de datorii exigibile față de bugetul statului, față de terții parteneri comerciali de afaceri ai petentei, precum și lipsa lichidităților nu pot fi imputate autorităților fiscale române. Ele dovedesc mai degrabă serioase probleme de management al intimatei, iar chestiunea falimentului iminent nu trebuia cuantificată ca motiv plauzibil pentru admiterea cererii, deoarece procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 este una judiciară, cu îndeplinirea unor cerințe imperative și a unor termene, care în situația intimatei nu erau pendinte. Sintetizând, actele administrative nu trebuiau suspendate în efectele lor, deoarece instanța fondului cererii nu a putut constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Nu au fost relevate împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care să fie de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ așa cum au fost reținute de Înalta Curte în jurisprudența sa bogată, ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășire competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declara, neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă actului administrativ în calea recursului administrativ. Instanța trebuia să observe că s-a invocat în prim rând un diferend privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În al doilea rând, cererea cuprindea chestiuni ce țin de motivele de fapt ale emiterii celor trei decizii de suspendat, mai exact de Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015, în sensul în care acest act al autorității unionale, supranaționale nu cuprinde un debit cert, lichid și exigibil și care să se refere la petentă, precum și că executarea silită ar fi fost suspendată. Deci, nu a existat nicio chestiune de flagrantă nelegalitate a celor trei decizii, doar unele adiacente, care pot face obiectul unor demersuri judiciare distincte de cel suspendării. Intimata-petentă nu a dorit o analiză a aparenței dreptului, prin invocarea unor împrejurări de vădită nelegalitate, așa cum le-a exemplificat instanța supremă, ci a cerut și chiar a primit, în parte, o prejudecare a fondului cauzei, operațiune complet prohibită pe calea cererii de suspendare a executării efectelor actului administrativ. În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Întâmpinarea Intimata-reclamantă SCA. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele: 1. Recurenta susține că Decizia Comisiei Europene nu este suspendată în efectele ei, iar obiectul acesteia nu era să determine și să individualizeze sumele ce cad în sarcina fiecărei societăți. Intimata a arătat că prima instanță nu a avut în vedere că Decizia Comisiei Europene ar fi fost suspendată. Ceea ce s-a susținut în cadrul cererii de suspendare a fost aceea că suspendarea executării silite a obligației de recuperare a ajutorului de stat a avut ca efect automat și suspendarea termenului de 180 de zile prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 29/2011 sau după caz, de art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în acest sens existând autoritate de lucru judecat. Art. 194 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală invocat în prezent de către organul fiscal menționează ca termen limită pentru achitarea creanțelor termenul de 180 de zile de la data comunicării somației de executare. Pentru îndeplinirea acestei condiții, contribuabilul aflat în eșalonare trebuie să fie în executare silită pe o perioadă de 180 de zile. Rezultă că definitorie pentru exigibilitatea obligației de achitare creanței este valabilitatea somației, ca act începător de executare. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi datorate sumele menționate în art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală și pentru a se putea calcula termenul limită de achitare al lor (180 de zile), somația trebuie să fie valabilă și aptă să producă efecte juridice. În actele administrative a căror suspendare se solicită, organul fiscal a invocat trei acte de executare silită emise în Dosarul de executare nr. x/2015 de către Administrația Finanțelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii: Somația nr. 248 din 23 aprilie 2015; Procesul-verbal nr. x din 12 mai 2015 privind calculul de dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume care nu au fost stabilite în titlul executoriu; Somația nr. 315/08.06.2015 privind obligațiile de plata accesorii stabilite prin procesul-verbal privind calculul de dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume emise în dosarul de executare nr. x/2015 de către Administrația Finanțelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii. Caracterul de acte de executare silită a acestora rezultă fără echivoc din chiar cuprinsul lor, unde se menționează că împotriva respectivului înscris se poate introduce contestație la instanța competentă, în conformitate cu prevederile art. 172 și art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziții legale care permit atât solicitarea anulării actelor de executare silită, cât și solicitarea suspendării efectelor actelor de executare silită și a continuării executării silite. Toate aceste acte de executare au fost contestate în instanță de către intimată, formându-se dosarul nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Beiuș. Prin hotărârea definitivă pronunțată de Judecătoria Beiuș (Încheierea 782/2015 - Dosar x/2015), executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare nr. x/2015 a fost suspendată pe perioada soluționării contestației. Soluția a fost menținută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de intimată și s-a dispus menținerea suspendării executării silite din Dosarul de executare nr. x/2015, până la soluționarea definitivata contestației la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 În susținerea acestei din urmă decizii, Tribunalul Bihor a avut în vedere consecințele nefaste și iremediabile care s-ar cauza contestatorilor prin nesuspendarea executării silite, respectiv: perturbarea gravă a activității societăților prin indisponibilizarea unei sume de aproximativ 400.000.000 RON cu consecința previzibilă a falimentului societăților; urmările nefaste pentru zecile de mii de familii ale angajaților acestora care urmează să fie concediați; iminenta suspendare a autorizațiilor de antrepozit fiscal pentru produsele accizabile; iminența declarării scadenței anticipate a creditelor; pierderea posibilității de eșalonare a datoriilor fiscale și nu în ultimul rând impactul asupra mediului de afaceri și a partenerilor contractuali. Așadar hotărârea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare a avut în vedere tocmai evitarea situației pierderii eșalonării datoriilor fiscale, iar efectele acestei hotărâri fac imposibilă revocarea eșalonării obținute de către societate. Contestația la executare formulată în Dosarul nr. x/2015 nu a fost încă judecată definitiv, judecarea ei fiind suspendată în apel de către Tribunalul Bihor până la soluționarea acțiunii în anulare formulate împotriva Deciziei Comisiei Europene nr. SA 38517 din 30 martie 2015, acțiune înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. DT 48750. Așadar, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2015, executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare x/2015 este suspendată prin hotărârea definitivă pronunțată de Judecătoria Beiuș (Încheiere 782/2015 - Dosar x/2015) menținută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015. Prin suspendarea efectelor somațiilor și proceselor-verbale prin hotărârile judecătorești menționate anterior, s-a suspendat și curgerea termenului de 180 de zile, neîndeplinindu-se astfel situația reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, de la data de 7 iulie 2015 - când, prin încheiere executorie s-a dispus suspendarea executării silite și a efectelor tuturor actelor de executare întocmite în Dosarul execuțional nr. x/2015, s-a suspendat și termenul de plată de 180 de zile până la soluționarea definitivă a contestației la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Beiuș. În acest sens, a depus în fața instanței de fond soluții de practică judiciară pronunțate în cazuri similare și cu privire la aceeași creanță stabilită prin Decizia CE nr. 2112 din 30 martie 2015, soluții cu privire la care a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de unele chestiuni juridice tranșate. Un prim caz de practică judiciară îl reprezintă cel al societăților C. SA și D. SA, societăți care au fost introduse în cadrul răspunderii solidare prin aceeași Decizie CE nr. 2112 din 30 martie 2015. Aceste societăți au obținut suspendarea executării silite a sumei ce făcea obiectul Deciziei CE nr. 2112 din 30 martie 2015 dar, cu toate acestea, le-a fost revocată eșalonarea la plată a datoriilor fiscale pe care o obținuseră anterior. Prin Sentința nr. 13/CA/2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de suspendare a Deciziilor de revocare a eșalonării. Ulterior, prin Sentința nr. 150/CA/2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea a dispus atât suspendarea executării, cât și anularea deciziilor de revocare a eșalonării societăților sus-amintite. Un al doilea caz îl reprezintă cel al societății E. SRL, societate care a fost introdusă, la rândul ei, în cadrul răspunderii solidare prin Decizia CE nr. 2112 din 30 martie 2015. Prin Sentința nr. 27/2016 pronunțată în dosar x/2015, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea executării deciziilor de revocare a eșalonării. Prin Decizia nr. 3896/07 decembrie 2017 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar x/2015, a fost respins recursul și a menținut în totalitate Sentința nr. 27/2016 pronunțată în Dosar nr. x/2015 de Curtea de Apel Oradea. Ulterior, prin Sentința nr. 276/2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea a dispus anularea deciziilor de revocare a eșalonării societății E. SRL Or, prin hotărârile sus-amintite, s-a rezolvat o chestiune litigioasă, stabilindu-se că suspendarea executării silite a obligațiilor impuse în baza Deciziei CE nr. 2112 din data de 30 martie 2017 suspendă și termenul de 180 de zile prevăzut pentru pierderea eșalonării.la. plată a datoriilor fiscale. În consecință, apreciază intimata că soluțiile de practică judiciară prezentate mai sus beneficiază de autoritate de lucru judecat și nu puteau fi ignorate la soluționarea prezentei cereri, deoarece se referă la situații nu numai similare, dar care și decurg din același raport juridic, respectiv din punerea în aplicare a Deciziei CE. 2. Recurenta susține că atributul stabilirii sumelor de recuperat este în sarcina organelor fiscal române. Nici această susținere nu poate fi calificată ca fiind un motiv de recurs, respectiv o critică privind aplicarea greșită a normelor de drept material. Nu s-a contestat în speță că autoritățile române nu ar avea competența de recuperare a ajutoarelor de stat. Ceea ce s-a susținut a fost că Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu menționează instituirea în sarcina societății a sumei de 403.431.334 RON menționată în actele administrative emise de intimată. Prin Decizia nr. 26462 din data de 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale, intimata susține că societatea nu a achitat în termenul maxim de plată pentru menținerea eșalonării creanța în valoare de 403.431.334 RON stabilită prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015. Or, Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu menționează instituirea în sarcina societății sau a unei alte societăți a sumei de 403.431.334 RON sau a oricărei alte sume determinate valoric. Decizia CE nr. 2112/2015 este un act administrativ care se adresează României și nu societății. Acest aspect a fost sesizat și reținut într-un alt litigiu recent de către Curtea de Apel Oradea: "Pe de altă parte, instanța apreciază ca fiind corectă afirmația reclamantei în sensul că Decizia Comisiei Europene nr. 2112 din 30 martie 2015 nu instituie în sarcina ei vreo obligație și cu atât mai mult una fiscală, Decizia instituind obligații doar în sarcina României. Nu există nicio mențiune în textul deciziei Comisiei Europene ce stă la baza Deciziei nr. 106 din 22 octombrie 2015, din care să rezulte că statul trebuie să instituie în sarcina societății vreo obligație fiscală. (Sentința nr. 168/2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. x/2016). Art. 2 din Decizia Comisiei Europene din 30 martie 2015 impune României recuperarea ajutoarelor incompatibile menționate la art. 1 care au fost deja plătite oricăreia dintre entitățile care alcătuiesc unitatea economică ce beneficiază de respectivul ajutor. Așadar, se vor recupera doar ajutoarele plătite. Conform art. 1 din Decizie, ajutorul incompatibil consta în plata despăgubirilor acordate de Tribunalul Arbitral constituit pe lângă Centrul Internațional pentru Soluționare a Disputelor pentru Investiții (ICSID) prin hotărârea arbitrală din 11 decembrie 2013 în cauza ARB/05/20 B. și alții c/a România. Prin Sentința nr. 81/2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosar x/2014, au fost anulate toate deciziile de compensare a datoriilor SCF. SA cu despăgubirile acordate prin hotărârea arbitrală ICSID. Sentința nr. 81/2015 a fost atacată cu recurs în dosar x/2014 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în curs de soluționare. Prin anularea Deciziilor de compensare nr. 20893-20905 din 14 ianuarie 2014, plata pretinsului ajutor de stat a fost anulată, revenindu-se, din punct de vedere juridic, la situația anterioară. Sumele aferente compensărilor anulate nu mai constituie ajutor de stat plătit și nu mai pot face obiectul recuperării în baza Deciziei CE. Cu toate acestea, intimata impută la acest moment suma ce a făcut obiectul respectivelor compensări anulate prin Sentința nr. 81/2015. În concluzie, suma invocată de intimată cu titlu de ajutor de stat stabilită prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu a fost plătită nici societății noastre, nici altei societăți dintre cele menționate în Decizia Comisiei Europene. 3. Recurenta susține că litigiul în anulare aflat pe rolul Tribunalului General al Curții de Justiție a Uniunii Europene nu reprezintă un argument privind nelegalitatea vădită a actelor administrative și nici pentru admiterea cererii de suspendare. Ceea ce instanța a reținut este ca pretinsul titlu de creanță invocat ca temei al revocării eșalonării face obiectul unei proceduri judiciare aflate pe rolul Tribunalului General al Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar până la soluționarea acțiunii în anulare a acestei decizii, validitatea titlului respectiv și a creanței stabilite în baza lui este incertă. 4. Recurenta susține că urmărirea silită nu este suspendată în dosarul de executare nr. x. Cu privire la suspendarea executării silite în Dosarul execuțional nr. x/2015, s-a arătat cu ocazia analizării primului motiv de recurs, că prin hotărârea definitivă pronunțată de Judecătoria Beiuș (Încheierea 782/2015 - Dosar x/2015) executarea silită ce face obiectul Dosarului de executare nr. x/2015 a fost suspendată pe perioada soluționării contestației, soluția fiind menținută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de intimată și s-a dispus menținerea suspendării executării silite din Dosarul de executare nr. x/2015, până la soluționarea definitivă a contestației la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 De altfel, pentru că apelanta a încercat din nou să facă acte de executare în același dosar execuțional, instanța de executare a dispus din nou suspendarea executării silite în același dosar execuțional, prin Încheierea nr. 233/2018 pronunțată în Dosarul x/2018 de către Judecătoria Beiuș. În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta susține că datoriile avute de către societate către partenerii săi comerciali nu pot fi imputate autorităților fiscale și dovedesc probleme de management ale reclamantei. Instanța de fond nu a reținut că autoritățile statului ar fi responsabile pentru datorii ale reclamantei; când fluxul de lichidități este întrerupt în mod brutal de o executare silită, societatea intră în incapacitatea de a mai efectua plăți aferente creditului comercial respectiv, conducând astfel la prejudicierea partenerilor comerciali care au acordat societății creditul respectiv. Prejudicierea partenerilor de afaceri reprezintă pentru societate și pentru acționarii acesteia o iremediabilă discreditare în mediul de afaceri și poate cauza încetarea de plăți a unora dintre aceștia. Dincolo de toate interesele comerciale expuse mai sus, nu trebuie ignorată componenta socială și umană a măsurii solicitate prin cererea de suspendare. De activitatea societății și a celorlalte societăți colaboratoare depind la acest moment un număr de câteva mii de angajați, care riscă să-și piardă locurile de muncă.

Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă ca nefondate. În motivarea răspunsului la întâmpinare, s-a arătat că instanța a indicat ca temei art. 194 alin. (1) lit. f) din noul Codul de procedură fiscală și art. 7 și 14 din Legea nr. 554/2004. Art. 194 din Codul de procedură fiscală nu este incident, deoarece nu există o suspendare pendinte a executării silite, așa cum în mod eronat a reținut judecătorul fondului. Se mai arată că Decizia nr. 2112/2015 putea fi suspendată în privința punerii în practică.

Procedura de soluționare a recursului 6.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față. Intimata-reclamantă a depus precizări, prin care a arătat că acțiunea în anulare face obiectul Dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Oradea, iar prin încheierea din 16 octombrie 2016 a fost suspendată judecata cererii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la soluționarea acțiunii în anulare înregistrate pe rolul CJUE cu nr. DT-48750. 6.2. Situația de fapt reținută de prima instanță Prin Decizia nr. 26462 din 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale, s-a comunicat reclamantei faptul că, în temeiul art. 199 alin. (1) din noul Codul de procedură fiscală, eșalonarea la plată aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 1031 din 10 martie 2014, și-a pierdut valabilitatea începând cu data de 18 decembrie 2017, suma rămasă de plată din eșalonare fiind de 6.983.100 RON. Prin Decizia nr. 264622 din 18 decembrie 2017 de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, s-a comunicat reclamantei faptul că, în temeiul art. 208 alin. (4) din noul Codul de procedură fiscală, amânarea la plată aprobată prin Decizia de amânare la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 1032 din 10 martie 2014, și-a pierdut valabilitatea începând cu data de 18 decembrie 2017, suma rămasă de plată din amânare fiind de 2 797 125 RON. Prin Decizia nr. 264621 din 18 decembrie 2017 referitoare la obligațiile de plată accesorii, reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, s-a comunicat reclamantei faptul că, în temeiul art. 198 și 199 alin. (3) din noul Codul de procedură fiscală, având în vedere Decizia nr. 26462 din 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea acordată s-au calculat accesorii în cuantum de 349.155 RON. Prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 privind ajutorul de stat SA 38517 pus în aplicare de România prin Hotărârea arbitrală în cauza B./România din 11 decembrie 2013, s-a constatat că plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă ICSID constituie ajutor de stat în sensul art. 107 alin. (1) din tratat, ajutor care este incompatibil cu piața internă. România nu plătește niciun ajutor incompatibil și recuperează toate ajutoarele incompatibile care au fost deja plătite oricăreia dintre entitățile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor prin punerea în aplicare sau executarea parțială a hotărârii arbitrale, precum și orice ajutor plătit oricăreia dintre entitățile care alcătuiesc unitatea economică unică ce beneficiază de respectivul ajutor printr-o punere în aplicare ulterioară a hotărârii arbitrale care nu a fost adus la cunoștința Comisiei sau orice ajutor plătit după data adoptării prezentei decizii. Se mai arată că G. B., H. B., SCF. SA, SCI. SRL, SCA., C. SA, D. SA, J. SA, E. SRL și K. SRL răspund în solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari. Art. 3 prevede că recuperarea menționat este imediată și efectivă. Prin Încheierea nr. 782 din 7 iulie 2015 pronunțată de Judecătoria Beiuș în Dosar nr. x/2015, s-a admis cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorii SCA. SRL, SCI. SRL, SCF. SA, SCJ. SA în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Finanțelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii și a fost suspendată executarea silită pornită de intimați în Dosarele execuționale: nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCF. SA; nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCJ. SA; nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCA. SRL; nr. x/2015 privind pe contestatoarea SCI. SRL, până la soluționarea contestației la executare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Beiuș. Prin Decizia nr. 782/CA/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în ședința publică de la 21 septembrie 2015 în Dosar nr. x/2015, a fost respins ca nefondat apelul introdus de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor împotriva Încheierii nr. 782 din 7 iulie 2015 pronunțate de Judecătoria Beiuș. Prin Încheierea civilă nr. 1275 din 8 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Beiuș în Dosar nr. x/2015, a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorii SCA. SRL, SCI. SRL, SCF. SA, SCJ. SA în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Finanțelor Publice Bihor, Colectare Contribuabili Mijlocii, ca nefondată. Prin încheierea din ședința publică de la 18 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2015, a fost suspendată judecata apelului formulat de apelanții SCA. SRL, SCI. SRL, SCF. SA și SCJ. SA împotriva Încheierii civile nr. 1275/2015 și a Încheierii din data de 17 noiembrie 2015, ambele pronunțate de Judecătoria Beiuș în Dosar nr. x/2015, până la soluționarea acțiunii în anulare formulate împotriva Deciziei Comisiei Europene nr. SA 38517 din 30 martie 2015, acțiune înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. DT 48750. Acțiunea în anulare a actelor a căror suspendare se solicită pe calea prezentei cereri face obiectul Dosarului nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care prin încheierea din ședința publică din data de 16 octombrie 2018, a suspendat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata cauzei până la soluționarea acțiunii în anulare înregistrate pe rolul CJUE, nr. DT - 48750. Pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene se află înregistrate următoarele cauze: - T-624/15 cu părți F. SA, I. SRL, A. SRL, J. SA și Comisia Europeană, introdusă la data de 6 noiembrie 2015 și având ca obiect anularea Deciziei Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA 38517 nr. 2112/2015; - T-694/15 cu părți H. B. și Comisia Europeană, introdusă la data de 3 noiembrie 2015 și având ca obiect anularea Deciziei Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA 38517 nr. 2112/2015; - T-704/15 cu părți G. B., C. SA, D. SA, E. SRL, K. și Comisia Europeană, introdusă la data de 28 noiembrie 2015 și având ca obiect anularea Deciziei Comisiei din 30 martie 2015 privind ajutorul de stat SA 38517 nr. 2112/2015. 6.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, prima instanță a reținut ca argumente faptul că decizia Comisiei Europene nu menționează instituirea în sarcina societății reclamante sau a unei alte societăți din grupul de firme aparținând lui H. și G. B. a sumei de 403.431.334 RON sau a oricărei alte sume determinate valoric, astfel că, în Decizia nr. 26462 din data de 18 decembrie 2017 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale, pârâta susține în mod eronat că societatea nu a achitat în termenul maxim de plata pentru menținerea eșalonării creanța în valoare de 403.431.334 RON stabilită prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015. S-a mai reținut că pretinsul titlu de creanță invocat ca temei al revocării eșalonării face obiectul unei proceduri judiciare aflate pe rolul Tribunalului General al Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar până la soluționarea acțiunii în anulare a acestei hotărâri, validitatea ei este incertă, la fel și creanța stabilită în baza ei. Totodată, s-a reținut faptul că actele de executare silită emise în Dosarul de executare nr. x/2015 au fost contestate în instanță și s-a dispus suspendarea executării silite a obligației de recuperare a ajutorului de stat, iar prin suspendarea efectelor somațiilor și proceselor-verbale prin hotărâri judecătorești s-a suspendat și curgerea termenului de 180 de zile, neîndeplinindu-se astfel situația reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Recurenta-pârâtă aduce mai multe critici sentinței recurate sub aspectul condiției cazului bine justificat. Se invocă, în primul rând, faptul că Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 nu este suspendată în ceea ce privește producerea efectelor, iar obiectul acesteia nu era să determine și să individualizeze sumele ce cad în sarcina fiecărei societăți din cadrul grupului controlat de frații B., această sarcină revenind organelor fiscale române, care au îndrituirea legală de a face procedura de recuperare. Înalta Curte constată că argumentele legate de caracterul executoriu al deciziei Comisiei de recuperare a ajutorului de stat, în ciuda formulării celor 3 acțiuni în anulare înregistrate pe rolul Tribunalului de primă instanță al CJUE, sunt corecte. Astfel, vor fi înlăturate ca nefiind relevante acele considerente ale primei instanțe care rețin incertitudinea validității creanței până la soluționarea acestora. Cât timp decizia Comisiei Europene nu a fost anulată, aceasta produce efecte. De asemenea, este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că atributul stabilirii sumelor de recuperat pentru fiecare dintre societățile parte în litigiul arbitral, printre care și intimata-petentă, este în sarcina organelor fiscale române, neputând constitui o critică relevantă faptul că o asemenea individualizare nu a fost făcută prin conținutul deciziei Comisiei. Ca urmare, Înalta Curte reține că litigiile în anulare aflate pe rolul Tribunalul General al Curții de Justiție a Uniunii Europene nu reprezintă un argument privind nelegalitatea vădită a actelor administrative emise de recurentă și nici nu constituie un motiv în sine pentru admiterea cererii de suspendare, urmând să înlăture aceste considerente din structura motivării soluției primei instanțe. Pe de altă parte, Înalta Curte reține ca fiind fondate celelalte rațiuni invocate de prima instanță cu privire la existența cazului bine justificat, constând în efectele suspendării executării silite. Recurenta a invocat faptul că urmărirea silită nu este suspendată în dosarul de executare nr. x, conform doctrinei reținându-se că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluționarea de primă instanță a contestației la executare. De asemenea, conform Minutei întâlnirii președinților secțiilor civile de la Timișoara din 19 - 20 noiembrie, efectele suspendării executării silite subzista până la soluționarea, prin încheiere, a contestației la executare, deci până la momentul soluționării contestației în primă instanță. Înalta Curte constată că prin hotărârea definitivă pronunțată de Judecătoria Beiuș (Încheierea 782/2015 - Dosar x/2015), executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2015 a fost suspendată pe perioada soluționării contestației, soluția fiind menținută de Tribunalul Bihor prin Decizia nr. 782/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins apelul formulat de intimată și s-a dispus menținerea suspendării executării silite din Dosarul de executare nr. x/2015, până la soluționarea definitivă a contestației la executare ce face obiectul Dosarului nr. x/2015 Într-adevăr, contestația la executare formulată în dosarul nr. x/2015 nu a fost încă judecată definitiv, judecarea ei fiind suspendată în apel de către Tribunalul Bihor până la soluționarea acțiunii în anulare formulate împotriva Deciziei Comisiei Europene nr. SA 38517 din 30 martie 2015, dar, ca efect al admiterii definitive a cererii din Dosarul nr. x/2015, executarea silită ce face obiectul dosarului de executare al reclamantei este suspendată până la soluționarea acestui apel. Ca urmare, consecința acestei împrejurări de fapt, este cel de-al doilea aspect reținut de prima instanță în susținerea existenței cazului bine justificat. Prin suspendarea efectelor somațiilor și a proceselor-verbale, s-a suspendat și curgerea termenului de 180 de zile, neîndeplinindu-se astfel situația reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala. Conform prev. art. 194 alin. (1) lit. f) din noul C. proc. fisc. : "(1)Eșalonarea la plată acordată pentru obligațiile fiscale își menține valabilitatea în următoarele condiții: (...) f) să se achite creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare organelor fiscale, precum și amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației sau până la finalizarea eșalonării la plată în situația în care termenul de 180 de zile se împlinește după data stingerii în totalitate a obligațiilor fiscale eșalonate la plată, cu excepția situației în care contribuabilul a solicitat eșalonarea potrivit art. 195." Or, suspendarea executării silite s-a dispus la data de 7 iulie 2015; decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale a fost emisă la data de 18 decembrie 2017, reținându-se depășirea termenului de 180 de zile de la data comunicării pentru plata obligațiilor menționate prev. de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015, la 30 octombrie 2017 tribunalul arbitral fiind notificat cu privire la emiterea deciziei de pierdere a eșalonării la plată a obligațiilor fiscale privind pe reclamantă. Câtă vreme efectele somațiilor s-au suspendat, s-a suspendat inclusiv curgerea termenului de 180 de zile că termen de plata pentru suma indicată în conținutul somațiilor, creându-se un dubiu cu privire la exigibilitatea creanței, nefiind incidentă situația reglementată de art. 194 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Nu poate fi avută, însă, în vedere susținerea recurentei în sensul că soluțiile din dosarele nr. x/2015 și y/2015 s-ar impune cu autoritate de lucru judecat, acestea având doar forța juridică a practicii judiciare, fără a putea fi impuse ca efect al principiului obligativității părților din prezenta cauză. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta a invocat faptul că dificultățile financiare ce ar fi create reclamantei prin executarea silită nu pot fi imputate organelor fiscale, ci acestea dovedesc mai degrabă probleme de management al intimatei, iar chestiunea falimentului iminent nu trebuia cuantificată ca motiv plauzibil pentru admiterea cererii, deoarece procedura reglementată de Legea nr. 85/2014 este una judiciară, cu îndeplinirea unor cerințe imperative și a unor termene, care în situația intimatei nu erau pendinte. Or, Înalta Curte constată că prima instanță nu a reproșat organului fiscal paguba iminentă ce ar fi creată reclamantei, ci a analizat obiectiv consecințele teoretice și practice ale executării actelor administrativ-fiscale deduse judecății. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță faptul că prin executarea actelor administrative atacate s-ar crea societății reclamante o situație financiară nefavorabilă, perturbarea gravă a activității acesteia sau chiar imposibilitatea continuării activității, suma ce s-ar impune a fi executată fiind foarte mare. De altfel, având în vedere că prima condiție a acordării eșalonării la plată este ca societatea să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești, este evident că o revocare intempestivă a eșalonării reprezintă în mod evident un prejudiciu material viitor și previzibil pe care urmează să îl înregistreze societatea. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere impactul asupra mediului de afaceri și a partenerilor contractuali, societatea reclamantă având numeroase contracte comerciale în derulare care trebuie onorate, precum și foarte mulți angajați care și-ar pierde locurile de muncă ca urmare a încetării plăților și apariția stării de faliment. În concluzie, se reține că în mod corect a constatat prima instanță îndeplinirea condițiilor prev. de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Față de culpa procesuală a recurentei, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 379,60 RON către intimata-reclamantă SCA. SRL, reprezentând cheltuieli de cazare și transport conform facturii x din 28 ianuarie 2019 emise de L., bonului nr. 0020 din 28 ianuarie 2019 și bonului 2 din 28 ianuarie 2019 emis de SCM. SRL. 6.4. Temeiul procesual al soluției date recursului În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, ca nefondat. În temeiul art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 379,60 RON către intimata-reclamantă SCA. SRL, reprezentând cheltuieli de cazare și transport.