ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2591/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată la data de 5 iunie 2018 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, inițial în Dosarul nr. x/2018 și ulterior disjunsă în dosarul de față, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj-Napoca, solicitând instanței ca, în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18 aprilie 2017, emise în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 18 aprilie 2017, de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la soluționarea acțiunii în fond.

Prin Sentința nr. 171/CA/2018 - PI din 12 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj-Napoca.

Împotriva Sentinței nr. 171/CA/2018 - PI din 12 noiembrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 18 aprilie 2017, emise în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 18 aprilie 2017.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă susține, în esență, că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, mai susține că instanța de fond nu a analizat în concret motivele invocate de către recurenta-reclamantă pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente, ci a apreciat în mod eronat că reclamanta nu a adus niciun argument în acest sens.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Cluj-Napoca, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, nefondat și neprobat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Consideră că argumentele invocate de reclamantă nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, iar pe de altă parte, susține că îndeplinirea condiției pagubei iminente nu a fost probată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18 aprilie 2017, emise în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 18 aprilie 2017, de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la soluționarea acțiunii în fond.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. SRL a întemeiat-o în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată urmând a fi analizată din această perspectivă.

Înalta Curte constată că, deși prin Sentința nr. 171/CA/2018 - PI din 12 noiembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 18 aprilie 2017, emise în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din 18 aprilie 2017 al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj - Activitatea de Inspecție Fiscală, până la soluționarea acțiunii în fond, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele pentru care a apreciat că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această concluzie.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut în considerentele hotărârii recurate, în mod generic, că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, deoarece natura măsurilor dispuse prin actele atacate nu constituie prin ea însăși un caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate invocate de reclamantă presupun o cercetare a fondului cauzei, ceea ce nu se poate face în cadrul unei cereri de suspendare.

Astfel, prima instanță a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea actului administrativ, fără a analiza împrejurările legate de starea de fapt ori de drept, invocate de societatea reclamantă, apreciind doar că nu sunt elemente de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că în motivarea soluției adoptate prima instanță, deși a reținut textele de lege incidente și caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, invocând și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, a omis a indica în concret motivele pentru care a înlăturat argumentele aduse de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare a executării, circumscrise cazului bine justificat.

Astfel fiind, prima instanță nu a arătat motivele pentru care a apreciat că argumentele reclamantei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ din litigiu, care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

De asemenea, se constată că nici în ceea ce privește condiția pagubei iminente, prima instanță nu a făcut o analiză punctuală a aspectelor invocate de reclamantă, reținând în mod eronat că reclamanta nu a adus nici un argument în dovedirea acestei condiții.

Prin urmare, întrucât prima instanță nu a motivat îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța urmează a analiza punctual argumentele reclamantei subsumate condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente, pe care le va reține sau le va înlătura motivat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cu respectarea limitării impuse de legiuitor în analiza la nivel aparent a elementelor de nelegalitate a actului administrativ atacat, în vederea neprejudecării fondului cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinței nr. 171/CA/2018 - PI din 12 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinței nr. 171/CA/2018 - PI din 12 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP