ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 05.06.2018, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj Napoca, suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/18.04.2017 emise în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.04.2017, până la soluționarea acțiunii în fond.

1.2. Prin sentința civilă nr. 171 din 12 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă.

1.3. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de suspendare.

1.4. Prin Decizia nr. 2591 din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul reclamantei, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanței, reținând, în esență, că prima instanță nu analizat argumentele reclamantei subsumate condițiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 01.07.2019.

Prin sentința civilă nr. 124 din 20 august 2019, instanța a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/18.04.2017, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.04.2017, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj, până la soluționarea acțiunii în fond.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Cluj, a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată și neîntemeiată.

Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., a apreciat recurenta-pârâtă că instanța de fond și-a întemeiat hotărârea, în mare parte, pe susținerile reclamantei și pe cele reținute de instanța de fond în cuprinsul sentinței civile nr. 171 din 12 noiembrie 2019 pronunțate la judecarea pe fond a cauzei.

De asemenea, în mod eronat, instanța a procedat la analizarea cauzei în profunzime, și nu doar la o simplă pipăire a fondului. Motivele invocate de reclamantă și reținute de prima instanță în susținerea cazului bine justificat trebuiau a fi apreciate de instanță ca fiind aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ și care nu puteau fi analizate în cadrul cererii de suspendare.

Nu există niciun motiv întemeiat și probat din care să rezulte că decizia contestată nu respectă prevederile legale, actul administrativ fiscal atacat fiind întocmit corect și legal.

În ceea ce priveștea condiția pagubei iminente, a arătat recurenta-pârâtă că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate. Simpla menționare a consecințelor prejudiciabile nu duce de facto la constatarea existenței pagubei iminente, deoarece paguba înseamnă o diminuare ilicită a patrimoniului, consecință directă a nelegalității actului administrativ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, în parte, însă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

5.1. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial fiind, însă, ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

5.2. Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar constată că, în Dosarul nr. x/2018, prin sentința nr. 70 din 3 aprilie 2019 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei A. S.R.L. de anulare a actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare și a anulat parțial Decizia de soluționare a contestației nr. 900/04.12.2017 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca, Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.04.2017 și a Decizia de impunere xnr. 68/18.04.2017 emise de pârâta Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Cluj, în ceea ce privește: -creanța fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operațiunile economice desfășurate de reclamantă cu terța B. în perioada 29.04.2014-31.12.2014 în limita unei cheltuieli deductibile de 100000 euro/lunar și creanța fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operațiunile economice desfășurate de reclamantă cu terța B. în perioada ianuarie- aprilie 2015; -creanța fiscală constând în impozit pe dividende în cuantum de 104278 RON stabilit ca urmare a operațiunilor de compensare a creanței deținute de reclamantă față de terțul C. cu datoria reclamantei către terța B..

Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii recurate aceste aspecte și a suspendat actele atacate fără, însă, a distinge în limita creanțelor în privința cărora a fost admisă cererea de anulare.

Contrar alegațiilor recurentei-pârâte, pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o îndoială în privința legalității actelor administrativ-fiscale atacate referitor la creanțele menționate, în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudența sa constantă, secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că o soluție de admitere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă un indiciu de nelegalitate aparentă a actului administrativ a cărui suspendare se cere și conferă consistență concluziei că, în cauză, este îndeplinită condiția cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5.3. De asemenea, având în vedere faptul că punerea în executare a actelor administrativ-fiscale atacate, aparent nelegale în privința creanțelor menționate, ar putea prejudicia societatea reclamantă, prin perturbarea funcționării acestuia, Înalta Curte apreciază că și cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagube iminente, este îndeplinită.

5.4. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte hotărârea atacată și, rejudecând, va admite în parte cererea, cu consecința suspendării parțiale a executării actelor administrativ-fiscale atacate până la soluționarea acțiunii în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Regiunea Cluj împotriva sentinței nr. 124 din 20 august 2019 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând, admite în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. prin Administrator Judiciar Eurexpert IPURL.

Suspendă parțial executarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/18.04.2017 emise în baza Raportului de Inspecție Fiscala nr. x/18.04.2017, acte emise de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca-Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Cluj-Activitatea de Inspecție Fiscală în ceea ce privește următoarele creanțe fiscale: - creanța fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operațiunile economice desfășurate de reclamantă cu terța B. în perioada 29.04.2014-31.12.2014 în limita unei cheltuieli deductibile de 100.000 euro/lunar și creanța fiscală constând în impozit pe profit suplimentar rezultat din operațiunile economice desfășurate de reclamantă cu terța B. în perioada ianuarie- aprilie 2015; - creanța fiscală constând în impozit pe dividende în cuantum de 104.278 RON stabilit ca urmare a operațiunilor de compensare a creanței deținute de reclamantă față de terțul C. cu datoria reclamantei către terța B., până la soluționarea acțiunii în fond.

Respinge în rest, ca nefondată, cererea de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.