ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6529/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2020 din data de 06.03.2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Pentru Contribuabili Mijlocii Cluj, a solicitat instanței, în baza art. 15 din Legea 554/2004, suspendarea Deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea aceluiași act administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Cluj.

Prin încheierea din 27 aprilie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Administrația Pentru Contribuabili Mijlocii Cluj.

A fost suspendată executarea Deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea aceluiași act administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Cluj.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii primei instanțe, iar după rejudecare respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit prima instanță a admis cererea de suspendare, deși nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile imperative prevăzute de Legea nr. 554/2004.

A menționat că reținerile primei instanțe sunt neclare, nefiind explicitate și motivate suficient, iar soluția este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a textelor legale.

În mod eronat instanța fondului, în pronunțarea soluției referitoare la suspendarea actului administrativ, nu a procedat la o simplă pipăire a fondului pentru a constata dacă aceasta vizează un act administrativ vădit nelegal, ci la o veritabilă analiză a acestuia, contrar dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a considerat în mod greșit, în contextul ordonanței de clasare din 10.08.2018 emise în dosar x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, definitivă prin încheierea penală nr. 26/15.01.2019 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul penal nr. x/2018, că nu se poate reține o înțelegere frauduloasă, respectiv un comportament neadecvat al reclamantei în desfășurarea relațiilor contractuale cu furnizorii săi, fiind astfel îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat.

Chiar dacă s-a constatat în cadrul procedurii penale că societatea reclamantă nu se face vinovată de evaziune fiscală și nu s-a impus atragerea răspunderii penale, nu înseamnă că societatea nu răspunde din punct de vedere fiscal și nu se poate afirma că actele fiscale nu sunt legal întocmite de către organele de control, respectiv că nu se bucură de prezumția de legalitate.

A susținut recurenta că instanța de fond a argumentat incidența cazului bine justificat prin apelarea unor aspecte prezentate de reclamantă ce țin de legalitatea actului administrativ și care vizează fondul actului, dar aceste aspecte urmează să fie analizate în cadrul acțiunii în anulare, nefăcând obiectul prezentului litigiu.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta a apreciat că aspectele reținute de instanța de fond nu pot fi primite. Chiar dacă alegațiile potrivit cărora s-ar produce un prejudiciu în patrimoniul societății ar fi reale, acestea nu sunt suficiente pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu să reprezinte chiar executarea actului atacat.

A mai arătat recurenta că sentința instanței de fond nu este motivată suficient și că nu a fost respectat principiul enunțat de instanța supremă cu privire la dreptul părților de a fi în mod real ascultate.

A menționat că instituția suspendării nu implică o soluționare efectivă a fondului litigios, nici măcar o analiză incidentală a acestuia și că se impune a fi verificată numai întrunirea cumulativă a condițiilor necesare operării suspendării, fără a fi antamate alte chestiuni ce țin de substanța drepturilor deduse judecății.

A concluzionat că în speță nu a putut fi demonstrată și probată niciuna dintre cele două condiții prevăzute de legea contenciosului administrativ, contrar susținerilor primei instanțe.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în baza art. 15 din Legea 554/2004, suspendarea Deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea aceluiași act administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Cluj.

Un prim motiv de casare invocat de către recurenta-pârâtă, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este acela al nemotivării sentinței atacate, arătând recurenta-pârâtă că reținerile instanței de fond sunt neclare și că nu sunt motivate suficient, analiza făcută de judecătorul fondului nerespectând dreptul părților de a fi în mod real ascultate, nefiind astfel posibilă nici realizarea controlului judiciar de către instanța superioară.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este motivată în conformitate cu prevederile art. 425 din C. proc. civ., respectând garanțiile instituite prin art. 6 din C.E.D.O, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, motivarea nefiind o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Fără a fi necesar să se răspundă la fiecare argument din susținerile părților litigante, instanța judecătorească poate proceda la gruparea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, motivarea să urmând să reliefeze raționamentul logico-juridic pentru care a fost adoptată soluția pronunțată, cu arătarea acelor elemente esențiale în vederea stabilirii adevărului în cauză.

Hotărârea judecătorească ce formează obiectul recursului pendinte a fost motivată coerent și suficient, astfel încât să permită exercitarea controlului judiciar asupra sa, fiind lipsită de ambiguități și contradicții, ceea ce determină compatibilitatea sa cu normele legale care stabilesc conținutul unui asemenea act procedural.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că susținerile acesteia vizează aspectele reținute de către prima instanță în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurentei, nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente. Totodată, a arătat recurenta că instanța fondului nu a procedat la o simplă pipăire a fondului cauzei pentru a constata dacă aceasta vizează un act administrativ vădit nelegal, ci la o veritabilă analiză a acestuia, contrar dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, în speță, având în vedere circumstanțele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția referitoare la paguba iminentă.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiții trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalității actului administrativ, soluționarea unei cereri de suspendare a executării nepermițând examinarea legalității actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

În speță, se constată că în argumentarea condiției cazului bine justificat prima instanță a reținut că, având în vedere modificarea situației de fapt avute în vedere la momentul pronunțării soluției de respingere a cererii de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contextul ordonanței de clasare din 10.08.2018 emise în dosarul nr. x/2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, definitivă prin încheierea penală nr. 26/.15.01.2019 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2018, la nivelul aparenței, nu se poate reține o înțelegere frauduloasă, respectiv un comportament neadecvat al reclamantei în desfășurarea relațiilor contractuale cu furnizorii săi.

Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurenta-pârâtă, că aspectele procedurale reținute de către prima instanță se circumscriu cerinței de verificare doar la nivel aparent a legalității actelor administrative atacate, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actului administrativ-fiscal.

Cât privește criticile recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că și această condiție este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actului administrativ-fiscal, precum și la cuantumul sumelor stabilite prin acesta.

Înalta Curte reține că instanța de fond a avut în vedere situația concretă a reclamantei care, în contextul eventual al popririi conturilor, nu va mai avea acces la respectivele lichidități și ar ajunge în imposibilitatea de a-și mai putea plăti furnizorii, angajații și alte datorii către bugetul de stat și bugete locale, fapt care ar însemna blocarea întregii activități curente, ceea ce ar pune societatea în situația de a nu mai putea onora obligațiile asumate, rezultatul final fiind suspendarea/încetarea activității firmei.

Condiția pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Prin urmare, se constată că sunt întemeiate aprecierile instanței de fond, în sensul îndeplinirii și a acestei condiții, fiind de necontestat că, în condițiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societății reclamante o măsură care prin însăși natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societății și perturbarea întregii activități a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică și financiară cauzate în acest mod.

De altfel, Înalta Curte reține că, în prezent, decizia de impunere nr. x/31.05.2017 a fost anulată în parte în ceea ce o privește pe reclamantă, prin sentința civilă nr. 98 din 27 iulie 2020 de către Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020.

Deși această sentință nu are caracter definitiv, fiind atacată cu recurs, Înalta Curte nu poate ignora efectele pe care actul administrativ le-ar putea avea asupra situației reclamantei. În această perioadă de timp, decizia de impunere beneficiază de caracterul executoriu, aspect care, coroborat cu aparenta nelegalitate a actului administrativ, conduce la concluzia producerii unui prejudiciu.

Înalta Curte reține și faptul că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamanților nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, criticile invocate de către pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță, soluția pronunțată de aceasta fiind legală.

Prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ ce face obiectul cauzei este de natură a crea pagube serioase intimatei-reclamante, care poate să aibă consecințe grave în patrimoniul acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Cluj împotriva încheierii din 27 aprilie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu și pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Cluj împotriva încheierii din 27 aprilie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 3 decembrie 2020.