ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1083/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a solicitat instanței suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data de 16 iunie 2017, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 16 iunie 2017 încheiat de DGRFP Cluj-Napoca - Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Cluj, pană la pronunțarea instanței de fond.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 341/2017 din 25 octombrie 2017 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 16 iunie 2017 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că soluția pronunțată în cauză este greșită și contrară prevederilor legale și jurisprudenței constante a instanțelor de judecată.

Instanța de fond, apreciază cu privire la cazul bine justificat că nu ponte fi argumentat prin inserarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În susținerea îndeplinirii primei condiții prevăzute de lege, recurenta arată, pe lângă aspectele de nelegalitate punctuale, și faptul că existența cazului bine justificat este susținută și aparența de nelegalitate a actului administrativ care reiese din lipsa de consecvență a organelor fiscale cu privire la interpretarea acelorași prevederi contractuale. Astfel, anterior raportului de inspecție fiscală care face obiectul prezentei cauze, recurenta făcând obiectul unor controale parțiale având ca obiect cereri de rambursare de TVA, controale care au dat o interpretare diferită de cea din prezent prevederilor contractuale de care depinde încadrarea legală a operațiunilor derulate. Tocmai inconsecvența organelor fiscale în aprecierea naturii prevederilor contractuale poate constitui un indiciu important cu privire la o posibilă nelegalitate a actului care face obiectul cererii de suspendare fără ca prin aceasta instanța să fie nevoită să analizeze fondul cauzei.

În ceea ce privește condiția evitării producerii unei pagube iminente s-a arătat că datorită cuantumului deosebit de mare al sumelor stabilite suplimentar, sume care ar putea fi achitate de puțini contribuabili din România, în termenele prevăzute prin Codul de procedura fiscală, este evident că executarea deciziei de impunere ar pune în imposibilitate recurenta de a mai onora obligațiile contractuale asumate față de instituții bancare, față de ceilalți profesioniști și clienți, dar și față de angajații societății, ceea ce evident ar conduce nu doar la o perturbare previzibilă gravă a activității societății ci chiar la încetarea funcționării acesteia.

Aceste aspecte au fost probate prin depunerea contractelor de servicii, contractele cu agențiile de turism și situația salariaților conform Revisal dar motivarea instanței este una care denotă încă odată cel puțin ostilitate întrucât se reține că "în ceea ce privește condiția evitării producerii unei pagube iminente, Curtea observă că reclamanta a invocat aspecte legate de executarea sumei care, în condițiile prezumției de legalitate a actului fiscal, nu pot fi apreciate ca având un caracter prejudiciator".

Apărările formulate în cauză

Intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, a solicitat instanței suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x din data de 16 iunie 2017, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 16 iunie 2017 încheiat de DGRFP Cluj-Napoca - Administrației pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Cluj, pană la pronunțarea instanței de fond.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurentul-reclamant nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea deciziei.

Instanța constată că nu este suficient ca reclamantul să afirme existența unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalității actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumția de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu ușurință, la nivelul aparențelor.

Se solicită instanței să constate că organul fiscal a făcut o analiză greșită a stării de fapt, cu consecințe fiscale în ceea ce privește existența sau nu a două branduri diferite. Toate aspectele invocate de către reclamantă sunt în legătură directă cu fondul cauzei iar pentru determinarea temeiniciei acestora se impune o analiza pe fondul cauzei, ce nu este permisă cu prilejul soluționării cererii de suspendare, întemeiată pe articolul 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În același timp, se susține aplicarea greșită a legii în ceea ce privește modalitatea de determinare a creanței fiscale în conformitate cu art. 147 aliniatele 6 până la 9 din vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 300 aliniatele 6 până la 9 din noul Codul fiscal.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că se impune analiza aprofundată a susținerilor părții, în legătură directă cu legalitatea actului administrativ, aspect care, de asemenea, nu poate fi realizat cu prilejul soluționării cererii de suspendare a actului.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

În ceea ce privește condiția evitării producerii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că reclamanta a invocat aspecte legate de executarea sumei care, în condițiile prezumției de legalitate a actului fiscal, nu pot fi apreciate ca având un caracter prejudiciator.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de suspendare reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 341/2017 din 25 octombrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 martie 2019.

Procesat de GGC - MM