ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 31/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, a executării deciziei de impunere nr. x din 07 iulie 2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 07 iulie 2016 emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj, cu privire la următoarele sume stabilite suplimentar în sumă totală de 4.625.035 RON.
1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin Sentința civilă nr. 234/2016 din 12 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, criticând hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A arătat faptul că în ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța de fond a statuat că aceasta este îndeplinită, însă a refuzat să analizeze o parte din argumentele invocate în motivarea privind îndeplinirea condiției cazului bine justificat, argumentat de faptul că aceasta ar necesita verificări care nu pot fi făcute în cadrul cererii de suspendare și, ca atare, ar putea fi analizate doar de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei.
Recurenta a tratat pe larg aspectele referitoare la indiciile de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale atacate și a concluzionat că actele întocmite de inspecția fiscală sunt lovite de nulitate, iar instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar prejudiciul care s-ar produce ar genera într-o perioadă scurtă de timp consecințe negative în lanț, și anume, imposibilitatea plății obligațiilor contractuale asumate în desfășurarea activității curente, urmată de blocarea activității societății, iar, în final, intrarea societății în stare de insolvență, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.
1.4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și, ca atare, a solicitat să fie menținută în totalitate.
II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepția invocată din oficiu privind lipsa de interes, în susținerea cererii de recurs, este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.
Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.
În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 07 iulie 2016 și a raportului de inspecție fiscală nr. x din 07 iulie 2016 emise de Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj.
Așa cum rezultă din informațiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 246/2017 din data de 30 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a soluționat fondul cauzei, respingând acțiunea în anulare, obiect al cererii de suspendare în cauza de față.
Cererea dedusă judecății în dosarul de față este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.
În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Însă, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în susținerea recursului, întrucât interesul urmărit nu este unul actual, de vreme ce instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat în Dosarul nr. x/2017 prin Sentința civilă nr. 246/2017 din data de 30 iunie 2017, iar măsura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la pronunțarea instanței de fond.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge recursul formulat de A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 234/2016 din 12 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2019.
Procesat de GGC - CT