ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4119/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea Tribunalului Călărași. Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă - complet specializat în contencios administrativ și fiscal, la data de 17 octombrie 2011, reclamanta Primăria com. Vâlcelele a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Călărași, anularea Deciziei nr. 27 din 29 iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 emisă de pârâtă. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că interpretând per a contrario dispozițiile art. 1 alin. (1) art. 3 alin. (2) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, rezultă că prin contractele/acordurile colective pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

A mai susținut reclamanta că potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999 autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentanței funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate în muncă, de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătatea și securitatea muncii. Prin întâmpinarea depusă la data de 29 noiembrie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României, pe cale de excepție a invocat necompetența materială a Tribunalului Călărași, lipsa calității procesuale active a reclamantei și inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemenică și nelegală.

Prin Sentința nr. 4011 din 20 decembrie 2011, tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că actul administrativ atacat îl reprezintă Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011, cap.11/4, emisă de Camera de Conturi Călărași, structură fără personalitate juridică a Curții de Conturi a României și că în raport cu dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010 coroborate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, soluționarea acestui litigiu este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

I.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La rândul ei și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2658 din 23 aprilie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, complet specializat în contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență că actul juridic generator al raportului juridic litigios este Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011 emisă de Camera de Conturi Călărași și că în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența aparține tribunalului.

A mai reținut această instanță că nu pot fi reținute ca temei legal dispozițiile art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întrucât acest act administrativ cu caracter normativ nu îndeplinește cerințele constituționale pentru a conține norme derogatorii în ceea ce privește stabilirea competențelor de soluționare. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiul este Tribunalul Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: În cauză, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 27 din 29 iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 emisă de Camera de Conturi a Județului Călărași, împotriva căreia reclamanta a depus contestație la Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, la data de 24 august 2011. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, în cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 a Camerei de Conturi Călărași.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Este adevărat că, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ, iar potrivit art. 228 din același regulament,

"competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Însă, dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

Cum de la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată că, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanța va stabili competența materială în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cauză, competența materială de soluționare revine tribunalului în complet specializat în soluționarea cauzelor administrativ-fiscale întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În consecință, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Vîlcelele în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului Călărași în favoarea Tribunalului Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA