ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4119/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

I.1. Cererea de chemare în judecată și

hotărârea Tribunalului Călărași.

Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului

Călărași, secția civilă - complet specializat în contencios administrativ și

fiscal, la data de 17 octombrie 2011, reclamanta Primăria com. Vâlcelele a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de

Conturi a Județului Călărași, anularea Deciziei nr. 27 din 29 iulie 2011

cap.II/4 pct. 10 emisă de pârâtă.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că interpretând per a contrario dispozițiile art. 1 alin.

(1) art. 3 alin. (2) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, rezultă că

prin contractele/acordurile colective pot fi negociate clauzele referitoare la

drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin

dispoziții legale.

A mai susținut

reclamanta că potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999 autoritățile și

instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu

sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentanței

funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la

constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la

locul de muncă, sănătate și securitate în muncă, de unde rezultă că

autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru

îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătatea și

securitatea muncii.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 29 noiembrie 2011, pârâta Curtea de Conturi a României, pe

cale de excepție a invocat necompetența materială a Tribunalului Călărași,

lipsa calității procesuale active a reclamantei și inadmisibilitatea acțiunii,

iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemenică și nelegală.

Prin Sentința nr.

4011 din 20 decembrie 2011, tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, această instanță a reținut că actul administrativ atacat îl reprezintă

Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011, cap.11/4, emisă de Camera de Conturi

Călărași, structură fără personalitate juridică a Curții de Conturi a României

și că în raport cu dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi a României nr. 130/2010 coroborate cu

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, soluționarea acestui litigiu este

de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

I.2. Hotărârea Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La rândul ei și

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin Sentința nr. 2658 din 23 aprilie 2012 a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, complet specializat în contencios

administrativ și fiscal, reținând, în esență că actul juridic generator al

raportului juridic litigios este Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011 emisă de

Camera de Conturi Călărași și că în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 554/2004, competența aparține tribunalului.

A mai reținut această

instanță că nu pot fi reținute ca temei legal dispozițiile art. 228 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții

de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

întrucât acest act administrativ cu caracter normativ nu îndeplinește cerințele

constituționale pentru a conține norme derogatorii în ceea ce privește

stabilirea competențelor de soluționare.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată

că instanța competentă să soluționeze prezentul litigiul este Tribunalul

Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele

considerente:

În cauză, obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 27 din 29

iulie 2011 cap.II/4 pct. 10 emisă de Camera de Conturi a Județului Călărași,

împotriva căreia reclamanta a depus contestație la Comisia de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, la data de 24 august 2011.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, în cauză, actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ este Decizia nr. 27 din 29 iulie 2011

cap.II/4 pct. 10 a Camerei de Conturi Călărași.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Este adevărat că,

dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227, și că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ, iar

potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a

sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii

emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Însă, dispozițiile

art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

Cum de la dreptul

comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială, se constată

că, Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că, instanța va stabili

competența materială în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cauză,

competența materială de soluționare revine tribunalului în complet specializat

în soluționarea cauzelor administrativ-fiscale întrucât obiectul litigiului

este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca

autoritate publică județeană.

În consecință, în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Călărași, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Vîlcelele în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a județului

Călărași în favoarea Tribunalului Călărași, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AA