ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3338/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3338/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

de prima instanță

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC U. SA

Iași a solicitat:

- anularea Deciziei nr.

7 din 24 iunie 2008, înregistrată la D.G.F.P. - A.F.P. pentru Contribuabili

Mijlocii Iași, de soluționare a contestației sale cu nr. 57 din 14 septembrie 2007

și înregistrată la organul fiscal sub nr. 452965 din 14 septembrie 2007 și

emiterea unei decizii care să rezulte în urma unui raport de inspecție fiscală,

conform Codului de procedură fiscală;

- modificarea prin

actualizare a graficelor de eșalonare conform Deciziei I.C.C.J. nr. 4861 din 11

octombrie 2005 și a Deciziei M.E.F. - Direcția Generală de soluționare a

contestațiilor din cadrul A.N.A.F. nr. 314 din 08 noiembrie 2007;

- includerea în graficul

de eșalonare a sumelor reprezentând obligația de plată către bugetul consolidat

de stat, a sumelor din Convenția ET/4898/1 din 6 noiembrie 2002 și a Convenției

ET/4898/2 din 6 noiembrie 2002 de eșalonare la plată a obligațiilor către

Fondul de asigurări de sănătate; a Convenției 86 din 20 ianuarie 2003 de

eșalonare a obligațiilor către Bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și a

Convenției 431 din 28 mai 2003 de eșalonare la plata obligațiilor către Bugetul

asigurărilor sociale de stat, pentru perioada cuprinsă între data pierderii

eșalonării și până la repunerea ei efectivă în vigoare;

- anularea

penalităților și majorărilor de întârziere, calculate între data pierderii

eșalonării și data repunerii în fapt a acesteia, conform Deciziei nr. 4861 din 11

octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Suma totală cuprinsă

în Decizia nr. 7 din 24 iunie 2008 se cifrează la 2.771.359 lei.

Reclamanta a susținut

că prin Nota de constatare nr. 2861 din 27 martie 2003 a Direcției Generale a

Finanțelor Prahova, s-a stabilit pierderea înlesnirilor la plată prevăzute în

Convenția 82 din 27 septembrie 2002 încheiată cu M.F.P., însă contestația pe

care a formulat-o a fost admisă prin Decizia nr. 261 din 14 august 2003 a

Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice, care, la punctul 2, dispunea transmiterea la Direcția Generală de Procedură și Gestiune a Colectării Veniturilor Bugetare din cadrul M.F.P.

a solicitării sale de modificare prin actualizare a Convenției nr. 82/2002.

Întrucât Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova a refuzat punerea în aplicare a Deciziei nr.

261/2003 anterior menționate, s-a adresat instanței de contencios

administrativ, Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând, prin Decizia nr.

4861 din 11 octombrie 2005, obligarea A.N.A.F. să execute pct. 2 din Decizia nr.

261/2003.

Prin Decizia nr. 314

din 08 noiembrie 2007, se stabilesc ca debite curente, debitele înregistrate de

la pierderea eșalonării în sumă de 6.406.854 lei, pentru care calculează

penalități până la data întocmirii Notei de constatare în valoare de 8.662.698

lei și se întocmesc grafice de eșalonare cu adresa din 29 august 2007 pentru

sumele din Convenția nr. 82/2002, penalități actualizate până la 29 august 2007.

Reclamanta a mai

arătat că actuala Convenție nr. 82/2002, conform deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție menționate, implică eșalonarea tuturor obligaților sale

.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Iași, prin întâmpinare a susținut că solicitarea

reclamantei de a repune în termen toate eșalonările încheiate pentru celelalte

bugete, precum și a altor obligații la plată în afara celor înscrise în

convenția nr. 82/2002, nu are suport legal, actele normative ce reglementau

acordarea acelor facilități fiind abrogate prin O.U.G. nr. 26 din 31 martie 2005

aprobată prin Legea nr. 244/2005.

La dosarul cauzei a

fost administrată proba cu înscrisuri, iar prin încheierea de ședință din 06

octombrie 2009, s-a pus în discuția părților utilitatea probei cu expertiza

contabilă, pentru a se verifica dacă în intervalul cuprins între data emiterii

Notei de constatare nr. 2861 din 27 martie 2003, și data de 29 august 2007,

când reclamanta a primit noul grafic întocmit ca urmare a deciziei Î.C.C.J. nr.

4861/2005, aceasta din urmă a avut conturile blocate și consecințele acestui

fapt asupra respectării convenției nr. 82/2002 și a celorlalte convenții cu

bugetele de asigurări sociale, probă însușită de reclamantă și efectuată de

expertul Ț.A.

de apel

2.1.

Prin sentința civilă nr. 163 din 5 mai 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC U. SA Iași,

formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. a Județului Iași, a dispus

anularea Deciziei nr. 7 din 24 iunie 2008 emisă de pârâtă, cu obligarea

acesteia la emiterea unei decizii de actualizare a graficelor de eșalonare ale

Convenției nr. 82/2002 perfectată cu Ministerul Finanțelor Publice, validată de

Decizia Î.C.C.J. nr. 4861 din 11 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 8276/2004,

a dispus anularea accesoriilor calculate de pârâtă asupra debitelor ce au făcut

obiectul eșalonării la plată ce a constituit obiectul Convenției nr. 82/2002,

până la emiterea deciziei de actualizare a graficelor de eșalonare, a respins

capătul de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect includerea în acest

grafic și a sumelor reprezentând obligații la plată eșalonate conform

Convențiilor nr. ET/4898/1 din 06 noiembrie 2002, nr. ET/4898/2 din 06 noiembrie

2002, nr. 86 din 20 ianuarie 2003 și nr. 431 din 28 mai 2003 și a obligat pe pârâtă

să plătească reclamantei suma de 20.000 lei cheltuieli de judecată - onorariu

expert.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în temeiul O.G. nr. 40/2002,

aprobată prin Legea nr. 491/2002, precum și a Ordin M.F. nr. 580/2002,

modificat prin Ordinul M.F.P. nr. 1048/2002, reclamanta a formulat cererea din 13

august 2002, înregistrată la M.F.P. sub nr. 287654 din 04 septembrie 2009, prin

care solicita acordarea de înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul

de stat, fiind emisă Convenția nr. 82 din 27 septembrie 2002.

Reclamanta a mai

încheiat convenții de eșalonare și pentru debitele sale, altele decât cele

aferente bugetului de stat, astfel:

- Convențiile nr.

ET/4898/1 din 6 noiembrie 2002 și ET/4898/2 din 6 noiembrie 2002 stabileau

eșalonări și dobânzi pentru debitele existente la data convențiilor la bugetul

gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Prin Adresa 2078 din 18

martie 2003 graficele de eșalonare ale celor două convenții sunt înlocuite în

conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din H.G. nr. 1513 din 18 decembrie 2002.

- la data de 20

ianuarie 2003 - A.N.O.F.M. din cadrul M.M.S.S. a încheiat cu SC U. SA Convenția

nr. 86 din 20 ianuarie 2003 pentru acordarea de înlesniri la plata creanțelor

bugetare administrate de M.M.S.S.

Tot cu M.M.S.S., se

încheie Convenția nr. 431/ RU în data de 28 mai 2003, urmare a cererii exprese

a SC U. SA nr. 10153 din data de 1 august 2002.

Prin Nota de constatare

nr. 2861 din 27 martie 2003 încheiată de organul de control din cadrul

Direcției de metodologie și administrare a veniturilor statului - D.G.F.P.

Prahova, s-a constatat pierderea înlesnirii la plată prin neachitarea în termen

a ratei din data de 15 ianuarie 2003, notă ce a făcut obiectul contestației din

09 aprilie 2003 înregistrată la D.G.F.P. Prahova sub nr. 13159 din 09 aprilie 2003,

drept pentru care s-a emis Decizia nr. 261 din 14 august 2003, ulterior atacată

la instanța de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a reținut

că prin Decizia nr. 261 din 14 august 2003 se constată expres de organul

fiscal, că reclamanta își îndeplinise obligațiile prevăzute prin Convenția nr. 82/2002,

de a anunța D.G.F.P. Prahova privind executarea scrisorii de garanție, iar

neexecutarea acesteia și „respectiv necreditarea contului bugetar corespunzător

nu se datorează culpei societății contestatoare, care astfel în luna ianuarie

2003 nu a pierdut înlesnirile la plată acordate prin Convenția nr. 82/2002”.

Rezultă așadar, că

înlesnirile convenite între părți prin Convenția nr. 82/2002 și-au produs

efectele prevăzute de lege în tot intervalul cuprins între data perfectării

acesteia, 27 septembrie 2002, data pronunțării deciziei Î.C.C.J. nr. 4861 din 11

octombrie 2005 și, în continuare, până la punerea în executare a dispozitivului

deciziei, interval în care reclamanta nu mai avea obligația repunerii în termen

a înlesnirilor, cum se pretinde de pârâtă, în baza unor acte normative apărute

în această perioadă, fapt reținut de altfel expres în decizia sus-menționată.

În executarea

Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4861 din 11 octombrie 2005,

pârâta emite Nota de constare nr. 54 din 29 august 2007, stabilind totalul

obligațiilor pentru perioada 27 martie 2003 - 28 august 2007, cu debite

curente, în valoare de 15.069.552 lei.

Urmare unei noi

contestații promovate de reclamantă, prin decizia nr. 314 din 08 noiembrie 2007,

A.N.A.F. - D.G.S.C. decide desființarea măsurilor luate prin Nota de constatare

nr. 54/2007 și trimite Administrației Finanțelor Publice Iași, spre soluționare,

contestația reclamantei pentru capătul de cerere privind graficele modificate la Convenția nr. 82/2002, așa încât, Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii transmite reclamantei Decizia nr. 7 din 24 iunie 2008, privind

graficele modificate la Convenția nr. 82/2002.

Cu contestația

înregistrată la nr. 83 din 14 iulie 2008 reclamanta atacă Decizia nr. 7 din 24

iunie 2008, iar în intervalul de 6 luni prevăzut de lege pentru atacarea în

instanță a deciziei, pârâta emite Nota de constatare nr. 9123 din 24 iulie 2008,

contestată de reclamantă sub nr. 20305 din 20 august 2008.

Prin Decizia nr.

11347 din 05 septembrie 2008, pârâta transmite reclamantei Decizia nr. 12 cu

privire la respingerea contestației din 20 august 2008 la Nota de constatare nr. 9123 din 24 iulie 2008.

Prin Decizia în

litigiu cu nr. 7 din 24 iunie 2008 s-au eșalonat la plată sumele rămase din

sold din Convenția nr. 82/2002, respectiv suma de 2.771.359 lei, pe o perioadă

de 45 luni, cu 3 luni perioadă de grație cuprinsă în perioada de eșalonare.

S-a reținut în

conținutul deciziei că suma eșalonată a fost determinată după scăderea sumelor

obținute de organul fiscal urmare executării silite a scrisorilor de garanții

bancare din 26 noiembrie 2002 și nr. 20580 din 05 iunie 2003, întrucât după

pierderea eșalonărilor de către contestatoare, aceasta nu a mai solicitat

repunerea în termen a înlesnirilor de plată.

Instanța de fond a

mai reținut că expertiza contabilă efectuată în cauză de expertul Ț.A. atestă

faptul că în intervalul 27 martie 2003, - data emiterii Notei de constatare nr.

2861, prin care s-a decis de organul fiscal pierderea înlesnirilor acordate

reclamantei prin Convenția nr. 82/2002, și 29 august 2007, - când aceasta a

primit noul grafic de eșalonare întocmit, urmare deciziei Î.C.C.J. nr. 4861/2005,

a avut conturile blocate, astfel că nu a fost în măsură a respecta eșalonările

acordate pentru evitarea blocajului financiar conform O.G. nr. 40/2002, Ordinul

M.F.P. nr. 580/2002, prin Convenția nr. 82/2002, dar și prin Convenția nr.

ET/4898/1 din 06 noiembrie 2001, Convenția nr. 4898/2 din 06 noiembrie 2002,

Convenția nr. 86 din 20 ianuarie 2003, Convenția nr. 431 din 28 mai 2003, ceea

ce a condus și la pierderea acestor din urmă eșalonări, cu consecințe negative

asupra întregii activități comerciale a firmei.

S-a evidențiat,

totodată, că decizia a cărei anulare se solicită în cauză - nr. 7 din 24 iunie

2008, nu a respectat dispozițiile din decizia Î.C.C.J. nr. 4861/2005 de

refacere a graficului de eșalonare conform Convenției nr. 82/2002, ci a avut în

vedere și executarea silită a reclamantei în intervalul 2003 - 2007, deși

aceasta a fost ilegal dispusă, raportat soluției irevocabile pronunțate de

Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că fiscul avea obligația repunerii

reclamantei în situația anterioară emiterii Notei de constatare de pierdere a

înlesnirilor nr. 2861, respectiv prin întocmirea unei eșalonări conform

Convenției nr. 82/2002 inițiale, iar nu prin luarea în considerare a

modificărilor intervenite prin executarea silită efectuată în baza Notei de

constatare ilegale, cum a procedat de fapt.

Cât privește

includerea în acest grafic de eșalonare, ce a fost întocmit de pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Iași și a sumelor reprezentând obligația de plată

”către bugetul consolidat al statului”, datorate de reclamantă conform

convențiilor nr. ET/4898/1 din 06 noiembrie 2002, nr. ET/4898/2 din 06

noiembrie 2002, nr. 86 din 20 ianuarie 2003 și nr. 431 din 28 mai 2003, Curtea de

apel a respins acest capăt de cerere, având în vedere că aceste acte de

eșalonare au fost perfectate cu M.M.S.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S. și nici nu au

fost avute în vedere la pronunțarea deciziei Î.C.C.J. nr. 4861/2005 la care se

face trimitere în petitul acțiunii reclamantei. Aceasta în condițiile în care,

abia începând cu anul 2005, a fost pusă în practică noua aplicație informatică,

prin care bugetul consolidat al statului a preluat toate bugetele, numai că,

chiar și în această ipoteză, eventuala reeșalonare a graficelor aferente

bugetelor de asigurări sociale trebuia cenzurată de instanță în contradictoriu

cu instituțiile emitente ale graficelor inițiale - M.M.S.S., A.N.O.F.M.,

C.N.A.S. -, ce nu au fost chemate însă în judecată.

Instanța de fond a

mai reținut că prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta a făcut

referiri asupra prejudiciului înregistrat prin pierderea eșalonărilor în

litigiu, prejudiciu asupra căruia s-a pronunțat și expertiza contabilă, - ca

fiind estimat la 68.026.130 lei -, însă instanța nu a fost învestită pe

parcursul litigiului cu soluționarea unor astfel de pretenții, ele putând

eventual face obiectul unui litigiu separat, în condițiile legii.

În temeiul dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a admis, în parte, capătul de cerere

privind cheltuielile de judecată - onorariu expert, la nivelul sumei de 20.000

lei, corespunzător verificărilor efectuate pentru lămurirea capetelor de

acțiune admise în cauză.

2.2. Prin Sentința civilă

nr. 228 din 4 iulie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca tardiv formulată cererea de completare a dispozitivului

sentinței nr. 163/ CA din 05 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași în

dosarul de față, cerere promovată de către reclamanta SC U. SA Iași.

Instanța

de fond, din oficiu, în temeiul art. 301 C. proc. civ., a invocat excepția

tardivității cererii, având în vedere că sentința în cauză a fost comunicată

reclamantei la data de 02 iunie 2011, iar cererea de completare a fost

înregistrată la data de 21 iunie 2011.

2.3. Prin

încheierea pronunțată la aceeași dată 4 iulie 2011, prima instanță a admis

cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 163/ CA din 5 mai 2011,

formulată de SC U. SA Iași, dispunând lămurirea alineatului al doilea din

dispozitivul sentinței în sensul că: „Dispune anularea Deciziei nr. 7 din 24

iunie 2008 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia la emiterea unei decizii de actualizare

a graficelor de eșalonare ale Convenției nr. 82/2002 perfectată cu M.F.P.,

validată de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4861 din 11 octombrie

2005, pronunțată în Dosarul nr. 8276/2004, de la data pierderii eșalonării și

până la data emiterii noii decizii”.

3.

Recursurile declarate în cauză

Împotriva

acestor hotărâri părțile au declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 și 304

1

C. proc. civ., corespunzător rezolvărilor primei instanțe

care le sunt defavorabile.

3.1.

Recursurile declarate de SC U. SA.

Reclamanta

a exercitat calea de atac a recursului atât împotriva Sentinței nr. 163/2011,

cât și împotriva Sentinței nr. 228/2011 ale Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, formulând următoarele critici:

-

încălcarea principiilor dreptului la apărare, al rolului activ al judecătorului

și al contradictorialității, prin aceea că instanța de fond nu a pus în discuția

părților excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților în privința

celorlalte convenții; nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) C. proc.

civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004;

-

ignorarea interdependenței existente între convențiile de eșalonare încheiate cu

M.M.S.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S. și Convenția nr. 82, precum și a împrejurării că

acestea nu au putut fi respectate din culpa exclusivă a fiscului care, urmare popririi

conturilor societății comerciale, toate sumele disponibile au fost transmise direct

către accesoriile aferente Convenției nr. 82/2002; în condițiile în care toate bugetele

au fost unificate într-unul singur, consolidat, de la data de 1 ianuarie 2004,

organul fiscal chemat în judecată „are calitate procesuală în prezenta cauză,

singur sau alături de celelalte instituții”;

-

diminuarea nelegală a cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului plătit

pentru expertiza contabilă, câtă vreme Convenția nr. 82/2002 reprezintă mai

mult de jumătate din debitul total al societății, inclusiv accesoriile iar

culpa procesuală a pârâtei este evidentă;

-

soluționarea greșită a cererii de completare a dispozitivului Sentinței nr. 163/2011,

în condițiile necitării reclamantei cu mențiunea punerii în discuție a excepției

tardivității și a omiterii faptului că cererea s-a transmis prin fax la data de

20 iunie 2011.

3.2.

Recursurile declarate de către M.F.P. și D.G.F.P. Iași.

Cei

doi pârâți au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 163 din 5 mai 2011

printr-un memoriu comun, invocând următoarele:

-

interpretarea eronată a dispozițiilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003,

precum și a dispozitivului Deciziei nr. 4861/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal; contrar primei instanțe, organul

fiscal a modificat corect prin actualizare graficele de eșalonare, stabilind un

nou grafic de plată și un nou termen de 60 de zile în care să se constituie

garanția bancară;

-

referitor la continuarea executării silite prin poprire în perioada 27 martie

2003 - 29 august 2007, recurenții susțin că instanța de fond nu a avut în

vedere împrejurarea că nu s-a cerut și nu s-a dispus suspendarea executării

silite; de altfel, mai arată că neexistând rulaj prin conturile poprite și

neplătindu-se din proprie inițiativă, practic, activitatea economică a

societății nu a fost afectată de executarea silită;

-

referitor la expertiza contabilă efectuată de Ț.A., recurentele susțin că

acesta pleacă de la o premisă greșită, nu ține cont de cadrul legislativ și nu

face referiri la comportamentul debitorului.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând

sentințele atacate prin prisma criticilor formulate de recurenți, cât și sub

toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea acestora.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Obiectul

controlului de legalitate îl constituie Decizia nr. 7 din data de 24 iunie 2008

prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a dispus, în esență:

a)

eșalonarea la plată a sumelor rămase în sold din Convenția nr. 82/2002 pe o

perioadă de 45 luni, cu 3 luni perioadă de grație cuprinsă în perioada de

eșalonare, în sumă totală de 2.771.359 lei;

b)

amânarea la plată a dobânzilor în sumă totală de 1.775.218 lei și a penalităților

de întârziere în sumă de 45.733 lei până la ultimul termen de plată din

eșalonare;

c)

reducerea cu 75% a majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere,

după ultimul termen de plată din eșalonare în situația în care vor fi

respectate întocmai termenele de plată din eșalonare și condițiile în care

aceasta a fost acordată;

d)

noul termen de constituire a garanției în sumă de 290.681 lei este de 60 de

zile de la data luării la cunoștința a noilor grafice de eșalonare.

Totodată

s-a prevăzut că înlesnirea la plata obligațiilor la bugetul de stat se acordă

cu menținerea condițiilor prevăzute în Convenția nr. 82 din 27 septembrie 2002 și

achitarea ratelor conform noilor termene stabilite în graficele ce fac parte

integrantă din această decizie.

Decizia

atacată a fost pronunțată în cadrul procedurii administrative declanșate prin contestația

formulată de recurenta-reclamantă SC U. SA Iași împotriva notei de constatare

din 29 august 2007 și a graficelor de eșalonare întocmite de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Iași, soluționată prin Decizia nr. 314 din 8 noiembrie 2007

de către A.N.A.F. - D.G.S.C., în sensul desființării măsurilor din nota de constatare

privind suma de 15.069.552 lei și transmiterii contestației pentru capătul de

cerere privind graficele modificate la Convenția de înlesnire la plată nr. 82

din 27 septembrie 2002, spre competentă soluționare intimatei-pârâte D.G.F.P. Iași.

1.

Referitor la recursurile M.F.P. și D.G.F.P. Iași.

Prin

Convenția nr. 82 din data de 27 septembrie 2002 încheiată între

recurentul-pârât M.F.P. și recurenta-reclamantă SC U. SA Iași s-au acordat mai

multe tipuri de înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat -

eșalonări, amânări, reduceri - la pct. III stabilindu-se condițiile în care operează

acestea.

În

istoricul raporturilor fiscale dintre părți prezintă o relevanță deosebită Decizia

nr. 4861 din 11 octombrie 2005 prin care, în esență, admițându-se recursul

declarat de SC U. SA a fost obligată A.N.A.F. „să execute punctul 2 din Decizia

nr. 261/2003 a D.G.S.C. privind stabilirea unui nou grafic de plată la Convenția

nr. 82/2002 și a unui nou termen de 60 de zile în care să se constituie

garanție bancară de către recurenta-reclamantă”.

Litigiul

finalizat prin pronunțarea deciziei indicate a tranșat chestiunea referitoare

la pierderea înlesnirilor la plată acordate prin Convenția nr. 82/2002 într-un

sens favorabil contribuabilului, instanța de recurs reținând explicit în

considerente că acesta are dreptul de a beneficia în continuare de înlesniri,

nefiindu-i aplicabile prevederile O.G. nr. 86 din 31 august 2003 privind reglementarea

unor măsuri în materie financiar fiscală care sunt ulterioare Deciziei nr. 261

din 14 august 2003, prin care, în procedura administrativă de contestare,

societatea comercială obținuse câștig de cauză, Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor constatând că aceasta și-a îndeplinit obligațiile

asumate și că „necreditarea contului bugetar nu se datorează culpei

societății”.

Mai

mult, într-un considerent distinct, instanța de recurs a reținut că „nu i se pot

imputa recurentei faptele culpabile ale organelor fiscale de a stabili măsuri nelegale

prin Nota de constatare nr. 2861/2003 și de a nu executa cu promptitudine Decizia

nr. 261/2003” și că independent de apariția unor noi acte normative în materie,

aceasta are dreptul la stabilirea unui nou grafic de plată și a unui nou termen

pentru constituirea garanției bancare.

În

acest cadru și având în vedere concluziile expertizei contabile efectuate de

expertul Ț.A. care au confirmat susținerile reclamantei că în intervalul 27

martie 2003 - 29 august 2007 a avut conturile blocate de către organul fiscal,

soluția adoptată de prima instanță, în sensul anulării deciziei atacate și,

implicit, a accesoriilor calculate asupra debitelor ce au făcut obiectul

eșalonării la plată, apare ca fiind legitimă.

De

altfel, recurenții M.F.P. și D.G.F.P. Iași nici nu au contestat că au insistat

în procedura de executare silită și după pronunțarea deciziei de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

argumentând însă că în litigiul respectiv nu se dispusese suspendarea

executării. Acest punct de vedere nu poate fi primit pentru că, practic, face abstracție

de dispozițiile unei hotărâri judecătorești trecute în puterea lucrului judecat

care consfințise dreptul SC U. SA Iași de a beneficia în continuare de Convenția

nr. 82/2002 și caracterul nelegal al „pierderii înlesnirilor”, lipsind astfel

de fundament continuarea procedurii de executare silită.

Referitor

la criticile aduse raportului de expertiză contabilă, Înalta Curte remarcă natura

generică a acestora. Aceleași observații, referitoare la „premisa greșită,

cadrul legislativ și comportamentul debitorului” au fost formulate și la prima

instanță, cu titlu de obiecțiuni la expertiză (filele 66-68 volumul al II-lea

al dosarului de fond), expertul răspunzând detaliat și convingător într-un sens

pe care și-l însușește și instanța de recurs, respectiv că dispozițiile art. 215

alin. (1) C. proc. fisc. care consacră caracterul nesuspensiv de executare al

contestației administrative nu pot justifica poprirea conturilor contribuabilului,

câtă vreme lipsește fundamentul executării silite, respectiv existența unui

debit restant, după cum s-a detaliat în precedent.

Cât

privește recursul declarat de M.F.P., în condițiile în care prin dispozitivul

sentinței atacate nu s-a stabilit nicio obligație în sarcina acestuia, nu există

un interes procesual concret care să fie proteguit prin exercitarea căii de

atac a recursului.

2.

Referitor la recursurile reclamantei

Criticile

recurentei-reclamante SC U. SA Iași vizează respingerea cererii sale având ca

obiect includerea în graficul de eșalonare a sumelor reprezentând obligații de

plată aferente unor convenții încheiate cu C.N.A.S., M.M.S.S. și A.N.O.F.M.

Contrar

susținerilor acesteia, Înalta Curte constată că soluția curții de apel nu a

fost rezultatul admiterii unei „excepții privind lipsa calității procesuale

pasive”, ci a avut în vedere, pe de o parte, lipsa de temei a cererii, în

condițiile în care Decizia nr. 4861/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de care se prevalează reclamanta

nu a analizat și aceste convenții, instanța nefiind învestită în acest sens și,

pe de altă parte, cadrul procesual deficitar, instituțiile publice respective

nefiind chemate în judecată de reclamantă.

În

privința cadrul procesual, Înalta Curte reține că motivul de recurs referitor la

încălcarea mai multor principii ale procesului civil de către prima instanță,

nu poate fi primit.

Recurenta-reclamantă

a beneficiat de apărare calificată pe tot parcursul judecării cauzei iar împrejurarea

că avocatul său a fixat un cadru procesual incomplet nu poate fi imputată

completului de judecată care nu avea, potrivit art. 16

1

din Legea nr.

554/2004, obligația introducerii în cauză a instituțiilor publice respective.

Și

în privința cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că suma acordată cu

acest titlu - 20.000 lei, corespunde prevederilor art. 276 C. proc. civ.,

reprezentând, prin apreciere, circa o cincime din onorariul total plătit pentru

expertiza cotabilă (97.500 lei), corespunzător părții din lucrare care a

antrenat admiterea acțiunii.

În

fine, în raport de soluția preconizată, examinarea criticii referitoare la

modul de soluționare a cererii de completare a dispozitivului Sentinței nr. 163/2011,

a devenit de prisos.

2.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge toate recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de SC U. SA Iași împotriva sentinței civile nr. 163 din 5 mai 2011 și

a sentinței civile nr. 228 din 4 iulie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței

civile nr. 163 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 163 din 5 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 iunie 2012.