ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2057/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la 26 iulie 2010 reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov (D.G.F.P.

Ilfov), obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor constând în actualizarea cu rata inflației a sumei de 5.287.349 lei pentru intervalul de timp cuprins între momentul plății acestei sume de către societate, respectiv 18 mai 2006, și data restituirii sumei de către pârâtă, respectiv 26 aprilie 2010, dobânda de întârziere calculată la suma de 5.287.349 lei pentru intervalul de timp cuprins între momentul plății acestei sume de către societate, respectiv 18 mai 2006, și data restituirii sumei de către pârâtă, respectiv 26 aprilie 2010. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în cursul anului 2003, societatea a încheiat, în scopul obținerii eșalonării plății obligațiilor sale bugetare, un număr de patru convenții de eșalonare la plată, respectiv: - Convenția 291 din 26 iunie 2003 încheiată cu Ministerul Finanțelor Publice, înlesniri la plata obligațiilor restante la bugetul de stat (anexa 1); - Convenția ET 1973 din 19 martie 2003 încheiată cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, înlesniri la plata obligațiilor la Fondul Național unic al asigurărilor sociale de sănătate.

- Convenția 229/RU din 03 martie 2003 încheiată cu Ministerul Muncii si Solidarității Sociale, înlesniri la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat si/sau bugetul asigurărilor pentru șomaj. - Convenția 117/RU din 10 februarie 2003 încheiată cu Ministerul Muncii si Solidarității Sociale, înlesniri la plata obligațiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat si/sau bugetul asigurărilor pentru șomaj. A mai arătat reclamanta că din cauza blocajului economic, nu a reușit, la începutul anului 2005, să-și onoreze obligațiile asumate prin convențiile de eșalonare menționate. A mai arătat reclamanta că în data de 28 aprilie 2005, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2005, privind abrogarea dispozițiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor bugetare restante, s-a adresat A.N.A.F.

solicitând să se emită o adresă prin care să confirme faptul că beneficiază de facilitățile obținute prin convențiile de eșalonare amintite. A arătat reclamanta că prin adresa nr. 17.696 din 12 mai 2005, A.N.A.F. a comunicat că societatea nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 26/2005 și că, prin urmare, va începe procedura de executare silită. Împotriva acestui act administrativ reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă ca neîntemeiată de A.N.A.F. prin Decizia nr. 20.662 din 17 august 2005. Ulterior, la data de 19 septembrie 2005, societatea a contestat în instanță actele administrative nelegale, cauza fiind înregistrată sub nr. 31.823/2/2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 645 din 15 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a anulat actele administrative emise de pârâta A.N.A.F. Prin Decizia civilă nr. 2581 din 18 mai 2007, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios administrativ si fiscal a casat sentința civilă nr. 645 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ si fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În al doilea ciclu procesual, acțiunea societății a fost din nou admisă iar prin Decizia civilă nr. 555 din 04 februarie 2010 pronunțată de Î.C.C.J.

s-a respins recursul. Urmare acestei hotărâri, la data de 11 mai 2010 reclamanta s-a adresat din nou pârâtei D.G.F.P. Ilfov cu solicitarea de a-i acorda despăgubirile pentru prejudiciul suferit. D.G.F.P. Ilfov a refuzat să acorde despăgubirile solicitate motivând că Decizia civilă nr. 555 din 04 februarie 2010 pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios administrativ si fiscal „nu dispune și acordarea de dobânzi societății între momentul plății nedatorate și data restituirii efective”. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov a depus întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului de a cere despăgubiri, raportat la prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 modificată.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibila. Prin Încheierea de la 05 noiembrie 2010, Curtea a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală cât și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta D.G.F.P. Ilfov, ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004 cu referire la excepția invocată de D.G.F.P. Ilfov și excepția inadmisibilității invocată de A.N.A.F., excepțiile nu sunt întemeiate avându-se în vedere că dreptul reclamantei de a solicita despăgubiri a luat naștere la data de 04 februarie 2010 prin pronunțarea Deciziei civile nr. 555 din 04 februarie 2010 de către Î.C.C.J.

Prin Sentința nr. 2798 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA, a obligat pârâtele la plata dobânzii prevăzută de art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., pentru suma de 5.287.349 lei, dobândă ce se va calcula începând cu data 15 aprilie 2010 - 26 aprilie 2010, a respins capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata inflației și a obligat pârâții la 11965 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că în cazul în cazul în care un contribuabil a plătit eronat sume către bugetul de stat acesta poate cere restituirea sumelor respective. Prin urmare s-a apreciat că cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii de sume plătite eronat la buget de către contribuabili.

S-a mai reținut că legiuitorul a prevăzut în art. 117 alin. (9) C. proc. fisc. că procedura de restituire a sumelor de la buget se aprobă prin ordin al Ministerului economiei și finanțelor. Prin Ordinul nr. 1899/2004 s-a aprobat procedura de restituire și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite cu depășirea termenului legal. Dobânda se plătește potrivit art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. și Cap.II pct. 4 din Ordinul nr. 1899/2004 la cererea contribuabilului constituind un drept al acestuia de a cere dobânda. În speță, s-a apreciat că cererea de plată a actualizării sumei cu rata inflației și a dobânzii s-a făcut la 15 aprilie 2010 și, prin urmare, începând cu această dată și până la efectuarea plății 26 aprilie 2010, reclamanta are dreptul la dobânzi.

În ceea ce privește capătul de cerere privind actualizarea sumei cu rata inflației în baza răspunderii civile delictuale consacrate de dispozițiile art. 998-999 C. civ., Curtea a apreciat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, respingându-l, prevederile C. civ. nefiind aplicabile speței, întrucât C. proc. fisc. reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun. A concluzionat Curtea că organul fiscal are obligația de calcula dobânda de la data de 15 aprilie 2010 la 26 aprilie 2010, dobândă prevăzută de dispozițiile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. pentru suma de 5.287.349 lei. De asemenea, pârâții au fost obligați la cheltuielile de judecată în sumă de 11.965 lei către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, au declarat recurs SC A. SA, A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate și a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9, teza a II-a și art. 3041 C. proc. civ. În esență, s-au adus următoarele critici sentinței atacate: - Instanța de fond a aplicat un temei de drept greșit cererii de chemare în judecată respectiv dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. proc. fisc. coroborate cu cele ale O.M.F.P.

nr. 1899/2004, deși această cerere a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României, art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; - Instanța de fond trebuia să acorde despăgubirile solicitate pentru perioada cuprinsă între data plății, 18 mai 2006 și data restituirii, 26 aprilie 2010. De asemenea, despăgubirile pentru lipsirea sa de suma de 5.287.349 lei trebuiau să cuprindă cumulat, atât actualizarea cu rata inflației cât și dobânda legală, acestea fiind calculate conform raportului de expertiză întocmit în cauză la suma de 8.911.234,3 lei, solicitată a-i fi plătită de autoritățile pârâte. Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc.

civ. ca temei legal al recursului și aduce, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - Excepția inadmisibilității invocată în cauză nu a fost corect soluționată, întrucât Înștiințarea nr. 17940 din 25 iunie 2010 care reprezintă actul administrativ prin care i s-a comunicat reclamantei că nu poate beneficia de dobânzi, nu a fost contestat, producând în continuare efecte juridice; - În mod greșit instanța a dispus obligarea sa la dobânzi aferente sumei de 5.287.349 lei pentru perioada 15 aprilie 2010 – 26 aprilie 2010, deoarece procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor se derulează conform prevederilor O.M.F.P.

nr. 1899/2004 coroborate cu cele ale O.G. nr. 92/2003 prin C. proc. fisc. Astfel, potrivit pct. 2 din anexa 1, cap.I, pct. 1, 2 și 3 din anexa 1, cap.II din O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 70, art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contribuabilii au dreptul la dobândă pentru sumele de restituit de la buget din ziua expirării termenului legal de 45 zile prevăzut pentru soluționarea cererilor, care se calculează numai asupra sumelor aprobate a fi restituite după efectuarea operațiunii de compensare nu și asupra celor compensate. Se menționează că cererea reclamantei a fost soluționată în termenul legal, iar după compensarea sumei de 1.014.247 lei din suma totală de 5.287.349 lei i-a fost restituită suma de 4.273.102 lei, astfel că societatea nu avea dreptul la dobânzi, impunându-se modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

- Instanța de fond a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată fără să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și fără să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 alin. (3), art. 276 din același act normativ. Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Ilfov, în recursul formulat a susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate și a invocat ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate: - Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește obligarea sa la plata dobânzii aferente sumei de 5.287.349 lei pentru perioada 15 aprilie 2010 – 26 aprilie 2010 pentru că, în raport de dispozițiile pct. 3 anexa 1, cap.I, pct. 3 din anexa 1, cap.2 din Ordinul M.F.P.

nr. 1899/2004, art. 117, art. 124 C. proc. fisc. și de faptul că cererea de restituire a sumei formulată de intimata-reclamantă a fost soluționată cu respectarea termenelor de soluționare, societatea nu are dreptul la acordarea de dobânzi; - În mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.965 lei în raport de dispozițiile art. 274 și art. 276 C. proc. civ. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursurile formulate de recurentele-pârâte A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov, în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse.

O primă problemă de drept care trebuie rezolvată în cauză este de a stabili care sunt prevederile legale aplicabile cererii reclamantei prin care se solicită despăgubiri constatând în actualizarea cu rata inflației a sumei de 5.287.349 lei pentru intervalul cuprins între momentul plății acestei sume, respectiv 18 mai 2006 și data restituirii acesteia, respectiv 26 aprilie 2010, precum și dobânda aferentă aceleiași sume, pentru aceeași perioadă. Necontestat este că aceste despăgubiri izvorăsc din creanțe fiscale. Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, „Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal”.

Conform art. 1 alin. (1) din același act normativ, „Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că tuturor litigiilor legate de creanțele fiscale le sunt aplicabile dispozițiile din actele normative speciale în materie, respectiv O.G. nr. 92/2003 și O.M.F.P. nr. 188/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Astfel, temeiul juridic invocat de reclamantă nu leagă instanța, aceasta fiind în drept, în exercițiul rolului ei activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât aceea dată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente urmează a fi respinse și criticile recurentei-reclamante care vizează temeiul juridic al acțiunii. În altă ordine, este evident că Înștiințarea nr. 179401 din 25 iunie 2010 (fila 117 dos.fond) a fost emisă urmare a derulării procedurii prevăzute de O.M.F.P. nr. 1899/2004, respectiv conform pct. 6 alin. (2), cap.II, reprezentând decizia definitivă a autorității fiscale referitoare la cererea privind acordarea dobânzilor solicitate, aceasta nemaiavând nicio posibilitate legală de retragere a ei (revocare, anulare, modificare, etc.), fapt confirmat de însăși poziția sa procesuală.

Or, este lipsit de orice temei să se accepte că legiuitorul ar fi putut institui o procedură administrativ-fiscală lipsită de orice finalitate juridică pentru a fi apreciată ca întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, urmare a neexercitării plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 împotriva înștiințării menționate, în condițiile în care se urmează procedura specială. Prin urmare, față de cele reținute, sunt nefondate criticile recurentei A.N.A.F. referitoare la aceste aspecte, soluția corectă fiind cea de respingere a acestei excepții. În altă ordine, după cum se constată, ambele recurente, prin aceleași argumente, au susținut nelegalitatea sentinței atacate sub aspectul greșitei aplicări a legii în ceea ce privește obligarea acestora la plata de dobânzi aferente sumei de 5.287.349 lei pentru perioada 15 aprilie 2010 – 26 aprilie 2010 precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Problema de drept care se impune a fi rezolvată în cauză este aceea dacă reclamanta are dreptul la dobândă de la momentul plății sumelor impuse la plată și executate urmare a unor acte administrative anulate sau din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile prevăzut de legiuitor pentru soluționarea cererii de restituit sau rambursat de la buget. Astfel cum s-a reținut anterior, incidente în cauză sunt prevederile speciale în materie din cuprinsul O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004. Instanța de recurs reține că potrivit dispozițiilor pct. 2 din anexa 1, cap.I din O.M.F.P.

nr. 1899/2004, procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget: „Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din O.G. nr. 92/2003 republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”. Necontestat este faptul că cererea de restituire formulată de reclamantă la 15 aprilie 2010 a fost soluționată în termenul legal de 45 zile de la depunerea acesteia la organul fiscal, respectiv la 26 aprilie 2010, această situație fiind susținută și de înscrisurile de la dosarul cauzei. Conform art. 124 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată: „1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor de face la cererea contribuabililor. 2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”. Totodată, pct. 1, 2 și 3 din anexa 1, cap. 2, procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, la O.M.F.P. nr. 1899/2004 prevăd: „1) Pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispozițiilor art. 119 din aceeași ordonanță. 2) Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap.I pct. 4 alin. (3), după caz, până îți ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/ sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit. 3) Dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (5) din O.G.

nr. 92/2003, republicată”. Astfel, conform prevederilor legale sus menționate, contribuabilii au dreptul la dobânda pentru sumele de restituit de la buget din ziua următoare expirării termenului legal de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor contribuabililor si nu de la data formulării cererii, astfel cum, în mod eronat, a constatat instanța de fond. Potrivit art. 117 C. proc.

fisc.: „1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: - cele plătite fără existenta unui titlu de creanță; - cele plătite în plus fata de obligația fiscală; - cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; - cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; - cele de rambursat de la bugetul de stat; - cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; - cele ramase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.

2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuala a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere. 3) Diferențele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei vor rămâne în evidenta fiscala spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulata a acestora depășește limita menționata. 4) Prin excepție de la alin. (3), diferențele mai mici de 5 lei se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului. 5) În cazul restituirii sumelor în valuta confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referința al pieței valutare pentru euro, comunicat de B.N.R., de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune restituirea.

6) Dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) și (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod. 7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mica decât obligațiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat sau de restituit. 8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligații fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligațiilor fiscale restante, diferența rezultata restituindu-se debitorului. 9) Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanțelor”.

Rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor menționate, că orice contribuabil are dreptul la restituire doar în ceea ce privește diferența care rezultă, și în măsura în care rezultă, în urma efectuării operațiunii de compensare. Deci, cu alte cuvinte, operațiunea de compensare este o operațiune pe care organele fiscale sunt obligate legal să o execute înainte de operațiunea de restituire, operațiune la executarea căreia organul fiscal va trece numai în cazul în care rezultă o diferență de restituit. Potrivit dispozițiilor art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., contribuabilii au dreptul la dobândă doar „pentru sumele de restituit sau de rambursat” care vor rezulta deci, în urma efectuării operațiunii de compensare.

În concluzie, față de toate aceste considerente, societatea reclamantă, în contextul în care cererea de restituire a fost soluționată cu respectarea termenului de soluționare, fiindu-i restituită suma după compensare, nu are dreptul la acordarea de dobânzi, astfel că se impune respingerea cererii acesteia în acest sens. De altfel, această soluție corespunde jurisprudenței instanței de recurs cu privire la problema de drept în cauză, în acest sens fiind Deciziile nr. 476/2012 și nr. 708/2009. În altă ordine, referitor la solicitarea reclamantei de a fi acordată actualizarea cu rata inflației a sumei plătite nedatorat, se reține că potrivit dispozițiilor legale speciale menționate ca fiind incidente în cauză o astfel de solicitare este lipsită de suport legal, fiind corectă soluția pronunțată de prima instanță de respingere a acestui capăt de cerere.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile declarate de A.N.A.F. și D.G.F.P. Ilfov, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată. În raport de soluția asupra fondului cauzei, este evident că în cauză nu se mai impune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc. civ.

Referitor la recursul recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că acesta este nefondat, față de considerentele expuse anterior, care nu se mai impun a fi reluate, și pentru care au fost admise recursurile recurentelor-pârâte, casată sentința recurată și respinsă acțiunea în integralitate, situație în raport de care sunt apreciate ca nefondate toate criticile acestei recurente, aduse sentinței atacate. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA Ilfov împotriva Sentinței nr. 2798 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov împotriva aceleiași sentințe. Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Ilfov, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.